Legea nr. 7/1996. înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară

Legea nr. 7/1996, republicată, art. 20 alin. (1), art. 50 Legea nr. 10/2001, republicată, art. 25

Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se înscriu în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit ori transmis în mod valabil. Registratorul de carte funciară nu are competenţa de a dispune asupra legalităţii dispoziţiei de restituire a unui imobil, emisă în temeiul art. 25 din Legea nr. 10/2001, şi nici instanţa de judecată în procedura plângerii împotriva încheierii date de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară.

Decizia civilă nr. 468 din 28 octombrie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 1666/4.02.2009 a Judecătoriei laşi, a fost respinsă cererea formulată de petentul Z.I., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că petentul nu a prezentat actul de proprietate cu privire la teren, aşa cum este prevăzut în Legea nr. 10/2001, simpla decizie de restituire a SC M.I. SA Iaşi nefiind suficientă în acest sens, având în vedere şi calitatea petentului de cesionar al drepturilor succesorale şi, pe de altă parte, că asupra imobilului a fost instituit un sechestru în favoarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data de 16.11.2007, sechestru care împiedica orice înstrăinare ulterioară.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel Z.I., iar prin decizia civilă nr. 544/10 iunie 2009 a Tribunalului Iaşi apelul a fost respins.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că din probele administrate a rezultat că prin încheierea nr. 994534/20.10.2008 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi a fost respinsă cererea petentului, reţinând că lipsea, pe de o parte, actul de proprietate încheiat în formă autentică cu privire la construcţii, iar cu privire la teren, tabular era statul român. S-a mai reţinut că asupra imobilului fusese instituit sechestnil imobiliar nr. 330/16.11.2007 în favoarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar dispoziţiile art. 129 alin. (9) C. proc. fisc. erau aplicabile în cauză.

împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs Z.I., criticând decizia recurată pentru următoarele motive:

Cererea de intabulare formulată avea la bază decizia nr. 2/2008 emisă de SC M.I. SA, documentaţia anexată acestei decizii, precum şi înscrierile din cartea funciară nr. 17214 a municipiului laşi. Cererea de intabulare se referea la imobil construcţii, vizând intabularea dreptului de proprietate pentru construcţiile edificate pe teren. Notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 era cu mult anterioară sechestrului înregistrat sub nr. 93104/2007, înscris în favoarea Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală. în condiţiile în care exista o procedură necontencioasă potrivit art. 331 C. proc. civ., sechestrul aplicat nu era opozabil recurentului.

Curtea de apel a constatat că recursul este întemeiat pentru considerentele următoare.

Procedura de înscriere în cartea funciară este reglementată de Legea nr. 7/1996 a cadastnilui şi publicităţii imobiliare în art. 49-57. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996: „Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit ori s-a transmis în mod valabil”.

în litigiu, reclamantul a solicitat intabularea dreptului de proprietate potrivit şi precizărilor din recursul formulat numai asupra imobilului construcţie, conform deciziei nr. 2/29 ianuarie 2008 emisă de SC M.I. SA Iaşi. Curtea de apel, examinând această decizie emisă în baza Legii nr. 10/2001 de unitatea deţinătoare SC M.I. SA Iaşi, prin care s-a dispus restituirea către Z.I. a unor construcţii având o suprafaţă constmită de 1459,77 mp situată în Iaşi, a constatat că această decizie nefiind anulată, desfiinţată, constituie titlu de proprietate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Aşa fiind, instanţa nu putea examina în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 7/1996, condiţiile de valabilitate ale deciziei nr. 2/2008, aceasta având putere doveditoare a dreptului de proprietate privind imobilul restituit în natură.

Chiar dacă asupra acestui imobil a fost instituit sechestnil imobiliar nr. 330/16.11.2007 în favoarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, înscris în cartea funciară, în cadrul acestui litigiu nu puteau fi aplicabile dispoziţiile art. 129 alin. (9) C. proc. fisc. Astfel, nulitatea deciziei nr. 2/2008 care constituia titlul de proprietate al recurentului nu putea fi constatată în cadrul prezentului litigiu, instanţa de judecată nefiind învestită legal cu o asemenea cerere.

în raport de considerentele mai sus expuse, erau incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., curtea de apel, admiţând recursul, a admis cererea reclamantului şi a dispus intabularea dreptului de proprietate a acestuia asupra clădirilor şi constmcţiilor de pe suprafaţa construită de 1459,77 mp situate în Iaşi, conform deciziei nr. 2/2008 emise de SC M.I. SA Iaşi.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Legea nr. 7/1996. înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară