Raporturi patrimoniale între soţi. împărţeală judiciară. Criterii de atribuire a bunurilor
| Comentarii |
|
C. fam., art. 36 C. proc. civ., art. 6739
Codul de procedură civilă, în art. 6739, stabileşte criteriile ce trebuie avute în vedere la atribuirea bunurilor în cazul ieşirii din indiviziune, fără a impune o ordine de preferinţă. Cota majorată a uneia dintre părţi, alăturat ocupaţiei şi locului de muncă în localitatea de domiciliu, justifică atribuirea locuinţei acesteia, starea de sănătate a celeilalte părţi nefiind un criteriu unic.
Decizia civilă nr. 485 din 4 noiembrie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 685 din 21 ianuarie 2009 a Judecătoriei Iaşi, s-a admis în parte acţiunea reclamantei V.M., în contradictoriu cu pârâtul V.C.; s-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul din Iaşi, în valoare de 129.161 lei; s-a constatat că părţile au avut o cotă de contribuţie de 50% la dobândirea bunurilor şi s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor în sensul că a fost atribuit apartamentul reclamantei, aceasta fiind obligată la plata sumei de 64.589,5 lei către pârât.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtul V.C. şi reclamanta V.M., apeluri admise prin decizia civilă nr. 498 din 27 mai 2009 a Tribunalului Iaşi, care a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a constatat că părţile au contribuit la dobândirea apartamentului în cotă de 65% reclamanta V.M. şi 35% pârâtul V.C. şi a dispus atribuirea apartamentului pârâtului, apartament în valoare de 129.161 lei; a obligat pârâtul să plătească reclamantei o sultă în valoare de 83.954,65 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că apelul declarat de reclamantă este fondat. Critica privind greşita reţinere a cotei egale de contribuţie este fondată, chiar dacă probele nu certificau o cotă de contribuţie de 80% pentru dobândirea bunurilor comune. Determinarea cotei de contribuţie se face prin raportarea efortului financiar şi material al soţilor la întreaga durată a căsătoriei şi la toate obligaţiile de natura căsătoriei în virtutea principiului unicităţii cotei de contribuţie. Comunitatea de bunuri este o masă de bunuri afectată întâmpinării sarcinilor comune ce revin soţilor în cadrul căsătoriei. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soţi nu-şi are temeiul principal în consideraţii de ordin patrimonial, ci în comunitatea de interese ale soţilor în cadrul căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre soţi fiind o consecinţă a relaţiilor lor personale, şi nu invers. De aceea evaluarea întregului probatoriu în determinarea cotei de contribuţie se va face prin raportare nu doar la valoarea şi condiţiile de achiziţionare a apartamentului în litigiu, ci la ceea ce caracterizează întreaga durată a căsătoriei părţilor, bunurile aflate în patrimoniul soţilor la data desfacerii căsătoriei fiind rezultatul administrării veniturilor şi cheltuielilor căsătoriei pe parcursul întregii durate a acesteia.
Astfel, tribunalul a reţinut în favoarea apelantei V.M. şi în justificarea unei cote majorate a acesteia faptul că a lucrat pe aproape întreaga perioadă a căsătoriei, inclusiv pe aceea în care ambii soţi erau în cursul studiilor universitare, chiar dacă sporadic, spre deosebire de intimatul-apelant care în acea perioadă nu a lucrat deloc, aspecte relevate chiar de intimatul-apelant prin întâmpinarea formulată în apel. Este real, de asemenea, că o perioadă covârşitoare din cursul căsătoriei părţilor intimatul-apelant nu a lucrat, potrivit cărţii de muncă din care rezulta absenţa oricărui raport de muncă în perioadele 08.1990-11.1996, respectiv 01.1997-02.2001, în perioada 1996-2007 apelanta a lucrat constant, conform cărţii de muncă aflate dosar.
