Novaţia obiectivă a convenţiei de întreţinere. Efecte. Reguli aplicabile noii obligaţii. Invocarea cauzei ilicite
| Comentarii |
|
1. Novaţia obiectivă este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă şi o înlocuiesc cu o nouă obligaţie, în ceea ce priveşte obiectul acesteia.
Prin convenţie autentificată, creditorul a renunţat la dreptul de întreţinere stabilit prin contractul de întreţinere, debitorul asu-mându-şi în schimb obligaţia de a-i achita lunar o sumă de bani. Prin urmare, după încheierea convenţiei menţionate, creditorul nu mai are posibilitatea de a cere desfiinţarea contractului de întreţinere pentru motivul că obligaţia de întreţinere în natură nu a fost prestată corespunzător, întrucât vechea obligaţie a fost stinsă prin chiar voinţa sa.
Prin încheierea novaţiei obligaţiei de întreţinere, contractul nu s-a transformat, însă, în rentă viageră, ci obligaţia nouă rămâne supusă regulilor generale care guvernează obligaţiile civile.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 967 C. civ., „cauza este prezumată până la dovada contrarie".
Recurenta nu a răsturnat prezumţia de valabilitate a cauzei convenţiei în sensul că pârâtul ar fi profitat de neştiinţa, ignoranţa sau starea de constrângere în care se afla cocontractantul pentru obţinerea unor avantaje disproporţionate.
Starea de constrângere nua fost probată de partea care o invocă, iar disproporţia prestaţiilor nu poate fi susţinută drept cauză de nulitate, întrucât contractul are caracter aleatoriu, astfel că încă de la încheierea acestuia existau şanse de pierdere sau de câştig pentru oricare dintre părţi.
C.A. Bucureşti, s. a IIl-a civ., min. şi fam., dec. nr. 1297 din 13 octombrie 2009,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 26.11.2006, reclamantul D.G. a chemat în judecată pe pârâtul E.E.E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere viageră şi drept de abitaţie autentificat la 27.04.2001 de B.N.P. D.N., precum şi a convenţiei încheiate la data de 09.09.2004 la B.N.P. O. şi, pe cale de consecinţă, să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere viageră şi drept de abitaţie autentificat la 27.04.2001 de B.N.P. D.N., în care preţul apartamentului a constat în întreţinerea lunară a acestuia şi a soţiei sale. Reclamantul a precizat că, având în vedere că pârâtul nu dispunea de timpul necesar pentru îndeplinirea obligaţiei de întreţinere, reclamantul i-a propus să-i dea suma de 50 lei lunar, această sumă acoperind numai o mică parte a nevoilor reclamantului, astfel încât acesta a fost nevoit să lucreze cu contract de colaborare pentru a se putea întreţine. De asemenea, reclamantul a arătat că, la data de 09.09.2004, a reconvenit cu pârâtul ca acesta să-i dea lunar suma în cuantum de 250 lei, însă, având în vedere majorarea tuturor preţurilor şi serviciilor, reclamantul l-a notificat pe pârât în data de 20.10.2006 prin intermediul executorilor judecătoreşti pentru a-i achita lunar o sumă în cuantum de 900 lei, cu plata căreia pârâtul nu a fost de acord. Reclamantul a mai precizat că pârâtul, deşi îi este nepot, nu s-a mai interesat de soarta sa şi nu a venit să constate dacă suma trimisă lunar acoperă cheltuielile sale de întreţinere.
Pârâtul a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând instanţei respingerea acesteia ca neîntemeiată.
în motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că reclamantul şi soţia acestuia au insistat asupra încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere viageră şi drept de habitaţie, având în vedere că el este nepotul lor, cea mai apropiată rudă, cu excepţia mamei pârâtului, verişoara primară a reclamantului. Pârâtul a menţionat că, atât înainte, cât şi după moartea soţiei reclamantului, acesta şi familia sa au ajutat familia D. şi au suportat toate cheltuielile de înmormântare ale soţiei acestuia, cât şi pomenile şi datinile creştineşti aferente. în continuare, pârâtul a precizat că, în perioada august 2001 - septembrie 2004, a angajat o persoană contra sumei de 50 lei lunar, pentru a face menajul reclamantului şi al soacrei acestuia şi totodată, pârâtul a menţionat aspectul că îi vizita pe aceştia în mod regulat, aducându-i alimentele şi produsele de consum necesare. Pârâtul a mai învederat că toate cheltuielile ocazionate de decesul soacrei sale au fost suportate de către el, ca de altfel şi cheltuielile de montare a apometrelor, a repartitoarelor de energie termică şi a diverselor reparaţii ocazionate în apartament. în continuare, pârâtul a susţinut că i-a acordat constant reclamantului diferite sume de bani modeste, între 50 lei şi 200 lei, fără a mai pretinde returnarea acestora, pe lângă sumele de bani stabilite prin convenţie.
