CERERE DE PARTAJ A BUNURILOR COMUNE INTRODUSĂ SEPARAT DE ACŢIUNEA DE DIVORŢ. COMPETENTA MATERIALĂ Şl TERITORIALĂ A SOLUŢIONĂRII CAUZEI.
| Comentarii |
|
Cererea având ca obiect partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, introdusă separat şi ulterior acţiunii de divorţ, nefiind o cerere accesorie, nu atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 17 Cod procedură civilă, referitoare la prorogarea legală de competenţă.
Competenţa materială a instanţei se stabileşte, după valoarea obiectului cererii, conform dispoziţiilor art. 1 şi 2 lit. b Cod procedură civilă.
Din punct de vedere al competenţei teritoriale, atunci când din masa partajabilă face parte şi un bun imobil, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la locul situării imobilului, conform art. 13 Cod procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 4642 din 31.03.1998, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul P.G. împotriva pârâtei P.L. şi a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanul P.G., iar prin decizia civilă nr. 613 din 11.03.1999, Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului, a reţinut dosarul spre rejudecarea în fond a cererilor de partaj.
împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata-pârâtă P.L., solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 17 Cod procedură civilă.
Astfel, în baza art. 17 Cod procedură civilă, competenţa de soluţionare a cererilor accesorii revine instanţei competente să judece cererea principală, iar în speţă, partajarea bunurilor comune dobândite de foştii soţi revine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, singura competentă a soluţiona şi cererea de divorţ a părţilor.
De asemenea, dispoziţiile art. 13 Cod procedură civilă impun judecarea cauzei de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, iar instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată, a încălcat dispoziţiile art. 12 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia a IV-a civilă a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cererea de partaj, care formează în speţă obiectul judecăţii, este o cerere principală şi nu o cerere accesorie, deoarece ea nu a fost formulată prin cererea de divorţ, ci a fost depusă pe cale separată, după pronunţarea divoruţului părţilor. Acest aspect rezultă chiar din cererea de chemare în judecată şi din celelalte acte depuse la dosar.
Faţă de cele menţionate, dispoziţiile art. 17 Cod procedură civilă nu au nici o relevanţă în speţă, deoarece instanţa are de soluţionat o singură cerere -aceea de partaj - cerere care nu se află în raport de dependenţă sau accesorietate faţă de cererea de divorţ.
în consecinţă, pentru soluţionarea acestei cereri se aplică regulile de competenţă de drept comun şi nu dispoziţiile de procedură cu caracter derogatoriu ale art. 17 Cod procedură civilă.
Instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile art. 13 Cod procedură civilă, aplicându-le în coroborare cu dispoziţiile art. 2 lit. b Cod procedură civilă şi a dat eficienţă atât prevederilor legale imperative referitoare la competenţa materială, cât şi celor referitoare la competenţa teritorială.
Conform art. 2 lit. b Cod procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile privind drepturi şi obligaţii rezultând din raporturi juridice civile, al căror obiect are o valoare de peste 150.000.000 lei.
în speţă, dreptul de proprietate asupra bunurilor supuse partajului are o valoare de peste 150.000.000 lei. Astfel, competenţa pentru soluţionarea cererii aparţine tribunalului, conform art. 2 lit. b Cod procedură civilă, şi faţă de dispoziţiile art. 13 Cod procedură civilă, care stabilesc competenţa materială absolută, aceasta aparţine Tribunalului Bucureşti, deoarece bunul imobil asupra căruia poartă dreptul de proprietate al părţilor este situat în circumscripţia acestui tribunal.
Instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 12 Cod procedură civilă, deoarece reclamantul are, conform acestui text de lege, alegerea între mai mult instanţe deopotrivă competente, dar, în speţă, singura instanţă competentă este Tribunalul Bucureşti, iar normele de competenţă aplicabile au caracter imperativ (vezi art. 159 pct. 2 şi 3 Cod procedură civilă).
Constatând că instanţa de apel a aplicat corect prevederile procedurale privind stabilirea competenţei şi că motivele de recurs analizate în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă sunt nefondate, Curtea a respins recursul. (Judecator Octavia Spineanu-Matei)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 1.673/1999)
| ← CERERE DE PARTAJ A BUNURILOR COMUNE ALE SOŢILOR, FORMULATĂ DE... | DIVORŢ. PĂSTRAREA NUMELUI COMUN DUPĂ DESFACEREA CĂSĂTORIEI.... → |
|---|
