Uzucapiune. Bun fără stăpân. Distincţie faţă de vacanţa succesorală. Bun din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale
Comentarii |
|
Legea nr. 213/1998, art. 4
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta S.C. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se constate că a dobândit prin efectul uzucapiunii mai mari de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 346 mp, situat în Bucureşti, str. R., între nr. 40 şi 42, învecinat Ia N-E cu str. R., la S-E cu proprietar P.E., la
S-V cu imobilul din str. O. nr. 33 şi la N-V cu imobilul proprietatea familiei C.G. şi C., iar, prin accesiune, dreptul de proprietate asupra construcţiei şi să fie obligat pârâtul să îi atribuie număr poştal.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a stăpânit terenul în suprafaţă de 348 mp, situat între numerele 40 şi 42 pe strada R., sector
1, de mai bine de 30 de ani, exercitând o posesie continuă, neîntreruptă, publică, netulburată şi sub nume de proprietar. în ceea ce priveşte titularul parcelei de teren, dat fiind că acesta nu apare în baza de date a Primăriei Municipiului Bucureşti, ca fiind în patrimoniul vreunei persoane fizice sau juridice, instanţa a apreciat că aparţine unităţii acfministrativ-teritoriale. în speţă, nu este vorba despre vacanţă succesorală, întrucât, pentru aplicarea acestei instituţii, este necesar drept condiţie prealabilă ca imobilul să fi aparţinut unei persoane fizice sau juridice. Terenul figurează ca neavând număr poştal, or, este puţin probabil ca, în ipoteza în care ar fi fost proprietatea unei persoane, acesta să nu fi solicitat atribuirea unui număr poştal. Un alt argument este faptul că în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între P.E., se menţionează că la miazănoapte, pe o lungime de 35 m, se învecinează cu proprietar necunoscut.
în consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 213/1998, în lipsa unui titlu de proprietate asupra terenului, bunul face parte din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam.,
decizia nr. 464 din 8 aprilie 2010, nepublicată
← Bunuri dobândite de unitatea administrativ-terito-rială.... | Uzucapiune. Bun fără stăpân. Prezumţia de vacanţă succesorală → |
---|