Pârâtul a menţionat că reclamantul s-a recăsătorit în luna iulie 2004. De asemenea, pârâtul a precizat că, după căsătorie, reclamantul i-a interzis să-l mai viziteze şi, fiind influenţat de actuala soţie, a insistat să încheie convenţia a cărei rezoluţiune o solicită, cuantificând obligaţia de întreţinere la suma în cuantum de 250 lei, ce a fost achitată de către pârât lunar. în continuare, pârâtul a arătat că a refuzat majorarea sumei de la 250 lei la 900 lei, solicitată de reclamant prin notificarea adresată la data de 20.10.2006, întrucât această sumă depăşeşte posibilităţile sale financiare.
în şedinţa publică din data de 20.02.2007, reclamantul a formulat şi depus la dosar cerere modificatoare, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a convenţiei încheiate în data de 09.09.2004, pentru cauză ilicită şi imorală, pe considerentul că există o disproporţie între prestaţiile reciproce stipulate în contract şi, pe cale de consecinţă, anularea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere viageră şi drept de abitaţie autentificat la 27.04.2001 de B.N.P. D.N.
In şedinţa publică din data de 04.09.2007, reclamantul a formulat şi depus la dosar cerere modificatoare, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a convenţiei încheiate în data de 09.09.2004, pentru cauză ilicită şi imorală şi rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere viageră şi drept de abitaţie autentificat la 27.04.2001 de B.N.P. D.N., precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituire imobiliară, instanţa luând act în consecinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 663/25.01.2008, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată; de asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantul D.G. şi numita D.J. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 2, în temeiul contractului de construire nr. 248/1/05.02.1975 şi al contractului de împrumut nr. (...)/05.02.1975, fiind emis titlul de proprietate nr. 41328/25.07.1997 de Comitetul executiv al Consiliului popular Bucureşti.
între reclamantul D.G. şi numita D.J., în calitate de creditori ai obligaţiei de întreţinere, şi pârâtul E.E.E., în calitate de debitor al obligaţiei de întreţinere, s-a încheiat contractul de întreţinere autentificat la 27.04.2001 de B.N.P. D.N., act juridic intitulat de părţi „act de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere viageră şi drept de habitaţie".
în ceea ce priveşte calificarea juridică a actului menţionat anterior, instanţa a considerat că acesta reprezintă un contract de întreţinere, iar nu un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, având în vedere că înstrăinarea imobilului nu s-a făcut şi pe un preţ stabilit în bani, element de esenţa contractului de vânzare-cumpărare, ci numai în schimbul întreţinerii.
Prin convenţia încheiată în data de 09.09.2004 în cadrul B.N.P. O., reclamantul D.G. a renunţat la dreptul de întreţinere stabilit prin contractul de întreţinere autentificat sub la 27.04.2001 de B.N.P. D.N., pârâtul E.E.E. asumându-şi, în schimb, obligaţia de a-i achita lunar reclamantului, în ziua de 18, suma în cuantum de 250 lei.
Novaţia obiectivă este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă şi o înlocuiesc cu o nouă obligaţie, în ceea ce priveşte obiectul acesteia.
Instanţa a constatat că prin convenţia încheiată în data de 09.09.2004, părţile au stipulat o novaţie obiectivă, efectul principal constând în stingerea obligaţiei de întreţinere şi înlocuirea acesteia cu obligaţia de rentă viageră. In această situaţie, după încheierea convenţiei din data de 09.09.2004, reclamantul nu mai este în drept să solicite rezoluţiunea contractului de întreţinere pe considerentul neîndeplinirii obligaţiei de întreţinere, întrucât această obligaţie nu mai există, fiind stinsă prin chiar voinţa reclamantului.
Prin urmare, având în vedere transformarea contractului de întreţinere în contract de rentă viageră prin acordul părţilor, faptul că „actul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere viageră şi drept de habitaţie" nu îşi mai produce efectele în ceea ce priveşte prestarea întreţinerii, instanţa nu a putut proceda la rezoluţiunea acestuia pentru pretinsa neexecutare a obligaţiilor din contractul de rentă viageră. Executarea necorespunzătoare a obligaţiei de întreţinere anterior transformării contractului de întreţinere în contract de rentă viageră nu mai este de natură a atrage sancţiunea rezoluţiunii judiciare a contractului de întreţinere, din moment ce acesta a fost transformat prin acordul părţilor în rentă viageră, reclamantul având numai posibilitatea să solicite rezoluţiunea contractului de rentă viageră pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată periodică a sumei de bani.
