Obligaţia de a da socoteală cu privire la îndeplinirea mandatului. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Admisibilitatea invocării excepţiei de intimat în recurs, după ce a fost respinsă de instanţa de apel. Dovada remiterii sumei de bani î

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

1. în speţă se pune problema dacă poate fi invocată prin întâmpinare, în recurs, o excepţie, de ordine publică sau nu, în condiţiile în care această excepţie a fost respinsă de către instanţa de apel, iar intimatul nu a formulat recurs.

Nu se poate susţine că soluţionarea acestei excepţii a intrat în puterea lucrului judecat, în condiţiile în care are legătură cu soluţionarea acţiunii în raport de care s-a formulat recurs. Or, atât timp cât aceasta nu a fost soluţionată irevocabil, nici excepţia, care se află într-un raport de accesorietate cu aceasta, nu putea deveni irevocabilă.

în cazul de faţă, instanţa de apel a respins chiar prin decizia atacată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, dar a admis apelul şi a respins acţiunea ca neîntemeiată. în aceste condiţii intimatul-pârât, care a obţinut câştig de cauză în apel, respiiîgându-se acţiunea formulată împotriva lui ca neîntemeiată, nu mai avea interes să atace decizia. Astfel, acesta se putea apăra numai prin formularea întâmpinării, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul căreia să invoce toate apărările pe care le considera de cuviinţă, potrivit art 316 raportat la art. 298 şi art. 115 C. proc. civ., inclusiv cele cu privire la care instanţele inferioare s-au pronunţat, considerându-le neîntemeiate.

2. Obiectul acţiunii nu l-a constituit obligarea pârâtului să execute mandatul, caz în care s-ar fi putut pune problema începerii termenului de prescripţie de la data încheierii contractului de mandat, ci dreptul corelativ obligaţiei de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului, în virtutea căreia mandatarul este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat.

Dreptul la acţiune ai mandantului pentru predarea sumelor de bani sau a altor bunuri primite de mandatar de la terţi în cursul executării mandatului nu se poate naşte de la data încheierii contractului de mandat, ci prescripţia începe să curgă, potrivit art. 7 alin. (1) sau (3) din Decretul nr. 167/1958, de la data încetării contractului fie prin executarea lui, fie prin alte moduri de încetare a raporturilor dintre părţi.

în legătură cu începerea curgerii termenului de prescripţie de la data executării contractului, în doctrină şi practica judiciară s-a apreciat că, întrucât problema nu poate fi soluţionată în baza art. 7 din Decretul nr. 167/1958, se aplică art. 8 alin. (1) din aceiaşi decret, şi anume calcularea prescripţiei din momentul în care mandantul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba ce i-a fost pricinuită de mandatar prin primirea sumelor de bani şi neres-pectarea obligaţiei de a da socoteală.

Mandantul reclamant a susţinut că nici la data formulării acţiunii nu a cunoscut dacă s-a încheiat sau nu contractul de vânzare-cumpărare prin care s-a executat mandatul, iar pârâtul mandatar, deşi a susţinut că i-ar fi înmânat soţiei reclamantului încă din 2004 un exemplar al acestuia, nu a făcut nicio dovadă în acest sens, sarcina probei revenindu-i, atât timp cât nu i se poate pretinde reclamantului să facă dovada unui fapt negativ, conform principiului probatio incumbit ei qui dicit non ei qui negat, astfel încât termenul de prescripţie extinctivă nu s-a împlinit în cauză.

3. Conform dispoziţiilor art. 1541 C. civ., în urma actelor realizate în baza mandatului, pârâtul mandatar datorează reclamantului mandant preţul vânzării, pe care însă a dovedit că l-a predat, astfel cum atestă declaraţiile martorilor audiaţi.

Din concluziile formulate de către reclamant în faţa primei instanţe, dar şi din susţinerile acestuia în momentul discutării încuviinţării probei cu martori în faţa primei instanţe, rezultă că acesta nu s-a opus pe considerentul că nu s-ar putea face dovada probei cu martori, potrivit art. 1191 C. civ., în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, dar nici pentru o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei. Acesta nu a solicitat primei instanţe nici să nu aibă în vedere această declaraţie pe considerentul că ar fi încălcate dispoziţiile art 1191 alin. (2), aşa cum susţine în recurs.

Or, potrivit alin. (3) al art 1191 C. civ. „părţile însă pot conveni ca şi în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot să dispună", o astfel de convenţie fiind considerată şi lipsa opunerii la administrarea probei, propusă pentru dovedirea unei astfel de situaţii de fapt

C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi de proprietate intelectuala, decizia nr. 230 R din 11 mai 2010, nepublicată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 28 ianuarie 2008, sub nr. 960/300/2008, reclamantul P.D. a chemat în judecată pe pârâtul A.V., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul să-i dea socoteală cu privire la îndeplinirea mandatului, respectiv să-i dea în primire tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat în baza procurii autentificate sub nr. 1462 din 26 aprilie 2002 de BNP L., cu cheltuieli de judecată.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin procura menţionată l-a împuternicit pe pârât să vândă mai multe terenuri situate în comuna M., sat L., judeţul B., iar de la autentificarea procurii, pârâtul nu a mai luat legătura cu reclamantul, acesta revocând procura la data de 2 august 2007, conform declaraţiei autentificate sub nr. 2154/3211 de Consulatul general al României la Montreal. După revocarea procurii, l-a notificat pe pârât prin executorul judecătoresc D.S., conform notificării nr. 17123 din 10 septembrie 2007, să se prezinte la data de 18 septembrie 2007, ora 16.00, la sediul Cabinetului de Avocatură F.P., pentru a da socoteală cu privire la mandatul executat. A mai arătat reclamantul că pârâtul nu s-a prezentat şi nici nu i-a dat în primire tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat, în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1541 şi urm. C. civ. Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că în realitate între părţi nu a intervenit un contract de mandat propriu-zis, ci unul de vânzare-cumpărare în formă autentică la un preţ stabilit, pârâtul fiind împuternicit să-şi vândă sieşi, conform clauzelor stipulate în procură în mod expres. Toate înscrisurile privind vânzarea şi finalizarea mandatului au fost deja predate mandantului, pârâtul personal înmânându-le soţiei acestuia, P.A., încă din anul 2004. A mai arătat că între părţi exista o relaţie de prietenie foarte strânsă, pârâtul fiind persoana la care reclamantul a apelat, având nevoie de o sumă importantă de bani în vederea plecării definitive în Canada, unde de altfel s-a şi stabilit şi locuieşte în prezent. în acest scop, i-a propus să cumpere de la el un teren în suprafaţă de 14 hectare, situat pe raza comunei M., sat L., judeţul B., la preţul de 70 milioane Rol. La momentul acela, preţul menţionat era un preţ foarte bun, fiind propus chiar de reclamant, mai ales în condiţiile în care titlul de proprietate nu fusese încă emis şi nu fusese făcută punerea în posesie asupra terenului, condiţii în care vânzarea autentică nu putea fi perfectată şi, dată fiind relaţia strânsă de prietenie dintre pârât şi reclamant, de comun acord, au stabilit toate condiţiile vânzării, încheind în scopul realizării acesteia, procura nr. 1462 din 26 aprilie 2002.

