Interesul minorului. Stabilirea modalităţii prin care minorul va întreţine legături personale cu ambii săi părinţi
| Comentarii |
|
- Codul familiei: art. 43 alin. (3), art. 99
Este dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat spre creştere şi educare minorul după divorţ de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, măsura vizând în exclusivitate interesul minorului de a menţine şi de a dezvolta relaţii afective fireşti cu ambii săi părinţi, nu numai cu cel căruia i-a fost încredinţat.
Modalitatea în care minorul va avea legături personale cu celălalt părinte decât cel căruia i-a fost încredinţat poate fi schimbată atunci când împrejurări obiective reclamă aceasta, dar tot în interesul minorului.
(Decizia civilă nr. 635/R-MF din 15 aprilie 2010)
Prin sentinţa civilă nr. 5104 din 6 iulie 2009, Judecătoria Piteşti a admis acţiunea formulată de reclamantul P.C.P. şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă L.V., a modificat programul legăturilor personale cu minora, după cum urmează: în prima şi în cea de-a treia săptămână din lună, începând de vineri, ora 1600, până duminica, la ora 1700, la domiciliul reclamantului; a doua zi de Crăciun, Anul Nou şi de Paşte, a doua zi după ziua de naştere a minorei, respectiv 24 octombrie, câte o săptămână în vacanţele de iarnă şi de primăvară şi o lună în vacanţa de vară, la domiciliul reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere interesul minorei de a avea şi dezvolta reiaţii cu părintele ei, fără imixtiunea vreunei alte persoane, în momentele în care cei doi sunt împreună.
împotriva sentinţei a declarat apel pârâta-reclamantă, invocând următoarele motive:
- instanţa de fond nu a ţinut seama de existenţa relaţiilor afective foarte strânse dintre pârâtă şi fiica ei;
- reclamantul are faţă de minoră o atitudine dăunătoare, aspect reţinut şi prir sentinţa de divorţ nr. 3957/2007 şi nici nu a respectat programul iniţial stabilit prir această hotărâre, vizitele sale fiind efectuate doar de două ori până la data formulări prezentei acţiuni, cu scop şicanator;
- reclamantul este plecat din ţară şi manifestă dezinteres faţă de minoră, pe car« o jigneşte şi o critică;
- nu este de neglijat nici faptul că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiilf pecuniare faţă de minoră, neachitând integral pensia de întreţinere;
- instanţa de fond nu a ţinut cont şi de condiţiile morale pe care le ofer; reclamantul, având în vedere că acesta a fost condamnat la un an închisoare pentn infracţiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât a condu sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu a oprit la semnalul echipajului de poliţie;
- reclamantul nu are un caracter integru, deoarece a prezentat instanţei o ade verinţă falsă cu nr. 2 din 30 ianuarie 2008, în scopul stabilirii unei pensii de întreţiner raportată la venitul minim pe economie, deşi suma reală pe care o câştigă acest lunar, fiind ofiţer naval, este de 3.000 euro;
- reclamantul nu a stat mai mult de 4 luni în fiecare an, în România;
- pârâta apreciază că dreptul părintelui căruia nu i s-a încredinţat minorul, de contribui la creşterea şi educarea lui, se poate realiza în diferite moduri, inclusiv pri vizitarea acestuia la domiciliul celuilalt părinte.
Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin decizia nr. 165 din 10 decembrie 2009, respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3957 din 5 iulie 2007, Judecătoria Piteşti a dispus desf cerea căsătoriei din culpa comună a părţilor şi a încredinţat reclamantei-pârâte sp creştere şi educare pe minora P.M., născută la data de 23 octombrie 2003.
Prin aceeaşi sentinţă s-a încuviinţat exerciţiul dreptului pârâtului-reclamant P.C.P. de a avea legături personale cu minora, la domiciliul acestuia, conform următorului program: în prima şi în a treia săptămână din lună, duminica, între orele 10°° şi 1900, două săptămâni în vacanţa de vară, trei zile în vacanţa de iarnă (în primul an, în zilele de 25, 26, 27 decembrie şi în anul următor, în zilele de 30, 31 decembrie şi 1 ianuarie), o zi de sărbătorile pascale şi în ziua de 29 octombrie.
Faptul că intimatul-reclamant şi-a vizitat fiica foarte rar nu are relevanţă, întrucât punerea în aplicare a dispozitivului sentinţei nr. 3957 din 5 iulie 2007 rămâne la latitudinea acestuia şi nu echivalează cu un act de dezinteres faţă de minoră.
Chiar apelanta-reclamantă a afirmat că intimatul-pârât este plecat din ţară mai multe luni pe an, fiind ofiţer de marină, aspect ce justifică numărul redus de vizite pe care acesta le-a efectuat la domiciliul fiicei sale.
Tribunalul a considerat că nici condamnarea penală, amintită de apelantă în calea de atac, nu constituie un impediment în exercitarea drepturilor părinteşti de către intimat, cât timp nu a fost decăzut din aceste drepturi.
