Imobil afectat unei activităţi de interes public. Imposibilitatea restituirii în natură
| Comentarii |
|
Imobilul în litigiu a fost evidenţiat în C.F. Câmpia Turzii, iar prin sentinţa civilă nr. 5997/1999 a Judecătoriei Turda, devenită irevocabilă, s-a dispus dezmembrarea în parcele cu nr. top nou şi reînscrierea pe numele vechilor proprietari, H.I. şi H.I, a clădirii compuse din 7 camere, hol, baie şi antreu, apoi curte şi grădină în suprafaţă de 348 mp, sub nr. top nou.
Imobilul în litigiu este cel identificat sub nr. top nou, în privinţa căruia reclamantul, în calitate de moştenitor legal, a depus cerere de restituire în natură, în conformitate cu art. 1,3 şi 20 din Legea nr. 10/2001.
Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în faţa primei instanţe şi în apel, imobilul a fost preluat în proprietate de stat în baza art. 2 din Decretul nr. 223/1974, astfel că face obiectul Legii nr. 10/2001.
Decizia nr. 50/29 martie 2002 prin care apelantei i s-a respins solicitarea de restituire în natură a imobilului a vizat împrejurarea că imobilul se încadrează în dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, fiind transformat în decursul timpului în aşa fel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat. Prima instanţă a reţinut că îmbunătăţirile aduse de pârâtă sunt neesenţiale, iar în apel a fost verificată această apărare prin administrarea probei ştiinţifice şi efectuarea unui raport de expertiză tehnică.
După cum reiese din adeverinţă, ca şi din lista cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, expertul a identificat imobilul în discuţie, a descris îmbunătăţirile şi lucrările efectuate din momentul trecerii în proprietate de stat şi până în prezent, stabilind cu certitudine că nu se poate considera că imobilul a devenit unul nou, nefacând parte din categoria celor prevăzute în art. 18 lit. c) din lege. Expertul a conchis că extinderile nete realizate de pârâtă reprezintă doar 12% din suprafaţa utilă actuală şi nu au fost introduse dotări speciale.
Ca atare, această apărare a apelantei a fost înlăturată ca nefondată. Restituirea în natură către reclamant nu este posibilă întrucât în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
După cum reiese din adeverinţa şi din lista cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, imobilul construcţie şi teren, constituie în prezent sediul RAGCL şi face parte din domeniul public al acestei unităţi administrativ-teritoriale, potrivit HCL nr. 69/29.11.2002. Imobilul, construcţie şi teren, a fost declarat ca aparţinând domeniului public al municipiului, conform art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998, administrarea bunurilor aparţinând domeniului public al unităţilor administrativ teritoriale fiind reglementată prin prevederile art. 121-126 din Legea nr. 215/2001. Art. 122 alin. 2 din această lege stipulează că bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, consiliile locale având abilitarea de a hotărî ca aceste bunuri să fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice.
Art. 16 din Legea nr. 10/2001 stabileşte că nu pot fi retrocedate în natură imobilele ocupate de instituţii publice, necesare în vederea continuării activităţilor de interes public, foştilor proprietari urmând să li se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
Imobilul în discuţie face parte din domeniul public al municipiului, aparţine acestei unităţi administrativ teritoriale, fiind deţinut de către Consiliul Local al municipiului şi dat în administrarea pârâtei apelante. Construcţia reprezintă sediul R.A.G.C.L., fiind evident că este necesară pentru continuarea activităţii desfăşurată în interesul locuitorilor, aceea de gospodărie comunală şi locativă.
în formularea sa iniţială, alin. 4 din art. 16 a prevăzut că regula instituită prin alin. 1 şi 2 nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil, însă conţinutul alin. 4 a fost modificat prin O.U.G. nr. 184/2002, în sensul că bunurile stabilite conform procedurii prevăzute la alin. 2 sunt, pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publică şi au regimul prevăzut de lege.
Se constată că, în prezent, nu mai are relevanţă juridică distincţia între imobilele preluate fară titlu valabil şi cele cu titlu valabil, în cazul ambelor categorii de imobile făcându-se aplicarea prevederilor art. 16 alin. 1, soluţia principală fiind aceea a restituirii prin echivalent.
Apelanta a fost de acord cu restituirea prin echivalent a imobilului şi acordarea de despăgubiri băneşti, obiectul acestei plângeri rezumându-se numai la obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului.
Intimatul a depus cerere de acordare a măsurilor reparatorii şi în conformitate cu normele Legii nr. 112/1995, însă în şedinţa publică din 20 ianuarie 2003 a declarat că cererea nu a fost soluţionată nici până în prezent şi nu a primit despăgubiri băneşti. întrucât în speţă sunt incidente prevederile art. 16 alin. 1 din lege, este inutilă cercetarea restului motivelor de apel în legătură cu plata despăgubirilor foştilor proprietari la data trecerii în proprietate de stat, ca şi a încasării efective a acestor despăgubiri, cu consecinţa returnării sumei, potrivit art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Cluj, decizia civilă nr. 67 din 2003
| ← Imobil preluat de stat | Nulitatea parţială a procesului-verbal de punere în posesie... → |
|---|
