Admiterea probei testimoniale în completarea probei cu înscrisuri pe teza probatorie a regimului comunităţii bunurilor. Obligaţia părţii care a căzut în pretenţii de a suporta cheltuielile de judecată
| Comentarii |
|
- Codul familiei: art. 30
- Codul civil: art. 1191
Prin admiterea probei testimoniale în completarea probei cu înscrisuri pe teza probatorie a regimului comunităţii bunurilor, instanţa de apel nu a încălcat principiul stabilit de art. 1191 C. civ., ci a aplicat normele derogatorii specifice partajului de bunuri comune care sunt mai pemiisive sub acest aspect. Proba admisă nu este împotriva înscrisului autentic, respectiv titlul de proprietate nr. 76499/1995 pentru terenul de 2000 mp ce face obiectul litigiului, şi care se bucură de prezumţia instituită de art. 30 C. fam., ci este în completarea probatoriului pe componenţa masei devălmaşe specifică raporturilor de căsătorie. Interpretarea probelor şi stabilirea naturii juridice a bunurilor ţin de aprecieri de fapt ce nu pot fi cenzurate de Curte în calea de atac a recursului.
Şi aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ., criticată de recurent, a fost corectă, legiuitorul statuând prin textul menţionat obligaţia celui care a căzut în pretenţii - care a pierdut procesul - să suporte cheltuielile de judecată, recurentul aflândn-se în culpă procesuală, culpă ce atrage plata cheltuielilor ocazionate de proces.
(Decizia civilă nr. 507/R din 25 martie 2010)
La data de 7 aprilie 2003 B.V. a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite a sentinţei civile nr. 1265 din 28 martie 2001 a Judecătoriei Câmpulung, solicitând să se dispună încetarea acesteia, anularea formelor de executare iniţiate în dosarul nr. 210/2001 şi obligarea intimaţilor T.M. şi M.G.G. la plata cheltuielilor de judecată.
în considerentele cererii sale, contestatoarea a menţionat că în baza sentinţei civile nr. 1265/2001 a Judecătoriei Câmpulung, ce reprezintă titlul executoriu, au fost vândute la licitaţie casa şi terenul aferent, situate în Câmpulung, str. C., în frauda dreptului ei de proprietate, deoarece imobilele constituie bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei cu debitorul B.l.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul T.M. a solicitat respingerea contestaţiei şi a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă nr. 1728/2002 a Judecătoriei Câmpulung.
Prin sentinţa civilă nr. 958 din 19 mai 2003, Judecătoria Câmpulung a respins atât excepţia autorităţii de lucru judecat, cât şi contestaţia la executare, ca tardiv formulată.
Prima instanţă a reţinut în esenţă că B.V. a avut cunoştinţă despre executarea silită asupra bunurilor, iar contestaţia a fost înregistrată la 7 aprilie 2003, în condiţiile în care actul de adjudecare s-a comunicat la data de 9 ianuarie 2002.
Sentinţa civilă a fost apelată de către contestatoare, care a susţinut faptul că este terţă persoană faţă de executarea iniţiată împotriva debitorului B.I., iar imobilul vândut la licitaţie este bun comun, dobândit în timpul căsătoriei, în codevălmăşie.
Apelanta a considerat că este îndreptăţită să formuleze contestaţie la executare, în temeiul art. 401 alin. (2) C. pr. civ., termenul de 15 zile prevăzut de textul de lege nefiind depăşit. S-a mai precizat că executarea silită nu s-a finalizat, întrucât ordonanţa de adjudecare s-a suspendat provizoriu, iar predarea bunului adjudecatarului nu s-a realizat.
Prin decizia civilă nr. 139 din 12 februarie 2004, Tribunalul Argeş a admis apelul declarat, a anulat sentinţa civilă nr. 958 din 19 mai 2003 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 1003/2003 şi a fixat un nou termen pentru soluţionarea cauzei în fond, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţie, reţinând că acţiunea contestatoarei este tardiv formulată, deoarece predarea silită a bunului nu s-a realizat, iar termenul de 15 zile nu a început să curgă.
