Nulitatea relativă a actului de procedură. Posibilitatea invocării acesteia numai de către partea vătămată prin această neregularitate
Comentarii |
|
Conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lui.
O asemenea neregularitate, produsă cu ocazia pronunţării unor decizii în apel, se acoperă în condiţiile art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă, prin aceea că partea lezată nu declară recurs, iar partea adversă nu are interes să o invoce în recursul său, aşa încât sub acest aspect critica adusă deciziei este neîntemeiată.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 713/1998)
împotriva sentinţei civile nr. 1.516/17.17.1997 a Judecătoriei Videle au declarat apel recurenţii N. A., B.V., S.I., L.S. şi N.M., precum şi pârâta B.A.
Prin decizia civilă nr. 1.919/1997, Tribunalul Teleorman a respins toate cererile de apel, ca nefiind motivate.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâta B.A., unul din motivele invocate fiind acela că, deşi apelantele N.M. şi L.S. au declarat la 15.10.1997 că renunţă la judecarea cererilor de apel, renunţare de care s-a luat act prin încheierea de şedinţă, prin decizia pronunţată la 26.11.1997, instanţa a respins, ca nemotivate, şi cererile celor două apelante, încălcând principiul disponibilităţii în procesul civil.
Acest motiv de recurs, încadrat în baza art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă în dispoziţiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, este nefondat.
Neregularitatea procedurală constând în respingerea unor cereri de apel la judecata cărora apelantele renunţaseră nu a prejudiciat-o pe recurenta B.A., astfel încât aceasta nu are nici un interes în invocarea neregularităţii.
Conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. în speţă, recurenta nu a suferit nici o vătămare prin respingerea apelurilor formulate de N.B. şi L.S. şi, ca atare, nu are nici un interes în invocarea acestei nulităţi, conform art. 108 alin. 2 Cod procedură civilă.
Neregularitatea procedurală în discuţie, nefiind de ordine publică, s-a acoperit în condiţiile art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă, prin faptul că apelantele N.B şi L.S. nu au formulat recurs împotriva deciziei pronunţate de tribunal.
← Judecata. Termen în cunoştinţă. Preschimbare. Procedură | Ordonanţa preşedinţială. Cerere de suspendare a executării,... → |
---|