PLÂNGERE FORMULATĂ ÎN BAZA ART. 24 ALIN. (8) DIN LEGEA NR. 10/2001. CERERE DE CONSTATARE A NULITĂŢII CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE ÎNCHEIAT CU CHIRIAŞUL. DECLINARE DE COMPETENŢĂ
| Comentarii |
|
Plângerea formulată în condiţiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 fiind o componentă a procedurii speciale de restituire stabilită prin capitolul III al legii, cererile care pot fi deduse judecăţii în cadrul unei asemenea plângeri nu pot excede pretenţiilor cuprinse în notificare. Prin urmare, o cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în favoarea chiriaşului nu poate fi primită spre judecată în cadrul plângerii, ea trebuind soluţionată în cadrul unei acţiuni de drept comun.
Secţia civilă, decizia nr. 1056 din 13 iunie 2003 » *
Nu se poate tăgădui că restabilirea dreptului de proprietate în favoarea fostului proprietar ori a moştenitorilor lui se află într-o vădită dependenţă de cercetarea şi constatarea validităţii contractului de vânzare-cumpărare către fostul chiriaş a imobilului cu privire la care se solicită restituirea în natură în condiţiile Legii nr. 10/2001 uzându-se, în condiţiile art. 24 alin.(8) acest act normativ, de calea de atac a plângerii împotriva dispoziţiei, după caz, a deciziei emise de unitatea deţinătoare.
Tot astfel, nu se poate tăgădui că trebuie avută în vedere situaţia juridică a imobilului în întregul ei, cercetarea validităţii actului de înstrăinare a bunului către chiriaşi obligând, în chip necesar, la a se verifica inclusiv existenţa unui titlu valabil de dobândire a imobilului de către stat, precum şi după caz, a bunei sau relei-credinţe a chiriaşului cumpărător.
Cele de mai sus rezultă cu evidenţă din coroborarea dispoziţiilor art. 1 şi 9 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 - în raport de care - sub acţiunea acestei legi, regula o constituie restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 mărie 1945 - 22 decembrie 1989 - cu cele ale art. 18, lit.d) din lege, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent când imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, precum şi cu cele ale art. 47 alin.(2) din acelaşi act normativ, conform cărora procedura de restituire începută în temeiul evocatei legi este suspendată până la soluţionarea irevocabilă, prin hotărâre judecătorească, a acţiunilor în constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare la care se referă ar. 46 alin.(2).
O asemenea dependenţă aparţine însă dreptului material, ea fiind de natură a influenţa, cu caracter decisiv, soluţia care trebuie dată cererii formulată de fostul proprietar sau de moştenitorii lui pentru restituirea în natură a imobilului preluat abuziv.
Existenţa unei asemenea dependenţe în cadrul dreptului substanţial nu atrage însă, în mod necesar, şi consecinţa că la nivel procesual toate cererile în justiţie prin care se formulează pretenţii în sensul celor de mai sus s-ar afla, sub aspectul competenţei instanţei, guvernate de regula potrivit căreia accesoriul urmează soarta principalului, căci prorogarea de competenţă sprijinită pe aplicaţia acestui principiu, conform dispoziţiile art. 17 C.pr.civ. ("Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală") trebuie conciliată cu alte dispoziţii cu caracter imperativ ale legii procesuale.
Constată Curtea sub acest aspect, că plângerea formulată în condiţiile art. 24 alin.(8) din Legea nr. 10/2001 este o componentă a procedurii speciale de restituire reglementată prin capitolul III al legii, procedură care debutează cu notificarea adresată persoanei juridice deţinătoare, conform art. 21.
Aşa fiind, cererile care pot fi deduse judecăţii în cadrul plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 24 alin.(8) din lege nu pot excede pretenţiilor formulate pe calea notificării, judecătorul plângerii având de cercetat şi soluţionat o pretenţie deja constituită prin însăşi notificarea făcută prin executor judecătoresc, el trebuind să se raporteze la un cadru procesual predeterminat sub aspectul părţilor, al obiectului şi al cauzek
Aceasta este raţiunea pentru care eventualele cereri noi alăturate plângerii împotriva dispoziţiei (deciziei) la care se referă art. 24 alin. (8) din lege nu pot fi primite sper judecată, astfel că, precum în cauza de faţă, soluţionarea capetelor de cerere în constatarea nulităţii absolute a actului juridic de înstrăinare şi radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al subdobanditorului trebuie făcută cu observarea normelor care alcătuiesc dreptul comunal competenţei instanţelor, adică, în materie civilă, dispoziţiile art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct.1 lit.b) C.pr.civ.
Soluţia de declinare a competenţei preferată de tribunal este, raportat la cele ce preced, corectă în ce priveşte capetele de cerere în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/200 din 30 noiembrie 1996 şi radierea de sub B+4, 5 a dreptului de proprietate al cumpărătorilor M.P. şi M.F.
Nelegal s-a dispus însă declinarea competenţei către judecătorie şi cu privire la capătul de cerere având ca obiect întabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor, căci această operaţiune tabulară depinde de soluţia dată cererii de restituire în natură a imobilului formulată în cazul plângerii, fiind integrată acesteia şi vădit accesorie ei.
Rămâne ca sus-evocata legătură dintre capetele de cerere formulate de reclamanţi să fie avută în vedere la judecarea, ulterior soluţionării irevocabile a pretenţiei în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, a plângerii contra dispoziţiei Primarului. (Judecător Valentin Mitea)
| ← DECLINARE DE COMPETENŢĂ. DETERMINAREA VALORII OBIECTULUI... | COMPETENTA INSTANTELOR JUDECĂTOREŞTI ÎN MATERIA EXECUTĂRII SILITE → |
|---|
