Publicitate imobiliară. Cerere de intabulare. Legea nr. 7/1996. Proba dreptului de proprietate. Invocarea posesiei. Consecinţe
Comentarii |
|
Proba dreptului de proprietate se poate face, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, numai în baza actelor prin care s-a constatat în mod valabil un asemenea drept, înţelegând prin acte înscrisul autentic, hotărârea judecătorească sau actul administrativ.
Simpla exercitare a unei posesii, chiar de bună-credinţă, sau calitatea de constructor de bună-credinţă sunt simple fapte materiale, irelevante sub aspectul probei dreptului de proprietate, şi nu pot justifica prin ele însele înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate.
(Decizia nr. 1681 din 5 iunie 2001 — Secţia a III-a civilă)
Prin încheierea nr. 17469 din 15.08.2000, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti -Biroul de carte funciară a respins cererea petentei D.M. pentru intabularea, în favoarea sa, în registrele de carte funciară a dreptului de proprietate exclusivă asupra imobilului - teren în suprafaţă de 250 mp şi construcţie compusă din două camere, hol, bucătărie şi dependinţe -, situat în Bucureşti, sectorul 2.
în motivarea încheierii, în esenţă, s-a reţinut că petenta nu a depus acte de proprietate pentru cota de 1/2 parte indiviză din imobil şi nici nu a indicat cine este celălalt coproprietar, conform art. 103 din Regulamentul de organizare a birourilor de carte funciară.
împotriva acestei încheieri a declarat apel petenta, criticând-o ca fiind nelegală.
în motivarea apelului, petenta arată că este proprietara întregului imobil, pentru cota de 1/2 parte indiviză, conform Sentinţei civile nr. 14575 din 18.10.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, iar pentru cealaltă cotă de 1/2 parte indiviză, conform menţiunilor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21358/1928 de Tribunalul Ilfov, unit cu certificatele de moştenitor nr. 11656/1928, emis de notariatul de Stat al Raionului 23 August, respectiv nr. 804 din 21.05.1991, emis de Notariatul Sectorului 2 Bucureşti.
Faptul că pentru cota de 1/2 parte indiviză din construcţiile edificate pe acest teren nu a depus un act de proprietate, apreciază petenta, nu justifică respingerea cererii, întrucât acestea sunt proprietatea sa, prin accesiune, în condiţiile art. 492 din Codul civil.
Prin Decizia civilă nr. 785/A din 7.03.2001, Tribunalul Bucureşti a respins apelul petentei, ca nefondat.
în motivarea deciziei, în esenţă, s-a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 şi art. 88 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor, dreptul de proprietate asupra imobilelor se înscrie în cartea funciară numai în baza actelor prin care s-a constituit ori s-a transmis un asemenea drept, şi nu şi în baza unor prezumţii legale, cum este cea reglementată de art. 492 din Codul civil.
Cum pentru cota de 1/2 parte indiviză din imobilul-construcţie petenta nu a depus un act de proprietate, tribunalul a apreciat că sentinţa apelată este legală şi temeinică, caz în care, în baza art. 296 din Codul de procedură civilă, se impune respingerea apelului ca nefondat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta, invocând incidenţa art. 304 pct._9 din Codul de procedură civilă.
în motivarea recursului se arată că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 7/1996, publicitatea imobiliară are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobile, cu menţiunea că identificarea acestora se face pe baza actelor de proprietate, ori, în lipsa acestora, pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar.
Petenta apreciază că legiuitorul a înţeles să dea efecte juridice şi posesiei exercitate sub nume de proprietar, caz în care, atâta timp cât ea şi autorii săi au exercitat o asemenea posesie, este îndreptăţită să ceară intabularea acestui fapt juridic.
Petenta susţine că şi un constructor care a edificat construcţiile pe terenul proprietatea sa, cum este cazul său, le dobândeşte în proprietate, prin accesiune, potrivit art. 645 din Codul civil.
Analizând recursul, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
în drept, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, publicitatea imobiliară are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice.
Proba actelor şi faptelor juridice (care nu se confundă cu faptele materiale) a căror înscriere se cere în cărţile funciare se poate face însă numai în condiţiile impuse de lege.
Astfel, în materia proprietăţii, proba dreptului de proprietate se poate face, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, numai în baza actelor prin care s-a constituit ori transmis în mod valabil un asemenea drept, înţelegând prin acte: înscrisul autentic, hotărârea judecătorească sau actul administrativ.
Simpla exercitare a unei posesii, chiar de bună-credinţă, asupra unui imobil, sau calitatea de constructor de bună-credinţă, simple fapte materiale de natură să atragă în favoarea anumitor persoane aplicarea unor prezumţii legale, sunt irelevante sub aspectul probei dreptului de proprietate şi nu pot justifica, prin ele însele, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate.
De altminteri, şi în speţă, petenta, pentru cota de 1/2 parte indiviză din imobil (inclusiv construcţii), a invocat exercitarea unei posesii utile atât de ea, cât şi de autorii săi, caz în care, prin Sentinţa civilă nr. 14.575 din 18.10.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, s-a constatat că a dobândit asupra acestei părţi din imobil dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Aşa fiind, cum pentru cealaltă cotă-parte indiviză de 1/2 din imobilul-construcţie petenta nu a prezentat un act de proprietate în sensul menţionat şi nici nu a indicat coproprietarul, în mod just instanţele au respins cererea de intabulare.
în consecinţă, Curtea, constatând că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, urmează a respinge recursul, ca nefondat.
← Publicitate imobiliară. Cerere de intabulare a dreptului de... | Publicitate imobiliară. Acţiune în rectificarea înscrierii... → |
---|