Oricum, din răspunsul reclamantului la întrebarea nr. 12 din interogatoriul propus de pârât, acesta a recunoscut că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere asumată pe toată durata de derulare a contractului. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că pârâtul şi familia acestuia îi furnizau reclamantului alimente şi îmbrăcăminte necesare traiului, precum şi medicamente, că au angajat o persoană pentru a-i face menajul, că au suportat cheltuielile de înmormântare ale soţiei reclamantului. De asemenea, reclamantul nu a contestat îndeplinirea de către pârât a obligaţiei de plată periodică a sumei de bani stabilite prin contractul încheiat în data de 09.09.2004.
în situaţia actelor juridice numite, cum este şi contractul de rentă viageră, numai scopul mediat, constând în motivul determinant al încheierii acestora, motiv ce se referă la însuşirile unei prestaţii sau la calităţile unei persoane, poate avea caracter ilicit. Instanţa a apreciat că actul juridic încheiat de părţi în data de 09.09.2004 nu are nicio cauză ilicită sau imorală, reclamantul urmărind obţinerea sumei de bani echivalentă ratei de rentă pentru nevoi personale, iar pârâtul urmărind achiziţionarea imobilului pentru folosinţă personală sau investiţie, niciunul dintre motive nefiind contrar normelor imperative sau bunelor moravuri.
De asemenea, instanţa a constatat că reclamantul nu a făcut dovada susţinerii sale privitoare la starea de necesitate în care se găsea la data încheierii convenţiei de rentă viageră şi de care ar fi profitat pârâtul, sarcina probaţiunii acestui aspect incumbându-i reclamantului, potrivit dispoziţiile» art. 1169 C. civ. Mai mult, din însuşi cuprinsul cererii introductive rezultă că reclamantul a avut iniţiativa încheierii convenţiei din 09.09.2004 şi a transformării obligaţiei de întreţinere în rentă viageră, urmând ca pârâtul să-i achite lunar suma de 250 lei.
Disproporţia vădită dintre contraprestaţii nu este de natură să conducă decât la anularea actului juridic, iar nu la constatarea nulităţii absolute a acestuia şi numai în situaţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru leziune, ca viciu de consimţământ. în raport de domeniul de aplicare restrâns al leziunii, instanţa a constatat că actul juridic încheiat de părţi nu este un act juridic de administrare, ci un act juridic de dispoziţie şi că reclamantul nu este minor între 14-18 ani, motiv pentru care disproporţia vădită dintre contraprestaţii nu este de natură să afecteze valabilitatea convenţiei încheiate în acest mod.
Pentru aceste considerente, apreciind că reclamantul nu mai este în drept să solicite rezoluţiunea contractului de întreţinere, întrucât acesta a fost înlocuit cu un contract de rentă viageră prin acordul părţilor, că actul juridic încheiat în data de 09.09.2004 nu are cauză ilicită sau imorală, precum şi că nu există temei legal pentru repunerea părţilor în situaţia anterioară, contractul de rentă viageră fiind în vigoare, instanţa a respins cererea astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel D.H., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, la data de 13.05.2008.
Prin motivele de apel, apelanta-reclamantă D.H., în calitate de moştenitoare a reclamantului D.G., a arătat că din convenţia care înlătură cauzele contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere viageră şi drept de abitaţie autentificat la 27.04.2001, rezultă o disproporţie între prestaţiile reciproce stipulate în contract, situaţie care se înscrie în dispoziţiile art. 968 C. civ., şi anume: „cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunele» moravuri şi ordinii publice". De aceea, în cazul în care, contrar regulilor de convieţuire socială, un contractant profită de neştiinţa, ignoranţa, starea de constrângere în care se află celălalt, spre a obţine avantaje disproporţionate faţă de prestaţia pe care ar primi-o, această convenţie nu poate fi valabilă, întrucât s-a întemeiat pe o cauză imorală.
Prin convenţia a cărei încheiere pârâtul a impus-o, acesta a urmărit în mod expres să înlăture clauzele contractului încheiat iniţial, întrucât prestaţia de întreţinere era mult mai complexă şi din punct de vedere material cheltuielile erau mult mai mari, iar concomitent existau şi obligaţii neevaluabile în bani, pe când suma stabilită prin această convenţie nu poate acoperi decât o mică parte a obligaţiilor stabilite prin contractul cu clauză de întreţinere încheiat iniţial.
Având în vedere majorarea tuturor preţurilor şi serviciilor şi constatând că suma primită de la pârât nu acoperă nici măcar cheltuielile de întreţinere ale apartamentului, l-a notificat pe pârât la data de 20.10.2006, la B.E.J. F. şi E. şi i-a prezentat un calcul al obligaţiei de întreţinere care se ridică lunar la suma 900 RON, sumă cu care nu a fost de acord.
