Apel. Aderare la apel. Daune pentru întârzierea executării ca urmare a exercitării căilor de atac
| Comentarii |
|
a) Pentru acordarea de despăgubiri pentru cauzele determinate prin întârzierea executării nu este necesară cerere de apel
Prin sentinţa civilă nr. 5379 din 5.04.2001 a Judecătoriei Timişoara a fost admisă cererea de proprire formulată de creditoarea - societate comercială fiind validată proprirea contului debitoarei, înfiinţată prin Ordonanţa din 15.03.2001 şi a fost respinsă contestaţia debitoarei.
împotriva hotărârii a declarat apel pârâta, susţinând că litigiul de fond în care s-a discutat întinderea creanţei ce reprezintă suma poprită se află în curs de judecată, în faza recursului.
Apelul a fost anulat ca netimbrat, dar recursul a fost admis, a fost casată hotărârea şi trimisă cauza spre rejudecare în fond a apelului.
în rejudecare, creditoarea a formulat concluzii scrise prin care a pretins, în temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. civ., obligarea debitoarei la plata daunelor produse prin întârzierea executării creanţei, ca efect al promovării contestaţiei la proprire, ţinând cont de faptul că prin întârzierea executării, datorită raporturilor contractuale, creditorul, în calitate de furnizor al produselor, a trebuit să plătească penalităţi de 0,4% pe zi, timp de 303 zile.
La termenul din 13 decembrie 2001, creditoarea a formulat cerere de aderare la apelul debitoarei, solicitând aplicarea unei amenzi judiciare, conform art. 1081 alin. 1 lit. a C. proc. civ., considerând că debitoarea promovează cu rea-credinţă căile de atac, deşi obligaţia sa de plată este stabilită în mod irevocabil pe cale judiciară, dar şi administrativă.
Tribunalul Timiş, prin decizia civilă nr. 36 din 17.01.2002 a respins ca tardivă aderarea la apel formulată de creditoare, considerând că din coroborarea art. 134 şi 293 C. proc. civ., cererea trebuia formulată până la prima zi de înfăţişare, care era 15.11.2002.
împotriva hotărârii pronunţate în apel societatea creditoare a declarat recurs, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererilor formulate în cadrul apelului cu privire la aplicarea sancţiunii amenzilor, şi nici cu privire la obligarea debitoarei la plata bunurilor pentru paguba cauzată prin întârzierea executării.
Chiar dacă cererea de aderare a fost considerată tardivă, instanţa de apel era obligată să se pronunţe asupra amenzii judiciare, fiind o sancţiune instituită prin normele de procedură pentru exercitarea cu rea-credinţă a căilor de atac. în acelaşi timp, trebuiau acordate despăgubirile pretinse de debitoare, acestea fiind independente de soluţia asupra aderării la apel.
Curtea de Apel Timişoara a admis recursul, în sensul că a modificat în parte decizia criticată şi a obligat debitoarea să plătească recurentei daune reprezentând executarea cu întârziere a obligaţiei.
Instanţa de recurs a apreciat că pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a întârzierii executării nu era necesară cerere de apel, cererea creditoarei fiind subsidiară apelului debitoarei, în sensul că, în raport de soluţia pronunţată asupra acestuia, instanţa trebuia să rezolve cererea de despăgubiri.
Cererea pentru acordarea despăgubirilor de întârziere la executare prin introducerea contestaţiei la executare este întemeiată, deoarece, fiind în prezenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, ce stabilea întinderea creanţei, debitoarea a formulat contestaţie la poprire, nemotivată pe temeiuri ce ar putea pune în discuţie întinderea creanţei, după care a formulat căi de atac în care, de asemenea, nu a contestat răspunderea instituită prin titlu, cauzând creditoarei un prejudiciu prin neexecutarea unei obligaţii contractuale către un terţ.
C.A. Timişoara, decizia civilă nr. 2237 din 23.09.2002
b) Acordarea penalităţilor de întârziere datorate judecării căilor de atac nu este posibilă fără declararea apelului
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul C.D. a solicitat obligarea pârâtei BRD Cooperativa de Credit la restituirea sumei de 6.622.226 lei, cu dobânda legală aferentă perioadei 6.11.2000 - 22.02.2001, conform O.G. nr. 9/2000, renunţând la capătul de cerere iniţial privind daunele materiale şi morale în sumă de 5 milioane lei.
Prin sentinţa civilă nr. 2221 din 22.02.2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a admis cererea precizată formulată de reclamant şi a obligat pârâta la restituirea în favoarea reclamantului a sumei de 6.622.226 lei cu titlu de debit restant cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000, pe perioada 6.11.2000 - 22.02.2001, precum şi la plata sumei de 589.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel BPR - Cooperativa de Credit.
în întâmpinarea depusă la apelul formulat, intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului (pct. 1) şi la pct. 2 acordarea dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 9 din O.G. nr. 9/2000.
Prin decizia nr. 248A/l 3.09.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială a respins apelul formulat de apelanta pârâtă BPR - Cooperativa de Credit, ca nefondat.
împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen C.D. şi BPR - Cooperativa de Credit.
în recursul formulat de C.D. se susţine, în esenţă, că motivul declarării căii de atac este acela că instanţa de apel, prin decizia din 13.09.2001, nu a prelungit dobânda legală şi după data de 22.02.2001, dată până la care a fost prevăzută de sentinţa civilă nr. 2221 din 22.02.2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Analizând recursul declarat în conformitate cu dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi în raport de actele şi lucrările cauzei, Curtea a constatat că este nefondat.
Recurentul nu a atacat sentinţa civilă nr. 2221 din 22.02.2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti cu apel pentru a solicita majorarea câtimii pretenţiilor sale cu dobânda aferentă debitului de 6.622.226 lei de la 22.02.2001 (data pronunţării sentinţei) şi până la plata efectivă, şi nu a formulat nici o cerere în temeiul art. 293 C. proc. civ. (chiar după împlinirea termenului de apel) prin care să adere la apelul Jacut de partea potrivnică, cerere care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe sub aspectul arătat mai sus.
Aşadar, în mod corect instanţa de apel nu a avut temei legal să se pronunţe asupra pretenţiilor intimatului, pretenţii formulate în întâmpinare.
C.A. Bucureşti, decizia civilă nr. 345R/7.03.2002
| ← Apel. încălcarea prevederilor art. 297 C. proc. civ. Consecinţe | Aderare la apel. Consecinţele retragerii cererii de apel... → |
|---|
