Obligaţia mandatarului de a da socoteală. înstrăinarea nudei proprietăţi şi a uzufructului prin acelaşi act. Condiţiile simulaţiei. Contraînscrisul
| Comentarii |
|
1. Conform prevederilor art. 1541 C. civ., mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului. Totodată, prevederile art. 1544 C. civ. statuează că mandatarul este dator a plăti dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul său, din ziua întrebuinţării lor, iar dobânzile sumelor rămase, din ziua când i s-au cerut acele sume.
Faţă de menţiunile exprese ale contractului de vânzare-cumpărare în cauză, încheiat prin mandatar, referitoare la achitarea preţului, mandantul a făcut dovada existenţei creanţei sale, caz în care, faţă de raporturile contractuale dintre părţi, se prezumă atât neexecutarea, cât şi, în temeiul art 1082 C. civ., culpa debitorului mandatar, care nu a făcut dovada plăţii preţului încasat către mandant şi nici proba unei cauze străine exoneratoare de răspundere.
2. Conform prevederilor art. 561 C. civ., vânzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nicio schimbare dreptului uzufructuarului; el continuă a se folosi de uzufructul său, dacă nu a renunţat la dânsul în mod formal. într-adevăr, dreptul de uzufruct, ca drept de sine stătător şi separat de nuda proprietate, nu se poate transmite, ci doar emolumentul acestuia; titularul nudei proprietăţi şi cel al uzufructului pot însă dispune, împreună, de dreptul de proprietate.
în lipsa acordului de voinţă al uzufructuarului, nudul proprietar putea înstrăina exclusiv nuda proprietate, iar, faţă de prevederile art. 561 C. civ., mai sus expuse, dobânditorul era ţinut să respecte uzufructul. Nu s-ar putea aprecia, aşadar, că, renunţând la dreptul său de uzufruct şi consimţind la înstrăinarea imobilului, uzufruc-tuarul nu era îndreptăţit lâ plata unei părţi din suma primită cu titlu de preţ, care, în lipsa altor criterii, a fost corect apreciată de prima instanţă ca reprezentând jumătate din acesta. Se are în vedere şi însemnătatea evidentă pentru dobânditor a atributelor posesiei şi folosinţei, care au fost transmise ca urmare a voinţei uzufructuarului, în caz contrar primul beneficiind doar de posibilitatea juridică a dispoziţiei.
3. Simulaţia presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte - unul public, contractul simulat, prin care se creează o aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii, şi un altul secret, contraînscrisul, care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care se anihilează aparenţa juridică creată prin actul simulat.
înscrisul indicat ca fiind cel secret între părţi nu poate fi reţinut ca făcând dovada simulaţiei, întrucât nu face nicio referire la raporturile litigioase dintre părţi.
Trib. Bucureşti, s. a lll-a civ., decizia nr. 889A din 8 octombrie 2009,
nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 la data de 18 ianuarie 2008, reclamantul M.R.A.V. a chemat în judecată pe pârâtul D.A., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 205.000 lei, reprezentând preţul vânzării apartamentului situat în Bucureşti, str. P. nr. 14, sector 4, încasat de pârât în calitate de mandatar al reclamantului, precum şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente
sumei de 205.000 lei, începând cu data prezentei acţiuni până la data plăţii efective şi integrale, cu cheltuieli de judecată.
în fapt, reclamantul a arătat că a dobândit nuda proprietate a apartamentului menţionat mai sus, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 160 din 10 februarie 2006 de BNP N.A.N.; prin acelaşi contract, pârâtul a dobândit uzufructul viager asupra imobilului. A mai arătat că prin procura autentificată sub nr. 118 din 23 ianuarie 2007 de BNP E.B., 1-a împuternicit pe pârât să vândă nuda proprietate asupra apartamentului şi să încaseze preţul convenit, iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 851 din 23 aprilie 2007 de BNP E.B., încheiat cu SC I.C. SRL, pârâtul a vândut apartamentul, preţul vânzării fiind de 205.000 lei. întrucât pârâtul a încasat suma reprezentând preţul vânzării, reclamantul, în calitate de mandant, a solicitat obligarea pârâtului să îi remită suma de bani cuvenită în calitate de proprietar al apartamentului înstrăinat.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1541 C. civ., art 1544 C. civ. La data de 25 martie 2008, prin serviciul registratură al instanţei, pârâtul a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea acţiunii, iar pe cale de excepţie, a invocat excepţia insuficientei timbrări.
