Interpretarea eronată a probelor

Prin decizia civilă nr.6/8 ianuarie 2001, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul pârâtului BN împotriva deciziei civile nr. 1540 din 14 octombrie 2000 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a casat decizia cu trimitere la tribunal, spre rejudecare, motivat de faptul că instanţa de apel nu a solicitat reclamantului să individualizeze imobilul ce a constituit zestrea pârâtului RN, care face obiectul cererii sale de raport, deoarece prin cererea introductivă acest imobil nu este individualizat şi s-a ajuns la situaţii confuze.

Urmează să se stabilească cu ocazia rejudecării dacă acest imobil este cel construit în anul 1965 şi la partaj vor fi introduse doar acele imobile care au rămas efectiv în proprietatea şi folosinţa părţilor la momentul decesului acestuia.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Interpretarea eronată a probelor