Donaţie deghizată. Nedovedire. Contract public de vânzare-cumpărare cu rezerva uzufructului. Bun deţinut de înstrăinători în coproprietate. Limitele aplicării arL 845 C. civ.
| Comentarii |
|
C. civ., art. 845, art. 1175
I. Prin sentinţa civilă nr. 2005/28 februarie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a fost admisă în parte acţiunea, s-a constatat deschisă succesiunea defunctului S.G., decedat la data de 18 ianuarie 2005, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. C.B. nr. 5, bl. Dl3, ap. 29, sector 3, s-a constatat calitatea de moştenitori legali a reclamantei S.Z., în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 1/4 din imobil şi a reclamantului S.V. şi a pârâtei S.F., în calitate de descendenţi, cu cote de câte 3/8 fiecare, s-a constatat componenţa masei partajabile, respectiv loc de veci din incinta Cimitirului „Mănăstirea Cemica”, au fost respinse cererile privind constatarea simulaţiei, revocarea donaţiei, reducţiunea donaţiei şi partajul ca neîntemeiate şi au fost obligaţi reclamanţii la 4.000.000 ROL cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că la data de 27 octombrie 2000 S.Z. şi S.G. au vândut nepoatei acestora T.N.C. nuda proprietate asupra apartamentului nr. 29 situat în Bucureşti, str. C.B. nr. 5, bl. Dl3, sector 3, rezervându-şi dreptul de uzufruct viager.
în ceea ce priveşte constatarea simulaţiei, probele administrate nu au dovedit caracterul gratuit al contractului încheiat între părţi. Martorii audiaţi sunt martori indirecţi, care au cunoscut faptul transmiterii proprietăţii de la părţi fără să se dovedească un acord simulator. Mai mult, martorele pârâtelor au făcut referire la vânzarea care s-a încheiat pentru a nu se ivi probleme ulterior, reclamanta S.Z. având o relaţie tensionată cu copiii. Cât priveşte prezumţia invocată de reclamanţi, decurgând din art. 845 C. civ., instanţa a apreciat că aceasta vizează rezerva succesorală şi nu dovedeşte prin ea însăşi caracterul simulat al contractului, simulaţia trebuind a fi dovedită potrivit regulilor generale. Articolul 845 C. civ. urmează a fi avut în vedere la stabilirea masei de calcul când se pune problema reducţiunii, însă nu poate constitui o dovadă a simulaţiei, cu opozabilitate, erga omnes, fiind instituit pentru calculul şi ocrotirea rezervei.
Cel de-al doilea capăt de cerere apare neîntemeiat, întrucât, pe de o parte, nu s-a dovedit caracterul simulat vânzării, iar, pe de altă parte, strict legat de revocarea pentru ingratitudine, nu s-au dovedit cauzele reglementate de art. 831 C. civ. Astfel, nu s-au dovedit un atentat la viaţa donatorului, delicte şi injurii grave sau un refuz de alimente, mărturiile fiind indirecte şi neconcludente.
II. Tribunalul a reţinut următoarele:
în mod corect a reţinut prima instanţă de fond în ceea ce priveşte situaţia de fapt că la data de 27 octombrie 2000 între S.G. şi reclamanta S.Z., pe de o parte, şi pârâta T.N.C., pe de altă parte, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect nuda proprietate asupra apartamentului nr. 29 situat în Bucureşti, str. C.B. nr. 5, bl. Dl3, sector 3, vânzătorii rezervându-şi dreptul de uzufruct viager.
Potrivit susţinerilor reclamanţilor necontestate de către pârâţi, dobânditoarea T.N.C. este fiica pârâtei S.F., care este descendent de gradul 1 al celor doi vânzători, astfel cum reiese din fotocopia cărţii de identitate depuse la dosar.
Potrivit art. 849 C. civ., pentru calcularea rezervei nu este supusă reunirii fictive valoarea bunurilor înstrăinate de defunct prin acte cu titlu oneros, afară numai dacă se dovedeşte că actul, aparent cu titlu oneros, reprezintă în realitate o donaţie deghizată. Moştenitorii rezer-vatari pot dovedi deghizarea prin orice mijloc de probă, având calitatea de terţi în materie de simulaţie, pentru că se prezintă în apărarea unui drept propriu, iar nu dobândit prin moştenire de la defunct.
Chiar şi în aceste condiţii dovada deghizării este deosebit de anevoioasă, astfel că, pentru a uşura această dovadă, prin dispoziţiile art. 845 C. civ., s-a instituit în favoarea moştenitorilor rezervatari o prezumţie relativă, potrivit căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donaţie, dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, iar deghizarea nu este invocată de un moştenitor în linie dreaptă care să fi consimţit la încheierea actului.
în primul rând, prezumţia invocată, recunoscută de lege numai în materia rezervei succesorale, este aplicabilă numai în ceea ce priveşte înstrăinarea cotei care îi aparţinea din dreptul de proprietate asupra imobilului de către defunctul S.G., iar nu şi în privinţa vânzării propriei cote-părţi în devălmăşie de către reclamanta S.Z., putând conduce astfel cel mult la constatarea simulaţiei parţiale a actului juridic în discuţie.
în al doilea rând, din cuprinsul dispoziţiei citate reiese că înstrăinarea cu titlu oneros trebuie făcută unei rude în linie directă descendentă sau ascendentă, care rudă, în momentul înstrăinării, ar fi avut calitatea de a-1 moşteni pe înstrăinător.
Or, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ca şi la data decesului, pârâta T.N.C. nu avea vocaţie succesorală concretă la moştenirea lui S.G., fiind înlăturată de mama sa, S.F., potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie între succesorii din aceeaşi clasă, în speţă clasa I, cea a descendenţilor.
Nu este întemeiat nici cel de-al doilea motiv de apel, din probele administrate în cauză nereieşind, într-adevăr, caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel cum rezultă din prevederile art. 1175 C. civ., simulaţia este operaţiunea juridică care creează o aparenţă neconformă cu realitatea prin încheierea concomitentă a două acte juridice: unul public şi mincinos, ale cărui efecte sunt înlăturate sau modificate, total sau parţial, de altul secret şi adevărat, care conţine în sine acordul, implicit sau explicit, al părţilor de a simula.
Potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi, aceştia cunosc de la defunct despre încheierea unui contract de donaţie cu pârâta T.N.C. Or, aspectele relatate nefiind cunoscute direct, ci de la una din părţile contractante, nu pot avea o forţă probatorie mai mare decât au afirmaţiile părţii înseşi. Nici faptul că aceste afirmaţii au fost făcute anterior începerii litigiului nu poate să răstoarne această concluzie, fiind posibil ca partea în cauză să fi avut un alt interes de a relata martorului aspectul relativ sau să fi avut reprezentarea unei intenţii de a gratifica datorită preţului. în orice caz, pentru dovedirea actului secret bilateral era necesar să se facă dovada că ambele părţi ale acestuia, deci atât înstrăinătorii, cât şi dobânditoarea au înţeles să încheie un contract de donaţie.
Trib. Bucureşti, s. a V-a civ., decizia nr. 1522 din 7 noiembrie 2006, nepublicată
| ← Donaţie deghizată. Nedovedire. Contract public de... | Donaţie deghizată. Dovedire. Contract public de... → |
|---|
