Legate cu titlu particular. Interpretare. Invocarea unei substituţii fideicomisare. Condiţie imposibil de executat.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Clauza testamentară, potrivit căreia „condiţia de a intra In posesia bunurilor a persoanelor menţionate în testament este ca, la valorificarea lor, minimum 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni sau copiilor orfani sau handicapaţilor", nu are caracterul unei substituţii fideicomisare, întrucât nu presupune existenţa a două liberalităţi succesive, beneficiarul primei libe- ralităţi (legatar, donatar) având obligaţia de a conserva bunul şi de a-l remite, tot în forma liberalităţii, celei de-a treia persoane menţionate de către cel ce a făcut actul juridic.

însă, deoarece pentru a îndeplini condiţia de valorificare a bunurilor şi cedarea din preţ a 50% este necesar a avea mai întâi posesia bunurilor ce fac obiectul legatelor, iar nu invers, clauza analizată are caracterul unei condiţii imposibil de executat, fiind, în consecinţă, nulă, nulitatea privind, însă, doar intrarea în pose­sia legatelor, iar nu valabilitatea acestora.

C.A. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, decizia nr. 1380 din 15 iunie 2006, în C.P.J.Civ.C.A. Bucureşti 2006, p. 527

La data de 16 ianuarie 2004, reclamantul S.C.M. a chemat în jude­cată pe pârâţii S.G.L., S.P., M.A.L., M.A., M.V.Ş., G.R.I. şi R.R.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate compunerea masei succesorale de pe urma defunctului S.G., decedat la data de 28 septembrie 2003, frate cu defuncţii S.P. şi S.Ş., moşte­nitorii legali fiind nepoţi de fraţi predecedaţi, reclamantul - fiu al defunctului S.P. şi pârâţii S.G.L. şi S.P. - fiii defunctului S.Ş., cu o cotă de 1/2 şi respectiv câte 1/4 şi să constate nulitatea absolută a tes­tamentului olograf, încheiat de defunct la data de 12 decembrie 2002.

S-au menţionat bunurile imobile lăsate moştenire de defunct şi care fac şi obiectul legatelor din testamentul în cauză şi bunurile mobile, conform procesului-verbal de inventariere şi a unor sume de bani în conturi la C.E.C. şi bănci.

în motivarea capătului de cerere privind constatarea nulităţii abso­lute a testamentului olograf, s-a arătat că acesta cuprinde dispoziţii prohibite de lege, fiind incident art. 803 C. civ.: „orice dispoziţie prin care donatorul, eredele sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoană, va fi nulă, chiar în privinţa donatorului, a eredelui sau a legatarului" - substituţia fideicomisară.

Două sunt dispoziţiile cu caracter de substituţie fideicomisară menţionate în testament şi care au ca efect însăşi nulitatea testa­mentului, respectiv a legatelor cuprinse în textul acestuia.

Prima dispoziţie este aceea că, privitor la legatul instituit în beneficiul nepoatei (pârâte) S.G.L., cu privire la apartamentul nr. 3, situat în Bucureşti, legatara este obligată să vândă acest apartament legatarului G.R.I., căruia i-a fost testat garajul de la acelaşi imobil, cu condiţia ccdării a cel puţin 50% din preţul încasat azilurilor de bătrâni, copiilor orfani şi handicapaţilor.

A doua dispoziţie priveşte toate legatele instituite în favoarea fiecărei părţi în cauză, mai puţin pentru pârâtul S.P., în sensul că intrarea în posesia legatelor este condiţionată de către testator, ca, la valorificarea imobilelor ce fac obiectul legatelor persoanelor men­ţionate în testament, cel puţin 50% din preţul încasat să fie cedat azilurilor de bătrâni, copiilor orfani şi handicapaţilor.

Or, condiţia remiterii bunurilor către o a treia persoană impune ieşirea din patrimoniul legatarilor a acestor bunuri, ceea ce constituie cazul substituţiei fideicomisare prevăzute, sub sancţiunea nulităţii liberalităţii, în art. 803 C. civ.

S-a mai arătat că prin sintagma lăsării bunurilor „sub formă de donaţie", deşi înscrisul este intitulat „Testament", nu se cunoaşte exact natura actului juridic încheiat de defunct la data de 12 decembrie 2002, ceea ce impune calificarea lui, întrucât, dacă suntem în prezenţa unei „donaţii cu sarcini", actul, pentru a fi valabil, trebuie, potrivit art. 813 C. civ., să fie încheiat în formă autentică, şi nu olografă.

Se mai susţine că înscrisul este şi cu ştersături şi că nu ar fi semnat de către defunct, deşi la sfârşit sunt trecute numele şi profesia sa. S-a mai arătat că părţile nu s-au înţeles la notariat, iar faţă de aspectele menţionate în acţiune, se impune a se constata nulitatea testamentului şi calitatea de moştenitori legali ai reclamantului şi pârâţilor S.G. şi S.P., cu cotele de 1/2, 1/4 şi 1/4 din masa succesorală.

