Principiul libertăţii contractuale. Transformarea obligaţiei de întreţinere. Consimţământul părţilor. Elemente probatorii
| Comentarii |
|
Contractul de întreţinere, deşi frecvent întâlnit în practică, nu are o reglementare legislativă proprie, nici în Codul civil, nici în vreo lege specială; acesta face parte din categoria contractelor nenumite şi este guvernat de regulile generale aplicabile în materie de contracte.
în temeiul principiului libertăţii contractuale, părţile pot, pe parcursul executării contractului, să convină asupra transformării, pentru viitor, a obligaţiei de întreţinere într-o obligaţie constând în plata unei sume de bani corespunzătoare valorii întreţinerii.
Intervenţia unei anumite novaţii a convenţiei părţilor, prin evaluarea întreţinerii la cuantumul de 150.000.000 lei, care ar fi fost plătiţi reclamantei creditoare, nu este dovedită. Astfel, pe de o parte, înscrisul sub semnătură privată depus de debitori nu conţine dovada existenţei consimţământului pentru transformarea obligaţiei de întreţinere într-o sumă globală de bani, iar, pe de altă parte, din declaraţiile martorilor audiaţi, nu reiese că ar fi văzut vreunui remiterea sumei de bani către creditoare, aspect pe care aceasta îl contestă.
în consecinţă, întrucât nu s-a făcut în niciun fel dovada consimţământului pentru transformarea obligaţiei în bani şi fiindcă întreţinerea trebuie prestată zi de zi, ceea ce nu s-a respectat în speţă, intervine sancţiunea rezoluţiunii convenţiei.
I.C.C.J., s. civ. şi de proprietate intelectuala, decizia nr. 5402 din 17 iunie 2005,
Prin sentinţa civilă nr. 196 din 12 martie 2004 a Judecătoriei Avrig, s-a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta C.I. în contradictoriu cu pârâţii O.M. şi O.T. şi, în consecinţă: s-a dispus rezilierea contractului de întreţinere încheiat între părţi şi autentificat de notar public P.C. la 21 iulie 2000; s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul revenirii în proprietatea reclamantei a cotei de 5/7 din imobilul înscris în Cartea funciară Avrig, situat în Avrig.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut cu referire la probele dosarului şi la dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ., că pârâţii nu şi-au mai respectat obligaţia de întreţinere în natură asumată în contractul de întreţinere încheiat de reclamantă, aşa încât aceasta a fost obligată să cheme alte persoane să-i facă menajul şi să-i cumpere medicamente. în ceea ce priveşte înscrisul sub semnătură privată cuprinzând tranzacţia încheiată între părţi în toamna anului 2002, a fost înlăturat ca fără relevanţă juridică în cauză, întrucât reprezenta contravaloarea dreptului de proprietate din imobil.
Or, Ia data încheierii actului, reclamanta nu mai avea decât un drept de uzufruct, nu s-a făcut în niciun fel dovada consimţământului pentru transformarea obligaţiei în bani, consimţământ absolut necesar pentru ca să intervină novaţia, aşa încât, contractul de întreţinere fiind unul cu executare succesivă, întreţinerea trebuie prestată zi de zi, ceea ce nu s-a respectat în speţă, atrăgând sancţiunea rezilierii contractului.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii O.M. şi O.T., aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii formulate de către reclamanta-intimată C.I.
în dezvoltarea motivelor de apel, apelanţii susţin, în esenţă, friptul că şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere asumată faţă de intimată, mai mult, la solicitarea acesteia au înlocuit prestarea în natură a întreţinerii cu plata unei sume globale de bani, scop în care, la data de 28 octombrie 2002, au încheiat un înscris care cuprinde consimţământul părţilor în acest sens şi căruia, în mod nejustificat, prima instanţă nu i-a dat eficienţă juridică.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în raport cu probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, Curtea de Apel Alba lulia, Secţia civilă, prin decizia civilă nr. 1688/A din 4 noiembrie 2004, a admis ca fondat apelul declarat de pârâţii O.M. şi O.T. împotriva sentinţei civile nr. 196 din 22 martie 2004, pronunţată de Judecătoria Avrig în dosarul civil nr. 878/2003.
A schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamanta C.I. împotriva pârâţilor O.M. şi O.T. pentru rezilierea contractului de întreţinere autentificat de notarul public P.C. la 21 iulie 2000 şi stabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
S-a motivat că prin contractul de întreţinere una dintre părţi înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani, iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreţinerea în natură (de regulă, locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale) pe timpul cât va trăi, iar după moarte, să o înmormânteze potrivit obiceiului locului.
Contractul de întreţinere, deşi frecvent întâlnit în practică, nu are o reglementare legislativă proprie, nici în Codul civil, nici în vreo lege specială. El face parte din categoria contractelor nenumite şi este guvernat de regulile generale aplicabile în materie de contracte.
în temeiul principiului libertăţii contractuale, părţile pot, pe parcursul executării contractului, să convină asupra transformării, pentru viitor, a obligaţiei de întreţinere într-o obligaţie bănească constând în plata unei sume de bani corespunzătoare valorii întreţinerii, adică prestaţia în natură să o transforme în plata unei sume de bani.
în speţă, între părţi s-a încheiat contractul de întreţinere autentificat la 21 iulie 2000 în faţa notarului public P.C., în baza căruia intimata a transmis apelanţilor cota sa de proprietate de 5/7 părţi din imobilul situat în Avrig, înscris în Cartea funciară Avrig, nr. top. 1206, 1207/1 de sub A + 1, B 5 şi B 12, în schimbul întreţinerii sale şi îngrijirii pe toată durata vieţii, asigurându-i-se cele necesare traiului.
în baza acestui contract, apelanţii au început să presteze întreţinerea în favoarea intimatei şi au cumpărat diferenţa de cotă de proprietate din acest imobil, conform extrasului de carte funciară depus la dosar.
Ulterior, părţile au convenit transformarea obligaţiei în natură într-o obligaţie pecuniară, beneficiara întreţinerii primind în acest scop suma de 150.000.000 lei. Această convenţie este materializată prin înscrisul intitulat „chitanţă de mână", încheiat între părţi la data de 28 octombrie 2000.
Deşi, iniţial, intimata şi-a contestat semnătura de pe acest înscris, prin răspunsul dat la întrebarea 4 din interogatoriu, într-un anume fel a revenit, motivând că a înţeles să încheie un act de închiriere vizând un alt imobil şi că nu a primit suma de bani menţionată în conţinutul actului.
Aceste susţineri sunt nereale, fiind contrazise în cauză atât de înscrisul sus-menţionat, cât şi de declaraţiile martorilor B.E., B.A., S.A. şi P.V.
Aşa fiind, chiar dacă din conţinutul înscrisului olograf nu reiese menţiunea expresă a transformării obligaţiei de întreţinere pentru suma globală de bani de 150.000.000 lei, interpretarea actului juridic trebuie făcută în lumina prevederilor art. 977 C. civ., după intenţia comună a părţilor de a transforma obligaţia asumată prin contractul de întreţinere în natură, într-o prestaţie pecuniară, scop în care debitorii obligaţiei de întreţinere au înţeles să achite suma convenită de părţi, de 150.000.000 lei.
în acest context, apărarea pârâtei este lipsită de suport probator, fiind însuşită de prima instanţă printr-o interpretare eronată a probelor dosarului, probe care confirmă, de fapt, îndeplinirea obligaţiei de întreţinere de către pârâţii-apelanţi, ceea ce face ca o acţiune în rezilierea contractului de întreţinere pe acest motiv, în conformitate cu art. 1020, art. 1021 C. civ., să nu fie întemeiată.
Se va admite, astfel, ca fondat, apelul promovat în cauză de pârâţi şi, în baza art. 296 C. proc. civ., se va schimba în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii civile formulată de reclamantă împotriva pârâţilor, având ca obiect rezilierea contractului de întreţinere şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs recla-manta-apelantă C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului şi modificarea ei, în sensul respingerii apelului şi menţinerii, prin rejudecare, a sentinţei date de Judecătoria Avrig.
Recurenta a arătat că aşa-zisa „convenţie" depusă de pârâţi la instanţa de apel nu are relevanţă juridică, deoarece reclamanta nu mai avea ce vinde, după încheierea contractului de întreţinere, deoarece îşi transmisese dreptul de nudă proprietate, având doar un drept de uzufruct viager.
