Recurs inadmisibil

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

- Constituţia României: art. 126, art. 129

- Codul de procedură civilă: art. 129 alin. (1), art. 2821 alin. (1), art. 299

- Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: art. 6 pct. 1

Acţiunea dedusă judecăţii, având caracter patrimonial, cu conţinut economic, se încadrează astfel în acţiunile reglementate de art. 2821 C. pr. civ., valoarea obiectului dedus judecăţii este mai mică de 100.000 lei şi se constată că în cauză soluţia adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.

Conform dispoziţiilor art. 299 C. pr. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege. în consecinţă, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil.

Nu are relevanţă calea de atac menţionată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor şi este, potrivit textului mai sus menţionat, recurs, astfel că recursul la recurs formulat în cauză apare ca fiind inadmisibil.

Hotărârea pronunţată de tribunal, chiar şi într-o compunere greşită, fiind una pronunţată în recurs, faţă de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. pr. civ., nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

în raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art. 2821 raportat la art. 299 şi art. 312 C. pr. civ., să fie respinse recursurile ca inadmisibile.

(Decizia civilă nr. 44/R din 14 ianuarie 2010)

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg. Jiu la data de 6 februarie 2007, reclamanta B.D. a chemat în judecată pe pârâtul M.R.L., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei, cu contribuţii egale, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei au dobândit, cu contribuţii egale, următoarele bunuri: un apartament compus din două camere şi dependinţe situat în Tg. Jiu, judeţul Gorj, cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 873 din 29 mai 2003, de la părinţii pârâtului, la data perfectării actului fiind achitată suma de 4.000 euro, iar diferenţa de 6.000 euro a fost plătită din creditul pe care l-au contractat la B C R. Tg. Jiu, fiind virată de bancă în contul vânzătoarei, ratele lunare la acest credit au fost achitate de ei până la data separării în fapt, în cuantum de 1.920 euro (rate şi dobânzi), iar din luna martie 2006 au fost achitate de pârât, durata creditului fiind de 15 ani.

în timpul căsătoriei au adus apartamentului îmbunătăţiri şi au mai dobândit un autoturism marca Volkswagen-Passat, care a fost plătit printr-un schimb cu un autoturism Dacia 1310 şi diferenţa de 200.000.000 lei, pentru care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în data de 14 ianuarie 2004, un colţar compus din 4 piese, o bibliotecă cu 4 corpuri, o unitate pentru calculator pe care au achitat-o cu preţul de 15.000.000 lei, un aragaz cu patru ochiuri şi cuptor, un DVD şi un amplificator. Amplificatorul a fost plătit dintr-un credit contractat de ea la 30 decembrie 2003 la Raiffesen Bank, pe care a continuat să-l achite singură după data despărţirii în fapt. martie 2006, o cameră foto cumpărată de la SC A.l. SRL, plata făcându-se printr-un credit de consum contractat la data de 21 decembrie 2004, pe carte l-a achitat singură după separarea în fapt, un frigider „Arctic” cumpărat prin descoperirea de pe cârdul său şi sa fie aduse la masa partajară şi împrumuturile comune ce au fost contractate în timpul căsătoriei, în cuantum total, rate şi dobânzi, 5.044,2 lei.

Pârâtul a formulat cerere reconvenţională, iar mama pârâtului, M.A. a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, prin aceste cereri solicitându-se majorarea lotului pârâtului cu: suma de 223.000.000 lei, sumă dată de părinţii pârâtului. Au mai arătat că autoturismul WV Passat a fost achiziţionat prin darea în schimb a unui autoturism, plus suma de 130.000.000 lei, iar autoturismul dat în schimb a fost achiziţionat cu 6.000.000 lei, bani din nuntă, 3.500.000 lei daţi de intervenientă şi 700.000 lei daţi de tatăl reclamantei şi au solicitat majorarea lotului pârâtului cu suma de 3.500.000 lei actualizată, autoturismul fiind dat la schimb şi evaluat la suma de 50.000.000 lei.

