Simulaţie. Acţiune introdusă de una din părţile contractante. Lipsa de interes a părţilor. Contract public de vânzare-cumpărare
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1175
Faptul caracteristic pentru simulaţie, ca excepţie de la opozabilitatea faţă de terţi a contractului, este că aceasta presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte - unul public, aparent, denumit şi contract simulat, prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinţei reale a părţilor şi, prin care, acesta anihilează, în tot sau în parte, aparenţa juridică creată prin actul public, simulat.
Din interpretarea noţiunii de simulaţie, rezultă că, în general, problema efectelor simulaţiei se va soluţiona diferit, după cum avem în vedere raporturile dintre părţile care au încheiat contractele sau raporturile dintre părţile contractante şi terţi, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 1175 C. civ., care prevăd că actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali, un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altor persoane.
Astfel, sancţiunea specifică simulaţiei este, ca regulă, inopozabi-litatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice create prin contractul secret şi, după caz, înlăturarea simulaţiei pe calea acţiunii în simulaţie.
în raport de aceste consideraţii teoretice, procedând la analiza circumstanţelor particulare ale cauzei deduse judecăţii, Curtea a apreciat că instanţa de fond, respectiv instanţa de apel, au soluţionat în mod legal excepţia lipsei de interes a reclamantei N.M. în exercitarea unei acţiuni în simulaţie, în contradictoriu cu pârâţii Z.E. şi Z.M., având ca obiect constatarea ca fiind donaţii exclusive, în favoarea lui Z.E.,
deghizate prin simulaţie, a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 195/7 octombrie 1999, respectiv nr. 196/7 octombrie 1999, ambele de BNP R.H.
Cum simulaţia în sine nu este sancţionată cu nulitatea, care ar avea ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu efect retroactiv, de la momentul încheierii actului, sancţiunea specifică simulaţiei fiind inopozabilitatea faţă de terţi a situaţiei juridice reale care este consacrată printr-un contract secret, Curtea a apreciat că părţile contractante nu justifică niciun interes pentru a promova, între ele, o acţiune în simulaţie, fiind de principiu că acţiunea în simulaţie va putea fi introdusă de terţul pe care contractul aparent, public îl prejudiciază şi care are interesul să invoce existenţa actului secret.
în acelaşi sens, constatând că recurenta N.M. nu are un interes în promovarea unei acţiuni în simulaţie, Curtea nu neagă interpretarea contractelor potrivit voinţei interne, reale a părţilor contractante şi nici interesul intimatei Z.E. de a demonstra, în cadrul procesului de partaj de bunuri comune, existenţa unui înscris secret, prin care să se fi stabilit că obiectul contractelor de vânzare-cumpărare menţionate (imobilele în litigiu) a fost, în fapt, obiectul unor contracte de donaţie, cu consecinţa stabilirii caracterului de bun propriu al acestor imobile şi excluderii lor din masa partajabilă.
C.A. Bucureşti, s. a iii-a civ., mirt. şi fam., decizia nr. 470 din 10 martie 2009, nepublicată
Notă: în sens contrar, a se vedea FI. Baias, Simulaţia, Studiu de doctrină şi jurisprudenţă, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 207.
| ← Donaţie între soţi. Revocare. înstrăinarea anterioară a... | Donaţie deghizată. Nedovedire. Contract public de întretinere → |
|---|