în fapt, pârâtul a arătat că reclamantul este nepotul său, iar în anul 2005, când soţia sa a decedat, a hotărât să vândă apartamentul, sfătuit fiind de nepotul său şi de mama acestuia care este sora sa, să cumpere un alt apartament, iar în baza unei convenţii, urma să fie îngrijit de aceştia, iar după decesul său, apartamentul să rămână nepotului.
Mai arată pârâtul că apartamentul său a fost vândut pentru suma de 76.000 Euro şi a cumpărat un alt apartament în str. G., în sumă de 16.000 Euro plus taxe privind comisioane.
Se mai arată că la începutul anului 2006, reclamantul cu mama sa i-au propus să vândă şi acest apartament, motivând că este departe de locuinţa lor şi să cumpere unul mai aproape de ei, pentru a putea beneficia de îngrijire, astfel că la data de 9 februarie 2006 a vândut şi acest apartament pentru suma de 19.000 Euro, iar la data de 10 februarie 2006 a cumpărat garsoniera din str. P. nr. 14, pentru suma de 31.000 Euro, sumă ce a rezultat din plata primită plus suma de 15.000 Euro retrasă de reclamant de la bancă în aceeaşi zi. Ulterior, a arătat pârâtul, relaţiile cu reclamantul şi cu mama acestuia au devenit tensionate, întâmpinând condiţionări ale reclamantului, care nu a vrut să-i permită să vândă garsoniera, condiţionând darea procurii de vânzare a garsonierei doar în urma împrumutului unor sume de bani acestora.
A menţionat ca la data de 23 ianuarie 2007 reclamantul a beneficiat de suma de 21.000 Euro, iar la data de 9 februarie 2007, mama reclamantului a primit suma de 100.000 lei; în baza împrumutului dat reclamantului, acesta a fost de acord cu semnarea procurii de înstrăinare a garsonierei.
Pe cale reconvenţională pârâtul a menţionat că înţelege să solicite să se constate inexistenţa sub aspect juridic a actului public, respectiv a mandatului care justifica pretenţiile reclamantului, între părţi produ-cându-şi efecte convenţia concomitentă prin care părţile conveneau asupra modalităţii reale a raporturilor juridice dintre acestea. Faţă de toate acestea, pârâtul a solicitat să se constate intervenită simulaţia între părţi şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.
A susţinut că invocarea în speţă a art. 1541 C. civ. nu are aplicabilitate, atâta timp cât între părţi a existat o convenţie prin care cel ce cumpăra de drept apartamentul era pârâtul, reclamantul urmând să beneficieze de drepturi după decesul pârâtului. Mai arată că, între părţi, convenţia era în sensul în care oricând dorea pârâtul să înstrăineze imobilul, reclamantul se obliga să semneze procura de înstrăinare.
A precizat că temeinicia cererii reconvenţionale se va dovedi prin prezentarea unui început de dovadă scrisă completată cu martori sau prezumţii, potrivit dreptului comun în materie de probe; începutul de dovadă scrisă este reprezentat de ordinul de plată în valoare de 21.000 Euro din data de 23 ianuarie 2007, prin care a împrumutat reclamantului suma menţionată, în schimbul semnării de către acesta a mandatului de înstrăinare a imobilului în discuţie.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 111, 115-116 şi 274 C. proc. civ. şi art. 1175 C. civ.
Pârâtul reclamant a precizat că actul menţionat ca fiind simulat este mandatul dat în cauză, iar actul secret este reprezentat de ordinul de plată privind suma de 70971,60 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 8112 din 29 septembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a admis în parte cererea promovată de reclamantul-pârât M.R.A.V., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant D.I.
A fost obligat pârâtul-reclamant să restituie reclamantului-pârât suma de 102.500 lei, reprezentând preţ al vânzării nudei proprietăţi a imobilului în litigiu, precum şi să achite dobânda legală aferentă, calculată de la data de 18 ianuarie 2008 până la data plăţii efective a debitului principal.
A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant D.A., ca neîntemeiată. A fost obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamantul-pârât a sumei de 5.765 lei reprezentând cheltuieli de judecată. S-a luat act că pârâtul-reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa a reţinut următoarele. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 160 din 10 februarie 2006 de BNP N.A.N., reclamantul-pârât a dobândit nuda proprietate asupra apartamentului nr. 67, situat în Bucureşti, str. Piscului nr. 14, bl. 47, sc. B, et. 6, ap. 67, sector 4, iar pârâtul-reclamant a dobândit dreptul de uzufruct viager asupra apartamentului menţionat.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 851 din 23 aprilie 2007 de BNP E.B., încheiat cu SC I.C. SRL, pârâtul-reclamant, personal şi ca mandatar al reclamantului-pârât - conform procurii autentificate sub nr. 118 din 23 ianuarie 2007 de BNP E.B., în calitate de vânzător, a vândut societăţii SC I.C. SRL, apartamentul în discuţie, preţul vânzării fiind de 205.000 lei, cu menţiunea achitării acestuia prin transfer bancar.