Prin încheierea din 21 iunie 2007 şi încheierea de şedinţă din 30 august 2007 instanţa a admis în parte în principiu acţiunea civilă de partaj bunuri comune cu completarea ulterioară, formulată de reclamantă, a admis în parte în principiu cererea reconvenţională şi cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, cu completarea ulterioară, a constatat că reclamanta şi pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei bunurile care după evaluare şi lotizare au fost atribuite părţilor prin sentinţa civilă nr. 2910 din 15 aprilie 2008 pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu în dosarul civil nr. 1790/318/2007 „variantei 1” de lotizare, respectiv: Lot reclamantă B.D.: plăteşte credit la F. Servicii suma de 1.576,00 lei, lot cuvenit - 21.646,50 lei, primeşte sultă de la pârât 21.646,50 lei, iar Lot pârât M.R.L.: plăteşte credit la B C R. 27.757,00 lei, lot cuvenit 104.239,5 lei, primeşte în lot apartament cu 2 camere şi dependinţe situat în Tg. Jiu, judeţul Gorj, cu îmbunătăţirile existente, inclusiv centrala termică, în valoare de

112.000 lei, autoturism marca V., în valoare de 10.236 lei, colţar cu 4 piese - 500 lei bibliotecă cu 4 corpuri - 500 lei, unitate calculator - 500 lei, aragaz cu 4 ochiuri şi cuptor - 350 lei, DVD cu amplificator - 600 lei, cameră video - 700 lei, frigider marca A. - 500 lei (total bunuri atribuite însumând valoarea de 125.886,00 lei), plăteşte sultă reclamantei 21.646,50 lei.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi a mai fos: obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 450 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că soţii au avut contribuţii egale ir timpul căsătoriei la dobândirea bunurilor comune şi a reţinut cote egale pentru aceştia Contribuţiile diferite ale soţilor la achitarea datoriilor comune după despărţire ş contribuţiile intervenientei în favoarea pârâtului au fost deja reţinute, dispunându-se majorarea loturilor părţilor cu aceste contribuţii.

împotriva sentinţei au declarat apel părţile, criticând-o pentru nelegalitate.

Reclamanta a criticat sentinţa, arătând că instanţa a repartizat în mod greş: apartamentul în lotul pârâtului, având în vedere că din căsătoria părţilor a rezultat : minoră ce a fost crescută de părinţii săi până la vârsta de 8 ani, iar din probele administrate rezultă cert că minora este în întreţinerea sa, apartamentul fiind subevaluat, solicitând a se dispune omologarea raportului de expertiză în varianta a ll-a de lotizare şi obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

Apelantul-pârât şi apelanta-intervenientă au susţinut că în mod greşit a fost introdus apartamentul la masa partajară a bunurilor comune, întrucât acesta este bun propriu, provenind de la părinţii săi, fără vreo contribuţie din partea soţilor, iar în ceea ce priveşte stabilirea preţului apartamentului, s-a solicitat să se aibă în vedere expertiza întocmită de ing. I., iar cu referire la creditul luat de intervenientă, instanţa a reţinut greşit cuantumul sumelor, mobila colţar cumpărată de intervenientă în anul 1997 s-a solicitat a fi scoasă de la masa bunurilor comune, fiind bun propriu al pârâtului, având în vedere că reclamanta în perioada achiziţionării bunurilor nu realiza venituri, toate bunurile fiind cumpărate cu banii pârâtului şi ai părinţilor săi.

Tribunalul Gorj, Secţia civilă, prin decizia nr. 321 din 16 septembrie 2008, a respins apelurile ca nefondate, reţinând în esenţă că apartamentul în litigiu provine de la părinţii apelantului-pârât, iar în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între aceştia în timpul căsătoriei, cumpărătorii fiind reclamanta şi pârâtul, instanţa a apreciat că apartamentul este bun comun al celor doi soţi, a fost ipotecat în favoarea băncii până la achitarea integrală a creditului contractat pe numele pârâtului, procedând corect la atribuirea în lotul acestuia a apartamentului.

Cu referire la valoarea apartamentului, instanţa a reţinut corect că evaluarea făcută în noua expertiză întocmită de cei trei experţi a răspuns la obiecţiunile formulate de părţi, care au menţionat că valoarea de circulaţie a apartamentului la 18 martie 2008 este cea reţinută în completarea la expertiză, iar în ceea ce priveşte celelalte bunuri comune reţinute de instanţă, tribunalul a constatat că s-a stabilit în mod corect masa bunurilor partajate, cât şi sumele pe care le au de achitat cu titlu de datorii părţile, raportat la data separării în fapt a celor doi soţi şi cuantumul ratelor rambursate în perioada convieţuirii celor doi soţi.

împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta B.D., cât şi pârâtul M.R.L. şi intervenientă M.A.

în recursul său, reclamanta critică decizia instanţei de apel ca netemeinică şi nelegală, în temeiul dispoziţiilor art. 304 alin. (1)-(5) şi alin. (7)-(9) C. pr. civ., susţinând că instanţa de fond a reţinut în mod incorect că reclamantei îi revine doar o sultă de 21.646,50 lei de la pârât, nu a ţinut seama de faptul că reclamanta are în întreţinere minora care are nevoie de un spaţiu de locuit, iar cu suma pe care urmează să o primească ca sultă de la pârât nu are posibilitatea de a-şi achiziţiona nici cel puţin o garsonieră, unde să poată locui împreună cu fiica sa.