La data de 6 mai 2004, în temeiul art. 244 pct. 1 C. pr. civ., s-a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea irevocabilă a litigiului ce a constituit obiectul dosarului nr. 673/2003 al Tribunalului Argeş, judecata cauzei fiind reluată în ianuarie 2008.
Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr. 111 din 7 mai 2009, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a admis în parte contestaţia la executare anulând toate formele de executare iniţiate în dosarul de executare cu nr. 210/2001.
A obligat pe intimaţi să plătească apelanţilor-contestatori suma de 2.256,8 lei cheltuieli de judecată.
în adoptarea acestei soluţii, tribunalul a analizat cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de hotărârile mai sus menţionate şi de argumentele prezentate de intimat, reţinând că aceasta este neîntemeiată, constatând inexistenţa triplei identităţi, de obiect, părţi şi cauză, cerută de art. 1201 C. civ.
în prezenta contestaţie, analiza a fost orientată în vederea stabilirii regimului juridic al imobilului vândut la licitaţie, în executarea sentinţei civile nr. 1265 din 28 martie 2001, întrucât în considerente s-a susţinut că s-a adjudecat, fără respectarea normelor legale, un bun proprietatea devălmaşă a contestatoarei, pentru o datorie proprie a soţului ei.
Caracterul de bun comun sau propriu interesează numai până la momentul adjudecării, aspect ce nu a fost analizat în acţiunea de partaj.
Prin urmare, nici obiectul şi nici cauza celor două acţiuni (partajul judiciar şi contestaţia) nu sunt identice.
Aceeaşi concluzie este evidentă şi în situaţia comparării elementelor contestaţiei la executare cu cele ale acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare şi a procesului-verbal din 3 decembrie 2001, emise de către executorul judecătoresc. Chiar dacă nu se poate nega finalitatea comună a celor două acţiuni, respectiv desfiinţarea actului de adjudecare prin decizia civilă nr. 34/R/2007, Curtea de Ape‘ Piteşti a statuat că „partea vătămată nu are la îndemână o acţiune directă pentru constatarea nulităţii actelor de executare, ci poate să le invoce numai pe calea contestaţiei la executare (...). Prin urmare, dispoziţiile legale privind contestaţia la executare au caracterul unor dispoziţii speciale ce derogă de la normele de drept comun şi permit persoanelor interesate sau celor vătămate prin executare să invoce motivul de nulitate referitor la efectuarea actului de executare de către executor”.
Cu alte cuvinte, soluţia de respingere pronunţată în recurs s-a întemeiat în esenţă pe inadmisibilitatea formulării unei acţiuni în constatarea nulităţii actelor de executare, pe calea dreptului comun, o astfel de cerere putând fi valorificată doar în cadrul contestaţiei la executare.
Tribunalul a constatat că în speţă nu operează autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care nu s-au analizat motivele prezentate de către aceeaşi contestatoare, în acţiunea sa constând în nulitatea actului de adjudecare (în opinia instanţei de recurs, această operaţiune realizându-se pe calea contestaţiei la executare).
Pe fondul cauzei, analizând argumentele contestatoarei, în raport de probele administrate în prezenta cauză, tribunalul a concluzionat că acestea sunt întemeiate.
Evaluând proba testimonială, tribunalul a reţinut că imobilul casă şi teren aferent, situat în municipiul Câmpulung, str. C., judeţul Argeş, a fost dobândit în timpul căsătoriei soţilor B., prin contribuţie comună.
întrucât imobilul adjudecat a constituit proprietatea comună devălmaşă a soţilor, tribunalul a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 493 alin. (1) C. pr. civ.
Potrivit acestui text de lege, „creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora".
Deoarece imobilul a fost adjudecat fără a se proceda în prealabil la partajarea acestuia, tribunalul a apreciat că drepturile patrimoniale ale contestatoarei au fost lezate.