în conformitate cu dispoziţiile art. 1532 şi urm. C. civ., mandatul este un contract prin care o persoană numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numită mandant, care îi dă această împuternicire şi pe care îl reprezintă. Principala obligaţie a mandatarului este aceea de a executa mandatul aşa cum reiese din dispoziţiile art. 1539 C. civ., mandatarul trebuind să dea în primire mandantului tot ceea ce i s-a predat în puterea mandatului - bunuri, documente, sume încasate.
întrucât din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 851 din 23 aprilie 2007 de BNP E.B., încheiat cu SC I.C. SRL, nu rezultă că a fost înstrăinată numai nuda proprietate a apartamentului (aparţinând reclamantului pârât), iar în cuprinsul actului juridic nu este identificat preţul vânzării nudei proprietăţi şi nici preţul vânzării dreptului de uzufruct viager şi având în vedere că reclamantul-pârât nu a contestat în cadrul prezentei cauze susţinerea pârâtului-reclamant privind faptul că dreptul de uzufruct reprezintă jumătate din valoarea tranzacţiei încheiate, instanţa a reţinut ca prin actul juridic autentic de înstrăinare a imobilului apartament, nuda proprietate şi dreptul de uzufruct, reprezintă, fiecare, jumătate din preţul vânzării, respectiv câte 102.500 Iei.
Referitor la cererea reconvenţională, instanţa a reţinut că simulaţia constituie o excepţie aparentă de la principiul relativităţii efectelor actelor juridice, principiu ce constă în aceea că actul juridic produce efecte numai faţă de autorii actului, neputând să profite sau să dăuneze altor persoane; prin simulaţie se înţelege operaţiunea juridică în care, printr-un act aparent, public, ostensibil, dar nereal, se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act ascuns, secret, însă real, adevărat.
în conformitate cu dispoziţiilor art. 1175 C. civ., actul real, secret produce efecte între părţi, iar actul public produce efecte faţă de terţii de bună-credinţă.
Observând înscrisurile cauzei, instanţa a apreciat ca neîntemeiată cererea pârâtului-reclamant de constatare a inexistenţei sub aspect juridic a actului public reprezentat de contractul de mandat (procura autentificată sub nr. 118 din 23 ianuarie 2007 de BNP E.B.) şi, ca atare, de constatare a intervenirii simulaţiei între părţile cauzei, întrucât înscrisul ordin de plată din data de 23 ianuarie 2007, menţionat ca fiind contraînscrisul în cauză, nu poate fi reţinut ca făcând dovada simulaţiei; acesta deoarece ordinul de plată menţionat nu conţine elemente suficiente de natură a determina existenţa legăturii între cele două acte, cel public şi cel secret, ordinul de plată conţinând înscrisă menţiunea faptului că reprezintă „transfer suma începere afacere" şi aceea a cuantumului sumei (70971,60 lei).
Se reţine totodată atitudinea diferită manifestată de pârâtul-reclamant în legătură cu suma indicată în ordinul de plată arătat, respectiv cea precizată în prezenta pricină şi cea precizată în cererea având ca obiect somaţie de plată, cerere în cadrul căreia suma de 70971,60 lei este menţionată ca fiind împrumutată reclamantului-pârât. împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi. In motivele de apel reclamantul-pârât M.R.A.V. critică sentinţa instanţei de fond, sub următoarele aspecte:
Cu privire la prima parte a motivaţiei - „din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare (încheiat cu SC I.C. SRL) nu rezultă că a fost înstrăinată numai nuda proprietate a apartamentului (aparţinând apelantului-reclamant), iar în cuprinsul actului juridic nu este identificat preţul vânzării nudei proprietăţi şi nici preţul vânzării dreptului de uzufruct viager" - se poate observa în mod clar că instanţa a interpretat legea în sensul că obiect al contractului de vânzare-cumpărare putea fi atât nuda proprietate, care aparţine proprietarului şi presupune existenţa atributului de dispoziţie asupra imobilului apartament, cât şi dreptul de uzufruct, drept ce aparţinea intimatului-pârât şi care presupune doar existenţa atributelor de posesie şi folosinţă.
