Proba cu martori. Admisibilitate. Dispariţia înscrisului dintr-o cauză de forţă majoră
| Comentarii |
|
Atunci când se inuocă dispoziţiile art. 1.198 pct. 4 Cod civil, referitoare la dispariţia unui înscris dintr-o cauză de forţă majoră, înainte de a se reconstitui cu martori conţinutul înscrisului, este mai întâi necesar să se facă dovada pierderii, sustragerii ori distrugerii înscrisului, precum şi a împrejurării de forţă majoră în care se pretinde că ar fi pierit actul.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2.069/11.12.1998)
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 635/1996 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, aşa cum a fost ulterior precizată, reclamanta B.I. a chemat în judecată pe pârâtul B.A.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate că ea este unica moştenitoare, în calitate de legatară universală, a defunctului B.A.
Acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 16.477/1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Această sentinţă a rămas definitivă prin respingerea, de către Tribunalul Bucureşti - secţia a III-a civilă, a apelului declarat de către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, cele două instanţe au reţinut că reclamanta nu a fost în măsură să prezinte testamentul invocat, pretins a fi fost întocmit de către defunct în anul 1942, ci doar o copie a unui înscris sub semnătură privată, care nu întruneşte cerinţele art. 859 Cod civil, nefiind datat şi nici scris de către defunct.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, susţinând că tribunalul a interpretat greşit probele administrate.
Astfel, recurenta susţine că pe verso-ul documentului care a reprezentat testamentul defunctului a consemnat în întregime următoarele: "scriind cu mâna sa un adevărat testament olograf, pe care l-a datat 12 decembrie 1942 şi pe care l-a semnat...".
Mai susţine că dovada existenţei testamentului şi a conţinutului acestuia au fost făcute pe baza depoziţiei martorei T.G., a declaraţiilor notariale date de persoane care au asistat la întocmirea testamentului şi prin interogatoriul pârâtului.
Analizând probele dosarului, Curtea de Apel va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, Curtea a avut în vedere următoarele:
Calitatea de moştenitor testamentar poate fi dovedită numai cu testamentul întocmit de către cel care lasă moştenirea. Testamentul olograf, fiind un act solemn, trebuie să fie întocmit, sub sancţiunea nulităţii absolute, cu îndeplinirea condiţiilor art. 859 Cod civil.
Recurenta reclamantă susţine că defunctul a întocmit un asemenea act, cu "îndeplinirea condiţiilor legale de formă pe verso-ul înscrisului sub semnătură privată, depus în copie xerox la dosar, înscris pe care însă 1-a pierdut într-o împrejurare de forţă majoră.
Cazul de forţă majoră în care ar fi pierit testamentul, invocat pentru prima dată în apel, sustragerea şi distrugerea actului în cadrul săvârşirii unei infracţiuni de tâlhărie de către o persoană "condamnată la închisoare în dosarul penal nr. 5.281/1994 al Judecătoriei Constanţa", rămâne o simplă susţinere, nedovedită în nici un mod în prezenta cauză.
Dovada cu martori a existenţei şi a conţinutului actului pretins dispărut este condiţionată în toate cazurile reglementate de art. 1.198 pct. 4 cod civil de probarea cauzei de forţă majoră în care se susţine că ar fi pierit actul.
în condiţiile în care o asemenea probă nu a fost făcută în cauză, instanţele, în mod corect, au reţinut că acţiunea este neîntemeiată.
Faţă de considerentele reţinute, Curtea, în baza art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
| ← Principiul contradictorialităţii. Nerespectare. Nulitatea... | Procedura de citare. Lipsă. Partea îndreptăţită să invoce... → |
|---|
