LEGEA NR. 18/1991. SARCINA PROBEI. OBLIGAŢIA INSTANTEI DE A AVEA ROL ACTIV. LIMITE
| Comentarii |
|
Câtă vreme reclamanta pretinde că i se cuvine reconstituirea dreptului de proprietate atât cu privire la suprafeţele de teren înscrise în favoarea ei în cartea funciară, cât şi cu privire la acelea înscrise în registrul agricol sub motivul că ar fi vorba despre terenuri distincte, reclamantei iar nu pârâtelor îi revine sarcina de a face dovada acestui fapt. Deşi instanţa de apel poate ordona, chiar din oficiu, completarea probaţiunii administrate la prima instanţă, aceasta s-ar putea face doar atunci când utilitatea unor noi probe este certă.
Secţia civilă, decizia nr. 2769 din 21 noiembrie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 105 din 16 ianuarie 2003 a Judecătoriei Turda, pronunţată în dosarul nr. 2889/2002 s-a admis în parte acţiunea civilă înaintată de reclamanta G.P. împotriva pârâţilor Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Turda şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj, şi în consecinţă a fost obligată pârâta să procedeze la punerea în posesie a reclamantei pentru suprafaţa de 12,24 ha teren precum şi la a înainta documentele necesare Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj, care a fost obligată ca în baza actelor transmise de Comisia Locală să elibereze titlu de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 12,24 ha.
S-a respins capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtelor la daune cominatorii şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut î„n vedere, în esenţă, următoarele :
în baza Legii nr. 18/1991 reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 7,81 ha anterior preluat de C.A.P. Poiana, fiind pusă în posesie cu privire la acesta.
în temeiul Legii nr. 169/1997 reclamanta a mai solicitat o diferen de 3.37 ha teren, iar în temeiul Legii nr. 1/2000, încă 1,74 ha păşune.
Reclamanta este succesoarea lui G.A., acesta figurând în Registrul agricol voi II al localităţii Poiana cu o suprafaţă de 7,81 ha teren , fiind deci îndreptăţită la reconstituirea proprietăţii cu privire la aceasta, după cum este îndreptăţită şi la redobândirea unei alte suprafeţe de 5,11 ha teren (din care 3,37 ha arabil şi 1,74 ha păşune), situat în localitatea Turda, potrivit extraselor CF nr. 87,144, 32, 600, 580, şi respectiv 359 Poiana.
împotriva sentinţei a declarat apel pârâta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Turda, apel admis în parte prin decizia civilă nr. 6960/A/2003 a Tribunalului Cluj cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei pentru suprafaţa de 3,37 ha teren agricol solicitată în temeiul Legii nr. 169/1997, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
Motivând decizia, Tribunalul a arătat că în ceea ce priveşte suprafaţa de 3,37 ha tern agricol nu rezultă din probele administrate că terenurile înscrise în CF în favoarea reclamantei ar fi diferite de acelea evidenţiate în registrul agricol.
Dovada contrară îi revenea reclamantei, prin efectuarea unei expertize totpografice care să concluzioneze că terenurile nu sunt identice, însă administrarea unei asemenea probe nu s-a cerut, iar faţă de prevederile art. 295 C.pr.civ., instanţa nu o putea ordona din oficiu.
în contra acestei decizii reclamanta G.P. a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în totul a apelului întrucât:
- instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1169 C.civ., 129 alin. (5), 295 alin. (2) şi 298 C.pr.civ., în sensul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., căci pârâtei apelante îi revenea sarcina de a dovedi identitatea terenurilor înscrise în cărţile funciare în favoarea reclamantei, cu acelea menţionate în registrul agricol. Mai mult, instanţa putea din oficiu să ordone efectuarea probei cu expertiza, în virtutea obligaţiei sale la a avea un rol activ, potrivit art. 295 alin. (2) C.pr.civ., ca o condiţie a aflării adevărului.
- Instanţa de apel a omis la pronunţarea hotărârii cuprinsul cărţilor funciare anexate de reclamantă cererii sale de chemare în judecată, iar acestea erau hotărâtoare în dezlegarea pricinii, potrivit art. 304 pct. 10 C.pr.civ., căci atestau că reclamanta este înscrisă ca proprietară a imobilelor a cărei atribuire a solicitat-o.
Recursul urmează a fi respins pentru motivele care urmează :
într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art.1169 C.civ., cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Aceste dispoziţii legale cu valoare de principiu trebuiesc înţelese, în cauză de faţă în sensul că atâta vreme cât reclamanta recurentă este aceea care pretinde că i se cuvine reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafeţele de teren care corespund drepturilor sale tabulare, cât şi cu privire la acelea înscrise în registrul agricol, învederând că acestea sunt distincte, iar nu identice, rămâne că ei, iar nu pârâtelor, îi revenea sarcina de a dovedi aceste elemente de fapt.
Astfel, s-ar ajunge la răsturnarea sarcinii probei, pretinzându-ii-se pârâtelor să facă dovada limitelor îndreptăţirii reclamantei la reconstituirea proprietăţii, iar nu acesteia din urmă la a dovedi întinderea suprafeţei de teren la care are dreptul.
Or, sub acest aspect reclamanta însăşi era datoare a dovedi că terenurile cu privire la care au fost înscrise în favoarea sa, anterior cooperativizării, drepturi în cartea funciară, sunt distincte de acelea menţionate în registrul agricol al localităţii Poiana.
Simpla neconcordanţă între suprafeţele înscrise în cartea funciară şi cele menţionate în registrul agricol nu este suficientă prezumţiei că terenurile sunt distincte, câtă vreme, pe de o parte, este de principiu că înscrierile în cartea funciară garantează doar existenţa dreptului, iar nu şi exactitatea suprafeţei evidenţiate în foaia de avere, iar pe de altă parte, este posibil ca însăşi menţiunile din registrul agricol să fie eronate, câtă vreme ele se fac în baza declaraţiei unilaterale a proprietarului sau a posesorului, fără a exista certitudinea rigurozităţii lor.
Deşi este real că instanţa de apel poate, în genere, prin aplicarea prevederilor art. 295 alin. (2) C.pr.civ., să ordone chiar din oficiu, în îndeplinirea obligaţiei de a afla adevărul, completarea probaţiunii efectuate la prima instanţă, ceea ce implică şi posibilitatea administrării de probe noi, nu se poate ignora că ordonarea de probe din oficiu poate fi dispusă doar atunci când utilitatea acestora apare ca certă. Or, în cauză, pe fondul faptului că probele deja administrate nu ofereau elemente sigure de identificare faptică a terenurilor menţionate în registrul agricol, nefiind indicate vecinătăţile acestora, utilitatea probei cu expertiza nu apărea ca evidentă, nefiind sigură obţinerea de concluzii cu adevărat utile soluţionării pricinii.
Aşa fiind, recursul apare ca nefondat urmând a se respinge. (Judecător Valentin Mitea)
| ← IMOBIL CUMPĂRAT DE CHIRIAŞ ÎN TEMEIUL LEGII NR. 112/1995.... | LEGEA NR. 10/2001. TEREN EXPROPRIAT. REALIZAREA DOAR ÎN PARTE A... → |
|---|
