Unitate deţinătoare. Cerere prin care se solicită introducerea în cauză a altei entităti învestite cu soluţionarea
| Comentarii |
|
i >
notificării
Legea nr. 10/2001, republicată, art. 4, art. 25, art. 27
Legea nr. 10/2001 şi Normele metodologice de aplicare unitară aprobate prin H.G. nr. 250/2007 definesc sintagmele şi formulările din lege, unitate deţinătoare fiind entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul cererii. în cazul introducerii în cauză a altei persoane juridice ca unitate deţinătoare, sancţiunea pentru cererea ce nu a fost formulată în condiţiile art. 134 C. proc. civ. nu este de respingere ca tardiv formulată, ci de disjungere şi judecare separată.
Decizia civilă nr. 203 din 22 decembrie 2009
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi la data de 19.12.2007, reclamanţii au contestat decizia nr. 01/19.11.2007 emisă de SC S. SA Iaşi, solicitând restituirea în natură a suprafeţei de 386 mp şi acordarea contravalorii lipsei de folosinţă pentru teren. In motivarea în fapt a cererii, reclamanţii au susţinut că erau descendenţii lui B.N. şi B.M., de la care statul a preluat abuziv proprietatea acestora, prin expropriere, prin Decretul nr. 380/1964.
Reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului de la pârâta ce era unitatea deţinătoare, în procedura instituită de Legea nr. 10/2001, iar prin decizia contestată, SC S. SA Iaşi a respins notificarea, motivat de faptul că nu era unitatea deţinătoare, iar terenul a fost înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare, în aplicarea art. 27 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, comunicând toate datele de identificare a actualului proprietar SC C.B. SRL Iaşi.
La data de 17.11.2008 a formulat cerere de intervenţie în interes propriu SC C.B. SRL Iaşi, prin care a solicitat să li se acorde reclamanţilor măsurile reparatorii prevăzute de art. 27 din Legea nr. 10/2001. La data de 17.12.2008, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC C.B. SRL. Prin încheierea din 17.12.2008, tribunalul a admis în principiu cererea de intervenţie, conform art. 50 C. proc. civ., şi în baza art. 135 C. proc. civ. a respins cererea de introducere în cază în calitate de pârâtă a aceleiaşi societăţi comerciale.
Prin sentinţa civilă nr. 1013 din 27 mai 2009, Tribunalul Iaşi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Iaşi, a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC C.B. SRL Iaşi.
Tribunalul a constatat că, prin notificarea adresată Prefecturii judeţului Iaşi, reclamanţii au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul construit şi neconstruit în suprafaţă de 386 mp situat în Iaşi. Cu adresa nr. 8241/08.05.2006, Primăria municipiului Iaşi le-a comunicat reclamanţilor că notificarea vizând imobilul a fost trimisă spre competentă soluţionare către SC S. SA, care a emis la data de 19.11.2007, sub nr. 1, decizia prin care s-a respins cererea de restituire a imobilului, întrucât terenul din care făcea parte şi suprafaţa solicitată a fost înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare către SC C.B. SRL, astfel că SC S. SA nu mai avea calitatea de unitate deţinătoare, conform prevederilor Legii nr. 10/2001. In conformitate cu prevederile art. 27 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, au fost comunicate datele de identificare ale noului proprietar, ce avea calitatea de unitate deţinătoare, SC C.B. SRL Iaşi. Decizia a fost comunicată reclamanţilor.
Tribunalul a reţinut că autorii reclamanţilor, în aplicarea art. 1, art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, nu au parcurs procedura administrativă obligatorie, adresându-se direct instanţei de judecată, însă conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, cererea de restituire în natură sau echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv, formulate împotriva persoanelor juridice deţinătoare, la instanţele judecătoreşti, fără a parcurge etapa administrativă, este inadmisibilă.
Tribunalul a constatat că SC S. S.A avea calitate procesuală pasivă, fiind emitentă a deciziei contestate, cât şi datorită faptului că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, (14.02.2001), statul era asociat majoritar al pârâtei, cu o cotă de participare de beneficiu şi pierderi de 69,1254%, privatizarea societăţii având loc în cursul anului 2004.
Reclamanţilor li s-a cerut să depună la dosar acte care să le ateste calitatea de persoane îndreptăţite, unicul act depus fiind certificatul de moştenitor de calitate nr. 273/2.09.2007, condiţii în care cererea lor nu putea fi primită.
