Judecata. Inexistenţa unui temei legal pentru rezolvarea litigiului. Aplicarea obligatorie a principiului analogiei legii. Denegare de dreptate
| Comentarii |
|
în căzut în care nu există o normă de drept aplicabilă pentru soluţionarea cauzei, judecătorul are obligaţia de a recurge la metoda analogiei legii şi a de a găsi o normă de drept ce reglementează o situaţie de fapt asemănătoare şi care este de natură a oferi temeiul legal pentru rezolvarea litigiului.
In dreptul român aplicarea obligatorie a principiului analogiei legii este impusă de art. 3 din Codul civil, care interzice judecătorului de a se retrage de la judecată sub motiv că legea nu prevede ori că este întunecată sau neîndestulătoare.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 10/22.01.1997)
Asupra cererii de apel, instanţa reţine următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 726 din 3.10.1996, Tribunalul Bucureşti - secţia a IlI-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanţii D.M. şi T.M. împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi a obligat pe pârât să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie un teren în suprafaţă de 2.865 m.p., situat în Bucureşti, str. Acţiunii, sectorul 4.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că autorii reclamanţilor au dobândit terenul revendicat printr-un act sub semnătură privată, încheiat la 14.08.1997, iar dreptul lor de proprietate asupra terenului a fost constituit prin decizia civilă nr. 278/1981.Locuinţa construită pe acest teren a fost demolată, iar terenul a fost expropriat prin Decretul nr. 127/1983.
Cum terenul este liber şi necuprins în detalii de sistematizare, instanţa a admis acţiunea, în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994, coroborat cu art. 3 din Codul civil.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, susţinând că Legea nr. 33/1994 privind exproprierea se aplică numai imobilelor ce se vor expropria în viitor şi nu pentru situaţiile juridice anterioare intrării în vigoare a acestei legi, deoarece, prin această aplicare, s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii. Totodată, a susţinut că, potrivit art. 25 din Legea nr. 112/1995, pentru imobilele expropriate pentru cauză de utilitate publică se vor elabora legi speciale, iar, în speţă, instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pronunţând, sub toate aspectele, o hotărâre lipsită de temei legal. Apelul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Art. 3 cod civil prevede că "judecătorul care va refuza să judece, sub cuvânt că lege nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate". Din această dispoziţie legală cu caracter general rezultă că instanţa învestită cu o acţiune trebuie să judece procesul pe baza legislaţiei în vigoare, neputând respinge cererea părţii pentru că urmează ca în viitor să se elaboreze alte legi, care să reglementeze raportul juridic dedus judecăţii. Aşadar, sub acest aspect, nu-şi găsesc aplicare dispoziţiile art. 25 din
Legea nr. 112/1995, deoarece judecătorul trebuie să recurgă la principiul analogiei legii sau chiar la analogia dreptului şi, aplicând norme juridice în vigoare, ce cârmuiesc raporturi de drept asemănătoare sau chiar principiile dreptului, să rezolve, în cadrul juridic existent, litigiul dintre părţi. în concluzie, motivul de apel referitor la neaplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 112/1995, nu este fondat.
Este întemeiat motivul de apel care priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, deoarece această lege, ca orice lege civilă, nu retroactivează şi nu poate fi aplicată situaţiilor juridice ale căror efecte s-ar stins definitiv anterior intrării sale în vigoare, ea urmând să reglementeze raporturi juridice derivând din exproprierile ce se vor efectua după intrarea ei în vigoare. în speţă, imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 127/1983, act normativ care trebuie să fie raportat la dispoziţiile art. 480 şi 481 Cod civil şi nu la dispoziţiile Legii nr. 33/1994, deoarece această aplicare încalcă principiul neretroactivităţii legii.
Sub acest aspect, sentinţa pronunţată este nelegală, şi se impune desfiinţarea ei, cu trimitere spre rejudecare, pentru ca părţile să-şi formuleze apărările în raport de dispoziţiile art. 480 şi 481 Cod civil, pentru a nu fi private de un grad de jurisdicţie. Judecata pe fond a fost făcută în baza unei legi inaplicabile cauzei şi aceasta echivalează cu o nepronunţare pe fondul pricinii, în înţelesul art. 297 Cod procedură civilă.
Notă: Soluţia adoptată de instanţă, sub aspectul desfiinţării sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, este criticabilă.
Curtea de Apel a interpretat extensiv dispoziţiile art. 297 Cod procedură civilă, considerând, greşit, că pronunţarea instanţei de fond în baza unei legi inaplicabile în speţă este echivalentă cu nerezolvarea fondului cauzei.
Având în vedere dispoziţiile art. 84 Cod procedură civilă, ale art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, caracterul devolutiv al apelului şi prevederile art. 296 Cod procedură civilă, instanţa de apel trebuia să aplice, ea însăşi, raporturilor juridice litigioase temeiul legal care conducea la rezolvarea cererii şi să schimbe numai motivarea în drept a primei instanţe, dacă hotărârea acesteia, reflectată în dispozitivul sentinţei, era corectă, sau să o modifice, dacă, în baza temeiului de drept considerat aplicabil de către instanţa de apel, soluţia era necorespunzătoare.
însă, poate fi reţinut raţionamentul juridic care a făcut posibilă respingerea primului motiv de apel.
| ← Judecată. Decesul uneia din părţi. Suspendarea judecăţii in... | Judecata. Lărgirea cadrului procesual din iniţiativa... → |
|---|
