Cauză imorală a unui testament. Cerinţe
| Comentarii |
|
Conform prevederilor art. 968 C. civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice. Având în vedere că existenţa elementului cauză este prezumată până la proba contrarie, iar din probele administrate nu a rezultat că scopul imediat urmărit de testatoare, atunci când a semnat actul, a fost altul decât acela de a gratifica pe una dintre părţi, nu se poate reţine nulitatea testamentului.
în plus, nu se poate aprecia că pârâta nu ar fi ştiut că semnează un testament, atâta vreme cât în acest act autentic s-a reţinut în mod expres de către notar că testatoarea a citit actul şi a consimţit la autentificarea lui.
C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1146 din 19 septembrie 2005, în C.P.J.C.C.A. Bucureşti2005, p. 107
Prin cererca de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. 2162/2001, reclamanţii T.G. şi D.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.A.A., constatarea nulităţii absolute pentru cauza imorală a testamentului autentificat sub nr. 918 din 13 februarie 1996 de BNP T.C., prin care numita P.F. a testat în favoarea pârâtului şi, pc cale de consccinţă, constatarea nulităţii ccrtificatului de legatar nr. 50 din 26 iunie 1998, eliberat de BNP C.C. în dosarul nr. 50/1998, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii lor, reclamanţii au arătat că sunt fraţii defunctei P.F., decedată la 14 mai 1998, cu ultimul domiciliu cunoscut în Bucureşti, sector 3, bolnavă, cu mulţi ani anterior decesului, de demenţă Alzheimcr, aflată în îngrijirea exclusivă a reclamanţilor, până în preajma decesului, după moartea soţului său.
La momentul deschiderii succesiunii, acesteia au constatat că există un testament autentificat cu nr. 918 din 13 februarie 1996, prin care P.F. îl instituise legatar universal pe nepotul soţului său, persoană cu care se afla în relaţii de duşmănie. In perioada în care reclamanţii au îngrijit-o pc defunctă, au aflat atât de la aceasta, cât şi de la vecinii acesteia, că, în perioada anilor 1996-1997, soţul său şi diverşi reprezentanţi ai pârâtului, respectiv dr. L.C., au înspăimântat-o pe bolnavă, obligând-o să semneze diverse înscrisuri, despre care nu putea preciza ce anume reprezentau. De altfel, în casa defunctei P.F., căreia reclamanţii îi efectuau menajul, nu se afla niciun exemplar al testamentului menţionat.
în perioada în care a fost întocmit testamentul, defuncta s-a aflat sub captaţia soţului său şi a rudelor acestuia, aflându-se într-o stare de eroare-obstacol, nerccunoscând ce anume semnează şi nedorind să testeze în favoarea pârâtului, pentru care nu avea nici cea mai mică afinitate, singura stare pe care acesta i-o crea fiind teama, cauza libera- lităţii apărând ca inexistentă şi imaginară. Dacă ar fi fost în posesia testamentului şi dacă ar fi conştientizat că acesta există, defuncta ar fi
fost în putinţă de a-1 revoca, dar pârâtul, ajutat de mandatara sa, nu i-au adus la cunoştinţă acesteia existenţa actului.
în niciun moment de luciditate al defunctei, aceasta nu a declarat că ar fi testat în favoarea pârâtului, ci doar faptul că acest lucru ar fi fost dorit de soţul acesteia. în ultimele două săptămâni de viaţă ale defunctei P.F., reclamanţilor le-a fost interzisă orice legătură cu aceasta, mandatara pârâtului declarându-sc nepoata acesteia şi internând-o în Spitalul de boli nervoase.
Reclamanţii arată, totodată, că între părţi a mai existat un proces, având acelaşi obiect, invocându-se, drept viciu de consimţământ, dolul şi lipsa capacităţii de exerciţiu, acţiunc ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 10907/2000 de Judecătoria Sector 6 Bucureşti, în dosarul nr. 1152/2000, în considerentele căreia s-a reţinut împrejurarea că instanţa a fost sesizată doar cu judecarea nulităţilor determinate de lipsa capacităţii de exerciţiu şi dolul exercitat de pârât. Deşi s-a încercat referirea, în motivele de apel, la cauza imorală, aceasta nu a fost cercetată pentru faptul că nu a făcut obiectul judecăţii fondului, astfel că, în cauză, nu există autoritate de lucru judecat.