în niciun caz dreptul de uzufruct nu poate face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, întrucât dreptul de uzufruct este incesibil, având un caracter intuitu personae. Deşi nu există un text în Codul civil care să precizeze expres că dreptul de uzufruct nu este transmisibil, această concluzie rezultă din interpretarea sistematică a mai multor texte legale.
Astfel, uzufructul constituit în favoarea unei persoane fizice nu se transmite la moştenitori, faţă de prevederea expresă din art. 557 C. civ. în plus, în art. 534 teza I C. civ. se precizează că „uzufructuarul se poate bucura el însuşi, sau închiria altuia, sau ceda exerciţiului dreptului său". Rezultă din acest text că uzufructuarul poate ceda doar emolumentul dreptului său. per a contrario, el nu poate ceda chiar dreptul de uzufruct. Deci, dreptul de uzufruct nu putea face obiectul contractului de vânzare-cumpărare şi, prin urmare, nu putea valora jumătate din preţ, aşa cum greşit instanţa de fond a reţinut.
Cu privire la cea de-a doua parte a motivaţiei - „având în vedere că apelantul-reclamant nu a contestat în cadrul prezentei cauze susţinerea intimatului-pârât privind faptul că dreptul de uzufruct reprezintă jumătate din valoarea tranzacţiei încheiate".
Se poate observa că din nou instanţa a judecat greşit, întrucât nu a ţinut cont de cererea introductivă şi de concluziile finale ale ape-lantului-reclamant prin care a solicitat în mod expres „să se dispună obligarea pârâtului - D.A. - la plata sumei de 205.000 lei noi reprezentând preţul vânzării apartamentului situat în str. P. nr. 14, sector 4, Bucureşti, încasat de intimatul-pârât în calitate de mandatar al ape-lantului-reclamant".
Prin urmare, apelantul-reclamant a precizat încă de la bun început cuantumul pretenţiilor pe care le are faţă de intimatul-pârât. Suma revendicată de la intimatul-pârât a constituit chiar obiectul cauzei aflate pe rolul instanţei de fond, astfel că reprezintă cea mai evidentă dovadă că apelantul-reclamant a solicitat întreaga sumă şi a stăruit pentru obţinerea acesteia chiar în faţa instanţei de judecată.
Apelantul-pârât-reclamant D.A. a criticat sentinţa instanţei de fond pentru următoare considerente:
A învederat că garsoniera, al cărei preţ de vânzare face obiectul prezentului litigiu, a fost cumpărată cu banii obţinuţi din vânzarea primului său apartament, bani pe care singur i-a adus la achiziţionarea acestui apartament şi pe care nepotul său nu a făcut altceva decât să îi rşptituie.
Nepotul său nu realiza niciun venit la acea dată, iar înţelegerea pe care a avut-o a fost în sensul în care să cumpere un apartament pe numele lui, pentru a nu mai trebui să facă formalităţile necesare la decesul său. De asemenea, convenţia era în sensul în care va fi liber să îşi recupereze banii oricând, el obligându-se să îi semneze la cererea sa o procură pentru înstrăinarea imobilului.
Consideră că sentinţa criticată este vădit nelegală şi netemeinică, atâta timp cât pretenţiile reclamantului sunt nedovedite.
Astfel, urmează să se aibă în vedere că orice susţinere ar fi făcut părţile în faţa instanţei de fond, acestea trebuiau să fie analizate de către instanţă prin aprecierea probatoriului care le susţinea. Or, atâta timp cât reclamantul nu a făcut dovada că în momentul la care a solicitat restituirea preţului pentru dreptul său de nudă proprietate, acesta avea o anumită valoare, instanţa învestită nu putea să se pronunţe în niciun fel pe o astfel de cerere, decât să o respingă ca nedovedită şi netemeinică raportat la toate probatoriile dispuse în dosar.
De asemenea instanţa de fond avea posibilitatea, în virtutea rolului activ, să dispună, în măsura în care considera necesară, suplimentarea probatoriului, în vederea probării cererii principale.
Prin decizia nr. 889A din 8 octombrie 2009, Tribunalul Bucureşti a respins ambele apeluri, ca nefondate, cu următoarea motivare:
In fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 160 din 10 februarie 2006 de BNP N.A.N., reclamantul-pârât a dobândit nuda proprietate asupra apartamentului nr. 67, situat în Bucureşti, str. Piscului nr. 14, sector 4, iar pârâtul-reclamant a dobândit dreptul de uzufruct viager asupra apartamentului menţionat.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 851 din 23 aprilie 2007 de BNP E.B., încheiat cu SC I.C. SRL, pârâtul-reclamant, personal şi ca mandatar al reclamantului-pârât — conform procurii autentificate sub nr. 118 din 23 ianuarie 2007 de BNP E.B. - a vândut societăţii SC I.C. SRL, apartamentul în discuţie, preţul vânzării fiind de 205.000 lei, cu menţiunea achitării acestuia prin transfer bancar.
