PĂRŢI ÎN PROCES. NEPRONUNTAREA HOTĂRÂRII ÎN CONTRADICTORIU CU TOATE PĂRŢILE. CONSECINŢE.
Comentarii |
|
Dacă hotărârea nu este pronunţată în contradictoriu cu toate părţile care au participat la judecată se impune casarea, întrucât hotărârea nu este opozabilă acestei părţi şi deci nu poate fi executată faţă de ea.
F.T. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 620/A/12.05.1999 a Tribunalului Bucureşti - secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimaţii l.l. şi I.F., criticând-o pentru nelegalitate.
Din actele dosarului rezultă că prin sentinţa civilă nr. 11.853/23.12.1998, Judecătoria Sectorului 4 a admis acţiunea principală a reclamantului F.T. şi a dispus evacuarea pârâţilor l.l. şi I.F. din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 4.
Apelul declarat de pârâţi împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia civilă nr. 620/1999 şi s-a desfiinţat sentinţa, trimiţându-se cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că prima instanţă nu a pronunţat hotărârea în contradictoriu şi cu intervenienta F.M., încălcând astfel dispoziţiile art. 130 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin recursul de faţă se susţine că, deşi în dispozitivul hotărârii nu se prevede nici o măsură cu privire la F.M., nu se poate concluziona că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererile cu care a fost sesizată; lipsa numelui intervenientei este o omisiune materială ce poate fi remediată potrivit art. 281 Cod procedură civilă.
Examinând motivul de recurs, Curtea constată că este nefondat, deoarece M.F., parte în proces, a fost omisă atât din considerentele, cât şi din dispozitivul sentinţei pronunţate de prima instanţă.
în cererea de chemare în judecată figurează ca reclamant numai F.T., dar, ulterior, a intervenit în proces şi F.M. - soţia lui F.T.
De altfel, la 29.10.1998, s-a apreciat că F.M. are calitate de parte în proces şi a şi fost respinsă excepţia lipsei sale de calitate procesuală.
întrucât F.M. nu apare în dispozitivul hotărârii, înseamnă că judecătoria nu s-a pronunţat pe fondul cererii cu privire la această parte. (Judecator Mihaela Tabarca)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 2564./1999)
← HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. NERESPECTAREA DISPOZIŢIILOR ART.... | IEŞIRE DIN INDIVIZIUNE. INDIVIZIUNE FORŢATĂ A APARTAMENTELOR... → |
---|