în drept, s-au invocat prevederile art. 666-667, art. 672 şi art. 803 C. civ. Pârâţii S.G., M.V.Ş. şi R.R.M. au depus întâmpinare la dosar,

prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. S-a arătat în întâmpinare că testamentul a fost expertizat criminalistic potrivit legii, în dosarul notarial ataşat, conform rapor­tului nr. 358 din 28 octombrie 2003, de către expertul-criminalist din cadrul Ministerului Justiţiei, care conchide că testamentul este scris, datat şi semnat de către defunct, el fiind vizat spre neschimbare, la data de 16 octombrie 2003.

Este cert că este vorba de testament, astfel cum este şi intitulat înscrisul olograf, sintagma „donaţie" fiind utilizată greşit, iar legatele sunt prevăzute cu sarcini pe deplin executabile, nefiind vorba de substituţie fideicomisară, care presupune obligaţia gratificatului de a conserva bunul şi de a-1 transmite, la moartea sa, altei persoane, desemnată de către testator, nefiind îndeplinite aceste cerinţe impuse de art. 803 C. civ.

Executarea actelor de caritate reprezintă voinţa testatorului şi este exprimată dorinţa sa de a-i fi respectată voinţa, astfel că nu suntem în prezenţa unor clauze ilicite şi imorale.

Pârâtul S.P. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acţiunii.

S-a ataşat dosarul notarial nr. 83/2003 al BNP O.I. şi s-au depus procese-verbale de inventariere a bunurilor mobile existente în fiecare imobil, întocmite din dispoziţia instanţei.

La data de 4 martie 2004, pârâtul G.R.I. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea acţiunii, constatarea deschiderii succesiunii defunctului S.G., constatarea com­punerii masei succesorale şi că succesiunea este una testamentară, urmând să se dispună ca fiecare legatar să intre în posesia legatului său şi să se constate că fiecare legat este afectat de condiţia ca 50% din preţul obţinut din valorificarea bunurilor ce face obiectul legatelor (minim) să fie cedat azilurilor de bătrâni, copiilor orfani şi handi­capaţilor.

în drept, s-au invocat prevederile art. 115-119 C. proc. civ., art. 803, art. 859, art. 899-909 C. civ.

Potrivit art. 331 C. proc. civ., instanţa de judecată a atribuit provi­zoriu în posesie şi administrare, pe durata litigiului, fiecărui legatar testamentar imobilele, obiect al legatelor, cu bunurile mobile aflate în acestea.

S-au administrat probele cu înscrisuri: titlurile de proprietate asupra imobilelor, actele de stare civilă pentru moştenitorii legali,

testamentul, raportul de expertiză criminalistică, dosarul notarial, adrese privind situaţia conturilor defunctului.

Prin sentinţa civilă nr. 6870 din 24 septembrie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 566/2004, s-a admis, în parte, acţiunea principală, s-a admis, în parte, cererea rccon- vcnţională şi, în consecinţă, s-a constatat deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului S.G., decedat la data de 28 septembrie 2003.

De asemenea, s-a constatat că masa succesorală de pe urma defunctului se compune din teren în suprafaţă de 1400 mp, situat în intravilanul oraşului B., judeţul P., cota de 2/3 din dreptul de pro­prietate asupra imobilului situat în B., judeţul H.; cota de 3/8 din imo­bilul situat în oraşul C., apartamentul situat în Bucureşti, sector 6, apartamentul situat în Bucureşti, sector 1; garajul situat în Bucureşti, sector 1; apartamentul situat în Bucureşti, sector 3 şi bunurile mobile, astfel cum au fost ele identificate în procesele-verbale de inventariere.

S-a constatat că au calitatea de moştenitori legali, reclamantul S.C.M. cu o cotă de 1/2, pârâta S.G.I. cu o cotă de 1/4 şi pârâtul S.P. cu o cotă de 1/4. S-a constatat că au calitatea de legatari cu titlu parti­cular următorii: S.C.M., M.A.I., M.A., M.V.Ş., S.G.L., G.R.I. şi R.R.M.

S-a dispus ca reclamantul-pârât S.C.M. să intre în posesia legatului având ca obiect terenul în suprafaţă de 1400 mp, situat în intravilanul oraşului B., judeţul P., cu condiţia ca, la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau handicapaţilor; pârâtul M.A.I. să intre în posesia legatului având ca obiect cota indiviză de 2/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B., judeţul H., cu condiţia ca, la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau handicapaţi lor; pârâtul M.A. să intre în posesia legatului având ca obiect cota de 3/8 din imobilul situat în C., cu condiţia ca, la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau handicapaţilor; pârâtul M.V.Ş. să intre în posesia legatului având ca obiect aparta­mentul situat în Bucureşti, sector 6, cu condiţia ca, la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau handicapaţilor; pârâta S.G.L. să intre în posesia legatului având ca obiect apartamentul situat în Bucureşti, sector 1, cu condiţia ca, la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau han­