Astfel, apelanta a solicitat să se constate că, deşi reclamantul era o persoană în vârstă, acesta a fost nevoit să presteze servicii pe bază de convenţie pentru a putea face faţă cheltuielilor de întreţinere, deşi de cele mai multe ori se afla într-o stare precară de sănătate, altfel fiind pus în situaţia de a nu putea acoperi cheltuielile de întreţinere ale apartamentului compus din trei camere care, pe timpul iernii, depăşeşte suma de 200 RON lunar, astfel că restul sumei de 50 RON era insuficientă pentru a asigura măcar 10% din valoarea celorlalte cheltuieli de întreţinere.
Procedând la un calcul matematic al obligaţiei de întreţinere din anul 2001 şi până în anul 2007, aceasta se ridica la suma de aproximativ 6.000 RON, o sumă infimă faţă de obligaţia de întreţinere stipulată în contract şi faţă de valoarea de circulaţie a imobilului, respectiv peste 70.000 euro, ceea ce arată clar disproporţia dintre obligaţia de întreţinere şi valoarea bunului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.
De asemenea, s-a solicitat înlăturarea depoziţiei martorei propuse de pârât ca fiind nesinceră, aceasta fiind concubina pârâtului de opt ani, dar şi în cazul în care se analizează depoziţia acesteia, se va constata că aceasta susţine că mergea doar de câteva ori în vizită.
Totodată, s-a solicitat a se constata şi faptul că pârâtul a depus suma de 250 RON la C.E.C. pe numele său, sumă pe care ar fi trebuit să o primească reclamantul, conform convenţiei, reclamantul fiind doar împuternicit.
Apelanta-reclamantă a mai arătat că, la moartea reclamantului, pârâtul nu a contribuit cu nimic, toate cheltuielile de înmormântare au fost suportate de apelantă şi după aceea toate cheltuielile privind parastasele şi pomenirile.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 282 şi urm. C. proc. civ., art. 948, art. 968, art. 969 şi art. 970 C. civ.
La data de 28.11.2008, intimatul-pârât E.E.E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
în motivarea întâmpinării s-a arătat că în motivele de apel apelanta-reclamantă susţine, la fel ca în faţa instanţei de fond, referitor la convenţia încheiată în data de 09.09.2004 la B.N.P. O., că este nelicită şi solicită să se constate nulitatea absolută a acestei convenţii.
în motivele de fapt, apelanta-reclamantă face referire la notificarea prin care a fost chemată la B.E.J. F. şi E. pentru mărirea sumei stipulate în convenţia încheiată la 09.09.2004, de la 250 lei la 900 lei.
Suma propusă de reclamant (900 lei) şi neacceptată este exagerată, atât în ceea ce priveşte nevoile de întreţinere ale acestuia, cât şi raportat la venitul lunar pe care îl obţine (suma ar reprezenta 80% din acesta).
Referitor la faptul că reclamantul - decedat - a fost nevoit să lucreze cu contract de colaborare pentru a putea acoperi o parte din cheltuielile legate de întreţinerea apartamentului şi cheltuielile pentru hrană, medicamente şi îmbrăcăminte, s-a arătat că acesta a lucrat cu contract de colaborare încă de la ieşirea sa la pensie, deci anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare în speţă.
Este relevant şi faptul că, până când s-a căsătorit cu actuala soţie (în luna iunie 2004), intimatul a avut acces în domiciliul reclamantului-decedat, a avut în grijă întreţinerea apartamentului, montând apometre, înlocuind instalaţiile sanitare defecte şi instalând repartitoare de căldură.
Aşadar, apelantul-reclamant recunoaşte că intimatul şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere stipulată în contract faţă de soţul decedat. Se constată, astfel, că debitorul obligaţiei de întreţinere din contractul de întreţinere, care este un contract consensual, sinalagmatic, translativ de proprietate şi intuitu personae, şi-a îndeplinit obligaţia asumată, între prestaţia promisă de acesta prin contract şi prestaţia efectivă neexistând vreo neconcordanţă.
Obligaţia de întreţinere asumată de întreţinător a fost executată atât la data încheierii contractului, cât şi pe toată perioada de derulare a acestuia. In aceste condiţii, nu se poate pune problema vinovăţiei - ca o condiţie generală şi necesară a răspunderii contractuale - şi nici nu se poate face dovada că intimatul este sau a fost de rea-credinţă cu privire la executarea obligaţiilor asumate.
Referitor la prevederile art. 968 C. civ. pe care le invocă reclamantul, acesta face referire la o cauză nelicită.
Dar dacă această obligaţie este întemeiată pe o cauză ilicită, conform art. 966 şi art. 968 C. civ., ea nu poate produce niciun efect, iar cauza este ilicită când este prohibită de lege sau contrară ordinii publice ori bunelor moravuri.