S-a probat cu actele depuse corespunzător anilor 2001 şi 2002, respectiv 2003, că intimatul-apelant a prestat şi activităţi de taximetrie, însă veniturile obţinute de acesta, aşa cum a rezultat şi din adresa nr. 15878/2007 pentru anii 1998-2003 au variat (ca normă fixă) între 400 lei şi 2.536 lei/an, sume care, adăugate ajutorului de şomaj, au demonstrat stăruinţa intimatului în a contribui la întreţinerea familiei, însă nu înlătură efectul faptului că spre deosebire de apelantă acesta a lucrat sporadic şi lipsit de stabilitate, în timp ce apelanta a lucrat în raporturi de muncă concomitente cu mai multe instituţii. în plus, faptul că intimatul-apelant consuma frecvent alcool a fost demonstrat cu procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 23.11.2006 şi adresa Poliţiei Rutiere a municipiului Iaşi nr. 66181 din 19.09.2006, în baza cărora tribunalul a reţinut că practicarea consumului de alcool şi conducerea autoturismului în stare de ebrietate, în condiţiile în care pentru apelant activitatea aducătoare de venituri era taximetria, au demonstrat însuşirea acestui viciu peste restricţiile profesionale, ceea ce a condus la prezumţia că suportarea costurilor alcoolului şi a celor impuse de consecinţele lui aveau o oarecare regularitate şi s-au imputat direct veniturilor sale.
în fine, tribunalul a reţinut în temeiul depoziţiilor de martori că ambii soţi au primit ajutor de la părinţi, inclusiv intimatul-apelant, însă, dacă din această perspectivă raporturile dintre soţi au fost în relaţie de echivalenţă, ceea ce a tăcut diferenţa între contribuţiile celor doi a fost consecvenţa şi superioritatea veniturilor obţinute de apelanta V.M. faţă de soţul său, precum şi alocarea acestor sume (ca şi a celor contractate cu titlu de împrumut de aceasta) exclusiv nevoilor familiei. Aceste aspecte au fost greşit determinate de instanţa de fond, care în mod eronat a reţinut că potrivit cărţilor de muncă ambii soţi au lucrat pe parcursul căsătoriei şi care a raportat constatările sale în mod special la depoziţiile martorilor.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 6735 C. proc. civ., tribunalul a stabilit în favoarea apelantei o cotă de contribuţie de 65% şi în aceste limite apelul declarat de reclamanta-pârâtă a fost admis.
Apelul declarat de V.C. este, de asemenea, fondat şi a fost admis pentru considerentele ce urmează.
Atribuirea imobilului către acesta era o necesitate impusă de starea sa specială de sănătate, conturată de afecţiuni de ordin psihiatric, între indicaţiile medicale înscriindu-se şi acelea ce ţineau de asigurarea unui mediu psihoprotectiv socio-familial. în raport de acestea, tribunalul a constatat că, în pofida cotei de contribuţie minoritară, dificultatea de a-şi asigura o nouă locuinţă era mult mai pronunţată pentru acesta decât pentm reclamantă, pentm că, spre deosebire de aceasta din urmă, el avea o sănătate şubrezită, venituri modice şi sporadice, aşadar cu limitate perspective în a se redresa material şi moral în imediata perioadă. De aceea, a se permite acestuia păstrarea spaţiului locativ a fost un considerent prioritar pentm intimatul-apelant, prin raportare la criteriile exemplificative ale art. 6739 C. proc. civ.
în temeiul art. 6735 C. proc. civ., tribunalul a procedat la recalcularea sultei raportat la cota de contribuţie stabilită prin prezenta decizie.
Reclamanta a formulat recurs împotriva deciziei tribunalului, considerând-o nelegală pentm motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţionarea capetelor de cerere privind atribuirea apartamentului, arătând că instanţa de apel a atribuit nelegal apartamentul pârâtului, cu nerespectarea criteriilor prevăzute de art. 673 C. proc. civ., şi anume: a nesocotit cota sa de contribuţie care era mai mare, faptul că nici ea nu avea o altă locuinţă, că avea serviciul şi domiciliul în Iaşi, în timp ce pârâtul avea serviciu în oraşul Hîrlău, starea sănătăţii pârâtului şi faptul că acesta avea venituri modice nu puteau conduce la ideea că poate beneficia de criteriile legale de atribuire, dimpotrivă, reclamanta apreciind că acesta nu va putea achita sulta pentm cota de 65% ce i se cuvine.
