Restituirea împrumutului. Ipotecă. Garanţi necomercianţi. Inaplicabilitatea prezumţiei de solidaritate
| Comentarii |
|
Pentru garantarea împrumutului acordat s-a încheiat în speţă un contract de ipotecă, în care este înscrisă clauza renunţării la
beneficiul de discuţiune şi diviziune, dar această clauză nu are ca efect răspunderea solidară a pârâţilor garanţi şi nici angajarea unei fidejusiuni.
Părţile nu au încheiat un contract de fidejusiune, pârâţii persoane fizice fiind garanţi ipotecari, iar nu fidejusori, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art 42 alin. (3) C. corn., care înlătură răspunderea solidară pentru cazul în care una dintre părţi nu este comerciant.
Prevederile art. 1657 C. civ., potrivit cărora fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile unei datorii, nu sunt aplicabile în cazul garanţilor ipotecari necomercianţi, solidaritatea lor operând, în absenţa unei convenţii contrare, doar în limitele garanţiei.
C.S.J., s. com., decizia nr. 3264 din 2 iulie 2003, în R.D.C. nr. 1/2005, p. 212
Prin sentinţa civilă nr. 1078 din 5 iulie 1999, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea reclamantei B.R.C.R., obligând pârâţii SC G.R. SRL, I.D., I.M., H.M.L., H.RC. şi H.V. să plătească în solidar dobânzile calculate pentru sumele neachitate, pentru care există un titlu executoriu - sentinţa civilă nr. 1166/1996 a Tribunalului Vâlcea - şi a respins capătul de cerere având ca obiect plata penalităţilor de întârziere.
Reclamanta a declarat apel, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind acordarea dobânzilor în continuare şi netemeinic a fost respins capătul de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere. împotriva aceleiaşi hotărâri au declarat apel şi pârâţii H.M.L., H.R.C. şi H.V.
Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2000, a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 1078 din 5 iulie 1999 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Timiş.
Rejudecând cauza, Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 822 din 31 mai 2000, a admis acţiunea reclamantei faţă de pârâta SC G.R. SRL Timişoara, pe care a obligat-o la plata sumelor reprezentând dobânzi restante până la 5 iulie 1999 şi penalităţi de întârziere, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, în continuare, până la data achitării integrale a debitului.
Instanţa a respins acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi, reţinând că pârâţilor persoane fizice nu le sunt aplicabile prevederile art. 42 alin. (1) C. com., pentru că ei nu sunt codebitori ai obligaţiei comerciale, soli
daritatea lor cu pârâta persoana juridică, care a contractat împrumutul, operând doar în limitele garanţiei, şi anume pentru suma împrumutată.
De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei convenţii încheiate cu pârâţii persoane fizice, prin care aceştia să răspundă solidar cu pârâta societate comercială.
Reclamanta a declarat apel, solicitând obligarea pârâţilor persoane fizice, în solidar cu pârâta persoană juridică, la plata dobânzilor şi penalităţilor şi a criticat hotărârea deoarece instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cheltuielile de judecată.
Prin decizia nr. 521 din 10 mai 2001, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul reclamantei, reţinând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 42 alin. (3) C. com., iar garanţilor le revine răspunderea doar pentru ceea ce s-au obligat, neputându-se depăşi limitele garanţiei fără acordul acestora, iar în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, reclamanta nu a făcut dovada sumei pretinse.
Reclamanta a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., obligarea pârâţilor persoane fizice, în solidar cu pârâta persoană juridică, Ia plata dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor ce vor curge în continuare, până la achitarea debitului, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
în susţinerea recursului, reclamanta a arătat că instanţele au interpretat greşit clauzele contractului de ipotecă prin care s-a renunţat la beneficiul de diviziune şi discuţiune, de unde rezultă că s-a constituit şi ipotecă şi fidejusiune, răspunderea pârâţilor a fost limitată la sumele înscrise în contractul de împrumut, iar în decizie nu se face referire la poziţia celorlalţi pârâţi - I.D., I.M., S.I. şi S.L., ignorându-se dispoziţiile art. 1657 C. civ., potrivit cărora fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile datoriei.
Recursul este nefondat.
în contractul de împrumut din 1995 încheiat între reclamantă şi pârâta societate comercială, la art. 20 lit. e) se menţionează că garanţia contractului de împrumut este imobiliară. Pentru garantarea împrumutului s-a încheiat contractul de ipotecă, în care este înscrisă clauza renunţării la beneficiul de discuţiune şi diviziune, dar această clauză nu are ca efect răspunderea solidară a pârâţilor şi nici angajarea unei fidejusiuni.
Părţile nu au încheiat contract de fidejusiune, pârâţii persoane fizice fiind garanţi ipotecari, şi nu fidejusori, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 42 alin. (3) C. com., care înlătură răspunderea solidară pentru cazul în care una dintre părţi nu este comerciant.
Clauzele din contractul de împrumut au fost interpretate corect, în sensul că ipoteca a fost constituită pentru suma împrumutată şi nu există nicio convenţie prin care părţile să fi convenit o solidaritate între debitor şi garanţi.
Prevederile art. 1657 C. civ., potrivit cărora fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile unei datorii, deci şi la dobânzi şi penalităţi, nu sunt aplicabile în speţă, pârâţii persoane fizice semnând doar contractul de ipotecă, context în care fidejusiunea nu poate fi presupusă.
Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 822 din 31 mai 2000 a Tribunalului Timiş, fără a fi menţionaţi toţi pârâţii. Referirea la pârâţii H.M.R., H.RC., H.L. şi H.V. priveşte doar cheltuielile de judecată, iar nemen- ţionarea celorlalţi pârâţi nu are legătură cu soluţia pronunţată în apel.
în consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Neindicarea datei restituirii sumei împrumutate. Efecte juridice | Clauza penală. Dobânda moratorie. Data de la care este datorată → |
|---|
