Drept de retenţie. Calificare din punct de vedere procedural. Motiv de casare

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie, chiar în faza apelului, deoarece reprezintă un mijloc de apărare în sensul dispoziţiilor art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.

Nepronunţarea instanţei de apel asupra cererii de recunoaştere a dreptului de retenţie face posibilă casarea deciziei, în baza art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă.

(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1.620/28.11.1997)

Prin sentinţa civilă nr. 10.543 din 29.11.1996, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis, în parte, cererea de partajare a bunurilor comune formulată de reclamanta C. I. împotriva pârâtului G. I.. Instanţa a constatat componenţa masei de bunuri comune şi a dispus ieşirea din indiviziune, prin atribuirea în natură a imobilului, constând dintr-un apartament de două camere, către pârât, a atribuit ambelor părţi bunuri mobile şi a obligat pe pârât la plata unei sulte, către reclamantă.

Reclamanta a formulat apel împotriva acestei sentinţe, criticând-o numai sub aspectul atribuirii către pârât a apartamentului ce a constituit domiciliul comun, cu motivarea că este pensionară şi nu are posibilitatea de a-şi procura o altă locuinţă, în timp ce pârâtul este mai tânăr şi obţine venituri din muncă, putând să-şi asigure mai uşor o locuinţă.

Prin decizia civilă nr. 1.288 din 28.05.1997, Tribunalul Bucureşti -secţia a IH-a civilă a admis apelul formulat de reclamantă şi a schimbat, în parte, sentinţa, atribuind reclamantei imobilul în litigiu, cu obligarea acesteia la plata unei sulte de 12.000.000 lei către pârât.

împotriva acestei decizii a formulat recurs intimatul-pârât G.I., solicitând casarea deciziei, deoarece instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii sale de a i se recunoaşte un drept de retenţie asupra imobilului, până la achitarea sultei de către reclamantă, în cazul în care apelul acesteia va fi admis. Cererea a fost depusă în faza apelului, însă instanţa a ignorat existenţa ei, deşi a admis apelul şi a atribuit imobilul reclamantei.

Recursul este fondat.

în faza apelului, pârâtul-intimat a depus o întâmpinare, prin care a declarat că este de acord ca apartamentul să-i fie atribuit reclamantei, cu condiţia de a i se recunoaşte şi lui dreptul de retenţie asupra imobilului până la plata integrală a sultei de către reclamantă.

Potrivit dispoziţiilor art. 294 Cod procedură civilă, excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.

Recunoaşterea dreptului de retenţie, la cererea intimatului, poate fi explicată din punct de vedere procedural în baza textului de lege menţionat, deoarece dreptul de retenţie constituie un mijloc de apărare cil intimatului-pârât şi nu o cerere nouă formulată în apel. Aşa fiind, instanţa de apel trebuia să se pronunţe asupra acestui mijloc de apărare, hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, iar recursul va fi admis şi, în baza art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă, decizia va fi casată, în parte, şi rejudecând în apel, sub aspectul menţionat şi în baza art. 312 alin.l Cod procedură civilă, Curtea va acorda intimatului-pârât G. I. un drept de retenţie asupra imobilului, până la achitarea integrală a sultei de către apelanta-reclamantă C. I.

← Contestaţie la titlu. Obiect  Eroare materială. Posibilitatea strecurării acesteia atât în... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drept de retenţie. Calificare din punct de vedere procedural. Motiv de casare