Având în vedere aspectele mai sus expuse şi în temeiul art. 399 alin. (2) şi art. 404 C pr. civ., tribunalul a anulat toate formele de executare cu nr. 210/2001.
Tribunalul nu a dispus şi încetarea executării silite, întrucât această măsură a devenit inutilă, întreaga procedură fiind finalizată odată cu adjudecarea imobilului.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, intimatul M.G., invocând următoarele motive:
1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. pr. civ.), fiind încălcate mai multe dispoziţii legale.
Astfel, instanţa de apel, admiţând contestaţia la executare formulată de contestatorii B.V. şi B l. - prin moştenitori şi anulând toate formele de executare iniţiate în dosarul de executare silită nr. 210/2001 al BEJ M M I. încalcă dispoziţiile art. 1201 C. civ. care reglementează instituţia autorităţii lucrului judecat şi a puterii de care se bucură lucrul judecat.
Recurentul, prin apărător, a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat, respinsă în mod nelegal de către instanţa de judecată.
în susţinerea acestei critici, a depus înscrisuri doveditoare (copii de pe toate hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile purtate între părţi) că B l. şi B.V. prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 781/2003 au solicitat instanţei de judecată constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare şi a procesului-verbal nr. 210/2001 emise de executorul judecătoresc, motivându-şi în fapt cererea pe considerentul că bunul imobil vândut pentru recuperarea creanţei este bun comun,
B.V. fiind coindivizară şi astfel vânzarea la licitaţie s-a încheiat în frauda drepturilor sale. Acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 36 alin. (2) C. fam., art. 399 alin. (2), art. 401 alin. (3) şi art. 493 alin. (1) C. pr. civ. Prin decizia nr. 34/2007, Curtea de Apel Piteşti a respins irevocabil această acţiune, cu motivarea că reclamanţii B. nu au uzat de dispoziţiile art. 504 alin. (1) pct. 10 C. pr. civ., iar executorul judecătoresc şi-a îndeplinit obligaţiile legale privind clarificarea situaţiei juridice a imobilului. Astfel, această acţiune în nulitatea de adjudecare, după motivarea în fapt şi în drept reprezintă o adevărată contestaţie la executare prin care un terţ invocă un drept propriu. Curtea de Apel a statuat irevocabil asupra valabilităţii actului său de adjudecare, respectiv asupra calităţii sale de proprietar.
Admiţând contestaţia la executare şi anulând toate actele de executare iniţiate în dosarul de executare nr. 210/2001, deci şi actul de adjudecare, instanţa contrazice decizia civilă nr. 98/2008 a Curţii de Apel Piteşti care a soluţionat partajul, cât şi decizia civilă nr. 34/2007 care a statuat asupra valabilităţii actului de adjudecare şi asupra calităţii de proprietar a recurentului asupra terenului de 1.000 mp şi a casei de locuit.
Instanţa de apel ignora faptul că atât prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 781/2003, cât şi prin prezenta contestaţie la executare s-a urmărit acelaşi scop, şi anume anularea actelor de executare şi implicit a actului de adjudecare.
- Se susţine că tribunalul nici nu motivează în drept hotărârea în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei autorităţii lucrului judecat, încălcând astfel prevederile art. 261 pct. 5 C. pr. civ.
- O altă încălcare a legii o reprezintă nesocotirea dispoziţiilor art. 129 şi art. 261 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ., întrucât instanţa de judecată încalcă principiul disponibilităţii admiţând contestaţia la executare declarată de contestatori, deşi B.l. a avut calitatea de intimat, iar nu de contestator. Astfel, instanţa inversează calităţile procesuale ale părţilor, admiţând contestaţia la executare declarată de B.I., deşi acesta nu a formulat o astfel de cerere.
- Tribunalul a încălcat prevederile art. 1191 şi urm. C. civ. deoarece a admis proba testimonială în contra unui înscris autentic, care este titlul de proprietate emis în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi care face dovada calităţii de unic proprietar a debitorului
B.l. asupra terenului.