Referitor la dispoziţiile art. 968 C. civ., cauza se consideră ca ilicită numai atunci când este prohibită de lege, contrară bunelor moravuri sau ordinii publice, atunci când convenţia violează un interes general şi mai departe într-o obligaţiune, condiţia de a face un fapt pe care legea îl opreşte imprimă acelei convenţiuni o cauză ilicită care, potrivit art. 948 C. civ., atrage nulitatea contractului.
în contractele sinalagmatice, cauza obligaţiei fiecărei părţi fiind obligaţiunea asumată de cealaltă parte, niciuna din ele nu-şi poate anula obligaţiunea pentru cauză ilicită, decât dovedind că obligaţiunea asumată de cealaltă parte este în adevăr ilicită.
Potrivit art. 966 şi art. 968 C. civ., obligaţiunea fără cauză sau bazată pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea niciun efect, iar o cauză este ilicită atunci când este prohibită de legi, când e contrară bunelor moravuri sau ordinii publice.
Or, în speţă, nu se regăseşte caracterul ilicit, prohibit de lege sau contrar ordinii publice ori bunelor moravuri al convenţiei a cărei nulitate absolută se cere şi nici ce atingere aduce bunelor moravuri şi ordinii publice această convenţie.
Principiul autonomiei părţilor contractante, adică al voinţei lor suverane de a reglementa raporturile dintre ele, formează una din bazele fundamentale ale dreptului internaţional privat.
Argumentaţia apelantei-reclamante referitoare la făptui că ar fi profitat de neştiinţa, ignoranţa şi starea de constrângere în care se afla reclamantul-decedat spre a obţine avantaje disproporţionate, nu sunt susţinute în fapt, ci sunt doar speculaţii.
De altfel, în mod corect instanţa de fond a apreciat că prin convenţia încheiată în data de 09.09.2004 în cadrul B.N.P. O., reclamantul D.G. a renunţat la dreptul de întreţinere stabilit prin contractul de întreţinere autentificat la 27.04.2001 de B.N.P. D.N., pârâtul E.E.E. asumându-şi în schimb obligaţia de a achita lunar reclamantului, în ziua de 18, suma în cuantum de 250 lei.
Novaţia obiectivă este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă şi o înlocuiesc cu o nouă obligaţie, în ceea ce priveşte obiectul acesteia.
Instanţa de fond a apreciat că actul juridic încheiat de părţi în data de 09.09.2004 nu are nicio cauză ilicită sau imorală, reclamantul urmărind obţinerea sumei de bani echivalentul ratei de rentă pentru nevoi personale, iar pârâtul urmărind achiziţionarea imobilului pentru folosinţa personală sau investiţie, niciunul dintre motive nefiind contrar normelor imperative sau bunelor moravuri.
Apelantul-reclamant susţine că suma de 250 lei care făcea obiectul rentei viagere a fost consemnată la C.E.C., pe numele pârâtului, reclamantul fiind doar împuternicit, dar nu spune care este cauza acestui comportament, şi anume: că de la data introducerii cererii de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul — decedat — a reiuzat să ridice suma trimisă lunar, consiliat astfel de către apărătorul lui.
în apel s-au administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte.
Prin decizia civilă nr. 142 A/30.01.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă D.H.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin criticile expuse, nestructurate în motive de apel, apelanta-reclamantă a făcut doar o expunere a situaţiei de fapt, respectiv a susţinut că pârâtul nu şi-a îndeplinit niciodată obligaţiile asumate prin contract şi că, profitând de starea de nevoie şi de sănătatea precară a creditorului obligaţiei de întreţinere, l-a determinat pe acesta să se prezinte la notar şi că încheie actul adiţional prin care a înlocuit clauza de întreţinere cu o rentă viageră.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu numai că nu a administrat probe din care să rezulte că anterior încheierii actului adiţional, denumit de părţi convenţie, legalizată sub nr. 18182/09.09.2004 la B.N.P. O., pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere asumată prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat la 27.04.2001 la B.N.P. D.N., obligaţie care îi revenea potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 1169 C. civ., ci chiar recunoaşte că pârâtul, ajutat şi de tatăl său, şi-a îndeplinit obligaţia asumată.
Astfel, prin răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu, reclamantul recunoaşte că a fost ajutat de către pârât să îşi înmormânteze fosta soţie şi soacra, sens în care acesta a achitat toate cheltuielile ocazionate de deces, înmormântare, loc de veci etc.; prin răspunsul la întrebarea nr. 4 recunoaşte că a fost ajutat de către tatăl pârâtului să îşi repare instalaţiile sanitare, iar prin răspunsul la întrebarea nr. 12 recunoaşte că pe întreaga perioadă de derulare a contractului, pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.
