Partaj. Inaplicabilitatea prezumţiei comunităţii de bunuri în cazul concubinilor. Sarcina probei
| Comentarii |
|
Prezumţia de comunitate a bunurilor, înscrisă în art. 30 C. familiei, este instituită numai în favoarea soţilor şi nu poate profita concubinilor, care au obligaţia să facă dovada contribuţiei proprii la dobândirea fiecărui bun în parte, şi să probeze intenţia lor de a-l achiziţiona în comun, în calitate de coproprietari.
în consecinţă, sarcina probei revine, conform art. 1.169 Cod civil, aceluia care afirmă existenţa dreptului său asupra bunului, iar, în speţă, insuficienţa şi caracterul neconvingător al dovezilor administrate va conduce la admiterea, numai în parte, a cererii.
(Secţia a IH-a civilă, decizia nr. 90/24.01.1994)
Prin sentinţa civilă nr. 4.160 din 3.07.1992, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A.V., în contradictoriu cu pârâtul M.N., a constatat că părţile au dobândit în comun, cu o contribuţie egală, în perioada concubinajului, bunuri coachizite, în valoare de 314.600 lei, aflate în posesia pârâtului, a dispus ieşirea părţilor din indiviziune, prin atribuirea tuturor bunurilor pârâtului şi obligarea lui la plata unei sulte. Instanţa a constatat că reclamanta are un drept de creanţă, în valoare de 225.994 lei, împotriva pârâtului, drept rezultat din plata ratelor pentru apartamentul acestuia, în perioada convieţuirii părţilor.
Recursul formulat de pârâtul M.N. împotriva acestei sentinţe a fost admis de Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 134/25.01.1993, a modificat hotărârea, în sensul respingerii cererii privind contribuţia reclamantei la dobândirea apartamentului şi, de asemenea, a fost respinsă şi cererea prin care reclamanta a solicitat să se constate contribuţia comună a părţilor la achiziţionarea unor bunuri mobile. Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în temeiul art. V din Legea nr. 59/1993, reclamanta A.V., solicitând casarea hotărârii, pentru că aceasta se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză (art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă).
în motivarea cererii de recurs a susţinut, în esenţă, că instanţa a greşit afirmând că din probele administrate nu a rezultat contribuţia comună a părţilor la dobândirea bunurilor şi unitatea de viaţă economică, deşi a produs dovezi suficiente că a gospodărit împreună cu pârâtul, începând din anul 1966, şi până la separarea în fapt. Recursul nu este fondat.
Instanţa a apreciat corect probele administrate în cauză şi, în baza lor, a stabilit situaţia de fapt, care este cea reţinută în considerentele deciziei. Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că recurenta a locuit împreună cu pârâtul după anul 1977 şi numai în mod sporadic. Ei aveau domicilii separate, iar recurenta efectua, în mod curent, numai menajul pentru pârâtul-intimat, fără a gospodări şi a investi, împreună cu acesta, şi fără a avea un buget comun ori intenţia de a cumpăra bunuri împreună, în calitate de coproprietari.
Cum concubinilor nu li se aplică prezumţia de comunitate, instituită de art. 30 Codul familiei, iar concubinajul nu implică, în mod necesar, o avere comună, recurenta avea obligaţia să facă dovada propriei sale contribuţii la dobândirea fiecărui bun, în parte, cât şi a intenţiei părţilor de a-1 achiziţiona, în comun. Prin probele administrate în cauză, recurenta nu a reuşit să dovedească intenţia părţilor de a cumpăra împreună apartamentul sau celelalte bunuri mobile şi nici contribuţia ei proprie la dobândirea fiecărui bun, în parte. Având în vedere că, în baza art. 1.169 Cod civil, reclamantei îi revenea sarcina probei, iar dovezile au fost neconcludente şi au avut un caracter incert, în mod corect au fost apreciate ca atare de către instanţa de apel şi, în consecinţă, recursul va fi respins, ca nefondat.
| ← Partaj judiciar. Acţiune in anulare. Inadmisibilitate. Calea... | Plângere formulată în baza Legii nr. 112/1995. Destinaţia... → |
|---|
