Criterii încredinţare minor unuia dintre părinţi
| Comentarii |
|
- Codul familiei: art. 38 alin. (4)
- Legea nr. 272/2004: art. 2, art. 5
Cu toate că nici dispoziţiile art. 42 şi 97 C. fam. şi nici ale art. 2 din Legea nr. 272/2004 nu stabilesc în concret care sunt criteriile în privinţa încredinţării copiilor minori la unul dintre părinţi, din aceste texte de lege se desprinde concluzia că aceste criterii sunt legate nu numai de posibilităţile materiale ale părinţilor, ci şi de vârsta copilului, de gradul de ataşament al copilului, de măsura în care fiecare dintre părinţi se poate preocupa de îngrijirea acestuia. în aprecierea criteriilor de încredinţare a minorei trebuie să primeze interesul acesteia, şi nu al părinţilor sau al bunicilor cu care aceasta a locuit.
(Decizia civilă nr. 41/R-MF din 14 ianuarie 2010)
Prin sentinţa civilă nr. 20 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Horezu a fost admisă cererea formulată de reclamanta A.E.D. şi respinsă cererea reconven-ţională a pârâtului A.D., dispunându-se desfacerea căsătoriei din vina pârâtului, încredinţarea minorei spre creştere şi educare, mamei-reclamante, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorei. S-a dispus ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de V.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că depoziţiile martorilor audiaţi în cauză au evidenţiat faptul că relaţiile dintre soţi sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă. Soţii sunt despărţiţi în fapt, iar pârâtul obişnuieşte să consume băuturi alcoolice, şi pe fondul acestei stări se manifestă agresiv atât fizic, cât şi verbal faţă de reclamantă. Cum susţinerea că aceasta întreţine relaţii extraconjugale nu a fost dovedită, instanţa a apreciat că vinovăţia exclusivă în deteriorarea relaţiilor de familie aparţine pârâtului-reclamant.
în ceea ce priveşte minora, prima instanţă a reţinut pe baza probelor administrate că este în interesul acesteia să fie încredinţată mamei reclamante cu obligarea tatălui-pârât la plata pensiei lunare de întreţinere în favoarea minorei.
împotriva acestei sentinţei civile a declarat apel pârâtul-reclamant, soluţionat prin decizia civilă nr. 96/A/MIF din 17 aprilie 2009, în sensul anulării apelului ca netimbrat, reţinându-se că apelantul nu a satisfăcut timbrajul comunicat prin citaţie.
Recursul formulat împotriva acestei hotărâri a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 1107/R-MF din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Piteşti dispunând casarea deciziei şi trimiterea cauzei la acelaşi tribunal, reţinând că s-a făcut dovada că pentru termenul la care s-a judecat apelul a achitat taxa de timbru stabilită.
Tribunalul a fost reînvestit astfel cu rejudecarea apelului prin care pârâtul-reclamant a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie doar sub aspectul modului de soluţionare a cererii reconvenţionale privind încredinţarea minorei şi obligarea la pensie de întreţinere pentru aceasta.
Apelantul a susţinut că s-a comis o gravă eroare atunci când a fost încredinţată minora mamei-reclamante, contrar probelor administrate în cauză, din care rezultă că are posibilităţi materiale şi oferă garanţii morale pentru a-i asigura o creştere corespunzătoare minorei, că are timpul necesar pentru a se ocupa de supravegherea ei şi de educaţie, ducând-o la grădiniţă, contrar atitudinii mamei care a plecat din ţară din luna februarie 2007, lăsându-şi ambii copii, atât minora în cauză, cât şi copilul rezultat dintr-o relaţie anterioară.
în apel s-au suplimentat probele cu o caracterizare a minorei, din partea educatoarei, o caracterizare a apelantului din partea primarului localităţii de domiciliu şi noi anchete sociale, iar instanţa a dispus, din oficiu, şi audierea minorei, în camera de consiliu.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr. 247/A/MIF din 20 noiembrie 2009, a admis apelul formulat de pârâtul A.D., a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a
admis cererea reconvenţională şi a încredinţat pe minora A.M.A., născută la data de 27 iunie 2003, spre creştere şi educare tatălui-reclamant, cu obligarea pârâtei-reclamante A.E.D. la plata unei pensii lunare de întreţinere pentru minoră, în cuantum de 100 lei, începând cu data de 20 noiembrie 2009, până la majoratul minorei, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei. A fost obligată intimata la plata sumei de 524 lei cheltuieli de judecată către apelantul-pârât.
în adoptarea acestei soluţii, tribunalul, analizând apelul prin prisma probelor administrate la instanţa de fond şi în apel, a reţinut în esenţă că ceea ce primează în încredinţarea unui minor este interesul superior al acestuia şi asigurarea unei dezvoltări armonioase unei creşteri şi educaţii corespunzătoare. Chiar dacă minora are doar 6 ani este dezvoltată corespunzător vârstei, este isteaţă şi acest fapt se datorează, în ultimii ani, mediului unde a crescut, respectiv alături de tatăl său şi de bunicii paterni, întrucât din luna februarie 2007 mama este plecată în străinătate, fără însă ca fiica sa să-i simtă în vreun fel lipsa.
Instanţa de apel a constatat că, cel puţin la momentul actual, este în interesul superior al minorei să rămână la tată şi la bunicii paterni, în mediul în care este obişnuită, care îi oferă siguranţă, spre deosebire de mamă, care este plecată în străinătate la muncă, unde nu se cunosc condiţiile de trai, de locuit şi unde minora nu doreşte să meargă, a o disloca din mediul actual putând avea consecinţe traumatice asupra psihicului fetiţei.