Declaraţiile reclamantului se coroborează cu chitanţele de achiziţii instalaţii şi piese sanitare, recipise privind expediţii financiare pe adresa reclamantului, chitanţe liberatorii, alte chitanţe.
Această situaţie este confirmată şi de către martorii audiaţi, respectiv martorul T.D. (propus de pârât), care declară că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile, chiar martorul l-a însoţit pe pârât la domiciliul reclamantului, unde pârâtul aducea numeroase pachete, că pârâtul a suportat cheltuielile de înmormântare pentru fosta soţie şi soacra reclamantului.
Martora H.N. (martor propus de reclamant) declară că a făcut menajul pentru reclamant fiind plătită de către pârât, precum şi că orice se defecta în imobil era reparat de pârât.
Prin probatoriul administrat în faţa instanţei de apel nu s-a schimbat situaţia de fapt, judicios reţinută de către instanţa de fond.
Astfel, martorul T.M. (propus de intimatul-pârât) arată că l-a însoţit pe pârât de câteva ori în vizitele pe care le efectua la domiciliul reclamantului, iar pârâtul îi ducea acestuia plase cu alimente şi sume de bani, însă reclamantul voia mai mult, de exemplu 2.400.000 ROL, cu motivarea că are nevoile sale. De asemenea, declară că între părţi relaţiile erau bune, discuţiile se purtau personal, la o bere, ori la telefon.
Susţinerile acestui martor nu sunt combătute de depoziţia martorului E.N. (propus de apelantul-reclamant). Acesta declară că reclamantul aştepta de la pârât alimente, medicamente şi bani, numai că suma de 500.000 RON era o sumă derizorie. A mai reţinut Tribunalul, în legătură cu această depoziţie, că este martor indirect, tot ce declară cunoaşte de la reclamant, precum şi făptui că pe anumite aspecte, martorul are o declaraţie contradictorie.
Astfel, martorul declară că reclamantul avea o pensie mică, de 10-12 milioane lei, fiind nevoit să muncească din greu să se întreţină, iar, pe de altă parte, declară că reclamantul era un mare artist, iar ceea ce făcea, făcea din pasiune.
în raport de cele expuse, Tribunalul a reţinut că susţinerile privind neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către pârât prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi prin convenţia ulterioară privind convertirea obligaţiei de întreţinere în rentă viageră nu a fost probate, astfel că toate criticile privind neîndeplinirea obligaţiilor au fost respinse ca nefondate.
S-a reţinut că, ulterior, pârâtului nu îi mai revenea niciun fel de obligaţie cu caracter de obligaţie de întreţinere, ca de exemplu cheltuieli de înhumare.
Nefondate sunt şi criticile privind disproporţionalitatea prestaţiilor reciproce ale părţilor. Acest aspect a fost avut de părţi în vedere la încheierea convenţiilor.
Din declaraţiile martorilor, atât cei propuşi de către reclamant, cât şi cei propuşi de către pârât, rezultă că acesta a şi fost motivul pentru care a fost încheiată convenţia ulterioară privind plata unei rente viagere sub forma unei prestaţii băneşti lunare în cuantum de 2.500.000 ROL, această din urmă convenţie fiind încheiată la solicitarea reclamantului.
Faptul că pârâtul a dat curs pretenţiilor reclamantului face dovada bunei-credinţe a pârâtului şi disponibilităţii de a-şi îndeplini nu numai obligaţiile deja asumate, ci şi de a-şi asuma o obligaţie nouă, la iniţiativa reclamantului.
Pensia de 10-12 milioane lunar pe care o încasa reclamantul şi la care se adăuga renta de 2.500.000 ROL convenită cu pârâtul, erau venituri suficiente pentru a-i asigura reclamantului un trai decent, fără a fi nevoit să facă munci suplimentare, aşa cum s-a pretins în mod nefondat. Pe de altă parte, convenţia iniţială a fost o dată modificată la iniţiativa reclamantului, însă ea nu poate fi modificată în mod arbitrar şi unilateral, de câte ori doreşte acesta, în contractul iniţial, care reprezintă izvorul juridic al obligaţiilor părţilor, nefiind inserată vreo astfel de clauză, iar modificarea ulterioară a cuantumului prestaţiei nu putea fi decât rezultatul unei noi negocieri între părţi.
De altfel, suma de 900 lei pretinsă ulterior de către reclamant nu îşi găseşte justificarea în raport de starea de nevoie probată de către reclamant.
Potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi, iar potrivit art. 5 C. civ., părţile erau libere să încheie orice convenţie, dacă aceasta respecta normele legale şi morale.
Ori, reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte contrariul, astfel încât nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 968 C. civ. invocate.