A mai precizat reclamanta că nu a fost mulţumită nici de expertizele ce au fost făcute pentru evaluarea apartamentului cu două camere, acesta fiind evaluat sub preţul pieţei.

în recursul lor, pârâtul şi intervenientă susţin că decizia pronunţată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (7), (8) şi (9) C. pr. civ., deoarece, în mod greşit instanţele de fond şi de apel au reţinut că pârâtul a realizat în timpul căsătoriei cu reclamanta un apartament, din moment ce acesta a dovedit că apartamentul a fost proprietatea părinţilor săi şi printr-o vânzare deghizată le-a fost transmis soţilor, fără a se plăti preţul vânzării, în scopul obţinerii unui credit pentru ca părţile să poată cumpăra maşina marca V. şi alte bunuri, fiind în realitate un contract fictiv.

Mai arată că s-au comis erori de calcul, fiind diminuat greşit creditul de

3.500.000 ROL cu 700.000 ROL, nu s-a luat în consideraţie mobila cu colţar cumpărată de intervenientă, precum şi faptul că reclamanta nu realiza niciun fel de venituri în perioada cumpărării bunurilor, iar cota egală reţinută nu se justifică.

Potrivit prevederile art. 137 C. pr. civ., Curtea se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei admisibilităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 282 (1) din acelaşi cod. excepţie care face de prisos cercetarea în fond a pricinii şi care este privită ca fondată.

Recursul este inadmisibil.

Prin art. 129 combinat cu la art. 126 din Constituţia României, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat şi dreptul exercitării căilor de atac.

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. pr. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesuale civile, aceleaş pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Căile de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiu legalităţii, potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decâ cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti ni pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art. 129 dir Constituţie, care instituie dreptul părţilor interesate de a ataca hotărârile judecătoreşl numai în condiţiile legii. Textul constituţional evocă nu numai faptul că mijloacelf procesuale de atac ale hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi ci exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.

Legalitatea căii de atac implică şi consecinţa că menţiunea greşit făcută îi dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părţii o cale de atac pe care legea însă? nu a prevăzut-o.

Conform dispoziţiilor art. 2821 alin. (1) C. pr. civ., modificat prin Legea ni 195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă î cererile introduse pe cale principală privind (...) litigii al căror obiect are o valoare d până la 100.000 lei inclusiv.

Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art. 2821 C. pr. civ. desemnează toat acţiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină şi jurisprudenţa î materie prin raportare la obiectul acestora, care priveşte în mod direct o valoar patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.

înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunţată d Secţiile Unite că „cererea este actul de învestire a instanţei, (...) obiectul cererii d chemare în judecată constituindu-l pretenţia concretă a reclamantului. întrucât drept subiectiv material constituie fundamentul acţiunii, fiind factorul configurator al acestei, el impune şi toate consecinţele ce decurg de aici: calificarea acţiunii, determinare competenţei, alcătuirea completului, determinarea căii de atac".

Faţă de dispoziţiile art. 2821 C. pr. civ. şi statuările ÎCCJ, se constată că valoare masei partajabile din cererea introductivă de instanţă este după preţuirea părţilor c

10.000 euro+20.800 lei, acţiune patrimonială, cu un obiect de sub 100.000 lei, în rapc de care calea de atac este potrivit art. 2821 C. pr. civ., recursul.

Cum se poate observa, legiuitorul a înţeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluţionare acelor litigii considerate de mai mică importanţă, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.

în această situaţie, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanţă mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acţiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr. 146/1997.

Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 2821 C. pr. civ. constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct.

1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.

De altfel, reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din aceeaşi convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Golder c. Regatului Unit, 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutului oricărui drept.

Conform dispoziţiilor art. 299 C. pr. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdic-ţională, în condiţiile prevăzute de lege. în consecinţă, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil.

In raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art. 2821 raportat la art. 299 şi art. 312 C. pr. civ., să fie respinse recursurile ca inadmisibile.

în temeiul art. 274 C. pr. civ. va fi respinsă cererea privind cheltuielile de judecată formulată de apărătorul recurentului-pârât M.R.L. şi recurenta-intervenientă M.A., căzuţi în pretenţii.

← Anularea ca netimbrată a cererii în despăgubiri civile pentru...		Pronunţare ultra petita. Consecinţe →

Recurs inadmisibil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recurs inadmisibil