Obligaţia de restituire. Plată făcută terţului

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

în virtutea principiului forţei obligatorii a contractelor, con­sacrat prin dispoziţiile art. 969 C. civ., pârâta împrumutată avea obligaţia de a respecta clauzele contractuale stipulate, executând prestaţia asumată, la termenul stabilit, iar conform principiului relativităţii efectelor actelor juridice, stabilit de prevederile art. 973 C. civ., îndeplinirea obligaţiei se face faţă de partea cocontractantă, plata făcută unui terţ nefiind de natură să-l exonereze pe debitor de sarcina restituirii împrumutului.

C.A. Craiova, s. civ., decizia nr. 4055 din 28 iunie 2001, în B.J.C.P.J. 2001, p. 100

Prin sentinţa civilă nr. 4930 din 27 martie 2000, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acţiunea reclamantei P.M., dispunându-se obligarea pârâtei P.C. să-i restituie împrumutul de 19.000.000 lei, reprezentând echivalentul a 2050 DM.

Pârâta a declarat apel, motivând că o parte din suma împrumutată a achitat-o, însă nu poate face dovada susţinerilor sale, datorită dispa­riţiei înscrisurilor prin care s-a constatat îndeplinirea obligaţiei.

Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 56 din 22 ianuarie 2001, a respins apelul declarat de pârâtă.

Ambele hotărâri au fost recurate de pârâtă, reiterându-se criticile formulate în apel.

Recursul nu este fondat.

Intre părţi a intervenit un contract de împrumut, consemnat prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la 12 aprilie 1998, în baza căruia pârâta s-a obligat la restituirea sumei de 2050 DM, până la 31 mai 1998.

In virtutea forţei obligatorii a contractelor, consacrată de dispozi­ţiile art. 969 C. civ., pârâta avea obligaţia de a respecta clauzele con­tractuale stipulate, executând prestaţia asumată, la termenul stabilit, iar conform principiului relativităţii efectelor actelor juridice (art. 973 C. civ.), îndeplinirea obligaţiei se face faţă de partea cocontractantă.

Temeiul obligaţiei de restituire a împrumutului, la care este înda­torată pârâta, se regăseşte în dispoziţiile art. 1584 C. civ., iar susţine­rile sale că o parte din sumele împrumutate le-a restituit fiului recla­mantei, în lipsa dovezii din care să rezulte că acesta a fost împuternicit de mama sa să primească bani în contul datoriei, nu o absolvă pe debitoare de obligaţia asumată contractuală.

In consecinţă, recursul este nefondat şi va fi respins.

Notă: A se vedea, în ceea ce priveşte obligaţia de restituire, şi:

1. Trib. Suprem, s. civ., decizia nr. 722 din 24 martie 1972, în C.D. 1972, p. 115, în cuprinsul căreia s-a arătat că, dacă într-un act (chi­tanţă) se menţionează în mod expres că suma de bani prevăzută în el a fost predatăcu titlul de împrumut, nemenţionarea obligaţiei de resti­tuire este fără relevanţă juridică. într-adevăr, după cum rezultă din dispoziţia înscrisă în ârt. 1576 C. civ., obligaţia de restituire este consecinţa firească a contractului de împrumut, ceea ce înseamnă că ea trebuie subînţeleasă, chiar dacă nu a fost prevăzută în mod expres.

2. C.A. Bucureşti, s. a lll-a civilă, decizia nr. 2364/2001, în Practică judiciară civilă 2001-2002, p. 113, prin care s-a statuat că, potrivit art. 1578 C. civ., în cazul împrumutului de bani, la scadenţă trebuie să

fie restituită suma împrumutată, iar creditorul nu poate fi obligat să primească o altă prestaţie decât aceea care i se datorează (art. 1100 C. civ.). Părţile raportului juridic obligaţional ar fi putut să schimbe obiectul acestui raport printr-o convenţie anterioară plăţii, în caz de novaţie obiectivă sau chiar în momentul plăţii, în caz de dare de plată. Neexistând consimţământul creditorului în acest sens, susţinerile debitorului că i-a oferit alte prestaţii în contul datoriei sunt lipsite de relevanţă.

← Imposibilitate morală de încheiere a înscrisului constatator....  Neindicarea datei restituirii sumei împrumutate. Efec­te juridice →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligaţia de restituire. Plată făcută terţului