Regim dotal. Bunuri proprietatea exclusivă a soţiei. Aplicarea în timp a dispoziţiilor Codului familiei
| Comentarii |
|
I. Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta R.V.C. a chemat în judecată pe pârâta P.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună revendicarea prin compararea de titluri a apartamentului nr. 20 situat în Bucureşti, Calea V. nr. 124, sector 1 şi obligarea pârâtei P.M. să lase reclamantei R.V.C. în deplină proprietate şi posesie acest imobil.
Prima instanţă a reţinut, în raport de înscrisurile depuse la dosar, că la data achiziţionării imobilului situat în Calea V. nr. 124, mai exact în anul 1942, autoarea reclamantei era căsătorită cu C.V. din anul 1920, aspect ce rezultă şi din contractul de împrumut încheiat în anul 1946, unde sunt menţionaţi la toate rubricile soţii C.V. şi C.A., în calitate de proprietari ai imobilului în cauză. Faţă de această situaţie, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu şi-a dovedit calitatea procesuală activă şi nici nu a (acut dovada că este unica moştenitoare şi a defunctului V.C. (bunicul matern).
II. Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanta R.V.C., a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul Bucureşti, Secţia notariat, şi transcris în Registrul de transcripţiuni, C.A. a cumpărat imobilul situat în Bucureşti, Calea V. nr. 124, fost nr. 144 colţ cu str. P.A. nr. I, sector 1. C.A. era căsătorită la acea dată cu C.V., fapt necontestat de niciuna dintre părţi. Cei doi soţi au avut un singur copil, pe C.V.I., iar acesta, la rândul său, a avut o singură fiică, pe apelanta-reclamantă R.V.C., născută C., după cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar.
Tribunalul a mai reţinut, de asemenea, din înscrisurile noi depuse în apel, că de pe urma defunctului C.V. au rămas moştenitori C.A., în calitate de soţie şi C.V.I., în calitate de fiu, iar de pe urma defunctului C.V. a rămas moştenitoare legală apelanta-reclamantă R.V.C., potrivit certificatului de moştenitor nr. 64 din 7 noiembrie 2007, eliberat de BNP C.A.O.
III. Curtea a reţinut următoarele.
Potrivit situaţiei de fapt reţinute de către cele două instanţe de fond, titlul de proprietate îl constituie în cauză contractul de vânzare-cum-părare autentificat sub nr. 17584/19 iunie 1942 de fostul Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, prin care imobilul în litigiu a fost dobândit de către C.A.
Având în vedere că actul în discuţie a intervenit anterior intrării în vigoare a Codului familiei, adoptat prin Legea nr. 4/1953 şi nu s-a făcut dovada încheierii unei convenţii matrimoniale prin care viitorii soţi să fi înţeles să adopte regimul comunităţii de bunuri, acesta putea fi supus fie regimului legal al separaţiei de bunuri, reglementat de art. 1223 şi art. 1227 C. civ., fie regimului dotai, reglementat de art. 1233-1293 C. civ.
în cadrul regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi îşi păstra proprietatea, folosinţa şi administraţia tuturor bunurilor sale, cu singura obligaţie de a contribui la sarcinile căsătoriei şi cu singura restricţie pentru femeie a incapacităţii sale de femeie măritată, rezultând nu din felul regimului matrimonial adoptat, ci din simplul fapt că era căsătorită.
Regimul matrimonial al separaţiei de bunuri avea caracterul de regim matrimonial legal anterior intrării în vigoare a Codului familiei. Codul civil nu prevedea expres acest lucru şi nici nu organiza regimul separaţiei ca regim aparte, de sine stătător, ci numai ca fiind subsecvent regimului dotai, în urma unei hotărâri judecătoreşti. Cu toate acestea, caracterul de regim matrimonial legal a fost dedus pe cale de interpretare, pornind de la dispoziţiile art. 1227 C. civ., conform cărora regulile stabilite de lege în capitolul regimului dotai guvernează asociaţia conjugală în privinţa averilor „când părţile declară în contractul lor de căsătorie că adoptă regimul dotai”.
Rezultă astfel că, pentru ca soţii să poată fi socotiţi ca fiind căsătoriţi sub regimul dotai, era nevoie de o declaraţie expresă în acest sens, făcută în cuprinsul convenţiei matrimoniale. Mai mult decât atât, simpla declaraţie potrivit căreia femeia îşi constituie sau acceptă să i se constituie dotă - în înţelesul de donaţie făcută în vederea căsătoriei -nu era suficientă pentru a echivala cu declaraţia adoptării regimului dotai, regim în temeiul căruia, spre deosebire de cel al separaţiei, o parte mai mare sau mică din bunurile femeii constituiau dota, a cărei administraţie şi a cărei folosinţă le avea bărbatul şi care era inalienabilă. Celelalte bunuri ale femeii, care nu făceau parte din dotă, formau paraferna, care rămânea sub administraţia şi folosinţa femeii.
întrucât în cauza de faţă nu s-a făcut dovada că cei doi soţi au încheiat o convenţie matrimonială prin care să adopte regimul dotai, raporturile patrimoniale dintre aceştia au fost supuse regimului separaţiei de bunuri şi, ca atare, imobilul a devenit bun propriu al cumpărătoarei, intrând în patrimoniul său ca drept exclusiv. De altfel, şi în ipoteza în care aceştia ar fi adoptat regimul dotai, iar imobilul ar fi făcut parte din dotă, dacă şi-ar fi constituit dotă bunurile viitoare, autoarea reclamantei şi-ar fi păstrat proprietatea exclusivă asupra acestui bun pe care l-a dobândit singură, neexistând decât câteva cazuri excepţionale în care bărbatul devenea proprietarul dotei.
în ceea ce priveşte aplicarea în timp a dispoziţiilor Codului familiei, trebuie avute în vedere prevederile art. 4 alin. (2) şi (3) din Decretul nr. 32/1954.
Pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, conform cărora: „Bunurile ce soţii au la data intrării în vigoare a Codului familiei devin comune sau proprii, potrivit dispoziţiunilor acestui cod. Calitatea de bun comun, dobândită în temeiul dispoziţiunilor de mai sus, nu poate fi opusă celor de al treilea care, la data intrării în vigoare a Codului familiei, sunt titulari ai vreunui drept real asupra acelui bun”.
Dispoziţiile legale menţionate nu sunt însă incidente în cauză, deoarece la data intrării în vigoare a Codului familiei bunul nu se mai afla în patrimoniul autoarei reclamantei, în condiţiile în care fusese naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi până în prezent nu s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului în litigiu, constatare care, într-adevăr, ar opera cu caracter retroactiv.
Prin urmare, este lipsită de relevanţă împrejurarea dacă reclamanta este sau nu succesoare a lui C.V. şi, ca atare, nu ar mai apărea necesară analizarea celorlalte critici formulate de către recurenta-pârâtă privind greşita apreciere a probelor de către instanţa de apel în privinţa reţinerii acestei calităţi a reclamantei.
C.A. Bucureşti, s. a Iii-a civ., mirt. şi fam., decizia nr. 619 din 6 aprilie 2009, nepublicată
| ← Dotă constituită de părinţi la căsătoria fiicei lor.... | Bun donat unui singur soţ. Aplicarea în timp a dispoziţiilor... → |
|---|
