Judecata. Prima zi de înfăţişare. înţeles
Comentarii |
|
Potrivit art. 134 Cod procedură civilă, este socotită ca fiind prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.
Rezultă deci că nu întotdeauna prima zi de înfăţişare coincide cu primul termen de judecată: dacă la acest prim termen procedura de citare nu este legal îndeplinită cu toate părţile, sau, deşi este îndeplinită, cauza se amână pentru lipsă de apărare, părţile nefiind in măsură să pună concluzii, atunci prima zi de înfăţişare se prorogă până la primul termen la care cele două condiţii vor fi îndeplinite cumulativ.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 421/10.03.1998)
Prin sentinţa civilă nr. 360 din 16.04.1997, Judecătoria Zimnicea a admis contestaţia formulată de V.G., a anulat dispoziţia nr. 1 din 8.01.1997, emisă de S.C. "Z." - SA. Zimnicea, a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior şi a obligat societatea la plata drepturilor salariale şi la cheltuieli de judecată.
Apelul promovat de S.C. "Z." - SA. împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nemotivat, prin decizia civilă nr. 1.663 din 23.10.1997, pronunţată de Tribunalul Teleorman.
Pentru a decide în acest mod, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 287 Cod procedură civilă, cererea de apel trebuie să cuprindă, sub sancţiunea decăderii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul. Potrivit aceluiaşi text de lege, această cerinţă poate fi îndeplinită până cel mai târziu Ia prima zi de înfăţişare.
Or, reţine tribunalul, prima zi de înfăţişare la care părţile au fost legal citate a fost în speţă la 25.09.1997, dată la care apelanta nu şi-a motivat apelul.
împotriva deciziei pronunţate de tribunal, în termen legal, a formulat recurs S.C. "Z." - S.A. Zimnicea, care a criticat hotărârea dată de tribunal pentru nelegalitate, în sensul că s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 287 Cod procedură civilă şi că data de 25.09.1997, nu reprezintă în speţă prima zi de înfăţişare, situaţie în care, în mod greşit, apelul a fost respins, ca nemotivat.
Curtea de Apel constată recursul întemeiat, pentru următoarele considerente:
împotriva hotărârii pronunţat de instanţa de fond la data de 13.05.1997 a formulat apel S.C. "Z." - S.A., care nu a fost motivat prin însăşi cererea de apel.
în vederea soluţionării cauzei, Tribunalul Teleorman a fixat termen la 25.09.1997, dată la care contestatorul a solicitat termen pentru lipsă de apărare, solicitare primită de tribunal, care a amânat judecata la 23.10.1997.
Potrivit art. 134 Cod procedură civilă, este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.
Rezultă că nu întotdeauna prima zi de înfăţişare corespunde primului termen de judecată. Astfel, dacă la primul termen fixat pentru judecată procedura de citare nu este legal îndeplinită cu toate părţile, sau, deşi este îndeplinită, datorită unor împrejurări obiective, părţile nu pot pune concluzii, cum ar fi, de exemplu, amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, atunci prima zi de înfăţişare se prorogă până la primul termen la care cele două condiţii vor fi îndeplinite cumulativ.
Astfel, în speţă, data de 25.09.1997 era primul termen, dar nu a constituit şi prima zi de înfăţişare, deoarece nu erau îndeplinite cumulativ cele două condiţii menţionate meii sus. Prima zi de înfăţişare a fost data de 23.10.1997, când apelul era motivat, conform art. 287 Cod procedură civilă, apel pe care tribunalul era obligat să-1 soluţioneze, conform motivelor invocate, şi nu să-1 respingă, ca nemotivat, cum greşit a procedat.
Faţă de cele ce preced, recursul pârâtei se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii sale, conform art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va casa decizia dată de tribunal şi va trimite cauza aceleeaşi instanţe pentru soluţionarea apelului.
← Judecata. Nepronunţarea instanţei asupra unei cereri. Partea... | Judecata. Renunţarea la judecarea cererii de chemare în... → |
---|