- Instanţa de judecată a reţinut calitatea de bun comun a imobilului, deşi prevederile art. 30 C. fam. nu aveau cum să opereze în cauza de faţă întrucât din niciun înscris aflat în dosarul de executare nu rezultă că imobilul executat silit şi adjudecat ar fi proprietatea comună a soţilor B. Anulând toate formele de executare, instanţa trebuia să analizeze şi să se raporteze în fapt şi în drept prin prisma dosarului de executare întrucât se reclamă prin cererea introductivă o fraudare a legii. Or, o asemenea situaţie de fapt nu putea să existe doar la momentul executării silite şi care să implice o complicitate a părţilor implicate în executarea silită, respectiv toţi participanţii să fi ştiut situaţia juridică a imobilului. Executorul a depus diligenţe pentru a afla situaţia juridică a imobilului, mai mult că la momentul deplasării în teren a fost prezentă şi contestatoarea B.V., aşa cum rezultă din procesul-verbal de situaţie.
- Recurentul, fiind obligat la cheltuieli de judecată în solidar cu intimatul T.M., susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 274 C. pr. civ., deoarece acesta nu are nicio culpă procesuală, are doar calitatea de dobânditor de bună-credinţă a unui imobil adjudecat la licitaţie publică. Arată recurentul că nu are nici măcar calitatea de creditor a lui B.I., cel împotriva căruia s-a pornit executarea silită, că a achitat preţul de vânzare, şi-a intabulat dreptul de proprietate, iar faptul că au fost anulate toate formele de executare din dosarul executorului judecătoresc nu-i pot fi imputate pentru a fi obligat la cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. pr. civ.
- Astfel, instanţa nu respectă dispoziţiile art. 186 C. pr. civ., privitoare la administrarea probei cu martori prin neaplicarea sancţiunii decăderii din probă. Deşi contestatoarea B.V. a solicitat audierea a doi martori nominalizaţi cu listă la dosar, şi deşi cunoştea aspectul că unul dintre aceştia nu se poate prezenta în vederea audierii, aspect cunoscut de parte la momentul propunerii probelor, în mod nelegal instanţa a încuviinţat audierea unei alte persoane în calitate de martor decât cel propus, cu toate că nu există niciun motiv temeinic de înlocuire, iar poziţia recurentului a fost aceea de a se opune la audiere.
- Mai mult, admiţând contestaţia la executare „analizând argumentele contestatoarei, în raport de probele administrate în prezenta cauză", instanţa a încălcat dispoziţiile legale ale art. 139 C. pr. civ., deoarece formându-şi intima convingere şi în baza înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanţă”, nu se pronunţă pe cererea recurentului de a depune la dosarul cauzei originalul acestuia, sub pedeapsa de a nu fi luat în seamă. A solicitat depunerea originalului înscrisului, întrucât acesta cuprinde modificări vizibile în ceea ce priveşte prezumata dată a încheierii lui, respectiv anul 1959.
- Instanţa de apel a reţinut cauza spre judecată, deşi la termenul din 30 aprilie 2009 procedura de citare cu intimatul T.M. a fost viciată, întrucât în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta nu era menţionat în clar numele agentului procedural, lipsa acestei menţiuni fiind sancţionată de art. 100 alin. (2) C. pr. civ. cu pedeapsa nulităţii. Curios este cum la termenul din 30 aprilie 2009 instanţa a considerat procedura îndeplinită, deşi la un termen anterior, respectiv 9 aprilie 2009, pe fondul aceleiaşi neregularităţi a considerat lipsa de procedură cu T.M.
3. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. pr. civ.).
Se susţine că motivarea în fapt a hotărârii, în privinţa analizării fondului cauzei, este lacunară, făcând astfel imposibilă analiza în cadrul recursului a legalităţii şi temeiniciei sale pe fond. Motivarea instanţei se rezumă la faptul că analizând argumentele contestatoarei în raport de probele administrate, evaluând proba testimonială şi aplicând prevederile art. 493 alin. (1) C. pr. civ., ajunge la concluzia că au fost lezate drepturile patrimoniale ale constatatoarei. Instanţa a analizat probele, însă a omis să sesizeze că acestea sunt contradictorii pe teza regimului juridic al imobilului adjudecat. Enumerarea generică a probelor administrate, iar nu analizarea acestora prin adoptarea unora şi respingerea motivată a celorlalte echivalează cu o nemotivare a hotărârii.
