Donaţie deghizată. Nedovedire. Contract public de vânzare-cumpărare
| Comentarii |
|
C. civ., art. 948 pct. 2, art. 1175
1. Instanţa de apel a reţinut că, potrivit contractului de vânzare-cum-părare autentificat la BNP B.V., reclamantul, în calitate de vânzător, a înstrăinat pârâtei, în calitate de cumpărătoare, apartamentul nr. 19, situat în Bucureşti, str. A. nr. 35, sector 6, alcătuit din 3 camere şi dependinţe, vânzătorul declarând că îşi rezervă dreptul de uzufruct viager.
în contract s-a precizat că preţul vânzării este de 74.000 lei, sumă pe care vânzătorul a primit-o în totalitate de la cumpărătoare la data autentificării actului notarial, or, această menţiune din cuprinsul actului autentic referitoare la primirea preţului se bucură de prezumţia de valabilitate şi autenticitate până la proba contrară. Or, reclamantul nu a administrat în cauză dovezi din care să rezulte faptul că preţul menţionat în contractul de vânzare-cumpărare nu a fost plătit în realitate de către pârâtă, sub acest aspect martorul S.O. specificând în declaraţia sa că, Ia momentul autentificării actului, reclamantul a tăcut cunoscut notarului că a încasat preţul convenit de părţi, acelaşi martor arătând în instanţă că în luna aprilie 2006 a împrumutat-o pe pârâtă cu suma de 10.000 euro, aceasta relatându-i că urmează să cumpere o locuinţă de la reclamant.
Pe baza ansamblului dovezilor ce au fost administrate, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamantul a încheiat actul de vânzare-cum-părare având reprezentarea contraprestaţiei constând în primirea unei sume de bani cu titlu de preţ, nefiind probate susţinerile reclamantului, potrivit cărora contractul s-ar fi încheiat în vederea continuării relaţiei de concubinaj existente între părţi.
Cu privire la seriozitatea preţului menţionat în actul notarial, instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că reclamantul şi-a rezervat uzufructul viager referitor la imobilul în litigiu, înstrăinând către pârâtă nuda proprietate.
Nu este fondată nici critica prin care se susţine că actul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi ar fi în fapt o donaţie deghizată, sub acest aspect reclamantul neprezentând în instanţă actul secret care să evidenţieze adevăratele raporturi dintre părţi.
Susţinerile făcute de apelantul-reclamant în sensul că actul de vânzare-cumpărare este simulat sunt contrazise de relatările martorei M.R.L., care, în depoziţia sa, a menţionat că pârâta urma să plătească preţul apartamentului, înstrăinând în acest scop o garsonieră proprietatea intimatei, astfel că, în raport de această probă, nu s-a confirmat afirmaţia apelantului că, în realitate, părţile au intenţionat să încheie un act de donaţie, iar nu un contract de vânzare-cumpărare referitor la imobil.
Tribunalul a considerat că este neîntemeiată şi critica conform căreia se susţine că actul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută datorită existenţei unei cauze imorale la perfectarea actului juridic constând în relaţiile de concubinaj dintre părţi, avându-se în vedere că, potrivit art. 948 C. civ., cauza licită reprezintă una din condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii.
Aşa după cum se arată în considerentele sentinţei apelate, concubinajul în sine nu poate fi considerat ca având o natură imorală raportat la realitatea socială, iar, pe de altă parte, nu s-a probat faptul că respectivul contract de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiat în vederea menţinerii relaţiei de concubinaj dintre părţi.
II. Curtea a reţinut următoarele:
Antecontractul menţionat nu este de natură să facă dovada simulaţiei pretinse de recurent, respectiv nu poate face dovada că, în realitate, părţile ar fi înţeles să încheie un act de donaţie, însă au încheiat ca act public contractul de vânzare-cumpărare cu rezerva uzufructului viager. în primul rând, antecontractul nu este opozabil pârâtei, care nu a participat la încheierea lui, semnătura de pe antecontract fiind a reclamantului, care apare în cuprinsul antecontractului fie ca reprezentant al pârâtei, fie ca procurator de fonduri, fie ca şi cumpărător. Astfel, în antecontract figurează în calitate de cumpărător pârâta, iar reclamantul apare ca procurator de fonduri. Antecontractul menţionat nu s-a concretizat prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în care cumpărător să fie pârâta, ci a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare în care cumpărător a fost reclamantul, contract încheiat la aproximativ trei săptămâni de la încheierea antecontractului. Ulterior, după 9 luni de la momentul la care reclamantul a devenit proprietarul apartamentului, acesta a vândut pârâtei nuda proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare atacat în prezenta cauză.
Ca atare, antecontractul poate proba doar intenţia reclamantului ca, la nivelul lunii iulie 2005, când a fost încheiat antecontractul, să dea pârâtei o sumă de bani pentru ca aceasta să cumpere un apartament, intenţie care nu s-a dovedit a fi fost comună părţilor şi, totodată, intenţie care nu s-a concretizat, din moment ce reclamantul, iar nu pârâta, a cumpărat apartamentul în cauză.
în ceea ce priveşte prezumţiile aplicate de instanţă în sensul că preţul a fost achitat, Curtea a constatat că în mod corect instanţele au aplicat aceste prezumţii, având în vedere că declaraţiile martorilor, în care se relevă intenţia pârâtei de vânzare a unei garsoniere şi împrumutul unei sume de bani de către pârâtă în vederea cumpărării, se coroborează cu declaraţia reclamantului, cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare, prin care acesta recunoaşte faptul că a primit în întregime preţul convenit la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare.
în ce priveşte existenţa dolului invocată de recurent, Curtea a constatat că în mod corect instanţele au reţinut că acesta nu a fost dovedit, iar existenţa unor relaţii de concubinaj între părţi şi intenţia pârâtei de a divorţa asupra căreia a revenit ulterior nu constituie manopere dolosive în sine. Faptul că recurentul a sperat că, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a nudei proprietăţi, va obţine consimţământul pârâtei la continuarea relaţiilor de concubinaj şi la o viitoare căsătorie nu conduce la concluzia existenţei dolului exercitat asupra recurentului, atât timp cât nu s-a făcut nicio dovadă în cauză în sensul că această speranţă s-ar fi întemeiat pe altceva decât pe existenţa unor relaţii între părţi, relaţii care nu constituie în sine garanţia continuităţii sau a oficializării lor prin căsătorie. Ca atare, aşa cum în mod corect instanţele au reţinut, raportat la vârsta, experienţa de viaţă, studiile şi profesia reclamantului, consimţământul acestuia nu a fost viciat prin doi la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., decizia nr. 413/R din 20 octombrie 2009, nepublicată
| ← Donaţie deghizată. Nedovedire. Contract public de întretinere | Donaţie deghizată. Nedovedire. Contract public de... → |
|---|
