Recurs. Aplicarea principiului "non reformatio in pejus"
| Comentarii |
|
Deşi constată că decizia supusă recursului a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, observând că aceasta a profitat recurentei, iar reformarea hotărârii i-ar înrăutăţi situaţia juridică în propria ei cale de atac, instanţa, dând eficienţă principiului "non reformatio in pejus", va respinge cererea de recurs.
(Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 1.924/12.11.1998)
Reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâtul 0.1. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 450 m.p., situat în strada
Crinul de Grădină. în motivarea cererii, reclamanta a susţinut că a cumpărat terenul în baza unui înscris sub semnătură privată, încheiat cu pârâtul O.T. în cursul procesului a fost chemat în judecată, de către reclamantă, şi intervenientul O.G., în calitate de coproprietar în indiviziune, împreună cu pârâtul O.I., asupra terenului în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 3.942 din 7.05.1997, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea şi cererea de intervenţie forţată, şi a constatat valabilitatea parţială a convenţiei de vânzare-cumpărare, încheiată între reclamantă şi pârâtul O.I., la data de 1.10.1988, constatând, de asemenea, dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 225 mp din terenul situat în Bucureşti, str. Crinul de Grădină. în motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că terenul în suprafaţă de 450 mp a aparţinut în indiviziune pârâtului 0.1. şi inter-venientului O.G., iar pârâtul O.I. a vândut, în anul 1988, întreaga suprafaţă de teren, reclamantei, în baza unui înscris sub semnătură privată. Constatând că pârâtul O.I. nu a dovedit decât dreptul său de proprietate asupra a 225 mp din suprafaţa totală de teren vândută reclamantei şi că aceasta a intrat în posesia bunului vândut la data încheierii convenţiei şi a plătit preţul, instanţa a admis acţiunea, în parte, în baza art. 1.073 şi 1.077 Cod civil.
Apelul formulat de reclamanta G.E. împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, iar decizia dată de tribunal a fost atacată, pe calea recursului, de către apelantă.
în motivarea cererii de recurs, recurenta G.E. a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1.073 Cod civil, deoarece trebuia să constate că ea a dobândit întreaga suprafaţă de teren şi nu numai o parte, respectiv 225 mp. De asemenea, recurenta a susţinut că la data cumpărării terenului a fost de bună credinţă şi nu a avut cunoştinţă de faptul că terenul se află în coproprietatea celor doi fraţi (pârât şi intervenient) astfel că, în mod greşit, instanţa a validat vânzarea numai pentru suprafaţa de 225 mp din terenul promis spre vânzare.
Recursul întemeiat pe dispoziţiile art 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este fondat.
în cazul vânzării unui bun aflat în indiviziune, dreptul dobândit de cumpărător este supus unei condiţii rezolutorii, a cărei îndeplinire conduce la desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare, în cazul în care obiectul convenţiei nu este primit la partaj, în lotul vânzătorului coproprietar. Pârâtul şi intervenientul, în calitate de coproprietari asupra terenului, nu au solicitat partajarea acestuia, iar dreptul lor de proprietate nu poartă asupra unei părţi materializate din bun, ci asupra unei cote indivize de 1/2 din dreptul de proprietate. în aceste condiţii, instanţa
aplicat greşit dispoziţiile art. 1.073 şi 1.077 Cod civil, prin faptul că a constatat vânzarea unei suprafeţe de teren care nu este determinată, în materialitatea ei, iar, sub acest aspect, acţiunea reclamantei este şi prematură, deoarece constatarea încheierii convenţiei putea fi solicitată după efectuarea partajului între O.I. şi O.G. cu privire la terenul în litigiu. Având în vedere şi efectul declarativ al partajului, dacă terenul ar fi fost atribuit vânzătorului, reclamanta avea deschisă calea acţiunii în realizare, în baza textelor de lege menţionate.
Rezultă că instanţa a constatat, în mod greşit, că dreptul de proprietate a fost dobândit de reclamantă prin convenţia încheiată între ea şi pârâtul O.I., în anul 1988, chiar şi pentru suprafaţa de teren de 225 mp, deoarece vânzătorul însuşi nu avea decât o cotă parte indiviză din dreptul de proprietate asupra terenului şi nu o suprafaţă determinată.
Este adevărat că instanţa de fond, a cărei hotărâre a fost confirmată de instanţa de apel, a interpretat greşit textele de lege, în baza cărora a justificat admiterea parţială a cererii, şi, de asemenea, a interpretat greşit drepturile părţilor, dobândite în baza convenţiei, calificând, eronat, şi acţiunea reclamantei, ca fiind "în constatare" şi nu "în realizare".
în consecinţă, acţiunea trebuia să fie respinsă, în totalitate, însă împotriva sentinţei nu a declarat apel şi recurs decât reclamanta, iar admiterea recursului promovat de aceasta, pentru interpretarea greşită a legii, care, de fapt, i-a profitat, ar reprezenta înrăutăţirea situaţiei sale juridice, în propria cale de atac. Faţă de cele menţionate, dând eficienţă principiului cu aplicaţie generală "non reformatio in pejus", instanţa va respinge recursul formulat de G.E.
| ← Procedura necontencioasă. Apel împotriva încheierii de... | Recurs. Casare cu trimitere spre rejudecare, pentru... → |
|---|
