înscrisuri noi depuse în recurs, prin care se poate dovedi că starea de fapt iniţială s-a modificat, existând temeiuri care să justifice revenirea reclamantei asupra acordului dat în sensul ca părţile să păstreze numele dobândit prin căsătorie
| Comentarii |
|
- Codul familiei: art. 27, art. 40 alin. (1)
- Codul de procedură civilă: art. 305
în speţă, instanţa de fond, desfăcând căsătoria dintre soţi, prin acordul acestora, a constatat şi a luat act şi de înţelegerea cu privire la purtarea pe viitor a numelui dobândit prin căsătorie, dând eficienţă art. 40 alin. (1) C.fam.
în apel, reclamanta a solicitat instanţei să dispună revenirea fiecăruia dintre soţi la numele purtat anterior căsătoriei, însă instanţa a respins calea de atac, reţinând că învoiala iniţială îşi produce în continuare efecte, atâta timp cât pârâtul nu s-a prezentat pentru a arăta că nu mai doreşte să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.
în recurs, reclamanta a depus înscrisuri din care rezultă că purtarea în continuare a numelui dobândit prin căsătorie îi creează grave prejudicii datorită condamnării pârâtului la pedeapsa de 4 ani închisoare (precedată de un proces penal pe parcursul căruia pârâtul a fost citat la domiciliul comun), precum şi a neachitării de către acesta a unui credit restant la BRD (a se vedea borderoul cu înscrisuri depus în recurs).
Faţă de probele noi, administrate în condiţiile art. 305 C. pr. civ., Curtea constată că, deşi pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la numele pe care îl va purta după desfacerea căsătoriei, starea de fapt iniţială s-a modificat, iar în prezent există temeiuri care justifică revenirea reclamantei asupra acordului dat în sensul ca părţile să păstreze numele dobândit prin căsătorie,
Prin urmare, se impune admiterea solicitării reclamantei, care de fapt constituie şi regula în materie, ca fiecare dintre părţi să revină la numele purtat anterior căsătoriei.
(Decizia civilă nr. 1851/R-MF din 7 decembrie 2010)
Prin sentinţa civilă nr. 3013 din 31 martie 2010, J.P. a admis cererea modificată formulată de reclamanta D.C.I. împotriva pârâtului D.C.C.A., a desfăcut căsătoria înregistrată sub nr. 311 din 22 mai 2004 în registrul stării civile al P.P., judeţul A., prin acordul părţilor, a încuviinţat ca soţii să păstreze numele dobândit prin căsătorie, acela de D.C. şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între părţile în cauză s-a încheiat căsătoria ce a fost înregistrată sub nr. 311 din 22 mai 2004 în registrul stării civile al P.P., judeţul A., astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie anexat la dosar. S-a mai reţinut că din căsătorie nu au rezultat copii, iar la termenul de judecată alocat, soţii şi-au exprimat acordul cu privire la desfacerea căsătoriei, fiind îndeplinite în consecinţă condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (2) C. fam.
Cu privire la nume, faţă de cererea formulată şi constatând că între părţi a intervenit o înţelegere cu privire la purtarea de către aceştia pe viitor a numelui dobândit prin căsătorie, în baza art. 40 alin. (1) C. fam., instanţa a încuviinţat ca soţii să păstreze numele dobândit prin căsătorie, acela de D.C.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta D.C.I., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi revenirea fiecăruia dintre soţi la numele avut anterior căsătoriei, motivând cererea pe faptul că în prezent nu mai doreşte ca ea şi fostul soţ să păstreze numele dobândit prin căsătorie, aşa încât urmează ca apelanta să se numească „C.”, iar intimatul-pârât să se numească „D”.
Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin decizia nr. 136/A/MF din 30 septembrie 2010, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi (2) C. fam., soţii se pot învoi ca acela dintre ei care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ să păstreze acest nume şi după desfacerea căsătoriei, cu condiţia ca instanţa să ia act de această învoială chiar prin hotărârea de divorţ.
în cauză, părţile, prezente personal, au solicitat instanţei de fond la data de 31 martie 2010 să ia act de faptul că înţeleg să păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, acela de D.C.
S-a constatat prin urmare că soţii au purtat amândoi după încheierea căsătoriei, ca nume comun, numele lor reunite, iar în fata instanţei de fond, prin învoială, au solicitat păstrarea acestui nume.