în fapt, imobilul situat în Bucureşti a fost cumpărat de P.F. şi P.Ş., soţi, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu I.C.R.A.L. Vitan şi predat prin procesul-vcrbal de predare-primire nr. 22971 din 30 septembrie 1991. P.Ş. a decedat la data de 31 octombrie 1997, iar P.F. la data de 14 mai 1998.
Prin testamentul autentificat sub nr. 918 din 13 februarie 1996 de BNP T.C., P.F. a testat în favoarea pârâtului, fiul dintr-o căsătorie anterioară a soţului său, arătând că-i lasă acestuia toate bunurile mobile şi imobile ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului.
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 16 ianuarie 2003 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii T.G. şi D.A. împotriva pârâtului P.A.A., s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr. 11552/2000, reclamanţii din cauza de faţă au solicitat anularea aceloraşi acte ca şi în cauza de faţă, invocând, însă, drept cauze de anulare, lipsa capacităţii de exerciţiu şi dolul, ca viciu de consimţământ. Prin sentinţa civilă nr. 10907 din 13 octombrie 2000, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. Excepţia
autorităţii de lucru judecat invocată de pârât prin întâmpinare a fost respinsă ca neîntemeiată, prin încheierea de şedinţă din data de 21 martie 2002, constatând că nu există identitate de cauză între cele două cereri de chemare în judecată.
In drept, potrivit art. 948 C. civ., una dintre condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii este cauza licită. Cauza este acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act şi trebuie să existe, să fie reală, licită şi morală. Reclamanţii au invocat cauza imorală, ca unic motiv de nulitate a testamentului autentificat sub nr. 918 din 13 februarie 1996 de BNP T.C. şi a certificatului de legatar nr. 50 din 26 iunie 1998 eliberat de BNP C.C. în dosarul nr. 50/1998.
Potrivit art. 967 C. civ., convenţia este valabilă, cu toate că nu este expresă cauza.
Cauza este prezumată până la proba contrarie. De asemenea, potrivit art. 968 C. civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice. Cauza este, deci, imorală atunci când ea contravine bunelor moravuri. Trebuie, astfel, analizat dacă prin semnarea testamentului de către P.F. au fost încălcate bunelor moravuri.
Reclamanţii susţin că imoralitatea cauzei ar rezulta din lipsa intenţiei autoarei de a-1 gratifica pe pârât, testamentul fiind încheiat în împrejurări caracterizate de o constrângere morală din partea soţului şi de ascunderea faţă de testatoare a faptului că actul semnat era un testament. Pârâtul neagă această stare de fapt şi arată că relaţiile dintre cl şi testatoare erau foarte bune, aceasta rezultând nu numai din vizitele efectuate de mama sa vitregă în Statele Unite, unde îşi avea domiciliul, ci şi din aceea că a contribuit în permanenţă, din punct de vedere material, la întreţinerea mamei vitrege.
Potrivit art. 1169 C. civ., cel care face o propunere în faţa instanţei trebuie să o dovedească, iar, potrivit probatoriului administrat în cauză, instanţa a reţinut că împrejurările premergătoare semnării testamentului nu s-au caracterizat prin stări de presiune sau constrângere morală efectuate asupra testatoarei. De asemenea, nu rezultă din probele administrate că, la momentul semnării testamentului, singurul moment care poate fi luat în calcul pentru analizarea valabilităţii unui act, testatoarea nu ar fi înţeles că lasă la moartea sa bunurile sale pârâtului. Declaraţiile martorilor propuşi de reclamanţi şi audiaţi în cauză evidenţiază doar unele relatări ale testatoarei referitoare la un
moment nepreeizat cu exactitate, din care rezultă că ar fi fost dusă la un doctor şi ar fi fost pusă să semneze un anumit act, ceea ce i se părea anormal.
Instanţa nu poate să prezume din aceste relatări faptul că momentul invocat de către testatoare ar fi chiar acela al semnării testamentului şi, cu atât mai mult, că pârâta nu ar fi ştiut că semnează un testament, atâta vreme cât în acest act autentic se precizează în mod expres de către notar că testatoarea a citit actul şi a consimţit la autentificarea lui.
Scopul imediat urmărit de către testatoare atunci când a semnat actul a fost, deci, acela de a-1 gratifica pe pârât. Or, accasta nu poate contraveni bunelor moravuri, ci, din contră, reprezintă o dovadă a valabilităţii testamentului şi, pe cale de consecinţă, a certificatului de moştenitor.
împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, criticând sentinţa ca netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de fond nu a ţinut seama de probele administrate în cauză.
Prin decizia civilă nr. 2091 din 7 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele.