Pârâtul a învederat că în procura autentică părţile au stipulat expres toate condiţiile vânzării, respectiv obiectul viitoarei vânzări, pe de o parte, terenul, iar pe de altă parte, preţul, stabilit la 70.000.000 lei (7000 Ron), fiind plătit reclamantului chiar înainte de semnarea mandatului, clauza de vânzare către pârâtul însuşi şi împuternicirea pentru a obţine toate actele necesare vânzării. Având în vedere convenţia dintre părţi, pârâtul a fost împuternicit la obţinerea tuturor actelor necesare vânzării, convenind ca pentru aceste operaţiuni mandatul să fie gratuit, întrucât cheltuielile de vânzare cad în sarcina cumpărătorului, iar reclamantul, urmând să plece definitiv în Canada, încasase preţul terenului, astfel că neputând semna personal actul autentic, pârâtul a inserat în cuprinsul procurii clauza specială conform căreia mandatarul poate să vândă oricui va crede de cuviinţă, inclusiv către sine. In baza acestei convenţii, la data de 5 iulie 2004 a încheiat actul de vânzare-cumpărare nr. 2208 autentificat la BNP Ş.V. şi a comunicat reclamantului copii ale tuturor actelor perfectate, atât cele obţinute în vederea perfectării vânzării cât şi actul de vânzare-cumpărare încheiat conform înţelegerii. Actele au fost comunicate reclamantului prin soţia sa, P.A., ce venise in România, deoarece avea un deces în familie.

Pârâtul a mai arătat că niciodată reclamantul nu l-a anunţat că ar dori vreun act, deşi a ţinut legătura cu acesta, sau că îi cere socoteală pentru mandat, mai ales că acesta cunoştea foarte bine convenţia părţilor şi actele făcute de pârât.

A precizat pârâtul că la momentul când a fost notificat se afla internat în spital şi a comunicat telefonic avocatului reclamantului — pe care însuşi l-a sunat - că nu înţelege de ce i se solicită actele pe care i le-a predat deja şi de ce nu a fost contactat chiar de reclamant. Nu s-a pus niciodată problema unei desocotiri financiare, întrucât suma de 70.000.000 ROL a fost predată mandantului la momentul încheierii actului autentic - 26 aprilie 2002, iar mandatul a fost gratuit, fiind în realitate o convenţie de vânzare-cumpărare.

Totodată, pârâtul a apreciat că orice obligaţie a sa de a da socoteală născută în baza mandatului a fost deja executată întocmai, iar în calitate de actual proprietar, rămâne în posesia actelor originale.

Prin sentinţa civilă nr. 9433 din 3 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea privind erorile materiale din 23 ianuarie 2009, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamant, a fost obligat pârâtul să predea reclamantul preţul vânzării de 70.000.000 ROL (7.000 Ron) şi un exemplar al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2208 din 5 iulie 2004 de BNP Ş.V.B., fiind, totodată, obligat pârâtul să plătească reclamantului 919,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 26 aprilie 2002, reclamantul a dat împuternicire autentificată de BNP L. pârâtului, ca în numele său şi pentru sine să vândă cui va crede de cuviinţă, inclusiv pârâtului însuşi, dreptul de proprietate asupra terenurilor de 14 hectare (6 hectare în baza Legii nr. 18/1991 şi 8 hectare în baza Legii nr. 1/2001) situate pe raza comunei M., satul L., judeţul B., proprietatea reclamantului, la preţul cel mai avantajos reclamantului, respectiv la preţul de 70.000.000 Rol, prezentând oriunde va fi nevoie actele de proprietate.

în baza acestei procuri, mandatatul era împuternicit să reprezinte pe reclamant la orice instituţie competentă pentru a obţine certificatele necesare perfectării actului, inclusiv la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Municipiului Buzău, în vederea depunerii dosarului cadastral şi ulterior ridicării acestuia la Primăria comunei L. în vederea înscrierii fiscale a terenurilor menţionate şi obţinerii certificatului fiscal necesar intabulării dreptului de proprietate şi obţinerii extrasului de carte funciară, acte necesare vânzării, urmând a stabili condiţiile vânzării, încasa preţul cuvenit şi semna actul de vânzare-cumpărare la Biroul Notarial competent şi oriunde va fi necesar, semnătura sa fiindu-i opozabilă reclamantului.

Menţiona reclamantul, pe proprie răspundere, că nu a mai vândut, ipotecat şi nu are procese pe rol pentru terenurile menţionate, iar prezentul mandat era dat cu titlu gratuit fiind netransmisibil şi valabil până la revocare.

La data de 2 august 2007, reclamantul a dat o nouă declaraţie autentificată la Consulatul General al României la Montreal, prin care arăta că declară nule procura menţionată şi o altă procură, nr. 1461 din 26 aprilie 2002.

Instanţa a apreciat că în realitate aceasta reprezintă o simplă manifestare de voinţă a sa în sensul de a revoca mandatul, lipsită de eficienţă juridică asupra procurii în litigiu, deoarece, la data declaraţiei, mandatul dat prin procura nr. 1462 din 26 aprilie 2002 era deja executat.

A reţinut instanţa că pârâtul nu a făcut dovada că ar fi predat reclamantului vreun exemplar al contractului de vânzare-cumpărare nr. 2208 din 5 iulie 2004 autentificat de BNP Ş.V., cum susţinea în apărare, ci doar a depus la dosar o copie a acestuia, deşi contractul poartă menţiunea că a fost redactat şi autentificat la BNP în şase exemplare, din care cinci s-au eliberat părţilor, conform încheierii de autentificare, prezent la autentificare fiind doar pârâtul A.V., în nume propriu, în calitate de cumpărător şi ca mandatar al reclamantului vânzător, în baza procurii nr. 1462 din 26 aprilie 2002.

