Donaţie în care sunt menţionaţi ambii soţi. Prezumţia de bun comun

Instanţa a reţinut că părţile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul situat în Bucureşti, str. S. nr. 31, sector 1, format din teren în suprafaţă de 372 mp şi construcţie, astfel cum rezultă din contractul de donaţie autentificat de notariatul de Stat Local Sector 1 Bucureşti, încheiat cu părinţii pârâtului-reclamant, în cuprinsul căruia s-a menţionat expres că donaţia se face ambilor soţi şi, ca atare, acesta are caracterul de bun comun.

C.A. Bucureşti, decizia nr. 464 din 9 martie 2009,

nepublicată

Notă: Menţionăm că se admite răsturnarea prezumţiei conform căreia intenţia donatorilor a fost de a gratifica pe ambii soţi, chiar şi în ipoteza în care în contractul de donaţie au fost trecuţi ambii soţi.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Donaţie în care sunt menţionaţi ambii soţi. Prezumţia de bun comun