Drept de extindere. Condiţii. Existenţa a două unităţi locative
| Comentarii |
|
Persoana care deţine, în baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile Legii nr. 5/1973, o locuinţă care-i asigură norma locativă prevăzută de lege, nu are nici un drept de extindere cu privire la o altă unitate locatiuă, situată în acelaşi imobil, dar distinctă de a sa, devenită disponibilă prin decesul fostului proprietar.
Dreptul de extindere, aşa cum era reglementat în Legea nr. 5/1973, în prezent abrogată, presupune existenţa unei singure unităţi locative.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 312/20.02.1998)
Prin sentinţa civilă nr. 5.420/1995, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea principală şi cererea conexă formulată de reclamantul V.D. împotriva pârâtelor A.A. şi S. C. "A" - S.A., a dispus anularea ordinului de repartiţie şi a contractului de închiriere nr. 22.301/1991 având ca obiect apartamentul situat la etajul imobilului din str. Barbu Mămuleanu, sectorul 2, precum şi evacuarea pârâtei A.A. din apartamentul în litigiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul are un drept legal de extindere asupra etajului imobilului, rămas liber prin decesul locatarei D.E.
Prin decizia civilă nr. 2.323/A/1997, Tribunalul Bucureşti - secţia a ill-a civilă, a admis apelul formulat de pârâta A.A. şi a schimbat sentinţa, în tot, în sensul că a respins cele două cereri.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul dispune de norma locativă la care este îndreptăţit, neavând un drept de extindere asupra etajului imobilului şi că din probele administrate nu rezultă vreo încălcare a dispoziţiilor legale în materie cu ocazia emiterii ordinului de repartiţie, şi, apoi, încheierii contractului de închiriere pârâtei A.A.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând, printre altele, greşita aplicare a legii. Recurentul susţine că , în mod greşit, tribunalul a considerat drept legal încheiat contractul de închiriere al pârâtei A.A.; la data încheierii acestui contract, apartamentul, devenit disponibil Ia sfârşitul anului 1990, prin decesul fostei locatare, fusese deja ocupat de reclamant şi chiar renovat de către acesta, ca urmare a exercitării dreptului său de extindere.
Curtea de Apel va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 5/1973 pentru exercitarea dreptului de extindere, iar în ceea ce priveşte contractul de închiriere încheiat pârâtei A.A., nu se poate reţine nici o cauză de nulitate.
Dreptul de extindere, aşa cum era reglementat în Legea nr. 5/1973, în prezent abrogată, presupunea, în primul rând, existenţa unei singure unităţi locative, or, în speţă, imobilul este compus din două unităţi locative distincte, una situată Ia parter şi cealaltă Ia etaj, fiecare având dependinţe proprii.
Recurentul ocupă, cu contract de închiriere, apartamentul nr. 1, de la parterul imobilului, compus din două camere, în suprafaţă de 30 m.p., şi dependinţe, suprafaţă care asigură (şi chiar depăşeşte) norma locativă prevăzută de Legea nr. 5/1973 pentru o familie alcătuită din două persoane.
Apartamentul nr. 2, de la etajul imobilului, care s-a disponibilizat în anul 1990, prin decesul fostei locatare, constituie o unitate locativă distinctă, complet separată de apartamentul ocupat de familia recurentului.
împrejurarea că după decesul fostei locatare a apartamentului nr. 2, recurentul a considerat că este îndreptăţit să se extindă şi în această unitate locativă, pentru a crea condiţii de locuit nepoţilor săi - precizare făcută în cererea conexă -, nu are nici o legătură cu dreptul de extindere, aşa cum era reglementat de Legea nr. 5/1973.
| ← Dovada actelor juridice. Caracterul dispoziţiilor art. 1191 Cod... | Dreptul de proprietate pe cote-părţi. Ieşire din indiviziune... → |
|---|