S-a constatat că terenul face parte din titlul de proprietate nr. 55578/55 eliberat pe numele reclamantului, în calitate de moştenitor al defunctului P.G., de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Buzău, la data de 13 mai 2003, şi titlul de proprietate nr. 58181, eliberat pe numele reclamantului în calitate de moştenitor al defunctului P.G., de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Buzău la data de 8 aprilie 2003.

A mai reţinut instanţa că vânzarea-cumpărarea intervenită pe această cale între părţi nu a fost singurul act de vânzare-cumpărare realizat între acestea. Astfel, la data de 16 ianuarie 2002, reclamantul personal înstrăina pârâtului, în schimbul preţului de 12.500.000 ROL, terenul arabil intravilan în suprafaţă de 9808 mp, situat în sat L. comuna M. tarla 33 parcelele 2274 şi 2275, dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legii nr. 18/1991, conform sentinţei civile nr. 2417 din 2 aprilie 1992, dată de Judecătoria Buzău, contractul fiind autentificat sub nr. 125 la BNP L. Bucureşti.

La data de 16 ianuarie 2002, reclamantul personal înstrăina pârâtului, în schimbul preţului de 27.500.000 Rol, terenul arabil intravilan în suprafaţă de 9053 m.p., liber de construcţii, situat în sat L., comuna M., tarla 33 parcelele 2269 şi 2270, dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 conform sentinţei civile nr. 2417 din 2 aprilie 1992 dată de Judecătoria Buzău, contractul fiind autentificat sub numărul 126 la BNP L. Bucureşti.

La data de 16 ianuarie 2002, reclamantul personal înstrăina pârâtului, în schimbul preţului de 12.500.000 ROL, terenul arabil intravilan liber de construcţii în suprafaţă de 9802 mp, situat în sat L. comuna M. tarla 33 parcelele 2268 şi 2269, dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform sentinţei civile nr. 2417 din 2 aprilie 1992, dată de Judecătoria Buzău, contractul fiind autentificat sub numărul 127 la BNP L. Bucureşti.

La data de 16 ianuarie 2002, reclamantul personal înstrăina pârâtului, în schimbul preţului de 12.500.000 ROL, terenul arabil intravilan liber de construcţii, în suprafaţă de 9576 mp, situat în sat L. comuna M. tarla 33 parcelele 2273 şi 2275, dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform sentinţei civile nr. 2417 din 2 aprilie 1992, dată de Judecătoria Buzău, contractul fiind autentificat sub numărul 128 la BNP L. Bucureşti.

Pentru înstrăinarea terenurilor înscrise în cele trei contracte, în schimbul preţului total de 65.000.000 ROL (2.025 dolari SUA la cursul BNR de la data vânzării, 16 ianuarie 2002), încheiate în aceeaşi zi, reclamantul împuternicise anterior pe pârât, la 7 ianuarie 2002, prin procura autentificată sub numărul 1 de BNPA D.C.S. şi A.D., ca în numele său şi pentru sine să ridice de la Primăria competentă titlul de proprietate privind terenul intravilan în suprafaţă de 3 hectare situat în sat L., comuna M., judeţul B.

Nu a putut fi reţinută ca pretenţie întemeiată susţinerea reclamantului, în care a arătat că pârâtul nu i-a predat dosarul cadastral pentru cele 14 hectare teren şi încheierile de intabulare, acestea fiind acte necesare, conform procurii prin care l-a împuternicit la vânzare, nr. 1462 din 26 aprilie 2002, tocmai pentru realizarea vânzării. Or, vânzarea s-a executat conform contractului de vânzare-cumpărare menţionat.

Conform art. 1541 C. civ., în urma actelor realizate în baza mandatului nr. 1462 din 26 aprilie 2002, pârâtul datorează reclamantului predarea unui exemplar original al contractului de vânzare-cumpărare executate.

In acelaşi timp, s-a observat că pârâtul nu dovedeşte faptul că ar fi predat reclamantului preţul vânzării. Că, într-adevăr, intenţia părţilor a fost în sensul ca pârâtul să cumpere terenul de la reclamant după ce va obţine titlul de proprietate ce nu-i fusese încă eliberat de la Comisia de Fond Funciar, pentru terenurile ce le solicitase în baza Legii nr. 18/1991, conform celor rezultate din titlul de proprietate nr. 55578/55 din 13 mai 2003 şi în baza Legii nr. 1/2000, conform celor rezultate din titlul de proprietate nr. 58181/96 din 8 aprilie 2004, este dovedit prin faptul că reclamantul l-a împuternicit pe pârât prin procura 1462 din 26 aprilie 2002 să-şi vândă inclusiv sieşi.

Dar această împuternicire nu are valoarea unui contract de vânzare-cumpărare sau antecontract (bilateral) de vânzare-cumpărare, nemenţionându-se în aceasta că reclamantul ar fi primit preţul. Faptul că se menţionează în aceasta că semnătura pârâtului îi va fi opozabilă se referă la semnarea actelor necesare vânzării, însă pentru probarea plăţii preţului, pârâtul era necesar să prezinte o probă certă.

A reţinut instanţa că pârâtul susţine că a pierdut chitanţa, însă prin audierea martorului propus nu a dovedit că ar fi plătit preţul. Martorul cunoaşte doar că pârâtul i-a dat reclamantului peste 2000 dolari SUA în anul 2002. Or, dacă se adună preţurile menţionate în celelalte contracte de vânzare-cumpărare, încheiate între pârât şi reclamant personal, la data de 16 ianuarie 2002, se ajunge la o asemenea sumă. Cum martorul precizează că ştie doar că terenul în discuţie (pentru care s-au plătit peste 2000 dolari SUA) se afla la Buzău, o parte în spatele casei, iar altă parte, într-un câmp undeva, dar nu ştie unde, observându-se că terenul din parcelele celor două titluri de proprietate (55578/55 şi 58181/96) pe baza cărora s-a vândut terenul menţionat în procura în litigiu se afla numai în extravilan, tarlalele şi parcelele menţionate în actul de vânzare-cumpărare regăsindu-se în suprafeţele înscrise în extravilan pe aceste 2 titluri, şi cum pentru celelalte vânzări, realizate personal de către reclamant pârâtului prin contractele nr. 125-128 din 16 ianuarie 2002, instanţa a observat că terenurile vândute erau situate în intravilan, iar cel intravilan înscris în contractul nr. 125 din 16.01.2002, situat în tarlaua 33, chiar se învecinează la nord cu restul proprietăţii reclamantului, s-a reţinut că preţul plătit la care face referire martorul (de peste 2000 dolari SUA) este cel acordat de pârât reclamantului pentru terenurile pe care reclamantul i le-a vândut personal în anul 2002, situate in intravilan.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, sub nr. 960/300/2008, la data de 23 februarie 2009.

