DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ Şl DOMENIUL PUBLIC. DISTINCTIE. NE JUSTIFICAREA TITLULUI CU CARE BUNUL A INTRAT ÎN DOMENIUL PUBLIC. ADMISIBILITATEA ACŢIUNII ÎN REVENDICARE.
| Comentarii |
|
Domeniul public este un concept care individualizează o masă de bunuri cu un regim juridic ocrotit în mod preferenţial de către lege, în timp c^proprietatea publică se referă la dreptul subiectiv având ca obiect bunurile care alcătuiesc domeniul public.
Având în vedere că cele două noţiuni nu sunt echivalente, invocarea de către pârât a faptului că bunul face parte din domeniul public nu înseamnă justificarea, în acest mod, a dreptului de proprietate, câtă vreme nu s-a făcut dovada că acest drept a fost dobândit în condiţiile prevăzute de lege.
Cum, în speţă, terenul a fost ocupat de stat fără nici un titlu, el nu poate face parte din domeniul public, căci nu existenţa domeniului public creează dreptul de proprietate publică, ci dreptul de proprietate publică explică, fundamentează şi legitimeaază existenţa domeniului public.
Prin sentinţa civilă nr. 2072/16.10.1991, Judecătoria Roşiori de Vede a admis cererea formulată de reclamanţii S.V. şi S.Gh. împotriva pârâtei Primăria Roşiori de Vede - Teleorman, care a fost obligată să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 353 m2 teren, situat în piaţa oraşului
Roşiori de Vede, între punctele A-B-C-D-E-F, conform schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii terenului în litigiu, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1.829/8.12.1971 la notariatul de Stat Roşiori de Vede, iar terenul a fost ocupat abuziv de către pârâtă, în urmă cu 7-8 ani, când a fost extinsă piaţa centrală a oraşului Roşiori de Vede.
în drept, s-a reţinut că pârâta nu a prezentat un titlu de proprietate pentru justificarea dreptului său asupra terenului, iar cererea reclamanţilor a fost admisă în baza art. 480 Cod civil.
împotriva acestei sentinţe, rămasă definitivă prin nerecurare, a declarat recurs extraordinar Procurorul General al României, solicitând casarea hotărârii, deoarece, conform art. 5 alin.1 din Legea nr. 18/1991, terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public, aparţin domeniului public şi sunt scoase din circuitul civil.
Prin decizia civilă nr. 561/12.03.1993, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul extraordinar şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, constatând că hotărârea judecătoriei a fost pronunţată în condiţiile lipsei de procedură cu Primăria Roşiori de Vede.
Rejudecâd cererea în fond, Judecătoria Roşiori de Vede a pronunţat sentinţa civilă nr. 166/30.01.1996, prin care a admis acţiunea formulată, reţinând, în esenţă, că, terenul în litigiu a fost preluat de către Primăria oraşului Roşiori de Vede fără nici un temei lejgal, în anul 1987, iar dispoziţiile Legii nr. 18/1991 nu pot justifica ocuparea abuzivă a-terenului, deoarece legea menţionată nu poate fi interpretată ca fiind un titlu de proprietate în favoarea pârâtei.
împotriva aceste sentinţe a declarat apel Consiliul Local Roşiori de Vede, iar prin decizia civilă nr. 1.636/19.09.1996, Tribunalul Teleorman a respins apelul ca nefondat, cu motivarea că apelantul nu a depus la dosar nici un act care să ateste dreptul său de proprietate, iar dispoziţiile Legii nr. 18/1991 nu pot explica din punct de vedere juridic preluarea abuzivă a terenului revendicat.
împotriva deciziei a formulat recurs apelantul-pârât, solicitând casarea în baza art. 304 pct. 7, 9,10 şi 11 Cod procedură civilă.
S-a arătat în dezvoltarea motivelor de recurs că instanţa de apel nu a examinat criticile formulate decât în mod succint, că a reţinut eronat împrejurarea că s-ar fi invocat de către recurent dispoziţiile Legii nr. 18/1991, ca titlu de proprietate şi că, în cauză, retrocedarea terenului trebuia făcută urmându-se procedura specială prevăzută de art. 35 din Legea nr. 18/1991, nu pe calea acţiunii în revendicare.