De altfel, reclamantul nici nu a precizat ce norme legale au încălcat actele juridice analizate, astfel încât să poată fi analizat caracterul prohibitiv şi nici ce norme de convieţuire socială, respectiv norme morale.
Nu s-a putut reţine nici neştiinţa, ignoranţa ori starea de constrângere la care se face de asemenea referire în criticile formulate de apelant, având în vedere nivelul de ocupaţie şi mediul intelectual şi artistic în care şi-a desfăşurat acesta activitatea.
Cum obligaţia de a proba toate susţinerile şi apărările îi reveneau apelantului-reclamant, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 1169 C. civ., simpla invocare apare ca fiind formulată cu rea-credinţă.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins ca nefondat apelul, cu consecinţa menţinerii hotărârii criticate ca fiind temeinică şi legală.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., Tribunalul a obligat apelantul-reclamant la plata sumei de 1.000 lei către intimatul-pârât, reprezentând cheltuieli de judecată, întrucât apelantul a căzut în pretenţii prin respingerea ca nefondată a acestei căi de atac.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurenta-reclamantă D.H., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
în dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., ale art. 5, art. 948, art. 966, art. 968 şi art. 1008 C. civ. şi ale art. 299-302 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţele de fond şi apel nu au analizat situaţiile expuse de defunct în susţinerea cererii de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, având în vedere că din depoziţiile martorilor audiaţi la propunerea reclamantului, la judecata în primă instanţă, rezultă că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile de întreţinere stipulate în contract.
Astfel, a susţinut recurenta că în cauză a fost probată neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei de întreţinere de către intimatul-pârât şi că nu se poate reţine motivarea dată de instanţa de apel că intimatul-pârât a avut acces în domiciliul defunctului, „a avut în grijă întreţinerea apartamentului, montând apometre, înlocuind instalaţiile sanitare şi instalând repartitoare de căldură", întrucât această situaţie nu poate fi considerată drept o îndeplinire a obligaţiei de întreţinere, aceasta deoarece aceste obligaţii îi reveneau intimatului-pârât în calitate de nud proprietar, situaţie impusă de asociaţia de proprietari tuturor proprietarilor apartamentelor, inclusiv pârâtului.
De asemenea, consideră netemeinică şi nelegală sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi decizia instanţei de apel şi solicită să se constate că prin încheierea convenţiei din 09.09.2004 au fost înlăturare clauzele contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere viageră şi drept de habitaţie autentificat la 27.04.2001 şi s-a creat o disproporţie între prestaţiile reciproce stipulate în contract, situaţie care se înscrie în dispoziţiile art. 968 C. civ., şi anume: „cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice."
Prin acest text de lege este asigurată conformitatea actului juridic cu legea şi cu regulile de convieţuire socială. De aceea, în cazul în care, contrar regulilor de convieţuire socială, un contractant profită de neştiinţa, ignoranţa, starea de constrângere în care se află celălalt, spre a obţine avantaje disproporţionate faţă de prestaţia pe care ar primi-o, această convenţie nu poate fi valabilă, întrucât s-a întemeiat pe o cauză imorală.
In cazul de faţă solicită să se constate că prin convenţia pe care pârâtul a dorit să o încheie cu defunctul, acesta a urmărit în mod expres să înlăture clauzele contractului încheiat, întrucât prestaţia stipulată în contractul de vânzare-cumpărare era mult mai complexă şi din punct de vedere material cheltuielile erau mult mai mari, concomitent existând şi obligaţiile neevaluabile în bani, pe când suma stabilită prin această convenţie nu putea acoperi decât o mică parte a obligaţiilor stabilite prin contractul iniţial.
Sub acest aspect, defunctul, constatând că din cauza creşterii tuturor preţurilor şi serviciilor şi constatând că suma primită de la pârât nu acoperă nici măcar cheltuielile de întreţinere a apartamentului, l-a notificat pe pârât la data de 20.10.2006 la B.E.J. F. şi E. şi i-a prezentat un calcul al obligaţiei de întreţinere care se ridică lunar la suma 900 RON, sumă cu care nu a fost de acord.