Prin apelul formulat, apelantul-pârât a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a arătat că în cauza de faţă, data naşterii raportului de drept este chiar data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 5 iulie 2004, dată la care a luat naştere dreptul la acţiune al reclamantului, termenul de prescripţie curgând cu începere de la această dată. Având în vedere că reclamantul a introdus acţiunea în data de 28 ianuarie 2008, prin raportare la prevederile art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, apelantul a apreciat că acţiunea reclamantului-intimat este prescrisă extinctiv. Cum în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termalul prescripţiei este de 3 ani, rezultă ca acţiunea introdusă mai târziu de 5 iulie 2007 este prescrisă.

De asemenea, apelantul-pârât a arătat că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut şi a dat mai mult decât s-a cerut, încălcând astfel principiul disponibilităţii.

Astfel, prin acţiunea introductivă, reclamantul-intimat a solicitat instanţei de judecată să fie obligat pârâtul să dea în primire tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat în baza procurii autentificate sub nr. 1462 din 26 aprilie 2002 de BNP L.

în această situaţie, arată apelantul-pârât, suma la a cărei plata a fost obligat nu a fost solicitată de reclamant prin acţiune, petitul acţiunii fiind obligaţia de a face, întemeiată pe prevederile art. 1541 şi următoarele C. civ.

în continuare, apelantul-pârât a arătat că instanţa a dispus predarea unui exemplar al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2208 din 5 iulie 2004 de BNP Ş.V. Buzău, deşi acesta a fost depus la dosarul cauzei şi comunicat reclamantului intimat.

A precizat apelantul-pârât că instanţa a adoptat o soluţie netemeinică, interpretând în mod vădit eronat mijloacele de probă administrate în cauză.

Astfel, sumele la care instanţa de fond se referă, aferente vânzării terenurilor despre care se face vorbire, au fost predate vânzătorului P.D. în faţa notarului, odată cu încheierea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare. Acest aspect este consemnat în mod clar şi neechivoc în contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 125 din 16 ianuarie 2002; nr. 126 din 16 ianuarie 2002; nr. 127 din 16 ianuarie 2002 de către B.N. L.

A menţionat apelantul-pârât că referirile instanţei cu privire la împrejurarea că terenul ar fi situat în extravilan sau intravilan, pentru a interpreta tendenţios depoziţia martorului, sunt complet eronate. Martorul, de altfel, a arătat că ştia cu certitudine că banii predaţi sunt destinaţi cumpărării unor terenuri în Buzău, necunoscând detalii precise despre ce anume terenuri.

La data de 31 martie 2009, intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând calificarea căii de atac ca fiind recursul, în conformitate cu dispoziţiile art. 282¹ alin. (1) C. proc. civ., având în vedere valoarea obiectului litigiului de 7000 RON, aceasta fiind sub 1 miliard lei vechi. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

în motivarea întâmpinării, intimatul-reclamant a arătat următoarele:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a solicitat respingerea acesteia, întrucât pârâtul nici prin întâmpinare şi nici ulterior nu a invocat în faţa instanţei de fond excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958, încălcând dispoziţiile art. 136 C. proc. civ.

A mai arătat intimatul-reclamant că mandatul dat pârâtului prin procura autentificată sub nr. 1462 din 26 aprilie 2002 de B.N.P L. nu a avut un termen de executare, fiind valabil până la revocare, iar revocarea mandatului a fost făcută în data de 2 august 2007, conform declaraţiei autentificate sub nr. 2154/3211 din 2 august 2007 de Consulatul General al României la Montreal.

în condiţiile in care mandatarul a refuzat sa dea socoteală şi să predea tot ce a obţinut în baza mandatului, intimatul-reclamant nu a ştiut că în data de 5 iulie 2004 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2208 de B.N.P. Ş. V., contractul fiind încheiat cu sine însuşi, intimatul-reclamant fiind în Canada din anul 2002, despre aceasta vânzare aflând în faţa instanţei de fond, după ce a fost formulată întâmpinarea şi depuse copii de pe acte.

Având în vedere faptul că apelantul-pârât nu a făcut dovada că a dat socoteală şi a predat tot ce a obţinut în baza mandatului executat până la înregistrarea acţiunii de fond şi a faptului că intimatul-recla-mant nu a fost prezent la încheierea vânzării, nu a început să curgă termenul de prescripţie la data vânzării.

Intimatul-reclamant a arătat că instanţa de fond s-a pronunţat numai cu privire la obiectul acţiunii formulate în baza dispoziţiilor art. 1541 C. civ., obligându-1 pe pârât să predea contractul de vânzare-cumpărare şi suma de 7000 RON, ce reprezintă preţul vânzării încheiate, astfel încât s-a îndeplinit obligaţia mandatarului.

A menţionat intimatul-reclamant că recurentul-pârât susţine în mod neîntemeiat că preţul vânzării în sumă de 70.000.000 lei vechi a fost achitat la data întocmirii procurii în anul 2002, având în vedere faptul că pentru teren nu era emis titlul de proprietate şi nu îi era recunoscut intimatului-reclamant un drept de proprietate, acest drept fiind incert până la data de 8 aprilie 2004, când a fost emis titlul de proprietate nr. 58181/96.

Cu privire la susţinerea recurentului-pârât că i-a fost predat intimatului-reclamant un exemplar în original al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2208 din 5 iulie 2004 de B.N.P. Ş.V., acesta a arătat că şi această susţinere este nefondată, astfel cum rezultă din toate încheierile de şedinţă de la instanţa de fond, recu-rentul-pârât nu a prezentat în original contractul de vânzare sus-men-ţionat, acest contract a fost anexat în copie la depunerea întâmpinării.

De asemenea, este neîntemeiată afirmaţia recurentului-pârât că a predat soţiei intimatului-reclamant în anul 2004 contractul de vânzare-cumpărare, având în vedere că din paşaport rezultă că soţia acestuia a fost în România în anul 2003, iar nu în anul 2004.

Prin decizia civilă nr. 1192 A din 25 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins excepţia prescripţiei ca neîntemeiată, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind pretenţiile şi ca rămas fără obiect capătul de cerere privind predarea originalului contractului de vânzare-cumpărare, a respins ca neîntemeiată cererea intimatului privind cheltuielile de judecată.