De asemenea, nu s-a motivat inaplicarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 18/1991, deoarece terenul în litigiu face parte din domeniul public, întrucât pe el este amplasată o parte din piaţa centrală a oraşului Roşiori de Vede.
Recursul este nefondat.
Deşi recurenta nu a arătat şi dezvoltat separat motivele de recurs, încălcând prevederile art. 303 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere dispoziţiile art. 306 alin. ultim, instanţa de recurs constată că prezentarea criticilor face posibilă încadrarea acestora, pentru a putea fi analizate în această cale de atac, în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă.
Recurenta a invocat în mod formal şi prevederile art. 304 pct. 10 şi 11 Cod procedură civilă, dar dezvoltarea acestora nu permite încadrarea lor, pentru analiză, în dispoziţiile legale menţionate.
în ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, acesta este nefondat, întrucât instanţa de apel a analizat în fapt şi în drept toate motivele de apel invocate, fiind respectate prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, în vigoare la data pronunţării hotărârii.
De asemenea, recurenta a susţinut că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 5 şi 6, precum şi art. 35 alin. 5 şi 6 din Legea nr. 18/1991, în sensul că terenul revendicat aparţine domeniului public, fiind scos din circuitul civil, iar, pe de altă parte, terenul putea fi retrocedat în baza art. 35 din Legea nr. 18/ 1991, în condiţiile prevăzute de această lege specială, şi nu în baza dreptului comun.
Critica este nefondată.
Este adevărat că, potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, printre alte bunuri care fac parte din domeniul public se află şi terenurile pe care sunt amplasate pieţe.
însă, terenul în litigiu nu a intrat în domeniul public de interes local al oraşului Roşiori de Vede, întrucât piaţa oraşului a fost extinsă pe terenul reclamanţilor fără a exista vreun titlu legal care să justifice această ocupare a terenului.
în cauză, trebuie făcută distincţia între domeniul public şi dreptul de proprietate publică.
Domeniul public la care se referă art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 este un concept care individualizează o masă de bunuri cu un regim juridic ocrotit în mod preferenţial de către lege, pe când proprietatea publică se referă la dreptul subiectiv, care poartă asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public.
întrucât «domeniul public» nu este o noţiune juridică echivalentă celei de «drept de proprietate publică», invocarea faptului că bunul face parte din domeniul public nu înseamnă justificarea, în acest mod, a dreptului de proprietate publică asupra bunului din domeniul public, câtă vreme nu a făcut dovada că acest drept a fost dobândit în condiţiile prevăzute de lege.
Or, în speţă, terenul a fost ocupat de stat fără nici un titlu, astfel încât nu a intrat în mod valabil în patrimoniul acestuia şi nu poate face parte nici din domeniul public. Aceasta deoarece, nu existenţa domeniului public creează dreptul de proprietate publică, ci dreptul de proprietate publică explică, fundamentează şi legitimează existenta domeniului public.
In consecinţă, interpretarea instanţei de apel, în sensul că, apartenenţa aparentă a bunului la domeniul public nu poate justifica dreptul de proprietate publică a statului asupra terenului - ceea ce rezultă din Legea nr. 18/1991 -nu numai că este corectă, dar în prezent are o justificare legislativă şi în dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
în consecinţă, având în vedere că dreptul de proprietate asupra terenului nu a intrat niciodată în patrimoniul statului, în mod corect intimaţii-reclamanţi au ales calea acţiunii în revendicare şi nu pe aceea a reconstituirii dreptului de proprietate în condiţiile art. 35 alin. 5 şi 6 din Legea nr. 18/1991. (Judecator Adina Nicolae)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 305/1999)
| ← DREPT DE PROPRIETATE. INOPOZABILITATEA HOTĂRÂRII DE RESTITUIRE... | DREPT DE PROPRIETATE. DREPTUL PROPRIETARULUI DE A SOLICITA... → |
|---|
