Judecata. Nepronunţarea instanţei asupra unei cereri. Partea interesată să invoce această omisiune

Nepronunţarea instanţei asupra unei cereri cu care a fost învestită nu poate fi invocată decât de partea care a formulat respectiva cerere, aceasta fiind singura interesată să solicite, prin intermediul căilor de atac, remedierea unei astfel de situaţii.

(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 79/16.01.1998)

Prin sentinţa civilă nr. 3.291/1996, Judecătoria Buftea a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor T.V.B. şi T.A. împotriva pârâtei C.C.V., acţiune prin care reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei să le restituie imobilul - construcţie, situat pe terenul proprietatea lor, din Şos. Ştefăneşti, SA.I.

Apelul declarat de reclamanţi a fost respins prin decizia civilă nr. 1.482/1997 a Tribunalului Bucureşti - secţia a IlI-a civilă.

împotriva deciziei au declarat recurs apelanţii, invocând, printre altele, împrejurarea că, în mod greşit, tribunalul a apreciat că nepronunţarea primei instanţe asupra cererii reconvenţionale formulate de pârâtă nu-i prejudiciază pe reclamanţi.

Curtea de Apel consideră că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât singura parte interesată să critice sentinţa sub aspectul nepronunţării asupra cererii reconvenţionale era pârâta, care formulase această cerere. Cum această parte nu a declarat apel, în mod corect s-a respins apelul reclamanţilor, care nu au fost în nici un fel prejudiciaţi prin nepronunţarea asupra cererii reconvenţionale.

Având în vedere că apelul reclamanţilor s-a întemeiat doar pe acest motiv, celelalte critici aduse sentinţei, legate de fondul litigiului, nu au putut fi examinate direct în recurs.

în baza art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Judecata. Nepronunţarea instanţei asupra unei cereri. Partea interesată să invoce această omisiune