Prin testamentul autentificat sub nr. 918/1996, numita P.F. a testat în favoarea pârâtului, fiul dintr-o căsătoric anterioară a soţului său, toate bunurile mobile şi imobile.
Potrivit art. 948 C. civ., una din condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii este cauza licită. Apclanţii-reclamanţi au invocat cauza imorală, ca motiv de nulitate a testamentului, autentificat sub nr. 918/1996, şi a certificatului de legatar nr. 50/1998. Se mai reţine că o cauză este imorală atunci când contravine bunelor moravuri, apelanţii susţinând că imoralitatea rezultă din lipsa de intenţie a autoarei de a-1 gratifica pe pârât.
Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, împrejurarea că între pârât şi testatoarea P.F. au existat relaţii foarte bune, concretizate prin vizite efectuate de mama vitregă în Statele Unite.
De asemenea, s-a mai reţinut că pârâtul a contribuit la întreţinerea materială a mamei vitrege, cca care i-a lăsat testamentul.
Din întreg materialul probator în cauză nu rezultă că la momentul semnării testamentului au existat stări de presiune sau constrângere morală efectuate de pârât asupra testatoarei.
Testamentul fiind autentificat la notariat, rezultă din conţinutul acestuia că actul a fost citit părţilor înainte de a fi semnat, astfel că sunt înlăturate toate susţinerile apelanţilor privind eroarea-obstacol şi cauza imorală.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanţii T.G. şi D.A. şi au criticat hotărârea instanţei de apel ca netemeinică şi nelegală, arătând faptul că prima instanţă nu a făcut nicio referire la eroarea-obstacol, invocată de către recurenţii-reclamanţi ca principal motiv de nulitate a testamentului autentificat sub nr. 918/1996 a BNP T.C. şi nu a fost motivată soluţia privind respingerea apelului.
Prin motivele de recurs s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se situaţia de fapt ce excludea existenţa intenţiei dcfunctci P.F. de a-1 gratifica pc intimatul-pârât P.A.A. şi faptul că defuncta avea discernământul alterat.
Reeurcnţii-reclamanţi au arătat faptul că din probele administrate rezultă eroarea-obstacol ce se datorează alterării discernământului testatoarei la momentul încheierii testamentului şi lipsa cauzei actului juridic civil ce rezultă din probele administrate.
Intimatul P.A.A. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că rccurenţii-reclamanţi au solicitat constatarea nulităţii absolute a testamentului, autentificat sub nr. 918/1999, prin care defuncta P.F. a testat în favoarea pârâtului şi, pe cale de consecinţă, s-a solicitat constatarea nulităţii certificatului de legatar nr. 50/1998.
Recurenţii-reclamanţi au invocat nulitatea absolută a acestui act juridic pentru lipsa cauzei actului juridic civil, arătând că nu a existat intenţia defunctei de a-1 gratifica pe pârât, şi nulitatea actului juridic încheiat la data de 3 februarie 1996 pentru eroare-obstacol.
Criticile cuprinse în motivele de recurs se referă la analiza probelor administrate în cauză, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 10, ce a fost abrogat prin Legea nr. 219 din 6 iulie 2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 şi, în această situaţie, aceste critici nu mai pot fi analizate.
Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la lipsa de temei legal al hotărârii pronunţate sau încălcarea sau aplicarea greşită a legii, sunt nefondate.
Curtea a constatat că eroarea-obstacol nu poate fi aplicată în prezenta cauză, deoarece nu s-a făcut dovada existenţei lipsei intenţiei de a gratifica a defunctei P.F. şi nici a faptului că aceasta a fost împiedicată să cunoască natura actului juridic încheiat şi că a avut intenţia să încheie un act juridic cu un alt conţinut.
în ceea ce priveşte constrângerea morală efectuată de către pârât asupra testatoarei, nu se poate reţine existenţa vreunei constrângeri, fiind demonstrat faptul că aceasta era în bune relaţii cu intimatul-pârât din prezenta cauză, acesta fiind fiul soţului său.
în ceea ce priveşte criticile referitoare la aplicarea greşită a legii, curtea constată că acestea nu sunt întemeiate, deoarece testamentul a fost autentificat la notariat şi a fost citit părţilor conţinutul acestuia, deci este exclusă existenţa erorii-obstacol ce ar putea conduce la nulitatea actului juridic civil.
în consecinţă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pe recurenţi la plata sumei de 12.000.000 lei, cheltuieli de judecată către intimat.
| ← Certificat de vacanţă succesorală. Renunţare la succesiune.... | Certificat de moştenitor. Cauză ilicită → |
|---|