Potrivit art. 137 C. pr. civ., Curtea va analiza cu prioritate excepţia admisibilităţii căii de atac a recursului raportat la dispoziţiile art. 2811 C. pr. civ.
Verificând sub acest aspect limitele învestirii se constată că acţiunea introductivă care învesteşte instanţa a fost formulată la data de 7 aprilie 2003, anterior modificării art. 282 C. pr. civ., prin Legea nr. 195/2004, textul invocat nefiind aplicabil în cauză.
în consecinţă Curtea apreciază ca admisibilă prezenta calea de atac, urmând a fi analizat recursul pe fond.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prin primul motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., se invocă încălcarea şi aplicarea greşită a mai multor dispoziţii legale.
Se susţine într-o primă critică soluţionarea greşită de tribunal a excepţiei privind autoritatea de lucru judecat, prin încălcarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ.
Deşi constatările şi aprecierile ce se referă la excepţia autorităţii lucrului judecat sunt de domeniul judecătorului de fapt, aceste aprecieri lasă puterii reformatoare a instanţei de casare latitudinea de a examina dacă elementele constitutive ale principiului autorităţii de lucru judecat determinat de art. 1201 C. civ. au fost sau nu bine aplicate de instanţa de apel. încălcarea acestor elemente nu este o simplă chestiune de fapt lăsată la aprecierea judecătorului de fond, ci o chestiune de drept care cade sub controlul instanţei de recurs.
Analizând prin raportare la dispoziţiile art. 1201 C. civ. critica formulată, Curtea o apreciază ca nefondată, reţinând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile acestui text de lege în cauza de faţă.
Intimatul a susţinut că prin sentinţa civilă nr. 686 din 20 martie 2002 a Judecătoriei Câmpulung, a fost soluţionată contestaţia la executare ce viza formele de executare sentinţa civilă nr. 1452 din 4 iunie 2002, prin care a fost respinsă acţiune de partaj formulată de reclamantă, sentinţa nr. 1728 din 1 iulie 2002 prin care reclamanta a invocat un drept propriu asupra imobilului în cadrul unei contestaţii, pronunţate de aceeaşi instanţă şi decizia civilă nr. 34/2007 a Curţii de Apel Piteşti prin care s-a respins acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare şi există autoritate de lucru judecat faţă de prezenta cauză, fiind îndeplinite cerinţele art. 1201
C. civ.
Este lucru judecat în accepţiunea textului de lege invocat, atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză, şi este intre aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Tribunalul a apreciat corect că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ., deoarece nu există tripla identitate de obiect, părţi şi cauză cerută de textul de lege menţionat, atât obiectul, cât şi cauza cererilor de chemare în judecat soluţionate prin hotărârile la care s-a făcut referire fiind diferite, considerentele deciziei cuprinzând motivele pe care s-a sprijinit instanţa în soluţionarea excepţiei.
O altă încălcare a dispoziţiilor legale este în opinia recurentului încălcarea dispoziţiilor art. 129 şi art. 261 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ., întrucât instanţa de judecată a încălcat principiul disponibilităţii admiţând contestaţia la executare declarată de contestatori, deşi B l. a avut calitatea de intimat, iar nu de contestator.
Recurentul nu are interes să invoce această critică prin care nu i se aduce vreo vătămare, încălcarea principiului disponibilităţii din această perspectivă putând fi invocată de contestatori, în măsura în care li s-a încălcat vreun drept procesual. Eventuala eroare cu privire la calitatea de intimat sau contestator poate fi remediată de instanţă în procedura prevăzută de art. 281 C. pr. civ., ea neputând fi încadrată în vreunul dintre motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. pr. civ.