dicapaţilor; pârâtul-rcclamant G.R.I. să intre în posesia legatului având ca obiect garajul situat în Bucureşti, sector 1, cu condiţia ca, la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau handicapaţilor; pârâta R.R.M. să intre în posesia legatului având ca obiect apartamentul situat în Bucureşti, sector 3, cu condiţia ca, la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni sau copiilor orfani sau handicapaţilor; s-a respins, ca nefondat, capătul nr. 2 al cererii principale formulate de reclamantul S.C.M., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a testamentului olograf, încheiat de defunct la data de 12 decembrie 2002 şi s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de judecată, analizând testamentul lăsat de defunctul S.G. (decedat la data de 28 septembrie 2003), întocmit la data de 12 decembrie 2002, a interpretat conţinutul acestuia, în sensul că voinţa reală a testatorului a fost de a dispune în favoarea legatarilor, sintagma „donaţie" fiind utilizată impropriu, testatorul fiind o persoană Iară cunoştinţe juridice. însuşi actul juridic a fost denumit „Testament", denumirea fiind utilizată şi în clauzele finale ale actului juridic: „aceasta îmi este dorinţa şi semnez cu mâna proprie prezentul testament, care va putea fi aplicat după decesul subsemnatului".

Nu s-au primit criticile de nulitate a testamentului pe seama ştersăturilor invocate şi a lipsei de semnătură, avându-se în vedere constatarea valabilităţii lui, conform art. 859 C. civ., ca urmare a con­cluziilor raportului de expertiză criminalistică, în sensul că testa­mentul a fost în întregime scris, datat şi semnat de către defunct, folosindu-sc scripte relevante de comparaţie.

Privitor la cazul de nulitate a testamentului, invocat de recla- mantul-pârât, privind inserarea clauzei fideicomisare prevăzute de art. 803 C. civ., sub sancţiunea nulităţii absolute a întregului act juri­dic, s-a constatat că nu suntem în prezenta substituţiei fideicomisare, întrucât lipseşte, în speţă, aspectul inalienabilităţii obiectului libera- lităţii, o prestabilire a ordinii lui succesorale şi o obligaţie de conser­vare a bunului până la «remiterea» către un terţ.

S-a apreciat că dispoziţia de condiţionare a intrării în posesie a bunurilor constituie o sarcină a legatelor, în sensul că, în cazul în care s-ar înstrăina bunurile, să se executc sarcinile stabilite în favoarea ter­ţilor, beneficiarii sarcinii nefiind determinaţi ori determinabili, iar, în

caz de ncexecutarc, orice persoană interesată putând cere revocarea judiciară a legatelor.

Cu privire la dispoziţia intitulată „dorinţă", în sensul ca aparta­mentul lăsat nepoatei S.G.L. să fie vândut legatarului G.R.I., instanţa a constatat că aceasta nu este o obligaţie testamentară în sarcina lega­tarei, ci o obligaţie morală, nefiind ţinută a o executa, neexecutarea neatrăgând nicio sancţiune. Aceste dispoziţii, aşadar, nu afectează valabilitatea legatelor.

Pe cale de consecinţă, s-a constatat dcschisă succesiunea, compu­nerea masei succesorale, moştenitorii legali şi cotele acestora în masa succesorală grevată de legatele instituite de defunct şi s-a dispus intra­rea în posesia legatelor cu sarcină, a tuturor legatarilor, întrucât aceştia nu sunt şi moştenitori sezinari.

în masa succesorală s-a menţionat şi existenţa bunurilor mobile, conform proceselor-verbale de inventariere, fără a se dispune ieşirea din indiviziune cu privire la acestea, în lipsa unei cereri cu care să fi fost învestită instanţa, în acest sens.

împotriva acestei sentinţe au formulat apel rcclamantul-pârât S.C.M., pârâtul-reclamant G.R.I. şi pârâţii S.G.L. şi M.V.Ş., criticând-o pentru nctemeinicie şi nelegalitate, potrivit art. 287 şi urm. C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 257 din 15 februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Sccţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 4954/2004, s-a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor la Tribunalul Bucureşti, ca urmare a modificării de competenţă în materia succesiunii, conform O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă - art. 2 pct. 1 lit. b). Apelurile s-au înregistrat la Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, în dosarul nr. 1671/2005.

Prin decizia civilă nr. 534/A din 27 septembrie 2005, pronunţată în dosarul menţionat, Tribunalul Bucureşti a admis apelurile formulate de reclamantul-pârât S.C.M., de pârâtul S.C.L. şi M.V.Ş., a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 6870 din 24 septembrie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 566/2004, în sensul că sarcina stabilită de testator pentru pârâta S.G.L. a fost ca, în cazul valorificării apartamentului ce face obiectul legatului său, aceasta să îl vândă către pârâtul-reclamant G.R.I., cu obligaţia cedării a cel puţin 50% din preţul încasat, azilurilor de bătrâni, copiilor orfani ori handi­capaţilor.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi la fond, astfel că reclamantul-pârât S.C.M. a fost obligat să plătească suma de 12.150.000 ROL, cheltuieli de judecată către pârâţii S.G.L. şi M.V.Ş. S-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părţi în apel.

