HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ AVÂND CA OBIECT CONSTATAREA NUUTĂTII ABSOLUTE A UNEI SENTINŢE CIVILE. INADMISIBILITATE.

Viciile unei hotărâri judecătoreşti înzestrată cu autoritate de lucru judecat pot fi îndreptate numai în cadrul exercitării căilor de atac.

Principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti împiedică posibilitatea rezolvării unei acţiuni în nulitate având ca obiect o hotărâre pronunţată de o instanţă de grad egal.

Prin urmare, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti se poate solicita numai în cadrul căilor de atac reglementate de Codul de procedură civilă, iar nu pe cale principală sau incidentală, în cadrul altui proces.

Reclamanta R.A. Metrorex Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii N.O., V.C. şi C.G.M.B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a sentinţei civile nr. 154/7.03.1997 a Tribunalului Bucureşti - secţia a IV-a civilă, prin care s-a retrocedat primilor doi pârâţi terenul în suprafaţă de 398 mp din Bucureşti, Şos. Pipera nr. 26, sectorul 1.

Tribunalul Bucureşti -secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 861/ 30.09.1998, pronunţată în dosarul nr. 2.527/1998, a respins acţiunea, reţinând că, prin cererea de chemare în judecată se urmăreşte desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pe o altă cale decât aceea a căilor de atac, prevăzute în Titlurile IV şi V din Codul de procedură civilă.

împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamanta.

Apelul nu este fondat.

Hotărârea judecătorească de retrocedare a terenului în litigiu, atâta timp cât nu a fost desfiinţată, are caracterul unui titlu legal şi se bucură de autoritatea lucrului judecat, efectele ei neputând fi contestate nici de părţi şi nici de terţi, printr-o acţiune în anulare, indiferent de pretinsele erori pe care le-ar conţine.

Desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi solicitată, în nici o situaţie, pe cale principală sau incidentală în cadrul unui alt proces, ci numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de normele legale.

Numai în cadrul căilor legale de atac - de retractare sau de reformare - se pot aduce critici de natura celor invocate de apelanta-reclamantă, iar împrejurarea că nu a avut calitatea de parte în proces, nu este de natură să-i confere dreptul de a solicita constatarea nulităţii hotărârii judecătoreşti, sistemul nostru procedural neprevăzând nici un temei de drept în sensul celor pretinse de reclamanta-apelantă.

Faţă de considerentele reţinute, Curtea, constatând legalitatea şi temeinicia sentinţei tribunalului, a respins apelul, ca nefondat. (Judecator Alina Iuliana Tuca)

(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 27/1999)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ AVÂND CA OBIECT CONSTATAREA NUUTĂTII ABSOLUTE A UNEI SENTINŢE CIVILE. INADMISIBILITATE.