De asemenea, neîndeplinirea în totalitate a obligaţiei de întreţinere nu reprezintă o cauză de incompatibilitate în exercitarea dreptului intimatului de a avea legături personale cu fiica, în varianta pe care a cerut-o, iar săvârşirea infracţiunii de fals în sarcina sa nu poate fi reţinută de tribunal, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare.
S-a apreciat că pârâta trebuie să accepte şi prezenţa tatălui în viaţa fiicei, în interesul acesteia, iar supravegherea vizitelor este de natură să împiedice dezvoltarea şi consolidarea unor legături afective fireşti dintre părinte şi copil.
Supravegherea şi limitarea programului vizitelor nu trebuie impuse ca măsuri de corecţie şi de prevenire a unor posibile influenţe educative negative, în raport de profilul moral al intimatului, pe care reclamanta îl descrie în calea de atac.
De altfel, s-a constatat că pârâta nu a demonstrat existenţa vreunei consecinţe negative asupra dezvoltării fiicei ei, determinată de comportamentul intimatului, ci doar s-a limitat în a expune o ipoteză, ce contravine dispoziţiilor art. 43 alin. (3) C. fam.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta L.V.I., în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., susţinând că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, instanţa a făcut o greşeală a prevederilor art. 43 alin. (3) C. fam., care reglementează dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul şi a încălcat prevederile art. 99 din acelaşi cod, potrivit cărora în luarea oricărei măsuri referitoare la minor trebuie să se ţină seama de interesele acestuia.
Se susţine că programul legăturii cu minora este excesiv, având în vedere vârsta fragedă a copilului (6 ani), sexul acestuia (este fată) şi starea sănătăţii sale. Nu este astfel în interesul copilului să-i fie schimbat în mod repetat şi pentru perioade lungi de timp, în cursul aceluiaşi an, mediul obişnuit în care creşte, prin luarea sa la domiciliul reclamantului-intimat.
Pe de altă parte, arată pârâta, acest program este de natură să-i prejudicieze propriile drepturi, limitându-i libertatea de deplasare, fiind astfel obligată ca în zilele când au loc cele mai importante evenimente ale anului (Crăciunul, Anul Nou, Paştele şi ziua copilului) să fie prezentă la domiciliu, pentru eventualitatea în care intimatul ar uza de dreptul său de a o lua cu sine pe minoră a doua zi.
în sfârşit, se susţine că solicitările intimatului-reclamant, acceptate de cele două instanţe, sunt expresia unui abuz de drept, în condiţiile în care acesta, prin natura profesiei, nici nu are posibilitatea să beneficieze de programul stabilit de instanţă. Astfel, intimatul este ofiţer de marină şi pleacă în curse internaţionale, lipsind luni de zile din oraş.
Intimatul P.C.P. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât tribunalul a pronunţat o hotărâre legală, în acord cu interesul major al minorei, de a avea legături personale cu tatăl său, chiar dacă există o stare conflictuală între părinţii săi.
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi având în vedere actele şi lucrările dosarelor de fond, Curtea a constatat că recursul este nefondat, fiind respins pentru următoarele:
în esenţă, recurenta-pârâtă L.V.I. critică hotărârea pentru aceea că instanţa de apel ar fi făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 43 alin. (3) C. fam. şi a încălcat prevederile art. 99 din acelaşi cod.
Textele legale sus-menţionate reglementează dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat spre creştere şi educare minorul după divorţ, de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, măsura vizând în exclusivitate interesul minorului de a menţine şi a dezvolta relaţii afective fireşti cu ambii săi părinţi, nu numai cu cel căruia i-a fost încredinţat.
Legea mai prevede posibilitatea ca modalitatea în care minorul va avea legături personale cu celălalt părinte decât cel căruia i-a fost încredinţat să fie schimbată atunci când împrejurări obiective reclamă aceasta, dar tot în interesul minorului.
în speţă, cele două instanţe de fond au reţinut în mod corect că, faţă de anul 2007, când prin sentinţa de divorţ a fost stabilit un anumit program de exercitare a legăturii cu tatăl său, minora a crescut, astfel încât dezvoltarea şi consolidarea unor legături afective fireşti dintre părinte şi copil necesită o altă modalitate de exercitare a acestui drept, dând posibilitatea copilului de a petrece mai mult timp cu tatăl său.
Nu poate fi îngrădit acest drept al copilului, de propriile drepturi ale recurentei, respectiv libertatea de deplasare pe care aceasta o invocă, atâta timp cât instanţele au încuviinţat ca programul de vizitare a minorei să se desfăşoare la domiciliul reclamantului, fiind evitate astfel şi eventualele conflicte dintre părinţi, care au avut loc anterior şi cărora este indicat ca minora să nu le mai fie expusă.
Faţă de cele reţinute mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta L.V.I., împotriva deciziei civile nr. 165 din 10 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 91/280/2009, pe care o va menţine ca legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. pr. civ., a fost obligată recurenta la plata a 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu apărător ales, conform chitanţei nr. 28 din data de 25 martie 2010.
| ← înscrisuri noi depuse în recurs, prin care se poate dovedi că... | Distincţie între acţiunea în obligarea unuia dintre... → |
|---|