Apelul reclamantului a fost găsit fondat, doar pentru motivul referitor la obligaţia stabilită în sarcina pârâtei S.G.L. de a vinde apartamentul către C.R.I., dar nu ca o sarcină a legatului, ci doar ca o obligaţie morală a cărei neexecutare, în caz de valorificare a bunului, nu atrage nicio sancţiune pentru aceasta, testatorul utilizând noţiunea „dorinţă", care nu poate fi asimilată unei obligaţii şi care-şi are logică în faptul că legatul asupra garajului aferent acestui apartament a fost instituit în persoana sus-numitului.

Criticilc apelantului-reclamant privind aplicarea greşită a preve­derilor art. 813 C. civ. şi art. 803 C. civ. nu au fost primite. în mod legal şi temeinic a fost calificat de către prima instanţă actul juridic ca fiind testament, reţinându-se utilizarea singulară a cuvântului „dona­ţie" şi intenţia neîndoielnică a defunctului de a testa, astfel că susţi­nerea că donaţia nu este valabilă, întrucât se încalcă forma autcntică, nu a fost reţinută.

Referitor la critica privind existenţa dispoziţiilor fideicomisare în cuprinsul testamentului, s-a constatat că cerinţele art. 803 C. civ. nu sunt întrunite în cauză, pentru ca astfel de dispoziţii, condiţii prevăzute în sarcina legatarilor, să contureze substituţia fideicomisară interzisă în materie, sub sancţiunca nulităţii testamentului.

S-a apreciat că, în materia vânzării, potrivit art. 1295 C. civ., există situaţia premisă ca vânzătorul să fie proprietarul bunului ce urmează să facă obiectul vânzării, întrucât, altfel, „condiţia" din testament ar apărea imposibil de executat din punct de vedere juridic şi, deci, nulă, potrivit art. 1008 C. civ.

Or, în speţă, condiţia cuprinsă în legat trebuie să fie posibilă. în consecinţă, clauza poate fi analizată „ca fiind nescrisă", fără a afecta valabilitatea legatelor, iar revocarea testamentului pentru neînde- plinirea sarcinii poate fi cerută de orice persoană interesată.

Privitor la critica, în sensul că persoanele beneficiare ale executării sarcinilor nu sunt determinate, ea a fost respinsă, constatându-se că acestea sunt determinabile.

Celelalte apeluri au fost privite ca fondate, pe aspectul menţionării sarcinii în persoana legatarei S.G.L., ca, în caz de vânzare a aparta­

mentului, vânzarea să fie făcută către pârâtul-reclamant G.R.I. şi pe aspectul cheltuielilor de judecată la fond, avându-se în vedere şi soluţia de respingere a cererii reclamantului de constatare a nulităţii testamentului, pentru care este parte căzută în pretenţii, astfel că, procedându-se la compensarea cheltuielilor de judecată, diferenţa între cheltuielile efectuate în cauză de părţi a fost menţinută în sarcina reclamantului-pârât, potrivit art. 274 C. proc. civ.

In apel s-au compensat în totalitate cheltuielile efectuate de părţi.

împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul-pârât S.C.M., pârâtul-reclamant G.R.l. şi pârâţii M.A.L., M.A., S.G.L. şi R.R.M., criticând-o pentru nelegalitate.

1. în recursul formulat de reclamantul-pârât S.C.M. s-a arătat că, în mod greşit, cele două instanţe nu au reţinut existenţa substituţiei fidei­comisare prin condiţia impusă de testator legatarilor, pentru a bene­ficia de bunurile ce fac obiectul acestora şi care, în cauză, limitează însuşi dreptul de dispoziţie juridică al legatarului şi îl obligă să înstrăineze bunul către o altă persoană. O astfel de clauză contravine dreptului de a dispune liber şi absolut de dreptul său, conform art. 480 C. civ.

Prin art. 803 C. civ. nu se arată că remiterea către un terţ ar consti­tui doar lăsarea bunului după moarte, ci şi prin acte între vii, vânzare ori donaţie, cu toată autoritatea punctului de vedere exprimat în literatura de specialitate, invocat de pârâţi, care adaugă la text, atunci când arată necesitatea „conservării până la moarte".

Instanţa de apel a reţinut greşit că este vorba de o clauză nescrisă, întrucât este imposibilă vânzarea, atâta timp cât nu intri în posesia bunului, în condiţiile în care, pentru vânzare, este necesar să fii pro­prietar al bunului, şi nu doar posesor al acestuia. Tot astfel, este gre­şită asimilarea substituţiei fideicomisare cu sarcina legatului, aceasta din urmă neafectând dreptul de dispoziţie asupra bunurilor testate, deci nu suntem în prezenţa unei sarcini a legatului.