In soluţionarea cererii de intervenţie, în aplicarea art. 49 alin. (2) C. proc. civ., s-a considerat de tribunal că SC C.B. SRL nu tindea să câştige pentru sine obiectul procesului, cererea fiind soluţionată în procedura impusă de Legea nr. 10/2001. Astfel, intervenienta a solicitat doar ca reclamanţilor să le fie acordate măsuri reparatorii prevăzute de art. 27 din Legea nr. 10/2001, de SC S. SA sau instituţia publică care a efectuat privatizarea acesteia, cerere motivată pe dreptul de proprietate asupra imobilului.
împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Iaşi, a declarat apel reclamantul G.M., invocând următoarele motive:
Cu actele de stare civilă şi cu certificatul de moştenitor de calitate, reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii conform art. 1, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fapt necontestat de emitentul deciziei atacate. Fiind singurul care a depus notificarea în termen, reclamantul G.M. era îndreptăţit la restituirea întregii suprafeţe de teren. Instanţa de fond s-a pronunţat în contradictoriu cu pârâta SC S. SA, societate lichidată din 20.01.2009, astfel că o hotărâre, în contradictoriu cu aceasta, nu putea fi executată.
Reclamantul-apelant a arătat că unitatea deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001 era societatea pentru care s-a cemt introducerea în cauză. Prin motivarea deciziei a fost tăcută dovada relei-credinţe a societăţilor, a faptului că au cunoscut cererea de revendicare, s-au sustras de la obligaţia de restituire, contractele de vânzare-cumpărare fiind depuse numai în instanţa de judecată. Tribunalul a aplicat greşit dispoziţiile legale privind introducerea în cauză a altor persoane, fiind încălcat art. 134 şi 135 C. proc. civ. Apelantul a solicitat desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejude-care în contradictoriu cu SC C.B. SRL.
Analizând lucrările dosarului, curtea de apel a reţinut ca relevante pentru soluţionarea cauzei următoarele:
Reclamantul G.M. a notificat Prefectura Iaşi, în aplicarea Legii nr. 10/2001, în calitatea sa de moştenitor al lui B.N. şi B.M., la data de 14.02.2002, solicitând restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat şi compuse din locuinţă şi 386 mp şi respectiv 200 mp, acordarea de teren în compensare şi/sau despăgubiri băneşti pentru construcţia demolată. La notificare au fost depuse acte doveditoare cu privire la dreptul de proprietate al autorilor şi preluarea abuzivă. în faza procedurii administrative, autorităţile locale competente, pretins deţinătoare ale imobilelor, nu au soluţionat cererea în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001.
La data de 8 mai 2006, reclamantul G.M. a fost înştiinţat de Primăria municipiului Iaşi - Secretariatul tehnic al comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, că notificarea a fost trimisă la SC S. SA Iaşi, spre competentă soluţionare.
Prin cererea înregistrată la societatea pârâtă SC S. SA, sub nr. 473/26.10.2006, reclamantul-apelant a solicitat soluţionarea notificării, finalizându-se prin dispoziţia nr. 1/19.11.2007. Calitatea de persoană îndreptăţită conform art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu a fost contestată.
Imobilul revendicat a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică, în concluziile căruia se preciza că întregul amplasament al vechii proprietăţi era ocupat de detalii de sistematizare (stradă, trotuar, platformă betonată, clădire aparţinând Centrului de Calcul).
Deţinătorul imobilului, ca urmare a încheierii succesive a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 953/14.06.2006, nr. 2163/27.12.2005 şi a datelor înscrise în cartea funciară, era SC C.B. SRL.
La data înregistrării notificării la SC S. SA, înaintată de Primăria municipiului Iaşi, şi a înştiinţării reclamantului G.M. - 8 mai 2006 - imobilul nu se mai afla în patrimoniul societăţii, dreptul de proprietate fiind transmis din 27 decembrie 2005, către SC G.F.G. SRL de la care a fost dobândit prin contract de vânzare-cumpărare la 14.06.2006 de SC C.B. SRL.
învestită prin motivele de apel şi în aplicarea art. 294 C. proc. civ., curtea de apel a constatat că tribunalul a respins contestaţia formulată de G.M. împotriva deciziei nr. 1/2007 ca neîntemeiată, succint motivată pe fond, în considerente tribunalul reţinând că certificatul de moştenitor era singurul act depus pentru a se dovedi calitatea de persoană îndreptăţită, condiţii în care cererea acestuia nu putea fi primită.
