Petiţia de ereditate. Condiţiile exercitării. întinderea obligaţiei de restituire din partea moştenitorului aparent, de bună credinţă
| Comentarii |
|
Petiţia de ereditate este acţiunea prin care un moştenitor cere instanţei recunoaşterea titlului său de moştenitor legal sau legatar-universal sau cu titlu universal, şi obligarea celui care deţine bunurile moştenirii, la restituirea lor.
Dacă instanţa judecătorească constată că moştenitorul aparent a fost de bună-credinţă, acesta nu va fi obligat să restituie fructele percepute, iar pentru bunurile înstrăinate, va restitui doar preţul lor.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1.089/22.11.1995)
Prin sentinţa civilă nr. 12.380/16.12.1983, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta U.S. împotriva pârâtei C.A., a constatat că aceasta este unica succesoare a defunctei sale mătuşi, cu vocaţie la masa succesorală, ce se compune dintr-un imobil - teren şi construcţie - situat în Bucureşti, str. D., nr. 3, sectorul 1, şi bunuri mobile, a obligat pârâta să restituie toate aceste bunuri reclamantei şi să-i lase în liberă proprietate imobilul.
S-a reţinut că reclamanta, conform actelor de stare civilă depuse la dosar, este nepoata de soră a defunctei V.P.C. şi, ca rudă de gradul 3, accede la moştenire, în lipsa altor moştenitori, urmând să culeagă întreaga masă succesorală.
A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta C.A., prin care a solicitat să se constate că s-a considerat moştenitor al defunctei, în baza donaţiei încheiate la 20.03.1989, prin care i-a lăsat toate bunurile mobile şi imobile, obligarea reclamantei să o despăgubească pentru toate cheltuielile ocazionate de boala şi înmormântarea defunctei.
Actul de donaţie prezentat de pârâtă nu are eficienţă juridică, întrucât nu este autentificat şi nici nu poate fi privit ca un legat, în condiţiile art. 859 Cod civil, deoarece are în vedere obligaţii în sarcina celui căruia îi profită actul, ce trebuie îndeplinite pe perioada vieţii.
Prin decizia civilă nr. 898/14.04.1995, Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de pârâta C.A., a schimbat, în parte, sentinţa judecătoriei, în sensul că a admis, în parte, acţiunea reclamantei, constatând că pârâta-apelantă este moştenitor aparent şi de bună-credinţă, că a vândut, cu bună-credinţă, imobilul bun succesoral, fiind obligată să restituie reclamantei-intimate toate bunurile mobile şi suma de 69.500 lei, reprezentând preţul obţinut pentru imobil, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Tribunalul a pornit de la o încadrare corectă a acţiunii formulată de reclamantă, care îmbracă elementele juridice ale petiţiei de ereditate, acţiune prin care moştenitorul legal solicită de la succesorul aparent predarea bunurilor ce formează obiectul masei succesorale.
Pârâta-apelantă a fost cumnata defunctei şi a îngrijit-o până la deces, ocupându-se de înmormântare şi parastasele ulterioare. între pârâta-apelantă şi defunctă s-a încheiat un act de donaţie, prin care defuncta lăsa cumnatei sale toată averea, înscris în baza căruia apelanta s-a comportat ca un adevărat moştenitor, înstrăinând o parte din bunurile succesorale.
Deşi acest act este lovit de nulitate, atât ca donaţie, cât şi ca legat cu titlu universal, conferă părţii în favoarea căreia a fost dat, calitatea de moştenitor aparent.
împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta U.S., care a criticat-o pe nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura acestuia, hotărârea pronunţată fiind dată cu încălcarea legii, respectiv a art. 1.201 Cod civil.
Recursul este nefondat.
Acţiunea înregistrată de recurenta-reclamantă pe rolul Judecătoriei sectorului 1, este o acţiune tipică de petiţie de ereditate, chiar dacă partea nu a folosit o astfel de formulare, însă caracterul acţiunii rezultă nu din termenii folosiţi, ci din obiectul cererii şi din motivarea de fapt şi de drept a acţiunii.
în mod corect au fost apreciate probele administrate în cauză, de către tribunal, atunci când a constatat că intimata-pârâtă, faţă de nivelul său de pregătire profesională, respectiv, de ignorantă, necunoscând cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească actul ce i 1-a lăsat defuncta, a fost de bună-credinţă, comportându-se ca singura moştenitoare a acesteia.
Atât defuncta, cât şi pârâta, persoane în vârstă, fără grad ridicat de instrucţie, nu aveau de unde să ştie care sunt formalităţile necesare pentru ca actul intitulat "donaţie" să fie valabil, fie şi numai ca legat cu titlu universal.
Constatând că pârâta este moştenitor aparent, de bună-credinţă, în mod legal, tribunalul a obligat-o numai la restituirea preţului pentru bunul înstrăinat din masa succesorală, ca o consecinţă a constatării bunei sale credinţe, fără a depăşi astfel limitele învestirii, întrucât, în cazul petiţiei de ereditate, constatarea bunei sau relei-credinţe a moştenitorului aparent obligă instanţa, chiar dacă nu este învestită cu o astfel de cerere, să se pronunţe asupra obligaţiei de restituire a bunurilor succesorale către moştenitorul legal. Faţă de aceste considerente, recursul va fi respins, ca nefondat.
| ← Partid politic. Modificarea statutului şi a componenţei... | Prescripţia extinctivă. întreruperea cursului prescripţiei... → |
|---|