Privitor la clauza în sensul ca legatara S.G.L. să vândă aparta­mentul către pârâtul G.R.I., urmează a se observa că aceasta este o obligaţie a legatului său impusă de testator şi care conduce, de asemenea, la nulitatea testamentului, voinţa testatorului fiind aceca de a-i lăsa legatarei doar o parte din preţul obţinut din vânzare.

S-a mai arătat că testamentul este, practic, inexecutabil, atâta timp cât beneficiarii indirecţi, respectiv azilurile de bătrâni, de copii orfani

şi de handicapaţi sunt subiecte de drept neindentificatc prin dispo­ziţiile testamentului.

înscrisul este şi echivoc, întrucât arată că lasă „sub formă de donaţie" bunurile, astfel că el este nul absolut ca donaţie, potrivit art. 813 C. civ., întrucât nu îmbracă forma autentică cerută de lege.

S-a criticat decizia din apel şi pentru obligarea sa la cheltuieli de judecată către ceilalţi doi pârâţi, moştenitori legali, deşi ei au cote egale în moştenire, iar faptul că aceştia au beneficiat de serviciile avocaţilor săi nu îl poate obliga să Ie plătească onorariile pârâţilor.

S-a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii sale şi constatarea nulităţii testamentului, bunurile reintrând în masa succesorală care urmează a se împărţi doar între moştenitorii legali, cu cheltuieli de judecată.

2. în recursul său, pârâtul-reclamant G.R.l. a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ.

în motivarea recursului, a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii — testamentul —, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. S-a arătat că sarcina ca legatara S.G.L. să-i vândă apartamentul este lăsată la latitudinea aces­teia, când va dori să-1 vândă, cu atât mai mult cu cât aceasta nu are domiciliul în ţară, şi intenţia testatorului a fost ca, în final, să testeze acesteia o sumă de bani, nu apartamentul în sine, interpretarea instan­ţei că apartamentul va fi vândut sau nu va fi vândut, după dorinţa legatarei, fiind astfel greşită, mai ales că testatorul i-a lăsat legat un garaj într-o curte, în condiţiile în care nu se ştie dacă va fi proprietarul vreunui apartament în acel loc. Nu trebuie puse sub semnul egalităţii toate legatele din testament.

S-a solicitat admiterea recursului, admiterea apelului său, schimba­rea, în parte, a sentinţei, în sensul că sarcina stabilită de către testator pentru pârâta S.G.L. a fost ca apartamentul ce face obiectul legatului acesteia să-i fie vândut lui, când ea va dori să vândă, potrivit voinţei testatorului.

3. In recursul formulat de pârâţii M.A.L., M.A. şi R.R.M. s-au invocat prevederile art. 304 pct. 7, 9 şi IOC. proc. civ.

în motivarea recursului, s-a arătat că M.A.L. a efectuat demersurile la notariat şi, în mod greşit, s-au răstălmăcit clauzele testamentului în care voinţa testatorului era clară, în instanţă prelungindu-se nefiresc un astfel de proces, astfel că, în apel, au beneficiat de acordarea cheltuielilor efectuate de către reclamantul care a iniţiat procesul doar

S.G.L. şi M.V.Ş, fiind ignorate cheltuielile şi ale acestor pârâţi, net superioare celorlalţi doi.

Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului şi obliga­rea reclamantului S.C.M. la plata către recurenţi a tuturor cheltuielilor pe care ei le-au făcut pe parcursul întregului proces, M.A.L. fiind cel care a avut grijă şi 1-a înmormântat pe defunct, fără niciun ajutor.

4. în recursul său, pârâta S.G.L. a criticat decizia din apel, pentru faptul că a lăsat la latitudinea legatarului garajului, G.R.l., dreptul discreţionar de a stabili preţul de vânzare al apartamentului ce i-a fost testat ei, din care 50% cel puţin urmează să fie cedat unor aziluri, limitându-i dreptul de a dispune de bun.

Or, clauzele testamentului sunt interpretate eronat, în sensul că testatorul nu a înţeles să o oblige pe legatară să vândă, ceea ce înseam­nă că va putea reţine apartamentul în materialitatea lui, aceasta fiind alegerea sa. Numai dacă va dori să vândă, rugămintea testatorului este de a vinde prietenului acestuia, C.R.I., care nu-i era rudă, altfel dreptul său la legatul instituit ar fi drastic limitat, iar testatorul nu a dorit aceasta, întrucât ci avea un profund simţ al echităţii, fiind cert că recurenta va dori să vândă la preţul imobiliar de pe piaţă, iar C.R.I. nu va fi de acord; or, nu i se poate impune un preţ de către acesta.

