Drept de proprietate dobândit de Stat şi exercitat prin intermediul unităţii administrativ-teritoriale
Comentarii |
|
C. civ., art. 680 Legea nr. 213/1998
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti la data de 21 noiembrie 2005, reclamanta N.B. a chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei M.A., să se constate că masa succesorală este formată din imobilul situat în Bucureşti, str. D. nr. 13, sector 6, compus din teren în suprafaţă de 383 mp şi construcţia edificată pe acesta, precum şi să se constate vacanţa succesorală de pe urma acestei defuncte.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că stăpâneşte imobilul respectiv din anul 1953 şi până în prezent, prin joncţiunea posesiei sale cu cea a antecesorilor săi care au cumpărat imobilul de la numita M.A. Aceasta din urmă nu are moştenitori legali, astfel încât succesiunea rămasă de pe urma sa este vacantă, Statul Român prin Ministerul Finanţelor având calitatea de a culege această succesiune.
II. Invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a susţinut că în mod greşit a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, dat fiind că într-o atare ipoteză, respectiv a inexistenţei moştenitorilor legali sau testamentari, cel care culege succesiunea în virtutea unei proceduri speciale este statul (O.G. nr. 128/1998, modificată prin Legea nr. 318/2002).
Precizează recurentul că, potrivit art. 5 din O.G. nr. 128/1998, modificată şi completată, bunurile care au trecut în proprietatea privată a statului se valorifică de Ministerul Finanţelor Publice prin organele sale teritoriale; conform art. 3 alin. (1) pct. 37 din H.G. nr. 18/2001, Ministerul Finanţelor Publice reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, iar art. 75 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 stabileşte că în cazul succesiunilor vacante notarul public citează autoritatea competentă să preia bunurile.
Recurentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice susţine că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.); potrivit prevederilor art. 5 alin. (8) din H.G. nr. 731/2007 (privind aprobarea Nomelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea statului), în ipoteza succesiunilor ce urmează a fi declarate vacante, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti reprezintă statul ca subiect de drepturi şi obligaţii şi sunt citate de notarii publici în cadrul procedurii succesorale, astfel încât, în speţă, se impune cu necesitate lămurirea dispozitivului prin stabilirea moştenitorului bunurilor succesorale.
Examinând legalitatea deciziei din perspectiva criticilor formulate, Curtea a apreciat că recursurile sunt nefondate.
în legătură cu recursul promovat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Curtea a apreciat că au fost corect interpretate şi aplicate dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul motivelor formulate, astfel încât nu poate fi primită susţinerea că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită sau încălcarea legii.
Obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea deschiderii succesiunii, componenţei masei succesorale şi a vacanţei succesorale, impune, măcar din raţiuni de opozabilitate, asigurarea contra-dictorialităţii în raport cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Este adevărat că, în cazul succesiunilor vacante (în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari ai defunctului), bunurile ce compun masa succesorală trec în proprietatea statului (art. 680 C. civ.) şi că, în
cauzele având de obiect succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, acesta este reprezentat de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti.
Pe de altă parte, însă, dreptul de proprietate al statului asupra bunurilor succesiunii cu privire la care se solicită constatarea vacanţei, se exercită efectiv prin intermediul autorităţilor administraţiei publice locale (la nivelul descentralizat), aspect ce reiese fără putinţă de tăgadă din prevederile Legii nr. 213/1998 privind regimul proprietăţii publice (art. 12).
Or, din această perspectivă, interesul reclamantei este realizat sub aspectul cadrului procesual referitor la părţi, prin păstrarea calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti (unitate administrativ-teritorială).
Este, deopotrivă, nefondat recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Declarând vacantă succesiunea ce face obiectul procesului, în mod implicit judecata a stabilit că bunurile de referinţă trec în proprietatea statului (art. 680 C. civ.), care culege astfel moştenirea.
Din această perspectivă nu se poate aprecia că dispozitivul sentinţei primei instanţe cuprinde prescripţii contradictorii sau supuse echivocului, spre a putea fi susceptibil de lămurire conform normelor de procedură.
De altfel, aşa cum s-a arătat, Municipiul Bucureşti figurează în proces pentru satisfacerea criteriului de opozabilitate, ca mijlocitor al exerciţiului dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor succesiunii vacante, aspect ce rezultă ex lege (Legea nr. 213/1998), sens în care este de prisos ca instanţa să procedeze la particularitatea unei astfel de obligaţii în cuprinsul dispozitivului.
Corect a apreciat Tribunalul asupra distincţiei între calitatea de reprezentant al statului ca subiect de drepturi şi obligaţii în procesele având ca obiect succesiunile vacante şi cea de proprietar al bunurilor preluate ca urmare a declarării vacanţei şi pe care o exercită prin intermediul autorităţilor administraţiei publice locale.
C.A. Bucureşti, s. a Ili-a civ., min. şi fam.,
decizia nr. 1323 din 15 octombrie 2009, nepublicată
Notă: A se vedea nota de la speţa nr. 102.
← Constatarea vacanţei succesorale de către instanţă.... | Uzucapiune. Neidentificarea titularului dreptului de proprietate... → |
---|