Plângere formulată în baza Legii nr. 112/1995. Destinaţia imobilului la data trecerii în proprietatea statului
| Comentarii |
|
Din interpretarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 112/1995, rezultă că imobilul trecut în proprietatea statului, cu titlu, trebuie să fi avut, în întregul său, destinaţia de locuinţă, întrucât, dacă numai o parte din imobil, nedeterminată în fapt, a fost folosită în acest scop, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de lege pentru acordarea reparaţiilor patrimoniale, constând în despăgubiri sau restituire în natură.
(Secţia a IH-a civilă, decizia nr. 2.296/17. 12.1998)
Contestatorul P.N.C. a solicitat, în contradictoriu cu Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 - Călăraşi, anularea hotărârii pronunţată de această comisie, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în comuna Roseti, judeţul Călăraşi. în motivarea contestaţiei reclamantul P.N.C. a susţinut că autorul său, I.P., a fost proprietarul imobilului trecut în patrimoniul statului, însă, în mod greşit, pârâta i-a respins cererea de restituire în natură, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 112/1995, pentru acordarea acestei reparaţii patrimoniale.
Prin sentinţa civilă nr. 4.279 din 20.11.1997, Judecătoria Călăraşi a respins contestaţia, cu motivarea că imobilul în litigiu nu a intrat în proprietatea statului cu destinaţia de locuinţă, ci a fost folosit drept "casă de naşteri", în baza unui contract de închiriere încheiat chiar de către autorul reclamantului, în calitate de proprietar.
Faţă de situaţia de fapt menţionată, în mod greşit reclamantul s-a adresat Comisiei judeţene, întrucât Legea nr. 112/1995 are ca obiect de reglementare situaţia juridică a imobilelor ce au trecut în proprietatea statului cu destinaţia de locuinţe, iar construcţia în litigiu nu a avut această destinaţie la data trecerii în proprietatea statului. Instanţa a precizat şi faptul că transformările imobilului au fost realizate cu acordul proprietarului, care a închiriat imobilul pentru a fi folosit în scopuri medicale şi, ulterior, de către Oficiul Poştal Roseti, astfel încât, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru restituirea imobilului în natură, a respins contestaţia.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul P.N.C., susţinând că instanţa de fond nu a observat că o parte din imobil, respectiv 18. m.p., a fost folosită cu destinaţia de locuinţă de către autorul său P.I.
Prin decizia civilă nr. 611 din 30.06.1998, Tribunalul Călăraşi a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că reclamantul nu a dovedit prin probe concludente împrejurarea că imobilul a fost folosit şi în scopuri locative şi nici nu a precizat care parte din imobil a avut această destinaţie.
Apelantul P.N.C. a soluţionat, pe calea recursului, casarea ultimei hotărâri, în baza art. 304 pct. 9 şi 11 Cod procedură civilă, susţinând că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 112/1995, şi a apreciat eronat probele administrate în cauză, fără a da nici o eficienţă acelor dovezi, care au demonstrat faptul că autorul său a fost izgonit, în mod abuziv, din propria casă. Pentru că instanţa de apel a reţinut şi faptul că recurenţii nu au locuit nici chiar în "suprafaţa derizorie" de 18 m.p., recurenţii au solicitat casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării unor noi probe.
Recursul nu este fondat.
Situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel a fost stabilită prin aprecierea corectă a probelor administrate în cauză. Imobilul pretins a fi restituit în natură nu a avut destinaţia de locuinţă şi nu a fost folosit în scopuri locative de către familia recurentului, ci a fost închiriat dispensarului din Comuna Roseti, până în anul 1968, când a fost preluat în proprietatea statului. Această situaţie este menţionată chiar de către contestator în cererea prin care a sesizat Judecătoria Călăraşi.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 112/1995, rezultă că imobilul trecut în proprietatea statului trebuie să fi avut, în întregul său, destinaţia de locuinţă ori într-o parte determinată în fapt, care să întrunească toate caracteristicile unei locuinţe, iar ansamblul ei, de sine stătător şi individualizat, să poată fi considerat ca atare. Or, recurentul nu numai că nu a dovedit destinaţia celor 18 mp din imobil, dar nici nu şi-a propus să dovedească împrejurarea că spaţiul menţionat a fost determinat în fapt şi că, prin caracteristicile sale esenţiale, putea fi considerat "o locuinţă". Sub acest ultim aspect, este de menţionat că, în cazul în care ar fi dovedit afirmaţia sa, recurentul ar fi beneficiat de restituirea în natură, în baza Legii nr. 112/1995, numai a spaţiului cu destinaţia de locuinţă, şi nu a întregului imobil, aşa cum a solicitat, dacă ar fi fost îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.
Faţă de cele menţionate, constatând că au fost interpretate şi aplicate corect dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 112/1995 unei situaţii de fapt ce a fost stabilită în baza probelor administrate în cauză, recursul întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct. 9 şi 11 Cod procedură civilă va fi respins, ca nefondat.
| ← Partaj. Inaplicabilitatea prezumţiei comunităţii de bunuri... | Plângere formulată în baza Legii nr. 112/1995. Destinaţia... → |
|---|