în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite [art. 3 alin. (1)]. Din certificatul de moştenitor nr. 273/2.09.1997, emis de notariatul public, a rezultat că moştenitor al lui B.M. şi B.N. era şi G.M., cel ce a notificat şi care era în drept, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, să profite de cotele moştenitorilor legali, în speţă care nu au urmat procedura, respectiv B.E. şi B.N.
Criticile formulate pe fondul cauzei privind temeinicia dispoziţiei nr. 2/2007 emise de SC S. SA Iaşi, cât şi a încălcării dispoziţiilor procedurale privind citarea acesteia în primă instanţă nu sunt întemeiate.
Legea nr. 10/2001 şi Normele metodologice de aplicare unitară aprobate prin II.G. nr. 250/2007 definesc sintagmele şi formulările din lege, unitate deţinătoare fiind entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii.
La data soluţionării notificării, imobilul nu se afla în patrimoniul SC S. S.A - persoană juridică la care a fost îndreptată notificarea - care, în aplicarea art. 27 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 10/2001, a comunicat apelantului toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a imobilului solicitat. Cum pârâta SC S. SA nu era unitatea deţinătoare, nu avea competenţa de a soluţiona pe fond contestaţia, iar obligaţia impusă de art. 27 alin. (2) din lege a fost îndeplinită.
în faza judecăţii în primă instanţă, societatea aflată în lichidare a fost citată legal, prin lichidatorul desemnat. în procedura instituită de Legea nr. 10/2001 sunt stabilite obligaţii ce ar putea fi executate silit numai pentru unitatea deţinătoare, calitate pe care nu o are SC S. SA. Soluţia fiind de respingere a contestaţiei, pentru pârâtă nu a fost stabilită o obligaţie în sensul art. 371 alin. (1) C. proc. civ., pentru a putea fi executată silit de apelant.
Dispoziţiile legale referitoare la citarea părţilor au caracter imperativ, deoarece sunt prevăzute pentru realizarea dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii. Sancţiunea nulităţii unui act de procedură, în speţă pentru pretinsa citare nelegală a pârâtei SC S. S.A, nu este prevăzută expres de lege, fiind incidente dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd: ,Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”. în cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie. în cauză, nulitatea a fost invocată de reclamantul-apelant, motivată pe nelegala citare a altei părţi din proces, şi anume a pârâtei.
în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor citate, curtea a reţinut că în căile de atac nulitatea datorată necitării, fie a îndeplinirii actului de procedură cu neobservarea formelor legale poate fi invocată numai de „partea care nu a fost legal citată”, pentru că numai aceasta poate justifica un interes.
Deşi succint motivată, sentinţa dată în primă instanţă, de respingere a contestaţiei formulate în contradictoriu cu SC S. SA, completată prin prezenta hotărâre, este legală, curtea reţinând ca întemeiate criticile formulate cu privire la chemarea în judecată a SC C.B. SRL.
Prin încheierea din 17 decembrie 2008, tribunalul a respins cererea în baza art. 135 C. proc. civ. care prevede: „Cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecată care nu se vor fi făcut înlăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul când amândouă părţile consimt să se judece împreună”.
Din lucrările dosarului nu a rezultat că părţile reclamantul şi pârâţii au consimţit a fi judecate împreună.
Fără a analiza şi stabili care este prima zi de înfăţişare în sensul art. 134 C. proc. civ., curtea a constatat că dispoziţiile art. 135 C. proc. civ. au fost greşit aplicate de prima instanţă. Sancţiunea, la situaţia de fapt stabilită şi elementele relevante în cauză, nu era de respingere ca tardiv formulată, ci de judecare separată.
în aplicarea textului citat, instanţa avea obligaţia de a dispune disjungerea cererii de introducere în cauză a altei persoane, judecarea separată, norma fiind imperativă. Pentru considerentele expuse, întrucât tribunalul nu a soluţionat în fond cererea de introducere a altei persoane în judecată, în temeiul art. 297 C. proc. civ., curtea a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecare la tribunal, în rejudecare urmând a fi avute în vedere şi celelalte critici şi apărări ale părţilor pentru a stabili şi dispune dacă şi în ce măsură, în aplicarea Legii nr. 10/2001, persoanei juridice introduse în cauză i-ar reveni obligaţii şi care ar fi acestea.
| ← Dovada dreptului de proprietate. înscrisuri | Acţiune în nulitatea dispoziţiei emise de primar. Autoritate... → |
|---|
