Indiviziune. Regula unanimităţii în cazul actelor de dispoziţie efectuate cu coproprietari
| Comentarii |
|
Reclamanţii s-au legitimat ca moştenitori ai autorului P.I., iar în dovedirea dreptului lor de proprietate au depus la dosar actul de vânzare-cumpărare şi autorizaţiile de construcţie din 1938 şi din 1942.
Din analiza titlului de proprietate invocat de reclamanţi se constată că autorul părţilor, P.I., a cumpărat, alături de fratele său P.G., în indiviziune şi în părţi egale, de la vânzătorul N.S. „casele de locuit, împreună cu dependinţe, curte, grădină, plantaţiuni, împrejmuiri din garduri de piatră şi sârmă, situate în vatra satului C".
Din analiza autorizaţiei din mai 1938 rezultă că unul dintre coproprietarii imobilului indiviz, P.I., a fost autorizat să reconstruiască o casă lungă din piatră şi cărămidă, fără a se identifica terenul pe care s-a edificat casa.
Din probatoriile administrate în cauză, reclamanţii nu au dovedit că autorul lor a fost proprietarul exclusiv al imobilului revendicat, nefăcându-se dovada sistării stării de indiviziune asupra imobilului situat în comuna C. Din precizările reclamanţilor depuse la Judecătoria Constanţa rezultă că în anii 1960, autorului comun PI. i-a fost recunoscut de autorităţile locale dreptul de proprietate pentru" din curte, un garaj ţi o bucătărie, bunuri vândute ulterior de autorul lor unui vecin. Reclamanţii nu au depus la dosar actele de înstrăinare pentru a se verifica dacă terenul restituit în 1960 se identifică cu imobilul revendicat în cauză sau dacă acesta corespunde cotei de 1 din imobilul cumpărat în indiviziune cu fratele său PG. în anul 1927.
Ceea ce este specific coproprietăţii este faptul că acelaşi bun nefrac-ţionat, în materialitatea sa, aparţine concomitent mai multor titulari, fiecare dintre aceştia având numai o cotă parte ideală din dreptul de proprietate. Un coproprietar nu poate exercita singur o acţiune în revendicare imobiliară, fiecare dintre ei are doar un drept exclusiv numai asupra cotei părţi ideale, acţiunea în revendicare fiind un act de dispoziţie, ce este supus regulii unanimităţii.
Faţă de aceste considerente, se impune admiterea recursului pârâţilor şi casarea hotărârilor pronunţate de instanţele de fond şi de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, pentru identificarea bunului revendicat de reclamanţi. Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va identifica imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1927, bun dobândit în indiviziune de PI. şi P.G., respectiv dacă bunul revendicat în cauză se identifică cu o parte din acel imobil, dacă între coindivizari s-a realizat partajul judiciar sau voluntar, iar în caz contrar se va urmări respectarea regulii unanimităţii în cazul actelor de dispoziţie efectuate de coproprietari, revendicarea imobiliară încadrându-se în această categorie.
Tribunalul Constanţa, decizia civilă nr. 464/C din 22 aprilie 2003
| ← Nulitatea parţială a procesului-verbal de punere în posesie... | Indiviziune. Sistarea indiviziunii → |
|---|
