FOND FUNCIAR. INAPLICABILII"ATEA ART. 14 ALIN. 2 DIN LEGEA NR. 18/1991, REPUBLICATĂ, PERSOANELOR CĂRORA LE FUSESE STABILIT ACEST DREPT ANTERIOR MODIFICĂRII LEGII NR. 18/1991 PRIN LEGEA NR. 169/1997.
| Comentarii |
|
Dacă prin titluri irevocabile s-au reconstituit drepturile de proprietate ale unor solicitanţi în condiţiile Legii nr. 18/1991, înainte de modificarea ei prin Legea nr. 169/1997, ei nu mai pot cere, după modificarea legii, localizarea terenurilor pe vechile amplasamente, în condiţiile prevăzute de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, deoarece, potrivit art. II din Legea nr. 169/1997 dispoziţiile modificatoare ale ei nu aduc atingere în nici un fel titlurilor şi altor acte de proprietate eliberate cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor.
Prin sentinţa civilă nr. 3.217/26.11.1997, Judecătoria Roşiori de Vede a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanţii L.M., B.E., C.S. şi B.A. (decedată la 14.06.1997 şi continuată de moştenitorul acesteia, B.D.), în contradictoriu cu Comisia Judeţeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi P.I.M., P.I.G. şi P.D., obligând pe reclamanţi la 150.000 lei, cheltuieli de judecată către pârâţi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, din actele dosarului nu se poate reţine că reclamanţii au făcut dovada că au avut teren în punctul „Moara".
împotriva acestei hotărâri, la data de 22.01.1998, au declarat apel reclamanţii, formulând următoarele motive de apel:
1. Sentinţa apelată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 169/1997, care a introdus alin. 2 la art. 27 din Legea nr. 18/1991, în sensul că se poate face reconstituireape vechile amplasamente.
2. Sentinţa este netemeinică, deoarece instanţa nu a dat dovadă de rol activ, refuzând administrarea probei cu martori, deşi, potrivit art. 4 din Legea nr. 169/1997, dovada întinderii dreptului de proprietate la colectivizare se poate face cu acte, iar în lipsa acestora, cu orice mijloc de probă, inclusiv declaraţii de martori.
Prin decizia civilă nr. 2.585/27.11.1998, Tribunalul Teleorman a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi.
în considerentele deciziei se reţine că, în speţă, reclamanţii nu puteau invoca beneficiul art. 17 din Legea nr. 169/1997, deoarece prevederile acestei legi nu pot fi aplicate retroactiv, pentru cererile deja soluţionate în temeiul Legii nr. 18/ 1991.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel, se reţine că apelanţilor-reclamanţi nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma tatălui lor, ci în nume propriu, deoarece tatăl lor nu s-a înscris în C.A.P., la data colectivizării petiţionarii fiind titulari de rol.
împotriva acestei decizii, la 11.12.1998, au declarat recurs reclamanţii L.M. şi B.A., care critică hotărârea pentru următoarele considerente, ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă:
1) Hotărârile pronunţate în cauză au fost date cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, potrivit cărora atribuirea terenului se va face, pe cât posibil, pe vechile amplasamente.
Acest text exista în Legea nr. 18/1991 şi anterior modificării acesteia prin Legea nr. 169/1997, deci instanţele au pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii.
2) Au fost încălcate dispoziţiile art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă şi 27 din Legea nr. 18/1991, republicată, instanţele fiind lipsite de rol activ, respingând proba testimonială, care ar fi putut duce la stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
Examinând recursul în raport de criticile formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţii P.M., P.Gh., P.D. şi Comisia Judeţeană Teleorman constituită în temeiul Legii nr. 18/1991, solicitând anularea parţială a titlului de proprietate nr. 65-01220 din 6.01.1995, în sensul că greşit s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâţilor pentru suprafaţa de 1,0062 ha în tarlaua 50/2, parcela 1, intitulat pct. „Moara" şi reconstituirea dreptului de proprietate pe numele lor pentru 0,50 ha din acest teren, care a aparţinut autorului lor, M.l.
Din actele depuse la dosar se constată că autorul reclamanţilor nu figurează înscris în registrul agricol cu vreo suprafaţă de teren şi nici cu cerere de înscriere în C.A.P..
Ca atare, comisia der aplicare a Legii nr. 18/1991 le-a reconstituit reclamanţilor dreptul de proprietate asupra terenurilor cu care aceştia figurau înscrişi în registrul agricol la data cooperativizării.
L.M., B.A. şi B.A. au contestat hotărârea comisiei locale, pentru că nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,50 ha, moştenită de la tatăl lor, însă contestaţiile acestora au fost respinse, fapt ce rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr. 2.262/1995, pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede, definitivă şi irevocabilă.
Cu privire la aceeaşi suprafaţă de teren, reclamantul a formulat împotriva pârâţilor acţiune în revendicare, respinsă prin sentinţa civilă nr. 1.384/1996, pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede.
La rândul lor, pârâţii au formulat o acţiune în revendicare pentru acest teren împotriva reclamanţilor, L.M., B.A. şi B.A., acţiune admisă prin sentinţa civilă nr. 804/10.02.1993, pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede.
Instanţele au reţinut, în mod corect, că recurenţilor-reclamanţi nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, deoarece drepturile lor fuseseră deja stabilite, anterior modificării Legii nr. 18/1991 prin Legea nr. 169/1997.
Textul invocat de recurenţi exista în Legea nr. 18/1991 şi anterior modificării acesteia, dar cu precizarea expresă că pentru zonele de câmpie atribuirea efectivă a terenurilor urma a se face pe sole stabilite de comisie şi nu neapărat pe vechiul amplasament (art. 13 alin. 2).
In condiţiile în care recurenţii-reclamanţi nu au produs dovezi din care să rezulte că ei (sau autorul lor) au stăpânit, anterior cooperativizării, vreo suprafaţă de teren în punctul numit „Moara", soluţiile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice.
Cu privire la refuzul instanţei de apel de a administra proba testimonială -această probă era neconcludentă, câtă vreme recurenţii-reclamanţi nu au contestat întinderea dreptului de proprietate, ci numai amplasamentul terenurilor atribuite.
Faţă de cele reţinute, constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile art 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat. (Judecator Nicolae Craciun)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 2.206/1999)
| ← FOND FUNCIAR. LEGEA NR. 18/1991. FORMULAREA Şl DEPUNEREA... | EXPROPRIERE. TEREN. REALIZAREA SCOPULUI MĂSURII DE EXPROPRIERE. → |
|---|