în conformitate cu prevederile art. 299 C. pr. civ. şi respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta A.E.D.
Susţine că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. raportat la art. 38 alin. (4) C. fam., art. 2 şi art. 5 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
în dezvoltarea criticii se arată că au fost nesocotite prevederile art. 38 alin. (4) C. fam. şi art. 2 şi 5 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora la soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, instanţa va ţine seama de interesul superior al copilului, principiu care trebuie să prevaleze în toate demersurile care îl privesc.
Or, prin decizia adoptată, tribunalul, în dispreţul prevederilor legale menţionate şi a probelor administrate ce atestă fără echivoc că pârâtul A.D. este alcoolic, aşa cum au relatat martorii V.O. şi C.A.P., A A. (mama pârâtului) şi U.E., şi cum au constatat şi reprezentanţii Autorităţii Tutelare la 23 octombrie 2009, când s-au deplasat intempestiv la locuinţa pârâtului, unde l-au găsit sub influenţa alcoolului, împrejurare faţă de care creşterea şi educarea minorei, dacă va rămâne în mediul în care se găseşte în prezent, va avea de suferit, astfel principiul interesului superior al copilului fiind total nesocotit.
Se susţine că minora are nevoie de supravegherea şi sfaturile mamei sale şi de condiţiile pe care aceasta poate să i le ofere faţă de împrejurarea că lucrează în străinătate. Datorită acestei împrejurări minora are şansa de a face studiile în ţara în care lucrează mama sa, aspect care nu trebuie neglijat. Prezenţa permanentă a mamei unită cu sfaturile acesteia sub absolut necesare pentru asigurarea unei creşteri şi educaţii care să-i asigure o evoluţie favorabilă în viitor, ceea ce pârâtul nu i-ar putea asigura datorită faptului că este alcoolic, încât datorită acestui viciu nu va putea influenţa pozitiv creşterea şi educarea minorei.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei în sensul respingerii apelului pârâtului reconvenţional ca neîntemeiat.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Recurenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, probă admisibilă în această fază procesuală, faţă de dispoziţiile art. 305 C. pr. civ., din care rezultă că, după soluţionarea apelului, s-a întors în ţară, fiind încadrată la SC A M. SRL Sibiu, cu un salariu lunar de 780 RON şi sporurile şi comisioanele aferente vânzărilor, aceasta îndeplinind funcţia de agent vânzări. Din copia contractului individual de muncă aflat la dosar rezultă că angajarea s-a făcut pe durată nedeterminată.
Totodată, aceasta a precizat că locuieşte cu părinţii săi în comuna Cernişoara, judeţul Vâlcea, locaţie în care s-a efectuat anchetă socială de către prima instanţă.
La pronunţarea deciziei din apel, tribunalul, în stabilirea situaţiei de fapt, nu a avut în vedere aceste probe noi, care ar fi putut avea înrâurire asupra soluţionării cauzei dacă ar fi fost analizate de instanţă.
Astfel, instanţa de apel, în aprecierea interesului superior al minorei, prevăzut de art. 2 din Legea nr. 272/2004, a reţinut că mama nu are domiciliul în ţară, şi nu se cunosc condiţiile pe care le poate oferi minorei, la momentul pronunţării hotărârii soluţia ce se impunea faţă de dispoziţiile legale invocate, fiind cea prin care s-a dispus încredinţarea tatălui.
Cu toate că nici dispoziţiile art. 42 şi 97 C. fam. şi nici ale art. 2 din Legea nr. 272/2004 nu stabilesc în concret care sunt criteriile în privinţa încredinţării copiilor minori la unul dintre părinţi, din aceste texte de lege se desprinde concluzia că aceste criterii sunt legate nu numai de posibilităţile materiale ale părinţilor, ci şi de vârsta copilului, de gradul de ataşament al copilului, de măsura în care fiecare dintre părinţi se poate preocupa de îngrijirea acestuia. în aprecierea criteriilor de încredinţare a minorei trebuie să primeze interesul acesteia, şi nu al părinţilor sau al bunicilor cu care aceasta a locuit.
în cauza de faţă, instanţa de apel a schimbat modalitatea încredinţării minorei dispusă de instanţa de fond, pe considerentul că mama nu locuieşte în ţară şi nu se cunosc condiţiile materiale pe care le poate oferi minorei, însă până la soluţionarea irevocabilă a cauzei s-a schimbat această situaţie, criteriul determinant nemai-subzistând.
Faţă de aceste considerente, fără a fi imputabilă instanţei de apel soluţia pronunţată, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., interesul superior al minorei fiind în raport de prevederile art. 42 C. fam. şi art. 2 din Legea nr. 272/2004 să fie încredinţată mamei, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond, pe situaţia de fapt reţinută la momentul pronunţării, şi care se menţine în prezent.
Urmează ca, în temeiul art. 312 C. pr. civ., să fie admis recursul şi modificată decizia în sensul respingerii apelului ca nefondat, menţinând sentinţa instanţei de fond ca fiind legală.
Văzând cererea recurentei, prevederile art. 274 C. pr. civ. şi constatând că intimatul a căzut în pretenţii, va fi obligat la plata sumei de 520 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite cu înscrisurile de la dosar.
| ← Distincţie între acţiunea în obligarea unuia dintre... | Admiterea probei testimoniale în completarea probei cu... → |
|---|
