Dovada dreptului de proprietate. înscrisuri
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, republicată, art. 24
Dovada, întinderea şi amplasamentul dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării ori alte evidenţe ale instituţiilor şi autorităţilor statului, numai în situaţia în care nu sunt probe contrare.
Decizia civilă nr. 153 din 21 octombrie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 1091 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Iaşi, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Iaşi; s-a anulat dispoziţia nr. 2251 din 10 noiembrie 2008 emisă de pârât. S-a dispus restituirea în echivalent (compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită potrivit legii cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv) a imobilului neconstruit în suprafaţă de 1039,1/2 mp.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că imobilul pentm care se solicitau măsuri reparatorii în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, a aparţinut autorilor reclamanţilor la data preluării în mod abuziv de stat, aspect rezultat din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1796/1946, din celelalte acte depuse care stabileau succesiunea denumirilor străzilor pe care se afla imobilul şi identitatea acestora, precum şi faptul că vecinătăţile imobilului cu zona CFR corespundeau.
Faţă de contradicţiile între cuprinsul certificatului nr. 11783/22.09.1969, decizia nr. 671/1965, Decretul nr. 111/1951, rolul nr. 28628 şi conţinutul probelor testimoniale administrate, tribunalul a reţinut că preluarea imobilului din patrimoniul persoanei fizice şi trecerea lui în patrimoniul statului a avut loc în anul 1958. Cum strada pe care se afla imobilul a fost sistematizată (blocuri de locuinţe şi elemente de sistematizare), instanţa de fond a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel Primarul municipiului Iaşi, apel care nu a fost motivat până la prima zi de înfăţişare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., astfel că instanţa de apel s-a pronunţat pe fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Apelantul a susţinut în faţa instanţei de fond că atâta timp cât din anul
1946 - anul dobândirii imobilului în litigiu - şi până la data prezumată a trecerii abuzive în proprietatea statului (anul 1965), nu mai exista niciun înscris care să ateste menţinerea imobilului în proprietatea autorilor reclamanţilor, acţiunea trebuia respinsă, nefăcându-se dovada că imobilul a fost preluat de la autorul reclamanţilor, deoarece conform Registmlui Arterelor de Circulaţie, încă din anul 1949, pe str. B. nr. 17, fostă G.C. nr. 17, figura ni proprietar familia M.R., şi nu F.N. - autorul reclamanţilor.
Din ansamblul probelor din dosar, a rezultat că autorul reclamanţilor,
F. N., a dobândit în proprietate imobilul neconstruit situat în Iaşi, str. G.C. nr. 17, în suprafaţă totală de 1039,112 mp, conform contractului de vânzare-iiunpărare autentificat sub nr. 1796 din 2.04.1946 de Tribunalul judeţean laşi şi transcris în registrul de transcripţiuni sub nr. 1096/11.04.1946.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum şi moştenitorii acestor persoane.
Tribunalul a reţinut corect, din coroborarea înscrisurilor de la dosar, a probelor testimoniale şi expertizei extrajudiciare, că la data preluării imobilului, proprietar era autorul reclamanţilor F.N. Strada G.C. din municipiul laşi a figurat în Registrul Arterelor de Circulaţie până în anul 1949, după care a fost schimbată denumirea în V.V., iar din 1964, prin decizia nr. 168, strada s-a numit B. Identitatea celor trei denumiri a rezultat din faptul că în chiar contractul din 1946, vecinii terenului dobândit de autorul reclamanţilor corespundeau în parte, cu toate modificările ce au avut loc, cu cei din situaţia prezentă, arătată şi de expert.
Faţă de împrejurările contradictorii rezultate din certificatul nr. 11783/69 şi decizia nr. 679/65, Decretul nr. 111/1951 şi borderoul de scădere la impozit nr. 62, rol nr. 28628, s-a reţinut că din anul 1958, pentru acest teren n-a mai fost impus la plata impozitului, deoarece terenul, în urma Decretului nr. 111/1951, trecuse în proprietatea staUilui. Acest aspect a fost amplu arătat şi de martorii audiaţi.
Simpla menţiune făcută în registrul cu nomenclatorul arterelor de circulaţie, că titular al dreptului de proprietate pentru str. B. nr. 17 ar fi fost MLR. şi invocată de apelant ca mijloc de probă unic, nu a putut înlătura situaţia terenului în litigiu şi al proprietarului acestuia, ce a rezultat din ansamblul probator complex (acte, martori, expertiză) şi care a atestat că, la momentul preluării - anul 1958, proprietar era autorul reclamanţilor F.N. Apelantul nu a depus la instanţa de fond sau în apel vreun înscris de natură să dovedească ieşirea terenului din patrimoniul autorului reclamanţilor sau un act de proprietate al numitei M.R.
Aşa fiind, constatând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, în speţă fiind întrunite cerinţele art. 1 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a respins apelul.
| ← Contestaţie. Calitatea procesuală a statului reprezentat de... | Unitate deţinătoare. Cerere prin care se solicită... → |
|---|