Se mai critică de către recurent că au fost aplicate greşit prevederile art. 1191 şi urm. C. civ. deoarece tribunalul a admis proba testimonială în contra unui înscris autentic, care este titlul de proprietate emis în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi care face dovada calităţii de unic proprietar a debitorului B l. asupra terenului şi a reţinut greşit natura de bun comun stabilită de art. 30 C. fam.
Şi această critică este nefondată, tribunalul aplicând şi interpretând corect dispoziţiile art. 1191 C. civ. Principiul stabilit de legiuitor prin art. 1191 C. civ. este un principiu general care se aplică la orice materii, afară dacă dispoziţii speciale nu vin să deroge de la principiul general. Potrivit art. 30 C. fam., „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soţilor”.
Prin admiterea probei testimoniale în completarea probei cu înscrisuri pe teza probatorie a regimului comunităţii bunurilor, instanţa de apel nu a încălcat principiul stabilit de art. 1191 C. civ., ci a aplicat normele derogatorii specifice partajului de bunuri comune care sunt mai permisive sub acest aspect. Proba admisă nu este împotriva înscrisului autentic, respectiv titlul de proprietate nr. 76499/1995 pentru terenul de 2.000 mp ce face obiectul litigiului, şi care se bucură de prezumţia instituită de art. 30 C. fam., ci este în completarea probatoriului pe componenţa masei devălmaşe specifică raporturilor de căsătorie. Interpretarea probelor şi stabilirea naturii juridice a bunurilor ţin de aprecieri de fapt ce nu pot fi cenzurate de Curte în calea de atac a recursului.
Şi aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ., criticată de recurent, a fost corectă, legiuitorul statuând prin textul menţionat obligaţia celui care a căzut în pretenţii - care a pierdut procesul - să suporte cheltuielile de judecată, recurentul aflându-se în culpă procesuală, culpă ce atrage plata cheltuielilor ocazionate de proces.
Se mai susţine că tribunalul a încălcat dispoziţiile art. 186 C. pr. civ. încuviinţând înlocuirea martorului propus de contestatori, însă alin. (3) al acestui articol permite înlocuirea pentru motive bine întemeiate, apreciere ce aparţine instanţei de apel. La dosar există adeverinţă medicală din care rezultă imposibilitatea prezentării martorului, înlocuirea acestuia făcându-se cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Au mai fost încălcate, susţine recurentul, şi dispoziţiile art. 139 C. pr. civ., deoarece instanţa de apel nu a pus în vedere contestatorilor să depună originalul chitanţei aflate la dosar. Critica este nefondată, soluţia tribunalului în aplicarea textului de lege invocat fiind aceea a neluării în seamă a înscrisului, aşa cum prevede alin. (1) al articolului invocat. Din considerentele deciziei recurate, nu rezultă că soluţia instanţei se bazează pe acest înscris, celelalte probe administrate conducând la formarea convingerii instanţei care a dus la pronunţarea soluţiei criticate.
Lipsa de procedură cu intimatul T.M. nu afectează drepturile procesuale ale recurentului, fiind lipsită de interes formularea acestei critici, ce putea fi invocată numai de partea prejudiciată.
Consideră recurentul că hotărârea nu este motivată, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ.
Examinând sub acest aspect hotărârea recurată, Curtea constată critica nefondată. Reţine tribunalul, pe baza probelor testimoniale, că bunurile ce au făcut obiectul adjudecării sunt bunuri comune, situaţie în care vânzarea acestora la licitaţie, fără partajarea prealabilă, contravine dispoziţiilor legale, încălcând drepturile patrimoniale ale intimatei. Hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, arată probele care au condus la soluţia pronunţată, fiind respectate dispoziţiile art. 261 C. pr. civ.
Faţă de cele ce preced, recursul este nefondat şi va fi respins potrivit dispoziţiilor art. 312 C. pr. civ.
| ← Criterii încredinţare minor unuia dintre părinţi | Soluţionarea cauzei de către un alt complet decât cel... → |
|---|