în motivarea deciziei s-a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data încetării contractului fie prin executarea lui, fie prin alte moduri de încetare a raporturilor dintre părţi, iar în cazul de faţă, calculul termenului de prescripţie se face în raport cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, respectiv din momentul în care mandantul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba produsă de mandatar prin nerespectarea obligaţiei de a da socoteală.

în speţă, apelantul-pârât a susţinut că intimatul-reclamant a luat cunoştinţă de îndeplinirea mandatului la data de 5 iulie 2004 (data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2208 din 5 iulie 2004 de BNP Ş.V.), moment de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, acesta fiind împlinit anterior introducerii acţiunii - 28 ianuarie 2008. Tribunalul va înlătura aceste argumente ale apelantului, deoarece, din probele administrate, nu rezultă data la care intimatul-reclamant a luat cunoştinţă de încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2208 din 5 iulie 2004. Astfel, reclamantul a susţinut că pârâtul nu a mai ţinut legătura cu acesta ulterior momentului la care l-a mandatat prin procura autentificată sub nr. 1462 din 26 aprilie 2002, mandantul revocând procura la data de 2 august 2007. De asemenea, astfel cum ambele părţi au învederat, intimatul-reclamant a plecat în Canada în anul 2002, stabilindu-se în străinătate, iar apelantul-pârât nu a făcut dovada faptului că a adus la cunoştinţa soţiei intimatului, P.A., îndeplinirea obligaţiei sale, prin executarea mandatului, intimatul nerecunoscând acest aspect şi susţinând că a luat cunoştinţă de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2208 din 5 iulie 2004 abia la al doilea termen în faţa instanţei de fond.

Reţinând că nu s-a făcut dovada de către apelant a momentului la care intimatul a aflat despre executarea mandatului prin vânzarea imobilului ce a făcut obiectul procurii date de mandant şi având în vedere faptul că mandatarul şi-a vândut sieşi terenul, se constată că nu poate fi stabilit momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie ca fiind data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2208 din 5 iulie 2004, cu atât mai mult cu cât originalul contractului a fost depus la dosar la termenul din 20 mai 2009. De asemenea, declaraţia dată de reclamant în anul 2007, prin care acesta revoca procurile nr. 1461 din 26 aprilie 2002 şi nr. 1462 din 26 aprilie 2002, confirmă necunoaşterea îndeplinirii mandatului, respectiv necunoaşterea realizării vânzării din anul 2004, din moment ce revocarea nu mai putea avea efecte juridice după executarea mandatului. Prin urmare, tribunalul va respinge ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la predarea preţului vânzării, de 70.000.000 ROL (7000 RON), tribunalul constată că apelul este întemeiat, urmând a fi admis. Astfel, este eronată argumentaţia primei instanţe, în sensul că pârâtul a achitat reclamantului suma de peste 2000 dolari SUA, cu titlu de preţ al vânzării terenurilor, potrivit celor patru contracte de vânzare-cumpă-rare încheiate între părţi la data de 16 ianuarie 2002. Instanţa de fond a ajuns la această concluzie interpretând declaraţia martorului O.V. (aflată la dosarul de fond), însă martorul nu a afirmat aspectele reţinute de instanţa de fond, ci a învederat că „în anul 2002 pârâtul a dat domnului D. o sumă de bani pentru un teren", iar la finalul declaraţiei a arătat că „nu am cunoştinţă ca pârâtul să fi cumpărat şi alte terenuri de la reclamant", Neconcordanţa între locaţia terenului, arătată de martor („ştiu că terenul în discuţie se afla în Buzău, o parte în spatele casei, iar altă parte într-un câmp undeva, dar nu ştiu unde") şi cea reală — teren extravilan - nu poate fi calificată drept o referire făcută la alte terenuri, respectiv cele vândute de reclamant pârâtului la data de 16 ianuarie 2002, care se situează în intravilan, din moment ce martorul a indicat faptul că suma de bani a fost dată de pârât reclamantului pentru un teren şi nu pentru 4 terenuri.

Pe de altă parte, examinând cele patru contracte de vânzare-cumpărare autentificate de Biroul Notarial L., încheiate la data de 16 ianuarie 2002, între reclamant, în calitate de vânzător şi pârât, în calitate de cumpărător, se observă că în cuprinsul tuturor celor patru contracte se menţionează că vânzătorul declară că a primit preţul vânzării la data autentificării actului. Aceste menţiuni cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare autentice fac dovada până la înscrierea în fals, deoarece reprezintă constatări personale ale notarului public. De altfel, reclamantul nu a negat faptul că a primit banii pentru aceste terenuri (răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriu).

Aşadar, atât din declaraţia martorului audiat în faţa instanţei de fond, cât şi din depoziţia martorului N.V., audiat în apel, rezultă că apelantul-pârât a plătit suma de 70.000.000 ROL intimatului-reclamant, la sfârşitul lunii aprilie a anului 2002, sumă reprezentând preţul unui teren vândut pârâtului de reclamant. Nu reiese din nicio probă faptul că, aşa cum a reţinut instanţa de fond, preţul ar fi fost achitat pentru cele patru terenuri vândute de reclamant pârâtului prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate la data de 16 ianuarie 2002. Concluzia la care a ajuns prima instanţă nu are supat probator, dimpotrivă, este contrazisă atât prin înscrisurile autentificate de notar, cât şi prin declaraţiile martorilor. Este justificată probarea plăţii prin depoziţiile martorilor, atât timp cât martorul O.V. a confirmat susţinerea pârâtului, în sensul că între părţi a existat o relaţie de prietenie, martorul cunoscându-i pe reclamant şi pe fiul acestuia.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că intimatul-pârât a dovedit achitarea preţului de 70.000.000 ROL pentru terenul în suprafaţă de 14 ha (6 ha în baza Legii nr. 18/1991 şi 8 ha în baza Legii nr. 1/2000), situat pe raza comunei M., satul L., jud. B., suma fiind plătită reclamantului în aprilie 2002, la momentul semnării procurii, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi, care confirmă apărările pârâtului.

Reţinând că obligaţia de predare a originalului contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2208 din 5 iulie 2004 de BNP Ş.V. a fost îndeplinită prin depunerea unui exemplar original al contractului în instanţa de apel (potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă de la termenul din 20 mai 2009), înscrisul fiind depus spre păstrare la grefa tribunalului, capătul de cerere având ca obiect predarea originalului contractului de vânzare-cumpărare va fi respins ca rămas fără obiect.

