Bunuri dobândite de unitatea administrativ-terito-rială. Momentul dobândirii. Calitate procesuală pasivă. Coproprietar al unui imobil din masa succesorală. Caracterul necontencios ai procedurii succesorale notariale. Art. 75 din Legea nr. 36/1995
| Comentarii |
|
C. civ., art. 680 Legea nr. 36/1995, art. 75, art. 78
iar procedura succesorală notarială nu exclude In niciun caz procedura de deschidere a succesiunii ori a constatării vacanţei succesorale în faţa instanţei de judecată.
Acest lucru rezultă şi din interpretarea art. 78 alin. (I) lit. c) din Legea nr. 36/1995, text de lege potrivit căruia procedura notarială se suspendă în cazul în care persoanele interesate s-au adresat instanţei de judecată pentru stabilirea drepturilor lor.
în cazul succesiunilor vacante, statul are calitatea de moştenitor, potrivit art. 652 C. civ., însă bunurile intră în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, acest lucru rezultând şi din dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 36/1995, unde se prevede că, pentru eliberarea certificatului de vacanţă succesorală, notarul public trebuie să citeze şi autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile defunctului.
Interesul reclamantului în formularea cererii rezultă din faptul că acesta şi-a dovedit calitatea de moştenitor de pe urma defunctului său tată I.A.A. şi ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul din Bucureşti, Şos. Ş.M. nr. 31, bl. 29, ap. 81, sector 2.
De altfel, şi în procedura succesorală, în cazul existenţei unor moştenitori legali sau testamentari, succesorii au drept de opţiune între calea notarială şi calea judecătorească, neavând obligaţia de a urma mai întâi calea notarială, iar inadmisibilitatea acţiunii nu poate fi primită nici prin prisma faptului că, în faţa notarului public, declanşarea procedurii succesorale notariale se poate realiza doar de către reprezentantul statului; or, orice persoană care justifică un interes legitim poate declanşa procedura notarială pentru a-şi valorifica propriile drepturi pe fondul pasivităţii manifestate de reprezentantul statului în declararea vacanţei succesorale.
II. Curtea a constatat următoarele:
Ceea ce se contestă de către pârât este, pe de o parte, calitatea procesuală activă a reclamantului doar în privinţa capătului de cerere ce are ca obiect constatarea vacanţei succesorale de pe urma defunctei E.C.M., iar, pe de altă parte, admisibilitatea unei astfel de acţiuni (în raport de acelaşi capăt de cerere).
Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.
în speţă, reclamantul este succesorul defunctului I.A.A. (aspect necriticat de pârât în recurs) şi, ca atare, proprietar al cotei indivize din imobilul înscris în masa succesorală rămasă de pe urma tatălui său.
în această calitate, are un interes personal să acţioneze în instanţă pentru lămurirea situaţiei juridice a acestui bun şi, drept consecinţă, are calitate procesuală activă şi în ceea ce priveşte constatarea existenţei vacanţei succesorale în legătură cu patrimoniul defunctei E.C.M., celălalt coproprietar al apartamentului.
Justificarea calităţii procesuale active este dată în cauza de faţă, în legătură cu capătul de cerere contestat de recurent, tocmai de acest interes al intimatului I.A.C., iar nu de o eventuală pretenţie a acestui reclamant faţă de succesiunea defunctei E.C.M.
în acest context, nu se poate susţine că doar reprezentantul statului ar putea formula o cerere de constatare a existenţei unei vacanţe succesorale, conform art. 85 din Legea nr. 36/1995 şi art. 680 C. civ., cu atât mai mult cu cât aceste texte de lege vizează momentul dobândirii moştenirii vacante de către stat şi cel al eliberării certificatului de vacanţă succesorală, iar nu persoanele care pot cere deschiderea unei astfel de succesiuni.
Astfel cum a reţinut şi Tribunalul, vacanţa succesorală poate fi constatată în cadrul unei proceduri notariale (mai rapidă, care nu presupune o judecată asupra tuturor aspectelor legate de calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora şi compunerea masei succesorale), cât şi de către instanţa judecătorească, în mod direct, în lipsa certificatului de vacanţă succesorală eliberat de notarul public.
Deşi recurentul nu exclude, de plano, posibilitatea ca o persoană să se adreseze instanţei de judecată pentru stabilirea succesiunii vacante, în speţă arată că reclamantul nu poate justifica legitimare procesuală activă pentru a cere să fie dezbătută succesiunea defunctei E.C.M.
Or, tocmai această premisă este greşită, întrucât reclamantul nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată şi nici nu a urmărit ca instanţa să-i confere o vocaţie la moştenire acestei defuncte, ci doar constatarea calităţii de moştenitor a statului pentru a-i putea opune cererea de ieşire din indiviziune şi, în principal, pentru opozabilitate, cea legată de constatarea nulităţii parţiale a certificatului de moştenitor emis la decesul tatălui său.
De asemenea, Curtea a constatat, în raport de aceste considerente şi de cele arătate în continuare, că excepţia inadmisibilităţii cererii privind constatarea existenţei vacanţei succesorale nu este fondată.
Caracterul necontencios al procedurii succesorale notariale nu este dat de natura drepturilor succesorale, cum afirmă recurentul atunci
când arată că în cadrul succesiunilor vacante statul nu vine în conflict cu alte persoane ce invocă un legat cu titlu particular sau cu titlu universal asupra unei astfel de moşteniri, ci de faptul că în timpul derulării sale succesibilii nu îşi contestă calitatea de erede, compunerea masei succesorale ori întinderea drepturilor ce li se cuvin. în condiţiile în care există neînţelegeri sub acest aspect, instanţa de judecată este cea chemată să se pronunţe, procedura desfăşurată în faţa acesteia fiind una contencioasă.
Pe de altă parte, trimiterea la dispoziţiile art. 331 C. proc. civ., făcută de recurent cu referire la competenţa specială ce ar reveni notarilor publici pentru soluţionarea cererilor de constatare a vacanţei succesorale, nu poate fi primită, deoarece ceea ce caracterizează procedura necontencioasă, spre deosebire de procedura contencioasă, este lipsa unui litigiu prin inexistenţa unui conflict de interese.
Cererea de constatare a unei succesiuni vacante poate fi soluţionată de un notar (norma dispozitivă, iar nu imperativă, ce rezultă din Legea nr. 36/1995), dar şi de instanţa de judecată, în mod direct, astfel cum s-a arătat anterior.
Curtea a reţinut şi că, în toate cazurile, indiferent că vacanţa moştenirii a fost constatată prin certificatul eliberat de notar sau direct prin hotărârea organului de jurisdicţie, statul dobândeşte moştenirea ope legis, de la deschiderea ei, potrivit regulilor generale. Atât certificatul de vacanţă succesorală, cât şi hotărârea judecătorească nu au efect constitutiv, ci numai declarativ, dobândirea operând retroactiv de la data morţii celui care lasă moştenirea. Pentru a se produce un asemenea efect nu este obligatorie, drept urmare, procedura strict reglementată de Legea nr. 36/1995, aceasta fiind doar o opţiune a celor interesaţi. De aceea, nu poate fi primită teza conform căreia o procedură succesorală notarială ar deveni în asemenea situaţii inutilă.
| ← Uzucapiune. Bun dobândit de unităţile... | Uzucapiune. Bun fără stăpân. Distincţie faţă de vacanţa... → |
|---|
