Recurs. Casare cu trimitere spre rejudecare, pentru administrarea de probe, care, în mod greşit, au fost respinse şi care nu pot fi produse în recurs
| Comentarii |
|
Atunci când atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au respins o cerere de probe, deşi acestea erau utile, concludente şi pertinente în cauză, recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru aplicarea greşită a legii, respectiv a normelor de procedură referitoare la admisibilitatea probelor.
în această situaţie, Curtea va pronunţa în recurs o hotărâre de casare cu trimitere, conform art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, dacă probele sunt altele decât cea cu înscrisuri, şi, deci, nu pot fi administrate în recurs, conform art. 305 Cod procedură civilă.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 269/16.02.1998)
Prin sentinţa civilă nr. 473/17.01.1997, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis contestaţia formulată de contestatorul P.P., a anulat
decizia de desfacere a contractului de muncă emisă de intimata S. C. "L. S." - S.A., a dispus reintegrarea contestatorului în postul ocupat anterior şi a obligat pe intimată la plata sumei de 2.650.000 lei, drepturi băneşti cuvenite contestatorului pe perioada decembrie 1994-decembrie 1996, precum şi la plata sumei de 20.000 lei, cheltuieli de judecată.
împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi, iar prin decizia civilă nr. 2.044/30.09.1997, Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă a respins apelurile, ca nefondate.
Decizia tribunalului a fost recurată de către ambele părţi. Contestatorul a criticat-o sub aspectul cuantumului despăgubirilor, arătând că, în mod greşit, tribunalul a respins cererea sa de efectuare a unei expertize contabile care să stabilească în mod corect cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin.
Intimata a considerat că soluţiile celor două instanţe privind reintegrarea în muncă a contestatorului sunt netemeinice, întrucât ambele instanţe au respins proba cu martori, solicitată de intimată, pentru a face dovada împrejurărilor concrete în care a luat măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Analizând probele dosarului, Curtea constată că ambele recursuri sunt fondate, în sensul că, atât proba cu expertiză contabilă, solicitată de contestator, cât şi proba testimonială, solicitată de intimată, erau pertinente, concludente şi utile cauzei, astfel încât, în mod greşit, instanţele au respins aceste probe, ca neconcludente.
Având în vedere că în recurs nu se pot administra alte probe decât aceea cu înscrisuri, Curtea, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, va casa ambele hotărâri şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi judecătorie, în vederea administrării probelor cu expertiză contabilă şi martori.
Notă: Având în vedere caracterul devolutiv al apelului şi dispoziţiile art. 295 Cod procedură civilă, care permit refacerea, completarea sau administrarea probelor în apel, considerăm că în speţă se impunea casarea deciziei tribunalului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanţă, pentru completarea probatoriului cu dovezile care au fost, în mod greşit, respinse, şi nu la judecătorie, care se pronunţase pe fondul pricinii.
Hotărârea Curţii de Apel nesocoteşte, în acest mod, dispoziţiile art. 297 Cod procedură civilă.
| ← Recurs. Aplicarea principiului "non reformatio in pejus" | Recurs. Condiţia de admitere a căii de atac în cazul... → |
|---|