Cum apelanta D.C.I. a solicitat modificarea acestei învoieli, schimbarea sentinţei şi revenirea la numele avut anterior căsătoriei, acela de „C." şi ţinând seama că o astfel de cerere nu a fost formulată şi de intimatul-pârât, care, deşi legal citat nu s-a prezentat la judecată, tribunalul a respins ca nefondat apelul.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta D.C.I., criticând-o ca nelegală pentru greşita soluţionare a capătului de cerere privind numele pe care soţii îl vor purta după desfacerea căsătoriei.
Astfel, deşi iniţial a existat convenţia părţilor cu privire la numele ce urmează a fi purtat după desfacerea căsătoriei, în sensul păstrării de către ambii soţi a numelor reunite, după pronunţarea divorţului pârâtul a avut un comportament neadecvat, creându-i recurentei grave prejudicii sociale.
în acest sens, aceasta a arătat că în cutia poştală îi sosesc citaţii şi notificări, potrivit cărora fostul soţ are datorii către diverse persoane sau companii de telefonie, şi este judecat într-un proces care se află pe rolul J.C.M., sub nr. 1323/205/2010, pentru uciderea din culpă a două persoane şi vătămarea gravă a altei persoane. Totodată intimatul-pârât şi-a declinat o identitate falsă, indicând datele personale ale soţului une colege de serviciu de-a recurentei, aspect care i-a creat acesteia probleme la locul de muncă.
în susţinerea recursului s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate îi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea constată că recurşi este fondat, urmând a fi admis.
Astfel, potrivit art. 40 C. fam., la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii se pot învc ca soţul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuila soţ, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei. Instanţa judecătorească v lua act de această învoială prin hotărârea de divorţ, însă, pentru motive temeinici poate să încuviinţeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soţi.
în situaţia în care nu a intervenit nicio învoială sau dacă instanţa nu a d încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele pe care îl avea înainte c căsătorie.
în speţă, instanţa de fond, desfăcănd căsătoria dintre soţi, prin acordul acestora, a constatat şi a luat act şi de înţelegerea cu privire la purtarea pe viitor a numelui dobândit prin căsătorie, dând eficienţă art. 40 alin. (1) C. fam.
în apel, reclamanta a solicitat instanţei să dispună revenirea fiecăruia dintre soţi la numele purtat anterior căsătoriei, însă instanţa a respins calea de atac, reţinând că învoiala iniţială îşi produce în continuare efecte, atâta timp cât pârâtul nu s-a prezentat pentru a arăta că nu mai doreşte să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.
în recurs, reclamanta a depus înscrisuri din care rezultă că purtarea în continuare a numelui dobândit prin căsătorie îi creează grave prejudicii datorită condamnării pârâtului la pedeapsa de 4 ani închisoare (precedată de un proces penal pe parcursul căruia pârâtul a fost citat la domiciliul comun), precum şi a neachitării de către acesta a unui credit restant la BRD (a se vedea borderoul cu înscrisuri depus în recurs).
Faţă de probele noi, administrate în condiţiile art. 305 C. pr. civ., Curtea constată că, deşi pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la numele pe care îl va purta după desfacerea căsătoriei, starea de fapt iniţială s-a modificat, iar în prezent există temeiuri care justifică revenirea reclamantei asupra acordului dat în sensul ca părţile să păstreze numele dobândit prin căsătorie.
Prin urmare, se impune admiterea solicitării reclamantei, care de fapt constituie şi regula în materie, ca fiecare dintre părţi să revină la numele purtat anterior căsătoriei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamanta D.C.I., împotriva deciziei civile nr. 136/A/MF din 30 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul A., în dosarul nr. 88/280/2010, va modifica decizia în sensul că va admite apelul şi, pe fond, va schimba în parte sentinţa şi va dispune ca fiecare dintre părţi să revină la numele purtat anterior căsătoriei: reclamanta la numele de „C.”, iar pârâtul la numele de „D”.
A fost menţinută în rest sentinţa.
| ← Posibilitatea căsătoriei de a fî desfăcută prin divorţ... | Interesul minorului. Stabilirea modalităţii prin care minorul... → |
|---|
