Bun donat unui singur soţ. Aplicarea în timp a dispoziţiilor Codului familiei. Relevanţa constatării nevalabilităţii titlului statului. Partajarea unei cote-părţi
| Comentarii |
|
I. Prima instanţă a constatat că la dosar nu s-au depus acte din care să rezulte acceptarea de către reclamant a succesiunii defunctei N.E., decedată la data 6 mai 1999.
Cu toate că reclamantul arată că a introdus o acţiune din anul 2000 prin care solicita să se constate deschisă succesiunea defunctei sale mame, acesta nu a depus la dosar niciun act din care să rezulte soluţionarea acelei cauze, ce a făcut obiectul dosarului nr. 17503/2000, cauză care, la cererea reclamantului, a fost suspendată până la soluţionarea prezentei cauze.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantului este nefondată, deoarece susţinerile sale nu au fost probate cu acte de proprietate prin care să-şi dovedească pretenţiile.
Totodată, în ceea ce priveşte bunul imobil, acesta arată că ar fi fost bun comun al defuncţilor săi părinţi, ceea ce are a fi greu de reţinut, deoarece la data eliberării certificatului de moştenitor nr. 146/17 iulie 1996 acest bun imobil nu este cuprins în masa partajabilă.
Dacă imobilul în litigiu ar fi fost bun comun al defuncţilor săi părinţi, apare ca nejustificat faptul că în sentinţa civilă nr. 6440/15 iunie 1994 numai defuncta sa mamă N.E.E. este cea căreia i se restituie imobilul în litigiu.
II. Rejudecând fondul cauzei după anularea sentinţei apelate, Tribunalul Bucureşti, prin decizia civilă nr. 573/24 iunie 2004, a respins excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul G.R.B.S., în contradictoriu cu pârâta A.A.E.
în motivarea acestei decizii, Tribunalul a reţinut că pârâta A.A.E. a susţinut că acţiunea reclamantului referitoare la constatarea deschiderii succesiunii, a calităţii de moştenitori şi a stabilirii cotelor cuvenite, este inadmisibilă faţă de existenţa certificatului de calitate de moştenitor, atâta vreme cât reclamantul nu a solicitat anularea acestuia.
Tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii, întrucât certificatul de calitate de moştenitor nu constituie, în sine, o cauză legală de împiedicare pentru formularea unor astfel de cereri, ci doar până la anularea lui, şi în cazul în care persoanele interesate nu contestă cele consemnate în certificat, astfel de cereri nu îşi au niciun fel de justificare.
Rezultă fără echivoc împrejurarea că şi certificatul de calitate de moştenitor se emite în baza consimţământului părţilor, dar că acesta face dovadă numai în privinţa constatării deschiderii succesiunii, a calităţii de moştenitor şi a cotelor stabilite prin acesta.
în cauză, Tribunalul a reţinut că reclamantul nu a solicitat anularea certificatului de moştenitor şi nici nu contestă menţiunile cuprinse în acesta, aşa încât aspectele referitoare la constatarea deschiderii succesiunii defunctului N.B., a calităţii moştenitorilor şi a cotelor cuvenite acestora a fost soluţionată anterior formulării cererii de chemare în judecată, prin emiterea certificatului de calitate de moştenitor nr. 146/17 iulie 1996.
Reclamantul a solicitat includerea în masa succesorală a cotei de 1/2 din acest imobil, susţinând că a fost bun comun al soţilor B.N. şi N.E.
în anul 1950 imobilul a fost naţionalizat pe numele lui B.N., iar prin sentinţa civilă nr. 6440/15 iunie 1994, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat că N.E. este proprietara imobilului situat în Bucureşti, str. Intrarea G.G.M. nr. 8 (fost 28), sector 1, şi a obligat Consiliul G. al Municipiului Bucureşti să lase imobilul numitei N.E. în deplină proprietate şi liniştită posesie.
Tribunalul a constatat că, în actul de donaţie menţionat mai sus, nu există vreo menţiune ca imobilul donat să devină bun comun, ci, din
contră, N.E. este denumită absolută proprietară, aceasta primind în mod exclusiv donaţia imobilului.
Prin urmare, Tribunalul a reţinut că atât în vechea reglementare, cât şi în actuala reglementare, imobilul situat în Bucureşti, str. Intrarea
G.G.M. nr. 8 (fost 28), sector 1, compus din terenul în suprafaţă de 231,45 mp şi construcţiile aflate pe acestea, a fost proprietatea exclusivă a lui N.E., motiv pentru care cererea reclamantului de a se constata că masa succesorală a defunctului B.N. se compune din cota de 1/2 din acest imobil, este vădit neîntemeiată.
III. Curtea a constatat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că imobilul nu poate fi inclus în masa supusă partajului, fiind bun propriu al defunctei N.E.
Reţinerea instanţei de apel în sensul că dispoziţiile Decretului nr. 32/1954 nu sunt aplicabile imobilului în litigiu, întrucât acesta nu se mai afla în patrimoniul soţilor N. la data intrării sale în vigoare, fiind naţionalizat încă din anul 1950 în baza Decretului nr. 92, este lipsită de temei legal.
Prin sentinţa civilă nr. 644 din 15 iunie 1994 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, s-a reţinut că imobilul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, titlul statului fiind nul absolut.
Principala consecinţă a desfiinţării retroactive a titlului statului constă în înlăturarea efectelor pe care acesta le-a produs, părţile revenind la situaţia în care se aflau în anul 1950, la momentul naţionalizării, astfel încât imobilului îi sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 32/1954.
Prin urmare, în temeiul retroactivităţii efectelor nulităţii, precum şi al retroactivităţii Codului familiei, conform art. 4 din Decretul nr. 32/1954, imobilul a revenit în proprietatea comună a soţilor N.
în ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul-recurent, Curtea a subliniat faptul că atitudinea constantă a acestuia de a solicita, în prezenta cauză, doar partajarea bunurilor rămase de pe urma autorului N.B., fără să solicite şi dezbaterea succesiunii de pe urma mamei sale, autoarea N.E., a dus la imposibilitatea, pentru instanţele de judecată, să partajeze în natură bunurile în litigiu.
Solicitând doar partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma autorului N.B., reclamantul a solicitat de la bun început doar partajarea unei cote-părţi dintr-un bun, şi nu a bunului în individualitatea sa.
Notă: Este de observat, totuşi, că şi regimul matrimonial instituit de Codul familiei prevede calitatea de bunuri proprii a bunurilor dobândite prin donaţii [art. 31 lit. b)].
| ← Regim dotal. Bunuri proprietatea exclusivă a soţiei. Aplicarea... | Contract de donaţie cu sarcină. Construcţia unui cămin de... → |
|---|