Totodată, nu s-a Scut dovada existenţei consimţământului pentru transformarea obligaţiei de întreţinere în bani, consimţământ absolut necesar pentru a interveni novaţia, încât contractul de întreţinere fiind unul cu executare succesivă, întreţinerea trebuie prestată zi de zi, ceea ce nu s-a respectat, impunându-se sancţiunea rezilierii contractului.
Greşit a reţinut instanţa de apel că martorii audiaţi au văzut când s-a predat reclamantei suma de 150.000.000 lei, niciunul din ei nearătând acest aspect. Din declaraţiile lor rezultă că tot ce ştiu, au auzit ulterior încheierii convenţiei, de la pârâţi. Mai mult, este reţinută solicitarea reclamantei de înlocuire a prestaţiei în natură, deşi această solicitare nu a existat, reclamanta fiind indusă în eroare cu privire la natura juridică a actului pe care l-a semnat, pârâţii dându-i citire unui act de închiriere, cu privire la un alt imobil, semnând în aceste condiţii. De altfel, obser-vându-se conţinutul actului, se poate observa că prin act reclamanta nu renunţă la pretenţia sa de a fi întreţinută şi de a fi îndeplinite condiţiile de întreţinere prevăzute în actul autentificat de întreţinere.
Greşit este reţinut de către instanţa de apel şi faptul că părţile au convenit cu privire la transformarea obligaţiei în natură, deoarece din cuprinsul probelor administrate în cauză nu rezultă acest aspect, făcându-se doar de instanţa de apel, în favoarea pârâţilor, o interpretare pro causa a convenţiei sub semnătură privată, în fapt, a unei înşelătorii, pentru ca pârâţii să nu mai trebuiască să plătească întreţinerea reclamantei.
Recursul de faţă este fondat.
Analiza actelor şi probelor dosarului arată neverosimilitatea operaţiei juridice pretins intervenite între pârâţi şi reclamantă, cu privire la vânzarea-cumpărarea întreţinerii reclamantei, cu preţul de 150.000.000 lei. Dacă, într-adevăr, reclamanta ar fi dorit să facă numai o operaţie de vânzare-cumpărare, asigurându-şi un preţ, ar fi folosit ca instrument contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, de la început, fără a recurge la contractul de întreţinere, de natură a-i asigura prestaţii de întreţinere, inclusiv pentru perioadele de înaintare în vârstă când, de regulă, este greu a-şi asigura singură cele necesare vieţii. Pe de altă parte, şi pârâţii, dacă deţineau sume atât de mari de bani şi doreau să devină proprietari asupra imobilului pur şi simplu, fără prestaţii periodice, ar fi recurs de la început la cumpărarea imobilului, prin clasicul contract de vânzare-cumpărare.
Or, în realitate, probele dosarului nu relevă ca în intenţia vreuneia din părţi să existe vreo astfel de voinţă; dimpotrivă, reclamanta a lucrat în sensul transmiterii proprietăţii imobilului, în schimbul obţinerii întreţinerii, pe toată durata vieţii, iar pârâţii, în scopul obţinerii proprietăţii imobilului, în schimbul asigurării lunare a întreţinerii reclamantei.
Intervenţia unei anumite novaţii a convenţiei părţilor, prin evaluarea întreţinerii la cuantumul de 150.000.000 lei, care ar fi fost plătiţi reclamantei, contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu este dovedită: pe de o parte, înscrisul sub semnătură privată depus de pârâţi nu conţine dovada existenţei consimţământului pentru transformarea obligaţiei de întreţinere într-o sumă globală de bani, consimţământ absolut necesar, pentru a interveni novaţia, iar, pe de altă parte, din declaraţiile martorilor audiaţi nu rezultă că ar fi fost vreunul prezent la remiterea sumei de bani către reclamantă, lucru pe care aceasta îl contestă.
Toţi martorii audiaţi au arătat că ştiu de plata banilor de către pârâţii-reclamanţi din spusele pârâţilor. Or, astfel de afirmaţii, necoroborate cu alt mijloc credibil de probă, nu pot duce instanţa la ideea dovedirii, în cauză, a pretinsei operaţii.
în raport cu cele arătate, neexistând dovada că părţile au convenit să înlocuiască obligaţia de întreţinere asumată prin contract, cu suma de bani în discuţie, Curtea a admis recursul.
| ← Transformarea unilaterală a obligaţiei de întretinere. Condiţii | Natura specifică a obligaţiei de întreţinere. Principiul... → |
|---|