Având în vedere argumentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., tribunalul va admite apelul şi va schimba în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind pretenţiile şi ca rămas fără obiect capătul de cerere privind predarea originalului contractului de vânzare-cumpărare.

împotriva deciziei menţionate anterior a declarat recurs reclamantul, solicitând, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., modificarea în tot a hotărârii atacate, întrucât aceasta cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., şi este dată cu aplicarea greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pe fond, respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

în motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanţa de apel îşi motivează decizia într-un mod contradictoriu, având în vedere considerentele de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pe care intimatul-pârât a invocat-o în faţa instanţei de apel, raportat la motivarea instanţei de apel cu privire la constatarea faptului că intimatul-pârât a achitat preţul vânzării celor 14 ha. Astfel, dacă în motivarea respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa constată că reclamantul nu a cunoscut îndeplinirea mandatului, respectiv necunoaşterea realizării vânzării din anul 2004, în motivarea respingerii predării preţului vânzării de 70.000.000 ROL, instanţa în mod netemeinic constată că această sumă a fost plătită în aprilie 2002. Instanţa motivează şi respinge un capăt de cerere inexistent faţă de obiectul cererii, şi anume capătul de cerere privind pretenţiile, motivare care este străină de natura pricinii care are ca obiect, conform art. 1541 C. civ., obligaţia mandatarului să îi dea în primire tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat în baza procurii autentificate sub nr. 1462 din 26 aprilie 2002 de B.N. L., şi nu o cerere în pretenţii.

Recurentul a mai arătat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive.

Instanţa de apel în mod neîntemeiat şi nelegal a schimbat sentinţa, respingând ca rămasă fără obiect predarea originalului contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere faptul că intimatul-pârât a refuzat să îi predea actele implicit şi contractul de vânzare-cumpărare pe care i le-a solicitat prin notificarea nr. 17213 din 10 septembrie 2007 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc D.S., formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 1079 C. civ. Hotărârea pronunţată de prima instanţă de fond este temeinică şi legală, având în vedere şi constatarea instanţei de apel care a reţinut că această obligaţie de predare a contractului de vânzare s-a făcut abia în data de 20 mai 2009, în timp ce se judeca apelul declarat, la circa 6 luni de la pronunţarea hotărârii instanţei de fond, nemaiavând nicio relevanţă depunerea contractului după soluţionarea în fond a cauzei, hotărârea pronunţată de instanţa de fond neputând fi modificată pentru acest motiv.

De asemenea, instanţa de apel în mod nelegal a schimbat sentinţa în ceea ce priveşte predarea preţului vânzării celor 14 ha, considerând că cererea pe care a formulat-o în baza dispoziţiilor art. 1541 C. civ, este o cerere în pretenţii, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii.

Instanţa de apel a motivat şi interpretat în mod nefondat declaraţiile celor doi martori audiaţi după cum urmează. In ceea ce priveşte declaraţia martorului O.V., „Domnul D. nu a vrut lei, ci a solicitat dolari, nu mai ştiu câţi dolari i-a dat pârâtul, dar oricum i-a dat peste 2000 de dolari", instanţa de apel în mod nefondat constată că acest martor a declarat că i-a dat suma de 70.000.000 ROL. Tot acest martor declara „A mai fost martor la semnare şi numitul M., care a decedat". Această declaraţie fiind contradictorie cu declaraţia martorului N.V. din dosarul de apel, „i-am dat 70 de milioane, pe care apelantul i-a înmânat unei persoane numite P. în biroul apelantului-pârât la clubul Steaua", deci, declaraţia acestui martor o contrazice pe a martorului O. Faţă de aceste declaraţii contradictorii, instanţa de apel nu putea să constate că preţul vânzării celor 14 ha s-a plătit la momentul semnării procurii, astfel cum a reţinut „(...) suma fiind plătită reclamantului în aprilie 2002, la momentul semnării procurii, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi (...)". Instanţa a constatat în mod netemeinic că martorul O.V. a declarat că intimatul-pârât era într-o relaţie de prietenie cu reclamantul; după cum rezultă din declaraţie, acest martor nu face nicio astfel de apreciere.

De asemenea, instanţa nu a avut în vedere poziţia intimatului-pârât care a declarat prin răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogatoriu: „Am înscris. îl voi căuta şi îl voi depune la dosar". Neexistând un asemenea înscris, intimatul-pârât la termenele ulterioare a declarat că acest înscris a fost distrus în urma unui incendiu, încercând să probeze predarea sumei de 70.000.000 ROL cu doi martori mincinoşi, care au dat în faţa instanţelor două declaraţii total contradictorii.

Instanţa de apel îşi întemeiază decizia exclusiv pe declaraţia martorilor audiaţi, încălcând dispoziţiile art. 1191 C. civ.: „Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul (...)", în cazul acesta, peste procura prin care a fost mandatat intimatul-pârât să vândă cele 14 ha de teren, din care rezultă că nu s-a achitat preţul de vânzare. Intimatul-pârât prin răspunsul la interogatoriu recunoaşte că nu au încheiat nicio promisiune de vânzare pentru cele 14 ha de teren pentru a proba eventuala plată a preţului, neexistând un asemenea înscris din care să rezulte plata acestui preţ.

Recurentul a solicitat în continuare să se constatate pe bază de prezumţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 1199 C. civ., că nu i-a fost predat preţul vânzării celor 14 ha, având în vedere procura încheiată în faţa notarului din care rezultă că intimatul-pârât nu i-a plătit nicio sumă de bani pentru vânzarea celor 14 ha, cât şi a poziţiei sale de la începutul procesului, prin care a arătat că nu a ştiut de încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru cele 14 ha şi nu a încasat preţul de 70.000.000 ROL, cum în mod netemeinic a menţionat notarul în contract de vânzare fără să existe nicio dovadă de plată, în condiţiile în care contractul a fost încheiat cu sine însuşi, neexistând o declaraţie a sa cu privire la încasarea preţului.

în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 312, art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi celelalte prevederi legale incidente în cauză.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a reiterat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a cerut respingerea recursului ca nefondat.

Instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii invocării prescripţiei de către intimatul-pârât, excepţie constatată neîntemeiată de către instanţele de fond.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs, apărările intimatului, excepţiile invocate, Curtea a constatat neîntemeiate excepţia inadmisibilităţii invocării prescripţiei de către intimatul-pârât şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, şi nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocării prescripţiei de către intimatul-pârât, Curtea a reţinut că în speţă se pune problema dacă poate fi invocată, prin întâmpinare, în recurs o excepţie, de ordine publică sau nu, în condiţiile în care această excepţie a fost respinsă de către instanţa de apel, iar intimatul nu a formulat recurs.