în realitate, însă, testatorul nu i-a impus această sarcină de a vinde, ci i-a adresat o dorinţă, o rugăminte, iar, în caz de neexecutare, legatul nu va putea fi revocat.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei rccurate, în parte, în sensul admiterii apelului său şi respingerii celorlalte apeluri şi menţinerii dispoziţiilor instanţei de fond, care reţine că unica sarcină a sa este ca, în cazul valorificării apartamentului, minim 50% din preţul obţinut să fie cedat azilurilor de bătrâni, copiilor orfani şi handicapaţilor, iar, în subsidiar, precizarea acestor dispoziţii privind sarcina sa ca, în cazul valorificării apartamentului, ea să-1 vândă către pârâtul-reclamant G.RI., dacă acesta va accepta şi va admite preţul stabilit de legatară, potrivit preţurilor practicate pe piaţa imobiliară la momentul efectuării ofertei de vânzare, cu cheltuieli de judecată de la reclamant şi de la pârâtul-reclamant.

în drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Recurenta S.C.L. şi intimatul-pârât M.V.Ş. au depus întâmpinare la dosar, prin care solicită respingerea recursului formulat de C.R.I., nefiind corect invocate dispoziţiile art. 1006 şi art. 1010 C. civ. pri­vind raporturile contractuale dintre părţi, nefiind vorba de un contract

între părţi şi nici de situaţia în care s-ar fi contractat sub o condiţie între părţi şi nici de situaţia în care s-ar fi contractat sub o condiţie pur potestativă din partea celui ce se obligă.

Dimpotrivă, s-a ajuns la situaţia să se pronunţe o hotărâre de obligare a pârâtei S.C. la a vinde apartamentul legatarului C.R.I., indiferent de voinţa sa de a vinde ori de a păstra bunul, la un preţ impus — aspecte care exprimă voinţa reală a testatorului.

Se contestă toate criticile privind nulitatea testamentului invocate de către recurentul-reclamant. Se arată că nu suntem în prezenţa substituţiei fideicomisare, potrivit art. 803 C. civ., ci, aşa cum au constatat cele două instanţe, suntem în prezenţa nu a unei obligaţii, ci a unei opţiuni, pentru fiecare legatar ca, în cazul în care vor vinde, să cedeze minim 50% din preţ, unor aziluri de bătrâni, copiilor orfani ori handicapaţilor.

Recurenţii M.A.L., M.A. şi R.R.M. au depus, de asemenea, întâm­pinare la recursul reclamantului S.C.M., solicitând respingerea lui, ca nefondat, condiţia din testament fiind interpretată în mod eronat ca o substituţie fideicomisară, fiind permisă clauza de remitere în timpul vieţii a bunului testat, astfel cum s-a subliniat în literatura de spe­cialitate.

S-au solicitat toate cheltuielile ocazionate de proces, pentru care s-au ataşat dovezi. în recurs nu s-au administrat noi probe.

Curtea, verificând criticile invocate de recurenţi şi probele dosa­rului, constată că recursul reclamantului este fondat, doar cu privire la nulitatea parţială a testamentului, celelalte recursuri, raportat la solicitările acestora de modificare a deciziei recurate, fiind nefondate, după cum urmează.

Problema esenţială a rezolvării corecte a criticilor din recursurile formulate cu privire la nelegalitatea deciziei rccurate este interpretarea corectă a clauzelor testamentare.

Este neîndoielnic înţelesul actului juridic dedus judecăţii, de testa­ment, astfel cum este intitulat de către testator, noţiunea fiind reluată şi în clauzele finale ale actului, astfel că susţinerea recurentului-reclamant că sintagma utilizată la începutul actului — „sub formă de donaţie" — ar face neclară intenţia defunctului este singulară, iar, faţă de întregul conţinut al înscrisului, nu se poate reţine că testatorul ar fi donat bunurile, situaţie în care, potrivit art. 813 C. civ., actul ar fi trebuit să îmbrace forma autentică ad validitatem.

Cu privire la interpretarea clauzei testamentare - „condiţia de a intra în posesia bunurilor a persoanelor menţionate în testament este ca, la valorificarea lor, minimum 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, sau copiilor orfani sau handicapaţilor" - Curtea constată că aceasta priveşte pe toţi legatarii din act, şi nu, potrivit susţinerii recurentei-pârâte S.C.L., că această condiţie ar exclude legatul său.

Din modul de redactare şi al tonului imperativ utilizat de testator, „condiţia" sus-menţionată este o obligaţie în sarcina tuturor legata­rilor, utilizarea în următoarea frază (şi ultima) a termenului „dorinţă" nefiind în măsură să transforme „condiţia" într-o simplă rugăminte, „dorinţă" a defunctului: ,Aceasta îmi este dorinţa şi semnez cu mână proprie prezentul testament, care va putea fi aplicat după decesul subsemnatului".

In analiza „condiţiei" prevăzute pentru intrarea în posesia bunu­rilor ce fac obiectul legatelor, trebuie plecat de la clarificarea criticii principale a recurentului-reclamant: dacă suntem sau nu în prezenţa substituţiei fideicomisare.