Curtea de apel a constatat că recursul este fondat pentm considerentele expuse în continuare.
Articolul 6739 C. proc. civ. stabileşte criteriile ce trebuie avute în vedere la atribuirea bunurilor în cazul ieşirii din indiviziune. Astfel, legea arată că instanţa va ţine seama la atribuire de acordul părţilor, mărimea cotei părţi ce i se cuvine fiecăruia, domiciliul şi ocupaţia părţilor. Textul determină cele mai importante criterii la care trebuie să recurgă instanţa la atribuirea bunurilor, criterii ce au fost statornicite şi de jurisprudenţă. Aceste criterii sunt importante în aplicarea principiului egalităţii în drepturi a părţilor şi echitatea partajului.
In speţă, toate aceste criterii legale privind atribuirea imobilului au fost întrunite de reclamanta-recurentă. Astfel, aceasta a avut o cotă mai mare la dobândirea bunului imobil (65%), nu avea o altă locuinţă în proprietate, iar pârâtul-intimat, prin întâmpinarea aflată la dosar, a declarat că este de acord să îi rămână reclamantei apartamentul, cu obligarea acesteia la plata unei sulte către el, reclamanta-recurentă a locuit şi locuieşte în apartamentul din Iaşi din litigiu, a avut pe tot parcursul căsătoriei şi are şi în prezent loc de muncă în municipiul Iaşi.
In ceea ce-1 priveşte pe pârât, doar starea sănătăţii sale ar fi reclamat asigurarea unui mediu socio-familial psihoprotectiv, faţă de afecţiunile de ordin psihiatric (depresie) de care suferă, prin asigurarea unei locuinţe. Dar având în vedere că pârâtul îşi exercita profesia de taximetrist, în mod sporadic, în oraşul Hîrlău, aspect ce rezulta din actele financiare de impunere de la dosar, că veniturile sale erau în aceste condiţii sporadice şi modice, că a avut o cotă minimă la dobândirea apartamentului din litigiu (de 35%), că în faţa instanţei de fond a fost de acord ca apartamentul să-i fie atribuit reclamantei, s-a constatat că acesta nu întrunea cumulativ criteriile prevăzute de art. 6739 C. proc. civ. Mai mult, prin atribuirea dispusă de instanţa de apel, i s-ar fi creat practic imposibilitatea de a plăti o sultă reprezentând 65% din valoarea apartamentului, raportat la situaţia sa materială, reţinută corect şi de tribunal (venituri modice şi sporadice).
Şi criteriul satisfacerii nevoii de locuinţă trebuia avut în vedere, printre celelalte criterii, cu ocazia partajului de bunuri comune. Reclamanta-recurentă având locul de muncă în Iaşi, neavând o altă locuinţă şi nici posibilităţi concrete de a-şi procura o altă locuinţă era mai îndreptăţită în a i se atribui apartamentul în litigiu, decât pârâtul-intimat, care nu avea loc de muncă în oraşul Iaşi, ci în Hîrlău, şi deci nu îi era stringent necesară locuinţa pentru a-şi putea desfăşura în condiţii optime munca.
Cum reclamanta-recurentă îndeplinea cumulativ criteriile prevăzute de art. 673* C. proc. civ., curtea de apel a constatat că instanţa de apel a aplicat greşit legea, atunci când a dispus atribuirea apartamentului pârâtului.
Curtea de apel a admis recursul şi, păstrând din sentinţă dispoziţia cu privire la atribuirea apartamentului în favoarea reclamantei, a procedat la recalcularea sultei către pârât, sultă la plata căreia a fost obligată reclamanta.
| ← Atribuirea beneficiului contractului de închiriere. Soţi | Cerere de recunoaştere a efectelor unei hotărâri... → |
|---|