Conform prevederilor art. 1541 C. civ., mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului. Totodată, prevederile art. 1544 C. civ. statuează că mandatarul este dator a plăti dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul său, din ziua întrebuinţării lor, iar dobânzile sumelor rămase, din ziua când i s-au cerut acele sume.
Faţă de menţiunile exprese ale contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 851 din 23 aprilie 2007 referitoare la achitarea preţului, apreciază instanţa că reclamantul-pârât a făcut dovada existenţei creanţei sale împotriva pârâtului-reclamant, caz în care, faţă de raporturile contractuale dintre părţi, se prezuma atât neexecutarea, cât şi, în temeiul art. 1082 C. civ., culpa debitorului, care nu a făcut dovada plăţii preţului încasat către mandant şi nici proba unei cauze străine exoneratoare de răspundere.
Văzând şi prevederile art. 969 alin. (1) C. civ. şi întrucât fapta ilicită a pârâtului-reclamant, săvârşită cu vinovăţie, constând în neexecutarea îndatoririlor contractuale asumate ca urmare a încheierii contractului de mandat, a determinat, printr-o evidentă legătură de cauzalitate, un prejudiciu reclamantului-pârât, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea pârâtului-reclamant să restituie reclamantului-pârât suma de 102.500 lei, reprezentând preţ al vânzării nudei proprietăţi a imobilului în litigiu, precum şi să achite dobânda legală aferentă, calculată de la data de 18 ianuarie 2008 până la data plăţii efective a debitului principal.
în ceea ce priveşte cuantumul sumei acordate, conform prevederilor art. 561 C. civ., vânzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nicio schimbare dreptului uzufructuarului; el continuă a se folosi de uzufructul său, dacă nu a renunţat la dânsul în mod formal. într-adevăr, dreptul de uzufruct, ca drept de sine stătător şi separat de nuda proprietate, nu se poate transmite, ci doar emolumentul acestuia; titularul nudei proprietăţi şi cel al uzufructului pot însă dispune, împreună, de dreptul de proprietate, astfel cum este şi situaţia din speţă.
în lipsa acordului de voinţă al uzufructuarului, nudul proprietar putea înstrăina exclusiv nuda proprietate, iar, faţă de prevederile art. 561 C. civ., mai sus expuse, dobânditorul era ţinut să respecte uzufructul. Nu s-ar putea aprecia, aşadar, că, renunţând la dreptul său de uzufruct şi consimţind la înstrăinarea imobilului, uzufructuarul nu era îndreptăţit la plata unei părţi din suma primită cu titlu de preţ, care în lipsa altor criterii, a fost corect apreciată de prima instanţă ca reprezentând jumătate din acesta. Se are în vedere şi însemnătatea evidentă pentru dobânditor a atributelor posesiei şi folosinţei care au fost transmise urmare a voinţei uzufructuarului, în caz contrar primul beneficiind doar de posibilitatea juridică a dispoziţiei.
în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, reţine instanţa că simulaţia presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte - unul public, contractul simulat, prin care se creează o aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii, şi un altul secret, contra-înscrisul, care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care se anihilează aparenţa juridică creată prin actul simulat.
înscrisul indicat de apelantul-pârât-reclamant ca fiind cel secret între părţi, respectiv ordinul de plată din data de 23 ianuarie 2007, nu poate fi reţinut ca făcând dovada simulaţiei, întrucât nu face nicio referire la raporturile litigioase dintre părţi, menţionând doar că suma plătită (70971,60 lei) reprezintă „transfer sumă începere afacere".
în mod corect a reţinut totodată prima instanţă şi atitudinea oscilantă manifestată de pârâtul-reclamant în legătură cu suma indicată în ordinul de plată arătat, respectiv cea precizată în prezenta pricină şi cea precizată în cererea având ca obiect somaţie de plată, cerere în cadrul căreia suma de 70971,60 lei este menţionată ca fiind împrumutată reclamantului-pârât, dosar fond.
în consecinţă, pentru toate considerentele expuse, constatând că prima instanţă a apreciat în mod corect materialul probator administrat în cauză, tribunalul a respins ambele apeluri exercitate, ca nefondate.
| ← Efectele mandatului. întinderea răspunderii mandatarului. Sume... | Nerestituirea preţului încasat de către mandatar. Mijloace... → |
|---|