Curtea constată că nu este incidenţă instituţia prevăzută în art. 803 C. civ., sub sancţiunea nulităţii înseşi a legatelor (deci, a actului juridic în integralitatea sa).

Numai ca urmare a unei analize aprofundate, în timp, de către autorii de specialitate, în raport de alte instituţii de drept, s-au conturat cerinţele ce trebuie îndeplinite de art.. 803 C. civ. pentru ca o clauză prevăzută de testator ori donator să îmbrace forma substituţiei fideico­misare.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că textul sus-menţionat presupune existenţa a două liberalităţi succesive, beneficiarul primei liberalităţi (legatar, donatar) având obligaţia de a conserva bunul şi de a-1 remite, tot în forma liberalităţii, celei de-a treia persoane, menţionate de către cel ce a făcut actul juridic.

Această a doua liberalitate urmează a fi un legat, spre a nu se confunda cu alte instituţii de drept - legat ori donaţie cu sarcină - reglementate de alte dispoziţii ale Codului civil. Este cert, însă, că este exclusă remiterea prin vânzare, valorificare, art. 803 C. civ. nevizând o astfel de situaţie.

Aşadar, în „condiţia" analizată din testament, nefiind vorba de existenţa a două liberalităţi succesive asupra cărora să dispună acelaşi

testator, nu suntem în prezenţa substituţiei fideicomisare, interzise de lege sub sancţiunea nulităţii actului juridic.

Instanţa de apel a mers pe un raţionament corect, dar nu a mers până la finalul acestuia. A constatat, aşadar, că ne-am afla, din punct de vedere juridic, în prezenţa unei condiţii imposibil de executat, de vreme ce nu poate vinde decât cel ce este proprietar, conchizând, însă, greşit că dispoziţia analizată ar fi o clauză nescrisă.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea pârâtului-reclamant că ar fi vorba de o condiţie pur potestativă, potrivit art. 1010 C. civ., întrucât această condiţie nu depinde exclusiv de voinţa celui care a încheiat actul juridic, condiţia fiind impusă legatarilor şi fără a cuprinde sintagma „dacă aceştia vor voi să valorifice bunurile".

Trebuie observat că testatorul nu condiţionează însăşi valabilitatea legatelor din testament, ci „intrarea în posesia bunurilor" ce fac obiectul legatelor, aşadar, intrarea în posesia însăşi a legatelor, de cedarea a minim 50% din preţul obţinut la valorificarea bunurilor, azilurilor de bătrâni, copiilor orfani ori handicapaţilor.

Este ştiut faptul că înţelesul noţiunii de „posesie" din materia succesiunii este complet diferit de înţelesul noţiunii de „posesie" din materia uzucapiunii, art. 1847 C. civ. Posesia în materia succesiunii înseamnă exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor cu privire la bunurile testate. Moştenitorii sezinari au posesia încă de la data deschiderii succesiunii, fără a se cere îndeplinirea vreunei formalităţi, iar moşte­nitorii nesezinari trebuie să ceară intrarea în posesia legatelor, posibilă printr-o acţiune în predarea legatelor.

Dintre legatarii în cauză, singurii moştenitori legali sunt recurentul-reclamant S.C.M., recurenta-pârâtă S.G.L. şi pârâtul S.P., nepoţi de fraţi predecedaţi ai defunctului.

Aşadar, niciun moştenitor în cauză nu este moştenitor sezinar. Or, intrarea în posesia legatelor este condiţionată de cedarea a 50% din preţul obţinut la valorificarea prin vânzare a bunurilor ce fac obiectul legatelor.

Aşa cum în mod corect a sesizat instanţa de apel, pentru a îndeplini condiţia de valorificare a bunurilor şi cedarea din preţ a 50%, este necesar a avea posesia bunurilor ce fac obiectul legatelor, altfel spus, valorificarea presupune existenţa posesiei bunurilor, şi nu invers, ca posesia să fie condiţionată de valorificare.

Ne aflăm în situaţia clară a unei condiţii imposibil de executat din punct de vedere juridic, dar şi material, în sensul art. 1008 C. civ.

(„Condiţia imposibilă sau contrarie bunurilor moravuri, sau prohibită de lege este nulă şi desfiinţează convenţia ce depinde de dânsa").

O astfel de condiţie imposibil de executat, impusă de testator, este, aşadar, nulă, nulitatea afectând doar intrarea în posesia legatelor, şi nu valabilitatea acestora, care rămâne intactă, potrivit voinţei reale a testatorului. Urmează ca legatarii să intre în posesia legatelor în mod liber, fără constrângeri şi fără condiţionări, acesta fiind efectul juridic al nulităţii „condiţiei" prevăzute în dispoziţia din testament analizată.

Faptul că, după data intrării în posesia legatelor, vreun legatar înstrăinează bunul, iar minim 50% din preţul obţinut este cedat unor aziluri de bătrâni, de copii orfani ori de handicapaţi, constituie o modalitate de a dispune de bun, potrivit cu voinţa liberă a acestuia, şi nu impusă, astfel că neexecutarea acestei „condiţii" nule nu atrage nicio sancţiune pentru legatar.