Solicită, de asemenea, să se reţină că instanţa de apel, reanalizând materialul probator efectuat în faţa instanţei de fond, face aprecieri doar cu privire la materialul probator efectuat de intimatul-pârât, fără a face referiri la depoziţiile martorilor propuşi audiaţi; de astfel, instanţa a ignorat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Aceasta nu poate constitui o motivare obiectivă, întrucât, prin coroborarea materialului probator, reţine în mod netemeinic şi nelegal doar înscrisurile depuse de pârât, nu şi cele depuse de defunct şi apelantă, care dovedesc fără putere de tăgadă că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia rec urată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar şi dispoziţiile legale incidente în speţă, Curtea a constatat că recursul nu este fondat şi l-a respins pentru următoarele considerente:
Pe baza situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond, care nu face obiect de analiză în recurs, Curtea a reţinut că între defunctul-reclamant D.G. şi intimatul-pârât s-a încheiat contractul de întreţinere cu drept de abitaţie autentificat la 27.04.2001 la B.N.P. D.N.; ulterior, la 09.09.2004, părţile din contractul de întreţinere au încheiat o novaţie sub aspectul obiectului prestaţiei la care s-a obligat debitorul obligaţiei de întreţinere, în sensul că obligaţia de întreţinere în natură a fost înlocuită cu o obligaţie de întreţinere în bani.
Întrucât transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere s-a realizat prin acordul de voinţă al părţilor contractului de întreţinere, efectul principal al contractului de novaţie constă în stingerea vechii obligaţii şi înlocuirea acesteia cu o nouă obligaţie.
Prin urmare, după încheierea convenţiei din 09.09.2004, reclamantul nu mai are posibilitatea de a cere desfiinţarea contractului de întreţinere pentru motivul că obligaţia de întreţinere în natură nu a fost prestată corespunzător, şi aceasta deoarece vechea obligaţie de întreţinere a fost stinsă prin chiar voinţa acestuia.
Curtea a reţinut însă că prin încheierea novaţiei obligaţiei de întreţinere, contractul nu s-a transformat în rentă viageră, ci obligaţia nouă rămâne supusă regulilor generale care guvernează obligaţiile civile.
Deşi instanţa de apel a validat raţionamentul primei instanţe în sensul înlocuirii contractului de întreţinere cu un contract de rentă viageră ca efect al novaţiei, soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată este legală, de vreme ce, din situaţia de fapt reţinută a rezultat că intimatul-pârât şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere, aspect recunoscut chiar de defunctul-reclamant la interogatoriu.
Ca urmare a abrogării dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, nu mai pot face obiect de analiză în recurs criticile prin care se invocă nepronunţarea instanţei de apel asupra mijloacelor de apărare şi dovezilor administrate şi nici cele care vizează stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor administrate.
în ceea ce priveşte executarea obligaţiei de plată a sumei de 250 lei lunar, Curtea a reţinut ca situaţie de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare că însuşi creditorul obligaţiei de întreţinere a recunoscut că pârâtul şi-a îndeplinit această obligaţie, inclusiv pe parcursul procesului.
Ca efect al încheierii convenţiei din 09.09.2004, intimatului-pârât nu-i mai incumbau şi alte obligaţii decât aceea privind plata lunară a unei sume de bani, astfel că este nefondată critica formulată de recurentă sub aspectul existenţei obligaţiei de suportare a cheltuielilor de înmormântare şi pomenire a defunctului.
Sub aspectul criticilor care vizează nevalabilitatea cauzei convenţiei din 09.09.2004, Curtea a reţinut că, potrivit art. 967 C. civ., „cauza este prezumată până la dovada contrarie".
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 968 C. civ., însă nu a răsturnat prezumţia de valabilitate a cauzei convenţiei în sensul că intimatul-pârât ar fi profitat de neştiinţa, ignoranţa sau starea de constrângere în care se afla cocontractantul pentru obţinerea unor avantaje disproporţionate.
Aşa cum s-a reţinut, defunctul era o persoană instruită, departe de a fi ignorant; starea de constrângere nu a fost probată de partea care o invocă, iar disproporţia prestaţiilor nu poate fi invocată drept cauză de nulitate, întrucât contractul are caracter aleatoriu, astfel că încă de la încheierea acestuia existau şanse de pierdere sau de câştig pentru oricare dintre părţi.
în absenţa probării constrângerii creditorului obligaţiei de întreţinere la acceptarea plăţii în echivalent bănesc (stabilit prin acord) a obligaţiei de întreţinere, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 948, art. 966 şi art. 968 C. civ. au fost corect interpretate şi aplicate în cauză, în sensul că sunt îndeplinite condiţiile de valabilitate cu referire la convenţia părţilor din 09.09.2004, inclusiv sub aspectul cauzei care, aşa cum s-a arătat, se prezumă că există şi că este conformă legilor, bunelor moravuri şi ordinii publice până la dovada contrară, care, în speţă, nu a fost produsă; pentru aceleaşi considerente, în speţă s-a Scut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 5 şi art. 1008 C. civ.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiile»- art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
Notă: A se vedea supra nota de la speţa nr. 47 (C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 5210/2001).
| ← Forţa obligatorie a contractului. Limitele intervenţiei... | Delimitarea contractului de rentă viageră de convenţia de... → |
|---|