Nu se poate susţine că soluţionarea acestei excepţii a intrat în puterea lucrului judecat, în condiţiile în care are legătură cu soluţionarea acţiunii care a fost atacată cu prezentul recurs. Or, atât timp cât aceasta nu a fost soluţionată irevocabil, nici excepţia, care se află într-un raport de accesorietate cu aceasta, nu putea deveni irevocabilă.

în cazul de faţă, instanţa de apel a respins chiar prin decizia atacată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, dar a admis apelul şi a respins acţiunea ca neîntemeiată. în aceste condiţii intimatul-pârât, care a obţinut câştig de cauză în apel, respingându-se acţiunea formulată împotriva lui ca neîntemeiată nu mai avea interes să atace decizia. Astfel, acesta se putea apăra numai prin formularea întâmpinării, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul căreia să invoce toate apărările pe care le considera de cuviinţă, potrivit art. 316 raportat la art. 298 şi art. 115 C. proc. civ., inclusiv cele cu privire la care instanţele inferioare s-au pronunţat, considerându-le neîntemeiate.

întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată, urmărind să se apere faţă de pretenţiile reclamantului. Prin apărare, pârâtul se mulţumeşte să combată afirmaţiile reclamantului, urmărind doar respingerea cererii de chemare în judecată.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea a constatat-o neîntemeiată, având în vedere că prin cererea de faţă reclamantul a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul să-i dea socoteală cu privire la îndeplinirea mandatului, respectiv să-i dea în primire tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat în baza procurii autentificate sub nr. 1462 din 26 aprilie 2002 de BNP L.

Ca atare, obiectul acţiunii nu l-a constituit obligarea pârâtului să execute mandatul, caz în care s-ar fi putut pune problema începerii termenului de prescripţie de la data încheierii contractului de mandat, ci dreptul corelativ obligaţiei de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului, în virtutea căreia mandatarul este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat.

Dreptul la acţiune al mandantului pentru predarea sumele»- de bani sau a altor bunuri primite de mandatar de la terţi în cursul executării mandatului nu se poate naşte de la data încheierii contractului de mandat (icontra nori valentem agere non currit praescriptio), astfel că, în acest caz, prescripţia începe să curgă, potrivit art. 7 alin. (1) sau (3) din Decretul nr. 167/1958, de la data încetării contractului fie prin executarea lui, fie prin alte moduri de încetare a raporturilor dintre părţi. în cazul în speţă este aplicabilă prima variantă, mandatul fiind executat.

în legătură cu începerea curgerii termenului de prescripţie, de la data executării contractului, se pune problema stabilirii acestui moment. în doctrină şi practica judiciară s-a apreciat că, întrucât problema nu poate fi soluţionată în baza art. 7 din Decretul nr. 167/1958, s-a adoptat soluţia aplicării art. 8 alin. (1) din acelaşi decret, şi anume calcularea prescripţiei din momentul în care mandantul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba ce i-a fost pricinuită de mandatar prin primirea sumelor de bani şi nerespectarea obligaţiei de a da socoteală.

Contractul de vânzare-cumpărare prin care s-a executat mandatul a fost încheiat la 5 iulie 2004, iar acţiunea a fost formulată la data de 28 ianuarie 2008.

Reclamantul a susţinut că nici la data formulării acţiunii nu a cunoscut dacă s-a încheiat sau nu acest contract, iar pârâtul, deşi a susţinut că i-ar fi înmânat soţiei reclamantului încă din 2004 un exemplar al acestuia, nu a făcut nicio dovadă în acest sens, sarcina probei revenindu-i, atât timp cât nu i se poate pretinde reclamantului să facă dovada unui fapt negativ, conform principiului probatio incumbit ei qui dicit non ei qui negat.

In ceea ce priveşte recursul, Curtea a constatat nefondate motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că susţinerea necunoaşterii îndeplinirii mandatului prin încheierea contractului de către mandant cu sine însuşi în 2004 nu este în contradicţie cu afirmarea primirii sumei de 70.000.000 lei în 2002, sumă care a fost menţionată în acel contract ca fiind preţul vânzării, cele două susţineri privind situaţii de fapt diferite.

Este nefondată şi afirmaţia în sensul că instanţa de apel ar fi motivat şi respins un capăt de cerere inexistent faţă de obiectul cererii, şi anume capătul de cerere privind pretenţiile, luând în considerare, pe de o parte, că acţiunea are ca obiect pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul să-i dea socoteală reclamantului cu privire Ia îndeplinirea mandatului, respectiv să-i dea în primire tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat în baza procurii autentificate sub nr. 1462 din 26 aprilie 2002 de BNP L., obligaţie în care este inclusă şi cea privind sumele de bani primite de către mandant în executarea mandatului, la aceasta referindu-se instanţa de apel, în finalul considerentelor, când a folosit expresia capăt de cerere privind pretenţiile. De altfel, acest lucru este evident, atât timp cât la începutul argumentării asupra temeiniciei motivelor de apel, care se refereau la acesta, instanţa de apel a folosit expresia „capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata preţului vânzării, de 70000000 ROL".

Curtea a constatat nefondate şi motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte motivele referitoare la respingerea, în apel, ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind predarea originalului contractului de vânzare-cumpărare, Curtea le-a constatat nefondate, având în vedere că în apel acest act a fost pus la dispoziţia reclamantului, astfel că nu se mai justifica obţinerea de către reclamant a unui titlu executoriu în acest sens, atât timp cât obligaţia a fost executată. Acţiunea civilă are ca obiect protecţia unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărei realizare calea justiţiei este obligatorie. Acesta trebuie să existe pe întreg parcursul procesului.

Referitor la motivele de recurs prin care se susţine nelegala schimbare a sentinţei în ceea ce priveşte predarea preţului vânzării, Curtea a constatat, pe de o parte, că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate, conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ., criticile privind greşita interpretare a probelor de către instanţa de apel şi solicitarea de a reinterpreta instanţa de recurs aceste probe constând în declaraţii de martori, fără ca să se administreze în recurs probe suplimentare determinante, excede acestei căi extraordinare de atac, vizând temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia.