îndeplinirea, totuşi, a condiţiei nule o converteşte însă într-o obli­gaţie morală astfel înţeleasă de către legatar, care să corespundă „dorinţei" menţionate de testator în finalul testamentului.

Cu privire, însă, la clauza anume prevăzută în cazul legatului instituit recurentei-pârâte S.G.L., în sensul „doresc ca apartamentul nr. 3 să fie vândut de către G. la Dl. G.R.L", Curtea constată că aceas­ta nu este o obligaţie impusă legatarei, a cărei neexecutare ar atrage revocarea legatelor pentru neexecutare, ci o „dorinţă" pe care legatara o poate executa sau nu.

Executarea, totuşi, a acestei „dorinţe" a testatorului o converteşte într-o obligaţie morală pe care legatara ar aduce-o la îndeplinire, în condiţiile sale, liber consimţite, într-o eventuală ofertă de vânzare, cu privire la preţ, data încheierii actului etc., potrivit voinţei liber expri­mate la încheierea contractelor.

Facem precizarea - revenind la „condiţia" nulă impusă prin testament tuturor legatarilor - că dispoziţia privind efectele „nulităţii convenţiei ce depinde de dânsa", deşi este prevăzută în art. 1008 C. civ. în materia convenţiilor, este deplin aplicabilă şi actelor juridice unilaterale (ca în speţa de faţă).

Prezentele considerente susţin recursul recurentului-reclamant, doar pe aspectul nulităţii parţiale a testamentului, respectiv cu privire la dispoziţiile analizate mai sus. Nu poate fi reţinută susţinerea recu- rentului-pârât-reclamant G.R.l. că, în final, testatorul a înţeles să-i testeze doar o parte din preţul obţinut din vânzarea apartamentului

legatarei S.G.L., fiind neîndoielnică intenţia instituirii legatelor, astfel cum le-a menţionat defunctul în actul juridic, şi nu altfel.

Nu este corectă nici susţinerea privind obligaţia legatarei de a-i vinde apartamentul, potrivit analizei de mai sus.

Pentru considerentele reţinute de Curte, se constată că solicitarea din recursul pârâtei S.G.L., în sensul de a se modifica decizia recurată, a se admite apelul său şi menţine sentinţa de fond, nu poate fi primită şi nici subsidiar, în sensul precizării cu privire la sarcina legatului său, ca, în cazul valorificării apartamentului către G.R.l., preţul să fie stabilit de legatară potrivit preţurilor de pe piaţa imobiliară la momen­tul efectuării ofertei de vânzare, întrucât instanţa ar adăuga la textul testamentului noi condiţii, ceea ce nu este permis.

Nu mai puţin, însă, prin constatarea nulităţii parţiale a dispoziţiilor din testament, ca urmare a admiterii acţiunii recurentului-reclamant, se ajunge la favorizarea tuturor legatarilor sub aspectul eliberării lor de executarea unei condiţii, nule potrivit legii.

Această situaţie urmează a avea ca efect constatarea nclegalităţii criticilor pe aspectul datorării de către reclamant a cheltuielilor de judecată pe parcursul procesului, în beneficiul recurenţilor-pârâţi M.A.L., M.A. şi R.R.M., întrucât nu se mai poate reţine că acesta ar cădea în pretenţii, conform art. 274 C. proc. civ., ci, insistând în demersul său juridic - prin apel şi recurs - la clarificarea actului dedus judecăţii şi a dispoziţiilor sale, beneficiază toate persoanele prevăzute în accst act.

Pentru considerentele reţinute, potrivit art. 312 C. proc. civ. şi art. 296 C. proc. civ., a fost admis recursul formulat de recurentul-reclamant S.C.M., a fost modificată dccizia din apel, s-a admis apelul reclamantului, s-a schimbat, în parte, sentinţa apelată şi, pe fond, s-a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei din testament cu privire la condiţia intrării în posesia legatelor, s-a dispus intrarea, fără nicio condiţie, în posesia bunurilor ce fac obicctul legatelor, astfel cum au fost menţionate în dispozitivul sentinţei civile, s-au menţinut cclelalte dispoziţii ale sentinţei, s-au respins apelurile dcclaratc împotriva sentinţei de pârâtul-reclamant G.R.l. şi pârâţii S.G.L. şi M.V.Ş., ca nefondate şi s-au respins recursu­rile formulate de pârâtul-reclamant G.R.L şi pârâţii M.A.L., M.A., R.R.M. şi S.G.L., împotriva deciziei recurate, ca nefondate. S-a făcut aplicarea prevederile art. 274 C. proc. civ.

← Substituţie fideicomisară. Nevalabilitate parţială a...  Certificat de vacanţă succesorală. Renunţare la succesiune.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Legate cu titlu particular. Interpretare. Invocarea unei substituţii fideicomisare. Condiţie imposibil de executat.