Instanţa de apel a motivat pe larg, interpretând coroborat toate probele administrate, înscrisuri, martori, interogatorii, de ce a ajuns la concluzia primirii de către reclamant a sumei de 70000000 ROL la încheierea contractului de mandat. Instanţa de apel a reţinut această situaţie de fapt din interpretarea coroborată a probelor administrate, arătând concret care afirmaţie din declaraţiile martorilor a dus la o anumită concluzie. De exemplu, cu privire la relaţiile de prietenie dintre părţi s-a reţinut că „martorul O.V. a confirmat susţinerea pârâtului, în sensul că între părţi a existat o relaţie de prietenie, „martorul cunoscându-i pe reclamant şi pe fiul acestuia de la Clubul Steaua". De asemenea martorul O.V. a declarat că pârâtul i-a dat reclamantului peste 2000 dolari SUA, care se regăsesc în suma de 7000 RON în cauză. în ceea ce priveşte alte neconcordanţe nedeterminante, trebuie ţinut cont de faptul că între momentul 2002, când se pretinde că a fost dată această sumă, şi momentul audierii martorilor, septembrie 2008 şi noiembrie 2009, a trecut un interval semnificativ de ani, astfel că nu se poate pretinde martorilor să-şi amintească cu acurateţe fiecare detaliu.

Declaraţiile martorilor nu pot fi considerate mincinoase, aşa cum susţine recurentul, atât timp cât aceştia nu au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Referitor la faptul că instanţa nu ar fi avut în vedere poziţia intimatului-pârât, care a declarat prin răspunsul Ia întrebarea nr. 10 din interogatoriu că are înscris doveditor al primirii de către reclamant a sumei, dar la un termen ulterior, pârâtul a afirmat că înscrisul era păstrat într-un vestiar la unitatea în care lucra, iar fişetul în care se afla a fost ridicat de unitate fără să îl anunţe.

în raport de această situaţie, pârâtul a solicitat la termenul de la 23 iunie 2008, proba cu martori pentru a dovedi că plata a fost făcută anterior încheierii mandatului. Reclamantul s-a opus pe considerentul că, potrivit procurii, preţul era de 70.000.000 ROL, sumă ce trebuia predată de către pârât mandantului în viitor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar la termenul următor, pe considerentul că nu s-a făcut dovada obiectivă a dispariţiei înscrisului.

La termenul din 22 septembrie 2008, prima instanţă a dispus audierea unui martor, având în vedere susţinerile părţilor şi dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

De asemenea nici în întâmpinarea formulată în apel nu a invocat aceste dispoziţii, solicitând doar respingerea reaudierii martorului, pe considerentul că prima instanţă nu ar fi respins nicio întrebare adresată acestuia, iar după ce instanţa de apel a încuviinţat audierea unui alt martor pentru dovedirea aspectului dacă suma a fost predată, inti-matul-pârât nu s-a opus la termenul imediat următor, dar nici prin concluzii nu a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 1191 alin. (2) şi cu atât mai puţin ale alin. (1).

Or, potrivit alin. (3) al art. 1191 C. civ., „părţile însă pot conveni ca şi în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot să dispună", o astfel de convenţie fiind considerată şi lipsa opunerii la administrarea probei propuse pentru dovedirea unei astfel de situaţii de fapt.

Nu este fondată nici susţinerea recurentului în sensul că se poate constata pe baza unei prezumţii simple că nu i-a fost predat preţul vânzării celor 14 ha, ţinând cont de procura încheiată în faţa notarului din care rezultă că intimatul-pârât nu i-a plătit nicio sumă de bani pentru vânzarea celor 14 ha, şi de poziţia sa procesuală de la începutul procesului, prin care a arătat că nu a ştiut despre încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru cele 14 ha şi nu a încasat preţul de 70.000.000 ROL, luând în considerare că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1203 C. civ., referitoare la temeinicia raţionamentului logico-judiciar.

Concluziile logice pe care judecătorul Ie poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut şi care nu sunt determinate prin lege se numesc prezumţii simple. Prezumţiile simple se pot baza pe anumite mijloace de probă directe (depoziţia unui martor, un înscris, un început de probă scrisă) sau pe anumite împrejurări care permit judecătorului să tragă concluzia existenţei sau inexistenţei faptului ce trebuie probat.

Prima condiţie „prezumţii, care să aibă o greutate" are în vedere temeinicia raţionamentului logico-judiciar. Nu se poate deduce, printr-un raţionament logico-juridic, din faptul că nu se menţionează expres în procură că s-ar fi primit suma de bani ce constituie preţul terenului şi din faptul că reclamantul nu a cunoscut că s-a încheiat contractul la care se referea procura că acesta nu a primit suma de bani ce reprezenta preţul terenului, la un moment anterior încheierii contractului, atât timp cât din declaraţiile martorilor coroborate cu celelalte probe s-a ajuns la concluzia că acesta a primit această sumă.

în procura prin care era împuternicit pârâtul să vândă imobilul, chiar şi sieşi, la un preţ anume (70.000.000 Rol) nu era necesar să se menţioneze că s-ar fi primit suma de bani, atât timp cât nu acesta era obiectul actului, iar faptul că reclamantul nu a cunoscut cui a fost vândut terenul sau dacă a fost vândut, iarăşi nu exclude primirea preţului în avans, de la pârât. De altfel, dimpotrivă, pasivitatea pârâtului, care din aprilie 2002 nu s-a mai interesat dacă a fost vândut sau nu terenul, până în august 2007, când a revocat procura, poate fi un element care să vină în sprijinul apărării pârâtului.

în ceea ce priveşte menţiunea din contract în sensul că pârâtul ar fi declarat că s-ar fi plătit preţul anterior, această declaraţie a fost făcută în calitate de mandatar al reclamantului şi nefăcând dovada împotriva acestuia. De altfel, instanţa de apel nici nu a reţinut că din acest act ar rezulta că reclamantul ar fi primit această sumă de bani.

Instanţa de apel nu a reţinut că s-ar fi făcut dovada primirii de către reclamant a preţului imobilului în cauză dintr-un înscris care să ateste acest fapt, ci din interpretarea coroborată a probelor administrate, aşa cum s-a menţionat anterior.

în consecinţă, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii invocării prescripţiei de către intimatul-pârât, ca neîntemeiată, a respins excepţia prescripţiei, ca neîntemeiată, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 7,9 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.

← Gratuitatea mandatului. Cheltuieli personale făcute de mandatar...		Obligaţia de a da socoteală. Dobânzi. Momentul naşterii... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligaţia de a da socoteală cu privire la îndeplinirea mandatului. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Admisibilitatea invocării excepţiei de intimat în recurs, după ce a fost respinsă de instanţa de apel. Dovada remiterii sumei de bani î